3,182 matches
-
încă diferite), pufarinele erau acum otova, alb-căcănii și cu același gust de grâu fiert. „Asta e”, „ca la noi, la nimenea”, „așa e soarta noastră”... O nesfârșită așteptare fatalistă, răbdătoare, pasivă a unei pomeni de la un „tătuc” omnipotent, abstract - partidul-stat, reflexivul impersonal „se” („Ce se dă aici?”). Capacitatea îndelung antrenată de a îndura oricât. Foarte mulți erau bucuroși că sunt împreună, iar azi regretă „cozile de altădată”. După 1989, „fenomenul” cozilor la alimente a supraviețuit o vreme, inerțial. Apăruseră pe piață
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și personificărilor frapante, în următoarele cărți densitatea și fluxul verbal duc la o narativitate ce dă textului un aspect dezordonat. Numeroase fraze sunt abandonate la mijloc, gândurile rămân suspendate. Unitatea unor asemenea versuri, adesea violentând noimele, este conferită de conținutul reflexiv, caracterizat preeminent de semne și expresii ale deznădejdii. În Sărbătorile absenței personajul este „omul decupat”, antisentimental, fără aspirații transcendentale, a cărui situare în lume este damnată. Ironia, prin care poetul încearcă să contracareze deznădejdea, se dovedește ineficace și are ca
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
scrieri proprii, își destăinuie nedumeririle, nehotărârile. Segmentul auctorial devine astfel un colaj de texte eterogene, „un caiet” cu de toate. Roman-document prin jurnalul inclus, ca de altfel și prin confidențele verificabile, Adunarea și scăderea zilelor e o cozerie agreabilă, rememorativă, reflexivă, autoreferențială. SCRIERI: Al cincisprezecelea, Cluj-Napoca, 1981; Ascensiune nocturnă, București, 1984; Porțile serii, București, 1987; Adunarea și scăderea zilelor, București, 1988; Fascinația filmului la scriitorii români, București, 1997; Interviul. De la Platon la Playboy, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: D. R. Popescu, Tudor
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
Astra”, „România literară” ș.a. Ocazional a semnat și Alexandru Sarca. Este de două ori premiat în anul 2002, cu Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și cu Premiul ASPRO, pentru volumul Sticla de lampă. V. se afirmă ca un autor reflexiv și profund, practicând în literatura sa o cumpătare ardelenească. Aripa grifonului reunește pagini compuse înainte de 1980, care se leagă și compozițional de altă vârstă a prozei actuale. (Laurențiu Ulici l-a inclus pentru această carte în promoția ’70.) Cel mai
VLAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
foarte important cum folosești / elementul candoare / doar știi / reginele își iubesc supușii... / până atunci, / eu voi privi șoseaua / îmbătând pionul cu o aducere aminte / tu nu uita, / dă-i calului să mănânce / un pumn de cuvinte” (Poem de plictiseală). Gravitatea reflexivă își caută o expresie directă, concentrată, fie ea una abstractizantă, nu lipsită de obscurizări artificiale, de complicata aventură a simulării. O opțiune mai clară pentru autoreferențialitate, mergând spre tehnicile intertextuale, spre disoluția limbajului se poate detecta în Pasul corbilor (1980
POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288899_a_290228]
-
a păcăli cenzura”, mărturisește autorul într-un pasaj autoreferențial. Piesele, scrise și jucate în perioada dictaturii, pot fi citite și acum cu interes, pentru că autorul a izbutit să îmbine jocul subversiv (cu anecdotică efemeră) cu un anumit tip de esențializare reflexivă. SCRIERI: Prețul alegerii, Iași, 1976; Cuvinte învinse, Iași, 1978; Perioada de instrucție, Iași, 1981; Împăcarea cu Faust, Iași, 1986; Școala de îngeri, Iași, 1991; Teroarea clepsidrei, Iași, 1996; Mașina de vânt, pref. Florin Faifer, Iași, 1996; Donatorul de umbră, Iași
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
