1,689 matches
-
N-aș fi fost convins că Irina și-ar fi dat seama de neînsemnătatea lor, dar nu-i credeam pe ei în stare să facă gestul isteț. Irina era cu cineva, cu oricine, numai să nu rămână singură. Văzîndu-i mișcările repezi, ai fi crezut-o foarte personală, dar depindea de cel care i-ar fi poruncit. Singură nu avea forță. Oricine îi putea da o opinie. Când protestam, se scuza: "Ai dreptate! Vezi că nu mă gîndisem!" De altfel, imediat ce mă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu Niki înaintea noastră. Niki abia întors din străinătate, și noi îl întrebam repede de toate, sărind și apoi revenind la același subiect. Irina era vioaie, întreba mereu, râdea, se apleca peste masă, cu gesturi sprintene din mâini, cu mișcări repezi din cap: "Și spune, Niki"... Apoi am plecat, și prin tot parcul a continuat vorba începută. Irina, între noi doi, îmi strângea din când în când brațul, ca să mă convingă că, în plină veselie, nu mă uitase. După ce am lăsat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aici, apărând vechea cetate medievală de tristețea mucedă a ruinelor, de locurile romantice ale îndrăgostiților celebri - Ines de Castro și Don Pedro, - de Quinta das lagrimas, de mănăstirea Santa Clara, de "Catedrala înecată". Dar cine poate oare istovi, într-o repede înșiruire de nume sau frumuseți, farmecul fără pereche al Coimbrei, cu "Cetatea de Sus", Se Velha și Santa Cruz îngropată la doi metri sub trotuar, cu cartierul "de jos" și promenada pe malul drept al Mondegolui, cu terasele Universității și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în ochii albaștri, cu nasul de o ușoară și spirituală acvilinitate, cu fruntea acoperită pe jumătatea stângă de o pală de păr blond, acum puțin bronzat. Nu i s-a schimbat nici expresia copilărească a feței, nici mișcările naive și repezi, nici glasul încet și voalat, cu care parcă destăinuiește secrete. Numai trupul i s-a împlinit. (Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.) Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
femeie, o legătură între temperamentul ei, conformația ei fizică și predilecția pentru unele culori. Doamna M... și Adela au venit astăzi la mine să-mi vadă casa. Le-am primit în odaia de la intrare: antret, birou și salon. După o repede privire scrutătoare, Adela a făcut critica completă a încăperii, înșirînd toate lipsurile unui confort relativ, stăruind mai cu seamă asupra greșitei distribuții a mobilierului sumar. Pe când concludea, ca toate femeile în astfel de împrejurări, că bărbații etc. ... și-mi propunea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de durere, de rușine, de triumf, de spaimă, și, cu o revărsare de tinerețe în piept, am apucat spre Văratic. Dar m-am întors îndată, să stau aproape de ea, pe banca de la poartă. Se plimba prin cerdac. Îi auzeam pașii repezi. Sunetul, ritmul pașilor îmi dădeau halucinatoriu imaginea corpului ei în mișcare. Și odată cu sunetul pașilor, părea că vine de la ea, și-mi ucide voința, un fior subtil al vieții ei. Realitatea asta nouă, care începuse acum o jumătate de oră
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o lovitură completă când mingea sărea destul de sus încât să lovească zidul clădirii de peste drum, fără a fi prinsă când zbura îndărăt. În zilele copilăriei noastre, câteva mingi reușeau să atingă clădirea de peste drum, dar foarte puține erau îndeajuns de repezi și de joase ca să nu poată fi prinse din zbor. Seymour dădea aproape de fiecare dată o lovitură completă. Când alți băieți din grup dădeau câte o lovitură completă, se considera, în general, un noroc - plăcut sau neplăcut, în funcție de echipa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
un decor destul de sărac și neînsemnat într-o poveste mai mare. E drama multora și poate că era necesar să mă învăț cu propria soartă și să o accept așa cum e ea. Din spatele meu se apropiau scârțâind prin zăpadă pași repezi. Aici erai? Nu m-am ascuns, i-am răspuns prins de gândurile mele, dar cred că așa m-am născut... invizibil. Erjika zâmbi înțelegător apoi prinzândumă de mână mă întrebă: Câte fete te-au mai invitat până acum la un
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
