6,309 matches
-
neavând succes, au sfârșit la coșul de gunoi. După multe cercetări am reușit să demasc această escrocherie, ale cărei victime suntem atât eu cât și autorii plagiați. — Romanul pe care-l citeam nu mi-a displăcut deloc - mărturisește Cititorul - și regret că nu pot urmări povestea până la sfârșit. — Dacă asta e totul, vă pot dezvălui sursa: e vorba de un roman japonez, sumar adaptat, cu numele de personaje și locuri occidentalizate: Pe covorul de frunze luminate de lună de Takakumi Ikoka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ați venit aici fără nimic de băut și că v-ar putea fi sete. Băgă mâna în sacoșa care atârna sub scaun și scoase o sticlă. Domnul J.L.B. Matekoni primi apa bucuros. Chiar începuse să i se facă sete și regreta că nu luase apă cu sine. Bău cu sete și, între timp, o privi pe fetiță. Era încă mică - să fi avut vreo unsprezece, doisprezece ani - și avea un chip plăcut, sincer. Avea părul împletit în codițe de care erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nu sunt un tip elegant, dar ea este foarte dichisită. Mulți ani după ce ne-am căsătorit nu am avut copii. Apoi a rămas gravidă și mi-a născut un fiu. Am fost foarte mândru, singurul lucru pe care l-am regretat a fost că tatăl meu nu mai e în viață să-și cunoască mândrețea de nepot. Fiul meu nu-i foarte deștept. L-am dat la școala primară de lângă casa noastră și tot ni se raporta că trebuie să învețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vreodată norocul să întâlnesc un bărbat ca el, sper să mă ceară de nevastă. Se uită spre pantofi, din nou, iar ei îi întoarseră din nou privirea. Pantofii sunt realiști, gândi ea, iar ei păreau să-i spună: Nici o șansă. Regretăm, dar n-ai nici o șansă. Ei bine, făcu Mma Ramotswe, hai să lăsăm la o parte discuția despre bărbați în general și să ne întoarcem la domnul Badule. Ce părere ai? Cartea domnului Andersen ne sfătuiește să pornim de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mincinos. Nu vă cred, Rra, îi spuse simplu. Mă mințiți. El își întredeschise gura, apoi o închise. Apoi, împreunându-și din nou mâinile peste burtă, se lăsă pe spate în fotoliu. — Convorbirea noastră s-a încheiat, Mma, o anunță el. Regret că nu vă pot ajuta. Poate ar trebui să mergeți acasă și să mai studiați logica. Logica vă învață că atunci când o persoană zice că nu vă poate ajuta, nu veți primi ajutor. Logic, nu? Pe față îi înflori un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pisoar și plescăiturile diverse în nenumărate limbi. Oricum, după vizita de lucru la crama cu ștergare pe pereți și personal în bundițe și legat cu brâie, când am tradus noroc-sănătate-voie-bună-să-hâc-pardon-scuzați-trăiți-să-mai-veniți-pe-la-noi-aveți-o-țară-foarte-frumoasă-ospitalieră-hâc-nu-i-așa?, în vreo cinci limbi, și-am adăugat de la mine atenție-la-scări-că-vă-frângeți-gâtul-așa-ușa-i-la-dreapta-acolo-i-veceul-nu-încăpeți-toți-acum-o-cotim-după-mine, regretam că n-am învățat surdo-muțește, tot trebuia să mă apăr cu mâinile, că n-am aparat auditiv, să i se descarce fără preaviz bateria, să le tai sonorul. Poți să-mi spui Cucuzel! Am reușit să scot frază și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
falangele amputate, și adăugă pe același ton: Niciodată nu ameninț fără să trec la fapte. Și niciodată nu uit să Îndeplinesc ceea ce am făgăduit... Cel care ascultă de mine va trăi liniștit; cel care se va socoti prea deștept o să regrete că s-a născut. Așteptă ca unul dintre francezi, care vorbea spaniola, să-i traducă colegului vorbele rostite, apoi trasă o linie imaginară care pornea de la stînca ce-i slujea drept turn de veghe și mergea pînă În centrul golfului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nemișcate, căci nici Mara’amú nu-ndrăznește să pătrundă într-un asemenea infern. Și ce-o să facem atunci? —O sa vâslim. O să ne petrecem nopțile vâslind și zilele odihnindu-ne și te asigur că va veni un moment când ai să regreți că te-ai străduit atâta ca să te îmbarci. Miti Matái știa foarte bine ce spunea, căci două săptămâni mai tarziu alizeele începură să-și piardă din forța, în timp ce puternicul curent subecuatorial îi împingea cu violența dinspre tribord, făcând că nava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
