1,382 matches
-
deficiențe a amintirii”. Widlöcher (1971-1972) rezumă principalele caracteristici ale refulării, precizând că este o falsă uitare, selectivă, intenționată, care nu elimină afectul și nu este definitivă. Cuvântul „intenționat” nu trimite la voința deliberată, conștientă, de a refula, ci subliniază că refularea nu se face la întâmplare și că ea îi permite subiectului să evite o conștientizare dureroasă. Este vorba de o falsă uitare, de o uitare care nu este definitivă, întrucât elementele refulate, pe care nu ni le putem aminti în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sub formă de lapsusuri, erori de memorie, uitări de nume. Elementul refulat va putea fi recunoscut de subiectul însuși doar în aceste cazuri benigne, cu ajutorul unei autoanalize, așa cum a procedat Freud însuși (1898/1984) cu ocazia uitării cuvântului Signorelli. Atunci când refularea are consecințe patologice, cum sunt cele detaliate mai departe, cura analitică încearcă să suspende refularea. Paradoxal, aceste reprezentări care par uitate se sustrag uzurii timpului și sunt conservate în întregime, așa cum subliniază Freud, în comparația pe care o face cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
recunoscut de subiectul însuși doar în aceste cazuri benigne, cu ajutorul unei autoanalize, așa cum a procedat Freud însuși (1898/1984) cu ocazia uitării cuvântului Signorelli. Atunci când refularea are consecințe patologice, cum sunt cele detaliate mai departe, cura analitică încearcă să suspende refularea. Paradoxal, aceste reprezentări care par uitate se sustrag uzurii timpului și sunt conservate în întregime, așa cum subliniază Freud, în comparația pe care o face cu îngroparea orașului Pompei. Refularea este o uitare intenționată întrucât joacă, la fel ca și celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cum sunt cele detaliate mai departe, cura analitică încearcă să suspende refularea. Paradoxal, aceste reprezentări care par uitate se sustrag uzurii timpului și sunt conservate în întregime, așa cum subliniază Freud, în comparația pe care o face cu îngroparea orașului Pompei. Refularea este o uitare intenționată întrucât joacă, la fel ca și celelalte mecanisme de apărare, un rol protector, chiar dacă efectele sale pot fi nocive. Duperey (1992), a cărui mărturie figurează printre exemplele prezentate mai departe în această secțiune, scrie în legătură cu uitarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că această amnezie este o binefacere”. Această uitare este selectivă, deoarece „privește amintiri biografice și nu achiziționarea de cunoștințe. Este vorba de o tulburare mnezică ce afectează memoria episodică” (adică memoria ce trimite la evenimente din trecut), precizează Widlöcher (1992). Refularea nu are un renume prea bun! Dar normalitatea sa nu este pusă în discuție dintr-o înclinație spre paradox. Deși adjectivul refulat este, în limbajul curent, un termen peiorativ, putem afirma că există și o refulare normală, în ambele sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trecut), precizează Widlöcher (1992). Refularea nu are un renume prea bun! Dar normalitatea sa nu este pusă în discuție dintr-o înclinație spre paradox. Deși adjectivul refulat este, în limbajul curent, un termen peiorativ, putem afirma că există și o refulare normală, în ambele sensuri ale termenului: „banal” și „sănătos”. Există o refulare banală, curentă, comună tuturor. Freud (1932/1987) afirmă cu tărie acest lucru: „Nu există om care să fie ferit de refulare”, iar acest mecanism înregistrează numeroase reușite în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
normalitatea sa nu este pusă în discuție dintr-o înclinație spre paradox. Deși adjectivul refulat este, în limbajul curent, un termen peiorativ, putem afirma că există și o refulare normală, în ambele sensuri ale termenului: „banal” și „sănătos”. Există o refulare banală, curentă, comună tuturor. Freud (1932/1987) afirmă cu tărie acest lucru: „Nu există om care să fie ferit de refulare”, iar acest mecanism înregistrează numeroase reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