a simbolurilor și metaforei zborului. Versul relevă însă, nu o dată, discursivități și o exaltare imagistică artificioasă. Călătoria la unul din leagănele civilizației îi descoperă lumi fabuloase, devenind prilej de confruntare cu sine însuși și sursă pentru o lirică a descripției reflexive, ca în Peregrin la Ninive (1988). O chemare specială către civilizațiile dispărute ale Orientului arată și dicționarul Divinități, simboluri și mistere orientale (I-V, 1999-2003). Proza îl trădează pe poet, reconstituind metaforic și liric timpuri revolute și figuri intrate în
POPESCU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
totodată, unele „metafore obsedante” (copilăria, masca, ritul, jocul, convenția și revolta etc.) reverberează adesea în exegeză, devenind „teme” sui-generis ale discursului critic. Dar, pe de altă parte, lirica reprezintă o perpetuă încercare de emancipare a poetului de sub tutela criticului. Livrești, reflexive și autoreferențiale, poemele postulează ingenuitatea ca deziderat intangibil, și nu ca pistă de decolare a aventurii lirice. Din acest punct de vedere, drumul străbătut acoperă distanța de la stadiul de „prizonier al convenției” la acela de „rentier” al acesteia (Al. Cistelecan
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
exegezei structurale și genetice a lui D. Caracostea, trecea însă accentele pe contextul istoric și pe biografia intelectuală a poetului și îmbina criteriul cronologic cu cel tematic și stilistic. Definitorie pentru personalitatea poetului este coordonata titaniană, care sfârșește în perspectiva reflexivă a geniului, formele lirice deplasându-se, corelativ, de la odă la satiră și, mai departe, la elegie, pe când palierul stilistic evoluează de la comparație la metaforă și la limbajul gnomic. Cum arată Ioana Em. Petrescu, în forma ei definitivă interpretarea urma să
POPOVICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
Baudelaire, dandysmul, preocuparea obsesivă pentru exterioritate, femeia ca „obiect” prețios, asemenea artei. Poezia capătă uneori vagi, retorice elanuri constructiviste, R. fiind sedus mai degrabă de aspectul pictural, pitoresc al agitației din porturi, fabrici, șantiere. El pare să ocolească orice popas reflexiv, orice angajare sentimentală și, în general, se cantonează în orizontul ideilor comune, ca atunci când compune o imprecație la adresa idolului Aur. Limbajul este adecvat, colorat neologistic, într-o frazare abil retorică, ce dovedește o mare ușurință a versificării. Poeme eroice sunt
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
Ivasiuc (constatare de bază a exegezei) și demonstrează, într-o manieră receptivă la ultimele tendințe ale criticii, că aceasta se mulează, de fapt, pe un același pattern tematic, chiar dacă aparențele ar putea indica contrariul. Astfel, atât în etapa „scriiturii feminine”, „reflexive”, favorabilă introspecției și romanului de analiză psihologică (care cuprinde Vestibul, Interval), cât și în aceea a revanșei epicului, a „discursului masculinizat”, caracterizată prin invazie de personaje și recursul la fabulă (Apa, Păsările și, ca treaptă superioară de realizare, Racul), obsesia
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
de lanțul tensional „între ființa rostitoare și lucruri, între verb și lumea obiectelor, între poet și cuvintele moștenite” (Ion Pop). Fiind un virtuoz al imaginii, M. realizează o conjugare între planurile notației concentrate și austere asupra lumii elementare și nivelurile reflexive referitoare la creație. El aspiră să cuprindă în cuvânt o experiență dublă, efort generator de melancolie, mărturisit într-un text care vorbește despre condiția poetului: „mi-am întocmit un dosar în care povesteam visele/vanitos, creionul chimic nota data nopții
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Mihai Cimpoi, Lumea mereu veche (nouă) a poeziei, „Revista V”, 1996, 4; Al. Husar, O carte care i-ar fi plăcut lui Vladimir Streinu, „Revista V”, 1996, 4; Ion Hurjui, Poezia înainte de toate, „Revista V”, 1996, 4; Constantin Ciopraga, Un reflexiv tandru. Florin Muscalu - „Sfântul Aer și prietenii săi”, L, 1997, 1-2; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 311; Dan Mănucă, „Dicționarul scriitorilor și publiciștilor vrânceni”, „Revista V”, 2000, 4; Dicț. scriit. rom., III, 340-341. D.Gr.
MUSCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288327_a_289656]
-
regnurilor sub semnul fecundității, nostalgia comunicării cu natura și conștiința unei rupturi dureroase: „Să fii un inocent navetist/ să nu-ți părăsești condiția/ tiparul genetic/[...] Să petreci aniversările frunzelor,/ nucilor, fragilor, merelor/ lângă reclame” (Să fii). Notația eliptică autobiografică, tensionată reflexiv, este adeseori interferată contrapunctic cu „decupaje” (cum sunt numite câteva poeme) în real, cu „ficțiuni”, cu „invazia purificatoare/ Logosul”. Progresiv, poemele din Roza și închipuirea (1976), Duminică spre luni (1980), Cazemata de rouă (1983) devin un fel de „istorie personală
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
a unui boier de țară, retras departe de vânzoleala din agora, dedându-se, cu o bucurie simplă și naivă, plăcerilor de numismat și horticultor. Predicând răbdarea, resemnarea, el se înfioară câteodată de singurătate și de apropierea sfârșitului. E un spirit reflexiv și sceptic, cu porniri de duioșie și alunecări spre fatalism. Umorul nu îi lipsește însă, nici autoironia. Din scrisorile lui se desprinde un cult al prieteniei și al lucrurilor frumoase. În literatura epistolară românească N. ocupă un loc distinct. SCRIERI
NEGRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288408_a_289737]
-
sunt emfatice și obositoare prin monotonia sentimentului clamat. Treptat poezia se mai limpezește și, cu toate că se menține în același registru al disperării din dragoste, își găsește un drum propriu, lesne sesizabil în cadrul liricii preeminesciene. Autorul refuză în mod deliberat versul reflexiv, revendicându-și exclusiv latura sentimentală, din convingerea că „le coeur est la vraie lyre”. Scurta și zbuciumata sa boemă îi influențează morala, construită maniheist și melodramatic, după modelul lui Rolla al lui Alfred de Musset, ca în poemul Raul (1875
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
e schițat succint -, P. dă o lucrare onorabilă în limitele genului și ale uzanțelor în materie pentru anii în care a fost publicată. Ritmul e destul de alert, cu recurs la un dialog pitoresc, la multe personaje secundare. Protagonistul este un reflexiv, un fel de „iluminist” plin de bune intenții, călăuzit de o viziune umanist-melioristă. Eventualul mesaj al cărții către contemporaneitate privește „moralitatea exercitării puterii” (Victor Atanasiu). Tematica vieții din mediul medical este reluată în Permis de conducere (1997), probabil cea mai
PETRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288803_a_290132]
-
convertește în confesiune și confesiunea ajunge la temele fundamentale ale existenței. Această alianță fixează textul lui P. între literatura propriu-zisă și literatura moralistică. Cu Mitologii subiective (1975) el se întoarce la Grecia și la miturile ei. Stilul devine mai direct reflexiv și tema morală, esențială la el, răzbate acum mai decis printre rânduri. Exemplul îndepărtat este Vara lui Camus. Eseistul vede peste tot epifanii și socotește mitologia o carte despre condiția existențială a omului. În tragedia lui Oedip este un act
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
și încăpățânați, sugerează el - pentru a reprima balaurul minciunii. Pentru a da altă înfățișare confesiunii (care păstrează, în esență, accentul ei acut testamentar), inventează scrisori către marile spirite (Unamuno, Camus, Erasm, Proust, Seneca, Gide) și însoțește scrisorile imaginare cu poeme reflexive. Alt mod de a repune în dezbatere relația dintre creație și morala omului care scrie, dintre singurătate și suferință, suferință și iubire. Argumentele din Apărarea lui Galilei sunt reluate în epistola către Seneca, filosoful și sfetnicul lui Nero, cu aceste
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
