5,999 matches
-
dăruit și tacâmurile de argint, dragul meu, le-ai uitat? Ia-le!”. Râsul morțiitc "Râsul mor]ii" Televiziunile insistă minute în șir pe cadavre desfigurate, sânge, membre smulse, oameni cu tuburi în nas, pe patul spitalului, fețe înnebunite de durere. Reporterii care fac asta pot fi numiți ciocli și acuzați de cinism, ba chiar de cruzime. Noile reglementări ale CNA, menite să stopeze avalanșa de imagini furate suferinței și morții, sunt corecte și bine venite. Rămâne însă întrebarea: de ce dau televiziunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ascultăm radiourile, să ne uităm la televiziuni și vom ști cum stau lucrurile. Asta dacă vrem să mai știm... Românii, mizeria și moarteatc "Românii, mizeria [i moartea" „Mulțumim lui Dumnezeu că am fost la locul și timpul potrivit”, au spus reporterului Adevărului românii aflați ilegal la muncă în Spania, care au ajuns pe paturile spitalelor din Madrid. Ei mulțumesc lui Dumnezeu nu că au pierdut trenul în dimineața de joi, ci că s-au aflat în el, că au fost răniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
trei nokii, mă amăgesc că viețuiesc în România. Vine însă la intervale regulate dl Ion Iliescu și prăvale iarăși RSR-ul peste mine. De obicei, zbierând. Acum, și pururea, și-n vecii vecilor, într-o aceeași prezentare: „Nu vă privește!!!”. Reporterii de pe Otopeni întrebaseră ceea ce meseria le cerea să întrebe: cum e cu demisia lui Năstase? Era subiectul zilei, confirmat de o grămadă de surse din apropierea și interiorul partidului de guvernământ. A fost o întrebare politică, decentă, firească, la care Iliescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
la o uriașă luptă morală precum cea a negrilor din Sud, despre care citisem În ziarul Globe, un miting pașnic de prostest În fața prăvăliei - Shine, Sweat, Vahradyan așezați În mijlocul străzii, fătuci cu fuste și jachete simple aducîndu-le sandvișuri, zeci de reporteri, o revărsare de simpatie publică, un primar cu fața congestionată. Greșeam, din nou. La cîteva zile după ce a zis că are de gînd să riposteze, Shine a pus În vitrina prăvăliei un anunț scris de mînă : Cărți gratis Oricîte puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
spune că justiția engleză e echitabilă. Ei bine, de vreme ce nu te-a condamnat la spînzurătoare... și apoi, ai ucis de milă, cel puțin așa au scris ziarele... — Ai citit ziarele vremii? — Pe toate! Am văzut chiar și fotografiile luate de reporteri: Îți ascundeai fața cu un ziar... Rowe o asculta, mut de uimire. Nimeni nu-i vorbise pînă acum atît de deschis despre asta. Oricît de dureroase ar fi fost, cuvintele ei erau reconfortante pentru el, ca iodul pus pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de față, n-a dispărut de fapt nici o clipă. S-a produs, cel mult, o ușoară indiscreție, dar documentul a rămas tot timpul În posesia domnului...“ Urma numele unui cunoscut și respectabil personaj, pe care atunci Johns Îl uitase, și reporterul se Întreba cum ar mai putea cineva să insinueze, după o asemenea declarație, că documentul ar fi fost fotografiat? Ar Însemna ca respectabilul personaj să fie acuzat nu de indiscreție, ci de trădare! A fost, poate, o greșeală din parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lideri, atunci noua generație și cele care vin trebuie să facă pasul decisiv. Toate confuziile pot fi eliminate în acest mod. Reforma, privatizarea, economia de piață și alte asemenea noțiuni nu sunt inaccesibile publicului larg. Într-un interviu, continuând ideea reporterului C. Mititelu, care spunea: „Și există confuzie. Iată un exemplu, privatizarea, care se spune că va accelera. Omul nu știe, omul se teme. Va fi un lucru bun pentru el sau un lucru rău. Nu va însemna cumva șomaj, nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
treabă bună, nu glumă. - Mersi, spuse japonezul. - Dar... îmi permiți să te întreb ceva? - Desigur. - Păi... de ce ai strâns șurubul? - Ca să nu cadă schela, răspunse japonezul serios. - Fantastic, ce idee... polițistul privi schela gânditor. De undeva se ivi și un reporter de la un cotidian important. Făcu repede o poză japonezului și una șurubului, după care îl luă pe japonez la întrebări: că cine e, ce face, de ce, cum i-a venit ideea să strângă șurubul etc. Din răspunsurile japonezului reieși că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