hac acestei femei. Aștept. N-am decît să aștept clipa aceasta. Se auzeau pași. Parcă umbla cineva numai pe cîlcîie. Pașii se apropiau și, pentru prima dată, m-am Îndurat să-mi dezlipesc ochii de fereastră. Poc - poc - poc... Pași repezi și mărunți ai unei femei pe tocuri... De, se Întorcea tîrziu. Nici măcar Întunericul nu-i putea ascunde paltonul alb garnisit cu blană la mîneci și guler. Ducea o sacoșă din hîrtie sub braț... S-a prefăcut că nu mă vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ai Ungariei au arătat, cu ironie, că Noul mecanism economic este creația poporului ungar, și nu a conducătorilor săi. Evenimentele ulterioare au arătat că datorită acestui mecanism economic, Ungaria a fost singura țară socialistă care s-a adaptat cel mai repede noilor condiții create după prăbușirea comunismului. În România, noul mecanism economic al Ungariei a fost primit cu interes și, după documentarea asupra lui de către ambasadă, anumite elemente ale sale au servit ca sursă de inspirație pentru elaborarea și adoptarea cunoscutului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și la stânga malurile creșteau. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărâmându-se în bulgărași de argint. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră pe piatră, și urca încet, pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Așa am mers, până ce pe cerul întunecos se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii pași dupăind pe scânduri. Simții că în prag a ieșit femeia lui Dragoș. Ridicai capul. Pot să-ți spun cu încredințare că prin întuneric i-am văzut foarte deslușit ochii. Uite, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rămase gânditor în locul lui. — În ia-sară nu te duci la Făluță? — Nu mă duc... Femeia avu o înfiorare; apoi își luă andrelele și călțunul și începu să lucreze pe gânduri în colțul ei de umbră. Bărbatul așteptă până ce auzi pașii repezi ai feteipe podețul de dinaintea casei. Atunci se sculă în picioare; și când fata deschise ușa, el o apucă de-o mână, o trase în casă cu dreapta, și cu stânga răsuci cheia de două ori în broască: — Ce faci, Sanis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sanis. Trebuie să facem logodna cu feciorul Căprarului... Dar peste cele din urmă cuvinte ale lui, se revărsară ca dintr-un zăgaz furtunos plângerile întețite ale bolnavei. Țipete aspre, fără sfârșit, ca în ghiarele unor fiare fantastice. Femeile, cu vorbe repezi, grămădiră pe bărbat spre ușă. Și Sanis, cu gândul la minunata lui poveste, ieși grăbit s-o spuie și altora, la un pahar de vin. De pe podeț totuși mai întrebă o dată: —Bine, da’ de ce țipă așa?... Poate că trebuie doctor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oameni cunoscuți, pădurari de pe Moișa. —Care chiamă? strigă unul. —Veniți aici, bădică, răcni flăcăul cu lacrimi în glas. Pușcașii grăbiră spre colibă. — Ce este, măi Dăvidel? Când văzură pe moș Calistru, pricepură. Fără un cuvânt, Boboc, pădurarul cel scund, se repezi, smulse din foc o crenguță aprinsă de cetină ș-o puse în mâna întinsă a bătrânului, ca să moară creștinește. Apoi se descoperiră în tăcere, trăgându-și cu stânga de pe plete căciulile, pe când în codrul posomorât de amurg, în depărtate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dar nu-i nimic de făcut. Dădu să plece, dar se opri după câțiva pași. — Nu-i adevărat că Valerius a evitat întotdeauna primejdia. După ce mi-a salvat viața, a înfruntat multe primejdii în timpul fugii noastre. Se îndreptă cu pași repezi spre grajduri. După puțină vreme, tropotul calului său, care galopa pe Via Iulia, se pierdu în liniștea acelei dimineți senine de aprilie. — Te-am auzit fără să vreau azi-dimineață, când vorbeai cu soldatul tău... Cuvintele tale ajungeau până în camera mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Printre terenurile cultivate se zăreau mici păduri, ce coborau până la mare. Un zid alb, nu mai înalt de zece picioare, înconjura palestra. Antonius legă calul, luă sacul de medic al lui Valerius și trecu pe sub bolta de la intrare cu pași repezi. Văzu un portic dreptunghiular, umbros, dincolo de care se întindea o grădină cu o piscină în centru. În jurul ei, mai multe bazine circulare fuseseră umplute cu nisip roșiatic, adus cu siguranță din deșertul african. De-a lungul porticului se ridicau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
