2,173 matches
-
timp de o fracțiune de secundă, pentru a încerca să observe ceea ce gândesc acești trecători despre el. Bineînțeles, acest efort de a capta privirea celorlalți îl epuizează, capul îi vâjâie. Într-o zi se va produce o desprindere gravă a retinei, a cărui origine nu poate fi înțeleasă de oftalmologi și va trebui să fie ajutat pentru fiecare mișcare de o prietenă lângă care s-a refugiat, deoarece prima sa iubită l-a părăsit. Se consideră din acest moment un invalid
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
fel pe o terasă din Beirut, pe malul unui râu african ori la un colț de stradă din Mostar, așteptând miracolul care să deseneze brusc, dincolo de lentila obiectivului, În camera obscură - riguros platonică - a aparatului său de fotografiat și pe retina lui, taina acelei urzeli nespus de complicate, care redădea viața vieții adevărate: o excursie la Întâmplare spre moarte și neant. Ca să ajungă la asemenea concluzii prin munca lor, mulți fotografi și artiști se izolau Îndeobște În atelier. Dar Faulques dispusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
În obiecte, peisaje ori oameni. De la o vreme, Faulques bănuia că așa ceva era cu putință după un anume soi de călătorii. Troia dus-Întors, de pildă. Singurătatea unei odăi de hotel, marcând fotografii și curățând camere foto cu fantome proaspete pe retină; ori, mai târziu, la Întoarcere, În fața imaginilor de pe hârtie, Întinse pe masă, cântărindu-le și dându-le deoparte, ca Într-o pasiență complicată. Ulise cu părul cărunt și mâinile pătate de sânge, ploaia care risipea cenușa din orașul fumegând, pe când
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
greierii, asurzitori, chicoteau prin tufe și pădurici Întunecate. Zgomotul resacăi răsuna jos, printre pietrele golfului invizibil. S-a dus spre buza falezei - s-a oprit puțin mai Înainte, precaut, Încă orbit de strălucirea reflectoarelor halogene - și a stat acolo până când retina i s-a obișnuit cu Întunericul, privind licărul Îndepărtat al farului, luna și stelele. Se pare - asta spusese croatul de dimineață, când priveau amândoi pictura murală - că participăm la un concurs de brice rupte, domnule Faulques. Pictorul de război tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
interpretările lui. Ea are obiectiv, cadraj și perspectivă proprii, imposibile prin lentila unui aparat foto. Deși mă Îndoiesc ca vreun pictor să fi reușit vreodată așa ceva. Goya? Poate. Nu-i același lucru să muți din realitate pe pânză ori de pe retină pe pânză. Înțelegi? Una e să reproduci aspectul vieții, imitând-o și interpretând-o: plăcere, frumusețe, oroare, durere și chestii de-astea. E numai o chestiune de ochi bun, de tehnică și talent. Și alta e să te orientezi după
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pânză. Înțelegi? Una e să reproduci aspectul vieții, imitând-o și interpretând-o: plăcere, frumusețe, oroare, durere și chestii de-astea. E numai o chestiune de ochi bun, de tehnică și talent. Și alta e să te orientezi după fatalitatea retinei. Să pictezi oroarea cu linii reci - continua să stea la fereastră, goală pușcă sub cămașa bărbătească, privind umbreluța de fum negru care acoperea orașul, și din când În când ridica pe jumătate aparatul, ca și cum ar fi făcut o fotografie, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
obișnuia să spună Olvido, atingându-și hainele cu un surâs Îngrozit: duhoarea asta va muri odată cu mine. La fel, vâlvătăile roșii, portocalii și galbene, ca fundal al campanilei din piața San Marco la prima izbucnire a zilei, erau, pentru o retină pe care se imprimaseră În prealabil alte vâlvătăi asemănătoare, o delicioasă afirmare - nu Întotdeauna exactă, În experiența celui care acum era pictor de război - a faptului că nopții Îi urmează ziua și frumusețea. Erau nopți fără zori, umbre finale care
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și ochii, căutând În ei explicația imaginilor pictate pe perete. - Ai avut, probabil, o viață ciudată, a zis brusc. Pictorul de război a zâmbit iar, de astă dată În sinea lui. Asta era, deci. Toți Ivo Markovici și toți Faulques, retinele impresionate nu contau pentru acest punct de vedere. Așa aveau să-l vadă cei ce nu fuseseră aici. Ori, mai bine zis, a rectificat privind turnurile din ciment și sticlă pe jumătate pictate pe perete, cei ce credeau, În mod
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