tocmai intrase pe piață în România, îi plăcea țara și învățase limba în două săptămâni. - Nu ești cumva ăla care a salvat alaltăieri un copil de pe șina de tramvai? - Da, eu sunt, recunoscu Takamura. - Dar ești un erou, omule! zise reporterul. - Ei, erou, zise Takamura înroșindu-se la față. Aiurea, sunt un om ca toți... Obesrvând că rămăsese singur, decise să nu mai termine propoziția. Mulțimea plecase la treburile ei și reporterul la cârciumă, să scrie articolul. Care articol apăru într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
sunt, recunoscu Takamura. - Dar ești un erou, omule! zise reporterul. - Ei, erou, zise Takamura înroșindu-se la față. Aiurea, sunt un om ca toți... Obesrvând că rămăsese singur, decise să nu mai termine propoziția. Mulțimea plecase la treburile ei și reporterul la cârciumă, să scrie articolul. Care articol apăru într-adevăr în ediția din ziua următoare și fu citit de multă lume, dat fiind că pe prima pagina a ziarului era o poză cu o tânără interpretă de muzică ușoară surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
bine în caz că venea televiziunea. Din celelalte case de pe stradă se scurseră câțiva oameni. Alții urlau de mama focului, mistuiți de flăcări. În câteva minute apăru și televiziunea pomenită mai sus. - Ce părere aveți despre ce se întâmplă? o întrebă un reporter tânăr și penibil pe babă. - Nu știu. - Cum nu știți? se supără reporterul. Nu vă pare rău? Nu e groaznic? - Nu știu, repetă baba. Ești cu mașina aici? - Da, dar ce leg... - Ce marcă? - Un Nissan de teren, dar... - Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Alții urlau de mama focului, mistuiți de flăcări. În câteva minute apăru și televiziunea pomenită mai sus. - Ce părere aveți despre ce se întâmplă? o întrebă un reporter tânăr și penibil pe babă. - Nu știu. - Cum nu știți? se supără reporterul. Nu vă pare rău? Nu e groaznic? - Nu știu, repetă baba. Ești cu mașina aici? - Da, dar ce leg... - Ce marcă? - Un Nissan de teren, dar... - Uite, îți dau două rubine pe el, zise baba scoțând la iveală niște pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ca de altă minune. - Hai, Grigore, n-ai văzut ce furtuni au fost, au zburat acoperișurile cât colo, s-a prăvălit chirpiciul, au fost și niște vârtejuri, au învolburat până și leațurile din garduri și nutrețul din șuri, au zis reporterii că-s tornade, dar de... Poate a trăsnit pe undeva, ce mare lucru? - Ei, domn’ profesor, așa-i, anul ăsta nici grâul nu s-a făcut, numai de-o șchioapă, fără spic, numai pai, stau oamenii suflecați prin bălți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vreo opt ani cum țâșnește apa din amorașii din mijloc și se mișcă pe jet un fel de scoică, bănuiesc că e scoică. Polițiștii stau în colțuri și nu lasă pe nimeni să treacă. - Ce se-ntâmplă aici? întreb un reporter de la televiziunea prin cablu, pe care-l știu din vedere. - O să se lanseze balonul Universității, nu știai? Acum îl umflă și e așteptat primarul să vină cu ambasadorul Franței... Ei o să facă primul zbor, până sus, la Agronomie, o să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Pentru treaba aia cu Snack Factory facem niște zâmbete mari de crainici celebri, cele care-ți transformă fața într-un uriaș cazan spațial. Purtăm niște rochii cu paiete care, atunci când le pui sub lumina reflectorului, scânteiază ca un milion de reporteri care-ți fac poze. Așa de strălucitor. Stau acolo în rochia aia de zece kilograme, zâmbind cu toată fața și lăsând să cadă reziduuri animale în pâlnia de plexiglas de deasupra Fabricii de Snack Num Num. Năzdrăvănia aia scuipă afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mâna lui Shane. Și las în urmă povestea că am fost vreodată așa de frumoasă, că puteam intra într-o cameră îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp și toți se întorceau și se uitau la mine. Un milion de reporteri îmi făceau poze. Și las în urmă ideea că atenția asta a meritat să fac ce-am făcut pentru a o avea. Ce-mi trebuie e o poveste nouă. Ce-au făcut surorile Rhea pentru Brandy Alexander. Ce-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ziarelor, ieșiseră glume, cîțiva comersanți vindeau pălării "Cocoș" ori tabachere care pocneau ca un pistol, la restaurantele înșirate pe Moșilor se servea "plachie Cocoș" ori "mititei ca la Cocoș" în care se vîra usturoi din belșug, asta numai pentru că un reporter mai isteț inventase ori simțise de-a dreptul că banditul fotogenic duhnea a usturoi de la zece pași, "usturoiul fiind secretul vitalității marelui stăpîn al bălților". Mai scriau gazetele și despre alte întîmplări asemănătoare, ca jefuirea automobilelor ori a căruțelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cum trebuie să procedeze în concret. Acum, cînd în fiecare dimineață, cu ziarele așezate cu grijă pe birou, lîngă telefonul său, își plimba încetișor privirea peste titlurile de-o șchioapă, știind prea bine pînă unde pot să se întindă relatările "reporterilor speciali", îi venea să rîdă. Să rîdă mai ales de neliniștea care îl cuprinsese cînd se urcase în acceleratul de Constanța. Îi trebuiseră cîteva ore ca să facă rost de o legitimație de jurnalist la o foaie din Sărindar. Își păstrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
