7,557 matches
-
de conservare, supraviețuire; sentimente puternice precum frica de moarte corelată cu sentimentul de speranță în salvare sau viață veșnică; sentimentele de inferioritate, capabile să închidă omul în sine, să zdruncine autoacceptarea și sentimentul de bine cu sine însuși; contraste, contradicții, revendicări conceptuale, negări, revendicări pentru a câștiga un drept; apelul la nevoile estetice, care creează omului tendința de a căuta frumosul în viață. Sunt utilizate concepte care își pierd semnificația inițială, sunt reinterpretate, se creează un nou sistem noțional care conduce
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sentimente puternice precum frica de moarte corelată cu sentimentul de speranță în salvare sau viață veșnică; sentimentele de inferioritate, capabile să închidă omul în sine, să zdruncine autoacceptarea și sentimentul de bine cu sine însuși; contraste, contradicții, revendicări conceptuale, negări, revendicări pentru a câștiga un drept; apelul la nevoile estetice, care creează omului tendința de a căuta frumosul în viață. Sunt utilizate concepte care își pierd semnificația inițială, sunt reinterpretate, se creează un nou sistem noțional care conduce uneori la dificultăți
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
de unde plecaseră sau În țara conaționalilor lor. CÎnd această țară a devenit un spațiu al experimentului comunist, „posibilitatea de a călători În străinătate - releva cineva - și posibilitatea de a emigra sînt deseori văzute În România ca fețe Înrudite ale aceleiași revendicări. Ambele au În comun plecarea din țară. Fie temporară, fie definitivă, aceasta a devenit pentru mulți pozitivă În sine”. Acel ilustru émigré, care a traversat această experiență diabolică și apoi a avansat gîndurile de mai sus, conchidea, În iunie 1985
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
aceste condiții, consideră autorul, românii nu au nici un motiv să considere popoarele slave vecine inferioare. Mitul istoric central al românilor a fost, În perioada interbelică, cel al lui Mihai Viteazul, În jurul căruia, În 1918-1919, oamenii de stat și-au formulat revendicările. Consistența acestei argumentații este definitorie, tot atît cît este și cea a Regatului Sfîntului Ștefan sau a „dreptului statelor boemiene”. Cazul Iugoslaviei. În acest spațiu a predominat un „naționalism intern”, manifestîndu-se prin competiția dintre sîrbi și croați pentru supremație. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
poate scuza la nesfîrșit, justificîndu-se prin statutul de victimă a puterii. Acest statut este avantajos, Într-adevăr, pentru că el reclamă compasiune și deculpabilizare, iar În timp, acumulînd putere simbolică prin prestigiul pe care Îl are ca victimă, BOR poate pretinde revendicări injuste și abuzive. Folosindu-se de acest tertip, BOR a „convins” SRI că dosarele ei nu merită a fi consultate decît În „familie”, unde limbajul acestora poate fi Înțeles și interpretat „corect”. Oricum, pentru BOR, istoria postdecembristă a adus timpuri
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
nord În 1940 n-a fost un accident, de vreme ce, la 18 noiembrie 1939, la Întîlnirea sa cu Ribbentrop la Berlin, Molotov formulase pretenții asupra Bucovinei (Întregi), mergînd mai departe decît În protocolul secret din august care țintea numai Basarabia, alături de revendicări și mai Îndrăznețe: Finlanda, pentru care URSS avea să Înceapă imediat războiul, dar și Bulgaria, ba chiar Suedia! Pe de altă parte, găsim În cartea doamnei Brătianu Încă un prilej de reflecție: În 1942 Roosevelt propunea Împărțirea Iugoslaviei În cel
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Ion Calafeteanu, Politică și exil 1946-1950. Din istoria exilului românesc, Editura Enciclopedică, București, 2000, p. 71. Vasile C. Dumitrescu, op.cit., p. 19. Florin Zaharia, În Patria, august 1950. Teodor Cazaban, interviu de autor, 6 aprilie 2001, Paris, Înregistrare audio. Prima revendicare În instanță de către statul român a fondului datează din 17 noiembrie 1945, cînd acesta l-a dat În judecată pe Alexandru Crețianu. Vasile C. Dumitrescu susține că a existat o adevărată premeditare din partea lui Vișoianu care, urmărind să justifice cheltuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