varul de pe perete nu-i mai păreau zone pustii. Sub lumina intensă a reflectoarelor cu halongen, totul părea să i se topească În creier În stilul picturilor impresioniste: culori, spații, volume care nu reușeau să se integreze corect decât pe retina privitorului. Acolo, figurile și peisajele terminate erau la fel de reale, la fel de cinstite - numai artistul e cinstit, și-a amintit din nou - ca și cele care abia se insinuau, formele anunțate pe perete, tușele minuțioase și liniile grosolane, cu vopseaua Încă proaspătă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Își dorise să picteze era acolo: Bruegel, Goya, Uccello, doctorul Atl și ceilalți, toți cei care Îi pregătiseră privirea și mâinile ca să exprime ceea ce În decursul vieții Îi intrase prin vizorul camerei foto și ajunsese până În peștera lui Platon de pe retina lui Faulques (rolfilmul și hârtia pentru pozitive jucau doar roluri secundare), toate se explicau până la urmă, combinate În formularea geometrică ale cărei principiu și rod final se Întâlneau În triunghiul care prezida totul: vulcanul negru, brun, cenușiu, roșu. Simbolul criptogramei
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
5); cunoaștere (5); dulci (5); nas (5); atenție (4); corp (4); frumusețe (4); geană (4); gură (4); imagine (4); mare (4); oglinda sufletului (4); orb (4); cap (3); culori (3); dinte (3); lacrimi (3); machiaj (3); negru (3); privi (3); retină (3); viață (3); (2); a privi (2); apă (2); blîndețe (2); chior (2); fereastră (2); frunte (2); iubit (2); limpezi (2); observație (2); oglindire (2); om (2); orizont (2); peisaj (2); personalitate (2); pierduți (2); roșii (2); țintă (2); ținti
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la arhetip, identificarea cu divinul ("Bufonul și moartea"), "inscripție nedefinită". Se receptează universul cu toate simțurile, dar mai ales ochiul este organul teribil, care simbolizează conștiința și pe retina căruia se mișcă un întreg univers. Ochiul întoarce lucrurile spre interior, le dezbracă de materie; ochiul, ca și cuvântul, devine un fel de "oglindă" a lui I. Barbu. Astfel, poezia este an act de conștiință prin multiplicarea de ochi, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aduce și-ți vor așeza/ în orbită un zeu". În "Elegia a treia" căutătorul pare că atinge absolutul. Contemplația are loc într-o lume a somnului în care privirea se golește spre interior, în sensul că lumea reală, fixată pe retina ochiului, întoarsă în interiorul spre care se golește, se organizează într-un alt sistem, ideal, încât fiecare obiect capătă ceva din privirea ochiului care l-a perceput. Obiectele devin independente, suspendate, singura relație între ele este ochiul care le leagă parcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ne învârtim într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de respirație/ retina de retină.". Fanta oculară este un mod metaforic de a-și reprezenta divinitatea, absolutul. Omul poartă în el esența divină, de aici și aspirația lui spre absolut. "Omul fantă" se umple de materia istovită, de idee, și moartea presupune un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-un cerc al realului, pe care îl constatăm, fără să-i atingem esența, pentru că nu ne putem distanța îndeajuns, pentru a avea perspectiva contemplației; de aceea: " Totul e lipit de tot;/ pântecul de pântec,/ respirația de respirație/ retina de retină.". Fanta oculară este un mod metaforic de a-și reprezenta divinitatea, absolutul. Omul poartă în el esența divină, de aici și aspirația lui spre absolut. "Omul fantă" se umple de materia istovită, de idee, și moartea presupune un act de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ia cunoștință de moarte./ El se lasă respirat/ și la rândul lui/ respiră/ obiectele însuflețite și neînsuflețite/ ca și cum ar fi aer". Poemul vine cu ideea răspândirii esenței în natură, de aceea, panteistic, lumea de obiecte poartă în ea fanta divină: "Retina omului-fantă este lipită/ de retina lucrurilor./ Se văd împreună, deodată,/ unul pe celălalt,/ unii pe ceilalți,/ ceilalți pe ceilalți,/ Nu se știe/ cine îl vede pe cine." "A patra elegie" și "A șasea elegie" sunt elegiile meditației. În "A patra