JUNIMEA IAȘI 2003 Mamei mele PROLOG În clipa în care se întinse în pat, crezu că numai gândul la Aniela o mai putea salva. Ascultase tăcută vocea stinsă, încărcată de sentimentul vinovăției, a soțului ei. Simțise, prin telefon, că suferă, regretă, urăște slăbiciunea care-i luase mințile și-l făcuse să greșească. Sub influența nopții albe, petrecute într-o sfâșietoare singurătate, golită de orice gând și rațiune, fu convinsă că știa ce se întâmplă în sufletul bărbatului ei. O părăsea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lui Marc o dezorientă. Se întrebă ce fusese în mintea ei de nu-l invitase să o însoțească. Învățată doar cu tovărășia verilor ei, ea sesiză prea târziu posibilitatea petrecerii unei seri plăcute în compania lui. Simțindu-se abandonată, Luana regretă greșeala pe care o făcuse. Își dori cu toată sinceritatea ca Marc să fie lângă ea. "Trubadurul", atras de fata care-i împărtășea pasiunea pentru muzică, reveni lângă ea și n-o mai părăsi până la terminarea petrecerii. La plecare îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
tainic ce urma să vină. Dar Ernest o luă de mână și tot drumul până acasă sporovăi verzi și uscate. Inima Luanei se zbătea într-o dilemă dureroasă. De ce nu o săruta? Își uitase promisiunea sau n-o plăcea și regreta rămășagul făcut? Undeva, în spatele blocului, un părculeț cu leagăne și balansoare îi făcu să se așeze într-un scrânciob. Ea se urcă pe genunchii lui și în ciuda emoțiilor nu se simți deloc stingherită. Îi cuprinse gâtul cu brațele și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se detașeze de toate bucurându-se de prezența Anielei. Acolo avea posibilitatea să se odihnească și să-și adune forțele. Dacă ar fi știut să-și deschidă sufletul, să-i spună că o iubea mai presus de toate și că regreta tot ce-i făcuse până atunci, Luana nu s-ar mai fi simțit atât de năpăstuită. Dar ea se crezu o prezență incomodă alungată, iar atunci când, urcată în tren, îl văzu plecând fără să-i arunce măcar o privire, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nimănui. Stricata își meritase soarta iar lui Laur Midea, nefericitul, se va îngriji și să-i aprindă o lumânare la căpătâi. În ce-l privea pe adulterul ei soț, urma, de-acum încolo, din spatele gratiilor, să se gândească și să regrete tot răul pe care i-l făcuse. Porni spre casă cu inima ușoară dar la prima încrucișare de drumuri nu știu încotro s-o apuce. Nu-și mai amintea calea pe care mersese de dimineață. Dezorientată, se întrebă unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
au dat acordul într-un glas, faptul că urmaseră amândoi filologia nu reprezenta o hibă, acceptară fără să înceteze ploaia de amabilități. Cum scena nu dădea nici un semn să se termine, Carmina aprecie că zăbovise destul. Își luă rămas bun regretând că nu reușise să le citească paginile scrise de ea. Plecă acasă descumpănită. Dar dincolo de textele de filozofie indiană, cu care se lupta de câteva zile, tot răzbătu figura blândă a acelei mame care, deși în aparență părea glacială, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de unul dintre ele. În cele din urmă, cu mare greutate reuși să silabisească: Me-mo-ri-a neș-tear-să a ti-pa-ru-lui. A doua zi la serviciu, se gândi mereu la plicurile lui Alexe, se gândi cu înverșunare și curiozitate. Ce muncă de iad! Regretă că refuzase să citească tăieturile din blestematul acela de plic. Toată după amiaza și-o petrecu prin magazine. Evita să se contemple în oglinzile mari, luminate din plin. Își cumpără un pulover din lână albastră mai mult pentru faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl înapoia doamnei Olimpia cu mii de plecăciuni și mulțumiri, sclipea vasul metalic, era mult mai curat decât fusese. Rolă de calcul? O întrebă pe Carmina, ridicându-se de pe scaun și executând cu degetul mici cerculețe pe documentul de pe birou. Regret foarte mult n-o am decât pe asta, e deja folosită pe-o parte, îmi pare tare rău că nu pot să vă servesc, vă rog să mă credeți, eu... nu vă supărați dacă, cu multă plăcere, știți, v-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