și apoi mărunt funcționar din România anilor ’50, sub o formă insolită: inventare, buletine meteorologice, bibliografii, bilanțuri, liste de bucate sau fișe medicale, pentru a transfigura aceste exerciții prozaice în experiențe autoformative. Dublând în permanență planul înregistrării seci cu acela reflexiv, oprindu-se asupra emoțiilor estetice, ca și asupra detaliilor prozaice de viață cotidiană, diaristul reține atmosfera de efervescență spirituală a dezbaterilor de idei dintre membrii Școlii de la Târgoviște, consemnează de pe poziții de inaderență organică ecoul negativ al inițiativelor regimului comunist
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
cu tot mai frecvente, în vădită descendență bacoviană, ricanări sardonice pentru degradarea în alcoolism sordid: „Și iar paharul dus, îngropat/ în peștera cu dinții mei la gură/ și brațul asudat al celuilalt/ pe umerii tăi ca pe o căzătură”. Amar reflexive - dominantă e frica de moarte pendulând între paroxism și amânare - sau irigate intermitent de eros târziu, Poeme lasă la vedere frecventarea dependentă a manierei lui Nichita Stănescu. Prozaicul cotidian, fabulosul anodinului, bricabracul citadin, desacralizarea miturilor, intersectarea textelor străine în textul
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
gravuri pe lemn (1929), Arabescurile șubelor din Criș (1937), Târgoviștea de ieri și de azi (1976) ș.a. În versurile din volumele Păreri de rău (1934), Eu. Poeme în versuri și linii (1935) și Nimfă și sclavă (1938), cultivă o lirică reflexivă, cu o neistovită interogare a eului în căutarea, lucidă și în același timp dramatică, a identității. SCRIERI: Păreri de rău, Arad, 1934; Eu. Poeme în versuri și linii, Arad, 1935; Nimfă și sclavă, f.l., 1938; Mitologie românească, cu desenele și
OLINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288521_a_289850]
-
semnată Carlu Nervil -, ar fi mai mult o analiză, destul de convențională, a acestui sentiment. O elegie, Melancolia, după Legouvé, încearcă să sugereze corespondențele misterioase dintre natură și stările afective: ruinele sau un țintirim sărac trezesc cuvenitele reflecții. Scriitorul e un reflexiv, un contemplativ, care mimează afectele poeților romantici. Mai conform firii sale poate fi socotit un Apolog, unde predică o existență cumpătată, sub semnul rațiunii. În volumul selectiv Păcatele tinerețelor (1857), trei secțiuni (Amintiri de junețe, Fragmente istorice, Negru pe alb
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
XVI-lea, încrâncenata și nelegiuita lor încercare de a-și păstra tronul. Cu toate că apelează uneori la înscenări convenționale, bine cunoscute în arsenalul romantic, portretele celor două personaje au relief dramatic, creat prin acumulări gradate și chiar cu un anume halou reflexiv, născut din sugestia forței care împinge eroii de la mărirea iluzorie, nestatornică spre moartea violentă, cuvenită oricărui uzurpator. Sunt reconstituite în detaliu, cu luxurianță cromatică, tablouri de epocă, sunt descrise case boierești, curtea domnească, obiceiuri, ceremonii, vestimentație. Stilistica nuvelelor dezvăluie cu
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
cotidian. Acuitatea confesiunii ascunde o sensibilitate rănită. Într-un spațiu plin de frământări, între puritate și maculare, limitat și nesfârșit, bine și rău, poetul, care nu suportă stările de ambiguitate, se situează într-un regim al transparențelor. Notații de tip reflexiv conțin versurile din Psihodrom (1994), unde încă se simte o „cruzime” a rafinamentului. În Femeia și femela. Recurs la erogenia textului (1997), un eseu presărat cu trimiteri livrești de tot felul, textul este văzut ca o anagramă a corpului nostru
NICOLAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288437_a_289766]