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se lasă respirat/ și la rândul lui/ respiră/ obiectele însuflețite și neînsuflețite/ ca și cum ar fi aer". Poemul vine cu ideea răspândirii esenței în natură, de aceea, panteistic, lumea de obiecte poartă în ea fanta divină: "Retina omului-fantă este lipită/ de retina lucrurilor./ Se văd împreună, deodată,/ unul pe celălalt,/ unii pe ceilalți,/ ceilalți pe ceilalți,/ Nu se știe/ cine îl vede pe cine." "A patra elegie" și "A șasea elegie" sunt elegiile meditației. În "A patra elegie" asistăm la sfâșierea teribilă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trimite la Bacovia prin acel sentiment de sfârșit de lume: Spui că în scaune se-aude apa susurând?/ Spui că-n copacii din fereastră se-neacă/ vrăbiile? Spui că oceanul se apropie?" Un pește imens înghite marea: imagine desprinsă de pe retina unui ochi deschis în apă care va percepe altfel lumea; cer aurifer, lacuri senine, marea tulbure; iată că natura este plină de mister, sau, cum putem observa și în alte poeme, guvernată de elemente oculte. "Singurătatea finală" este ilustrativă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ce eram ca o reverberație de acolo, din lumea părăsită dar definitiv conservată a țării, iar pe de alta mă bucuram să-l regăsesc pe Ștefan Iordache al cărui admirator pasionat n-am încetat să fiu. După-amiază rămasă imobilă pe retina memoriei! Apoi, câtva timp, mai târziu, am petrecut ore întregi împreună la mai multe pahare de vin și... vorbe în Place des Vosges. Ce am putut vorbi atâtea ore: nu conținutul contează, îmi spun azi, ci experiența. Doar cu Radu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
frumusețea "inutilului" fără de care nu putem trăi și nu putem muri. Livada de vișini: o piesă-testament despre alegerea între trecut și prezent, din care iese sfâsietor imaginea viitorului. În viziunea lui Alexa Visarion, finalul este ambivalent. El ne lasă pe retină două imagini contradictorii: pe de-o parte prăbușirea violentă a cortinei de fier la un gest ferm al lui Lopahin, peste un teatru cu culise reci și descoperite; pe de altă parte livada de vișini fragilă, în miniatură, care iese
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de mai multe ori, atât în Anglia cât și în America, dar piesa pe care o vedeam acum îmi prilejuia șocul unei revelații teribile. Fiecare amănunt scenic a fost definit cu acuitate, dobândind o precizie care ți se întipărește pe retină, în simțire, în adâncul sufletului. Visarion a reușit să dea muzicalitate comportamentului, să facă gesturile să cânte, se poate spune că el a realizat încarnarea unei disonanțe, făcându-ne să simțim viața cu o nouă intensitate"1. Din umbra acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care nu se poate ajunge pe cale pur experimentală. Blaga vorbește în acest sens despre "realități substanțiale": materie, atom, putere, legi obiective etc. De altfel, anterior Blaga îi așezase chiar și pe impresioniști sub semnul unui anume tip de metafizică, "a retinei care se mărginește să <<înregistreze>>". Acest fapt valabil, cu diferențierile de rigoare, și pentru pozitiviști îl face să conchidă că antimetafizica lor declarată este "ea însăși o metafizică" (ibid., pp. 147-148). 80 W. Dilthey, Einleitung..., p. 10. 81 A. Comte
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos"). Uimirea lui Apostol, urmată de stupoare și neînțelegere, adaugă acestei scene și așa pline de dramatism semnele propriei tulburări, neașteptate. Se cuvine a nota că imaginea condamnatului se formează la propriu pe retina interioară a lui Bologa. O asumare a perspectivei (în această temporară vision avec) se arată limpede în aceste avalanșe ale impresiilor individuale ale personajului. Văzute de aproape, detaliile morții lente, clipele terifiante pentru privitor ale spînzurării lui Svoboda fascinează și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
exercițiul privirii personajului, implicită prin sugestia unui mare organism acoperit de membrana "defensivă" aceeași ceață "care nu s-a rupt", ca o cataractă și care este orașul însuși. Sensurile neverbalizate sînt concordante cu modelul "developării": membrana captînd lumina, plăcile sensibile, retina deopotrivă "fotografică" și vie, metaforă a conștiinței. Paradoxul mecanismului reprezentării ține aici de ipostazierea reciprocă / dublă, ca și privire care se privește, ochi care se "dezvelește" spre existența celuilalt, pe care-l conține și care-l privește, fiindcă Mini este
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o scenă neînsemnată prinde proporții, te persecută, o analizezi cu toate puterile tale de interpretare." Tema proustiană, tratată oricît de diferit, se nutrește din aceeași concepție: "am sufletul însă format de întreg trecutul din fiecare clipă", s. n. Ca o hologramă, retina interioară a memoriei ține "prizoniere" fragmente invizibile, indefinite de real, în întregul participării lor la viața trăită. A le resuscita este a face activă o zonă obscură a cunoașterii noastre, copleșite de superpoziția timpului. În durata pură, alcătuită de toate
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]