săptămînă ca să afle cît de cît ce era adevărat și ce nu în privința locurilor pe unde bîntuia vestitul Cocoș. Reușise să intre în legătură, era cam pretențios spus, pur și simplu reușise să se introducă la o bere în preajma unui reporter care fusese "prizonierul" lui Cocoș vreme de trei zile. Era acoperirea absolut eficientă a oricărui jurnalist care scrisese despre bandiți nu avusese nici o întîlnire cu Cocoș, o întîlnire "aranjată", ci, uite așa, se întîmplase ca să dea peste el banda, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu verifica singur, cu ochii și chiar cu pielea sa nu-și putea permite că-i laie ori bălaie. Sigur că le-a scăpat. Păi nu vezi, dom'le, că nu doar Dimineața scrie despre Cocoș? Toată lumea, toate foile, zbîrnîie reporterii ca bondarii în jurul lui Cocoș și toate gazetele sînt pline ochi. Cumnatul lui Cocoș; O femeie de lume îndrăgostită de Cocoș; Trei morți după întîlnirea cu Cocoș. Un interviu cu Cocoș. Cocoș e bolnav, dar nu-i pasă de potera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
După un minut se găseau în stradă, Făinaru cu privirea împăienjenită, căutînd să se dumirească unde se află, iar el răsuflînd într-un fel ușurat, pînă atunci nu avusese nici un fel de idee de cum se va termina ,,întrevederea" sa cu reporterul. După două nopți nedormite, tot în cafele și coniace, cu mîncarea pe sponci, cîteva felii de somon roșcat și nimic altceva, Făinaru nu suporta mîncarea, "sînt bolnav, dom'le, de mîncare, băutura e singura care mă mai ține în viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
afle că pe pămînt sînt nenorociri. Gazetele scriu mai cu scamă despre asta. Lucrurile bune plictisesc sau pot trezi invidia. Nenorocirile altora sînt cele mai bune știri, ele vînd ziarele." Mehmet Ali încuviință, și el știa toate astea, atîția ziariști, reporteri din ăștia cîți au venit la Medgidia, toți au tras la hotelul lui. Altul, de fapt, nici nu este, dar el nu ține seama de asta, își ține casa curat, la cinste, cu toate că n-are concurență. A recunoscut, așa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin Crucea Roșie și repatriați la Cetinje În Muntenegru, locul de baștină al mamei sale. 1948 - se Înscrie la Școala de Artă din Cetinje; În paralel frecventează și cursurile de vioară ale profesorului Simon Nutti. 1953 - Începe activitatea literară ca reporter și traducător din literaturile rusă, maghiară, franceză și engleză. Îi apar primele Încercări de proză În periodice prestigioase. 1954 - toamna: se Înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din Belgrad. 1958 - absolvă studiile universitare - specialitatea literatură comparată - ca șef de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
să vă uitați la televizor, mai întâi producătorul și regizorul local vor trece la formatul duplex. Un ecran împărțit în două la majoritatea posturilor. Apoi prezentatorul local va spune ceva de genul: “Cu ultimele știri despre scufundarea vaporului de croazieră, reporterul nostru de la New York, Joe Ixulescu”. Asta e ce se numește “pasa”. Sau “saltul”. Se trece la transmisiunea rețelei mamă, și băieții de la local stau cu mâinile-n sân și așteaptă semnalul rețelei care indică sfârșitul alertei speciale. Nici un PR-ist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cravată roșie. Pantofi maro din piele întoarsă. La încheietura mâinii ridicate, un ceas de aur, gravat cu „Felicitări”. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, în locul feței, pe coala de hârtie e proiectat un titlu cu corp de literă 72: Un reporter local câștigă Premiul Pulitzer. Din spatele titlului, Contele spune: — Oamenii ăia își petrec viața la coadă... La superproducțiile lansate vara. Studiourile îi duc cu autobuzul pe așa-zișii fani din oraș în oraș. De la un film SF la o fantezie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]