băiatului care intrase cu o tavă să așeze pe masă vasele de lemn. Mâncarea era simplă: bobi, varză și brânză de capră. Antonius așteptă să iasă băiatul și continuă: — Prin urmare, ai fost informat. Și tu ai curieri numizi mai repezi ca vântul, care îți spun tot ce se întâmplă în lume? întrebă ironic. Proculus zâmbi. Se ridică și luă de pe o măsuță o carafă cu vin și două cupe. Le umplu și-i întinse una lui Antonius. — Curieri numizi? Las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius - un spațiu imens, amenințător, cu trepte unde se îngrămădea mulțimea, care i se păru un animal cu mii de capete întinse spre el, gata să-l devoreze. Apoi îl văzu pe Marcus cu coapsa însângerată, străbătând arena cu pași repezi și îndreptându-se spre ieșirea principală. În mână ținea neglijent o frunză de palmier. Văzu doi oameni prinzând cu cârligele trupul neînsuflețit al lui Florius și târându-l prin nisip, spre porta libitinaria. I se tăie răsuflarea. Căută din priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Mușcându-și buzele, Valerius aștepta ca strigătele mulțimii să se potolească. Du-te, îi zise Marcus. Puse mâna pe umărul lui Valerius. O clipă, cei doi prieteni se priviră, apoi Valerius își luă coiful și intră în arenă cu pași repezi, siguri. Deodată se opri și se întoarse. Strânse amuleta în pumn și își ridică ochii spre fresca de deasupra porții, care îl înfățișa pe Cerber, monstrul care păzea intrarea în infern și pe care Orpheus îl potolise cu sunetul lirei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate. Cu ea, nimeni nu te va recunoaște. — Nu, așteaptă... Nu mă lăsa. Se auzeau strigăte, pași repezi, zgomot de arme. Poporul și primii soldați flavieni se apropiau de palat. Acum urcau treptele ce duceau la intrarea principală, în frunte cu Errius Sartorius. Vitellius se repezi spre ușa care dădea în grădină și străbătu pajiștea, mergând pe sub copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spus eu în timp ce-mi desfăceam brâul, dar acolo... Mai rămăseseră în cursă doar trei iepe, La Femme au Jardin, La Maja Desneuda și Alice la Mulatresse, când am auzit scheunatul orgasmic al lui Shadow și zgomotul unor pași repezi care urcau scările. Abia dacă am avut timp să mă arunc pe pat și să zvâcnesc înainte, convulsionându-mă oribil, chiar în clipa când Martina a deschis ușa. Iat-o plină de viață, cu un zâmbet care îi traversează toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
să nu răspundă. în timpul nopții Florence Nightingale l-a adormit încă o dată cu cântecul ei Media a stat iar goală și tăcută în spatele lor, în timp ce Iocasta s-a ghemuit la picioarele lor. Cântecul era susurător, plin de ape limpezi și izvoare repezi, proaspete și liniștitoare. Virgil dormit mai bine. — Există oameni, spuse Lee Kok Fook, care sunt blestemați să fie diferiți de ceilalți. Când sunt filozofi, văd doar o lipsă a simțului practic. Când sunt oameni de acțiune, deplâng absența gândirii. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era deschisă. Din camera de dincolo de lespede venea și scârțâitul, scârțâitul acela pătrunzător. Vultur-în-Zbor se duse încetișor în direcția zgomotului. Lumina de un galben murdar a lămpilor cu ulei strălucea prin ușa secretă. — Acustica este oarecum lugubră aici, nu? Consoane repezi, trunchiate, și vocale scurte, neaccentuate. Vocea lui Grimus. Presupun că stați bine amândoi? Balansoarul era îndreptat către fereastra închisă și întors cu spatele către Vultur-în-Zbor. Indianul îi putea vedea capul: o coamă de păr alb, din care o parte i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lua peste picior. Dacă n-ai să vii, o să Înțeleg, zise Bea. O să Înțeleg că nu mai vrei să mă vezi. Fără să-mi acorde nici o clipă să-i răspund, Bea se răsuci pe călcîie și se Îndepărtă cu pași repezi spre Ramblas. Am rămas cu cartea de vizită În mînă și cu vorbele pe buze, urmărind-o din priviri pînă cînd silueta ei s-a topit În penumbra cenușie dinaintea furtunii. Am desdoit cartea de vizită. În interior, scrisă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]