peiorativ, putem afirma că există și o refulare normală, în ambele sensuri ale termenului: „banal” și „sănătos”. Există o refulare banală, curentă, comună tuturor. Freud (1932/1987) afirmă cu tărie acest lucru: „Nu există om care să fie ferit de refulare”, iar acest mecanism înregistrează numeroase reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim în lucrarea lui Freud Psihopatologia vieții cotidiene (1901/1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să fie ferit de refulare”, iar acest mecanism înregistrează numeroase reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim în lucrarea lui Freud Psihopatologia vieții cotidiene (1901/1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reușite în domeniul sănătății, chiar dacă nu este întotdeauna inofensiv (1924c/1974). Multe exemple găsim în lucrarea lui Freud Psihopatologia vieții cotidiene (1901/1973). Ar fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi deci o eroare să punem refularea exclusiv pe seama istericilor. Potrivit lui Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud, „nimeni nu scapă de refulare” (1940/1967), iar în viața curentă, chiar și adultul normal practică politica struțului pentru a evita lucrurile neplăcute (1900/1967). Aspectul defensiv al refulării și frecventa sa nocivitate nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu trebuie să ascundă existența unei refulări sănătoase, care scapă oricărui control conștient și nu provoacă nici o consecință neplăcută. A. Freud (în Sandler, 1985/1989) mărturisește că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și cel mai patogen dintre mecanismele de apărare, ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că, în cartea sa din 1936, a comis o eroare. După ce inițial considerase că refularea este cel mai puțin normal și cel mai patogen dintre mecanismele de apărare, ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ea a ajuns la concluzia că „orice normalitate este bazată pe prezența refulării la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la vârste precoce” și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și că absența frecventă a posibilității de a refula este una dintre sursele patologiei la copiii care sunt cazuri-limită. Ea insistă asupra faptului că refularea este un mecanism absolut esențial în dezvoltarea normală și că distincția dintre refularea normală și refularea generatoare de patologie este în mare parte o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
o chestiune de cantitate. Aceasta înseamnă că, în doar câțiva ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a nu fi în măsură să instaureze o refulare reușită este propriu pacienților suferind de „deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ani, „mica ființă primitivă, spune Freud (1940/1967), trebuie să se transforme într-o ființă umană civilizată”. La vârsta adolescenței, faptul de a nu fi în măsură să instaureze o refulare reușită este propriu pacienților suferind de „deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deficiențe” ale eului. Refularea este o apărare „sofisticată”, de nivel înalt, care nu este la îndemâna adolescenților borderline (Feinstein et al., 1971/1982). Ajungem astfel la observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
observațiile făcute de A. Freud despre copilul atins de tulburări-limită. Adultul beneficiază și el de refulare. Freud (1932/1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1987) constată că pulsiunile noastre nu sunt toate educabile și că, lăsate libere să se exprime, ne-ar duce la distrugere. Grație refulării, pulsiunile periculoase nu ne sunt cunoscute, ele fiind deci private de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de orice influență. Pornind de la existența acestei refulări reușite, Le Guen et al. (1985) au putut ajunge la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la un aforism cu atât mai paradoxal cu cât este enunțat de niște psihanaliști: „Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu o mare frecvență (de câteva sute de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Ființa umană nu este născută pentru a fi psihanalizată; refularea nu este făcută pentru a fi suspendată”. Istorictc "Istoric" Psihanaliza nu poate fi concepută în absența refulării, care este unul dintre „stâlpii” săi, afirmație deseori repetată de Freud. Așadar termenul „refulare” apare în scrierile lui Freud foarte devreme, încă din 1892, concomitent cu termenul „inconștient”. El va reveni apoi cu o mare frecvență (de câteva sute de ori), până în ultimele sale scrieri. Freud a insistat întotdeauna - în construirea teoriei lui - asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]