supărat și a hotărât să-și ia fratele înapoi. Mâine îi va cere nerușinatei fotografia. Gata, nu mai sunt rude. Carmina le invidiază simplitatea și naturalețea. Simte în fiecare dintre ele o Elena purtând în pântece un rod neștiut. Aproape regretă că nu poate fi ca ele. Într-o seară la masă, tatăl rostește spășit: N-ai învățat să-ți cultivi răbdarea. Carmina tresare, îl privește, se simte distanțată, deja i-a scăpat printre degete, nu-i mai poate anticipa reacțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl auzea cum vorbește, îl înțelegea perfect, știa că are dreptate în felul său dar percepea în același timp răsuflarea lui greoaie, fierbinte, îi simțea izul acriu ce ieșea din interioarele lui și stătea cu maxilarele încleștate, respira din sărăcie, regreta profund că opiniile lor coincid, se gândea dacă nu cumva din lașitate refuză să-l aprobe pe Alexe, dacă nu cumva se simte și ea lezată în niște drepturi pe care și le alocă fără nici un merit, dacă nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ambelor părți, altfel i se părea imposibil, atâta vreme cât era și ea acolo la tribunal. În pauze Sidonia Trofin le repeta, e o prostie ce vreți voi, măi copii, voi nu gândiți acum prea limpede, o să vină o zi când o să regretați pasul pe care acum îl faceți cu ușurință, o să regretați, vă spun eu. Fuma în timpul acesta, fuma mult, ochii mici, umezi aproape dispăruseră între razele ridurilor, parcă era un orbete cu nările contractate. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă, amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea acolo la tribunal. În pauze Sidonia Trofin le repeta, e o prostie ce vreți voi, măi copii, voi nu gândiți acum prea limpede, o să vină o zi când o să regretați pasul pe care acum îl faceți cu ușurință, o să regretați, vă spun eu. Fuma în timpul acesta, fuma mult, ochii mici, umezi aproape dispăruseră între razele ridurilor, parcă era un orbete cu nările contractate. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă, amândoi sunteți copiii mei și nu pot concepe o asemenea situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
momente. Apoi îi va replica: În primul rând, domnul meu, dacă acel ceva se putea spune la telefon, o făceam de ieri. În al doilea rând acum este prea târziu, am apelat la altă persoană. El își va arăta dezamăgirea: Regret, doamnă, regret enorm, pe bune, că nu am putut să vă fiu de folos. E sigur că nu se mai poate îndrepta nimic? Absolut sigur, da! Atunci cu adevărat îmi pare rău, dar, credeți-mă că... Nu-i nimic, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un fel de joacă, o joacă, dar reușise să-i răvășească, seara așa cum nu se mai întâmplase de foarte mulți ani, au stat de vorbă în pat mult timp, pe urmă au stins veioza și au așteptat liniștiți somnul. Sidonia regretă cu nu profitase de acel moment de slăbiciune instaurat între ei, era obișnuită să ia inițiativa, i-ar fi putut mărturisi că în ea nu s-au stins încă ecourile voluptății, că se întâmplă ca o parte din tine, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
toți îi dădeau bobârnace! Categoric, aerul curat și soarele, contactul zilnic cu atmosfera verii îl favoriza, avea o culoare sănătoasă în obraji, cu mult diferită de pământiul știut de ea pe vremea când omul se afla încă între zidurile tribunalului. Regretă că nu avea timp să șadă prea mult timp în natură, expunerea la soare i-ar fi schimbat cu siguranță figura. Îi spuse pensionarului să-i telefoneze când avea chef de bârfe, acum nu mai putea sta de vorbă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
preț. Dimitrie o aștepta lângă un copac uriaș, foarte rămuros, un stejar socotit monument al naturii, n-o recunoscu de prima dată, dar nu-și trădă surpriza. Iată că ne reîntâlnim, îi spuse și-i sărută mâna. O clipă Sidonia regretă că acceptase să se întâlnească sub acel stejar secular, cine știe, ar fi putut face asociații cu ea. Și acum să vedem unde este ceainăria dumitale. Fiți sigur, nici nu mi-am luat țigările ca să nu mă ispitească ideea. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
expus privirii, continuă: Crede-mă, la mijloc n-a fost nici o rea intenție. Adrian Pascu e un om deosebit, m-am gândit adesea la voi ca la niște posibili parteneri. Surâse, se opri. În parcare o aștepta desigur cineva. Am regretat, adăugă, când am aflat, că n-a fost posibilă o evoluție. La revedere, dragă. Era foarte aglomerat. Emilia se pierdu repede în mulțime. Îmbrăcămintea îi era neagră, poate purta doliu ori poate se îngrășase puțin și-și masca prin acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]