abuz reiese din acele cahiers de jalbe ce fuseseră pregătite pentru Adunarea Stărilor Generale chiar Înainte de Revoluție. Membrii celei de-a treia stări cereau În aceste documente unități de măsură egale (deși aceasta era departe de a fi principala lor revendicare), În vreme ce În jalbele redactate de cler și nobilime nu se spune nimic În această privință, ceea ce poate să Însemne că ei erau mulțumiți de această stare de lucruri. Următoarea petiție, provenită din Bretania, ilustrează modul În care cererea impunerii unor
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
un puternic impuls procesului de adoptare a patronimelor permanente prin stabilirea dreptului primului născut asupra proprietății funciare și prin legiferarea dreptului ereditar la arendă. Astfel, preluarea numelui de familie purtat de tată făcea parte, cel puțin pentru primul fiu, din revendicarea proprietății la moartea părintelui. Odată ce drepturile asupra proprietății erau validate de către stat, numele de familie ce fuseseră cândva simple fantezii birocratice, au devenit o realitate socială În sine. Mult timp, supușii englezi trebuie să fi avut de fapt două nume
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
și stabilesc limitele a ceea ce poate fi spus În ea. În centrul lor, se află sala de clasă și cazarma. Partidul, reprezentanții și propagandiștii săi locali sunt asemenea unor profesori capabili să ridice niște plângeri pur economice la rangul de revendicări politice revoluționare sau aidoma unor ofițeri din armata revoluționară, care Își desfășoară trupele În modul cel mai avantajos. Pentru a-și Îndeplini rolul de educatori, partidul și ziarul său creează un stil pedagogic care este, În mod clar, autoritar. Partidul
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
un peuple de la tyrannie“ și semnează, cu o formulă care arată că le era familiară retorica Revoluției Franceze, „les représentants de la nation valaque“51. Aceștia nu sunt bei mameluci, nici aiani din vilaietele dunărene. Linia tradițională se continuă așadar prin revendicarea libertății, iar ortodoxia, care n-a încetat a fi prezentă ca temei al identității naționale, nu e mai puțin semnificativă pentru o atitudine care întoarce spatele Islamului 52. Rolul Bisericii în suspectarea oricărei influențe occidentale ca prozelitism catolic a scăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
reuși să estompeze din ecourile acțiunilor desfășurate de români în cadrul dublei monarhii. Motive de îngrijorare avea să aibă guvernul de la Viena încă din 12-14 mai 1881, când Conferința națională a românilor din Transilvania și Banat a prilejuit formularea unor noi revendicări, precum recâștigarea autonomiei Transilvaniei, revizuirea legii naționalităților ș.a. Publicarea documentului aprobat cu acest prilej, la 1882, și răspândirea în Ungaria și România avea să aibă ecoul așteptat de inițiatorii săi68. Dificultăți în calea relațiilor României cu vecinul de la Vest existau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și alte texte din Noul Testament și din literatura patristică veche, înregistrează limpede acest caracter al creștinismului primar. Situația se schimbă abia după veacul al IV-lea, când creștinismul devine religie de Stat și clerul este îmbiat să renunțe oarecum la revendicările sociale ale religiunii maselor populare din imperiu. Acest cler, în Biserica Ortodoxă și mai ales la noi, la români, nu s-a dezlipit încă niciodată de popor, ci l-a însoțit în toate nevoile și năzuințele sale trupești și sufletești
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
românilor și rutenilor în această perioadă. Pentru începutul secolului XIX foarte prețioase sunt relatările lui Ioan Budai-Deleanu, care, în calitatea sa de consilier și traducător pe lângă Guberniul din Lemberg, constata în 1803 că „Cu toate că numărul moldovenilor a scăzut mult după revendicare, pentru că mulți dintre ei, credincioși vechilor obiceiuri, au trecut în Principatul Moldovei, totuși putem să-i privim pe ei ca populația de căpetenie în această provincie... Dar de când se află sub administrație roman-imperială, mulți au emigrat, și în felul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
La 8/20 mai 1848 a avut loc la Cernăuți o mare adunare națională a bucovinenilor, la care au participat reprezentanți ai diferitor pături sociale, naționalități și confesiuni. Un rol important în timpul acestor evenimente l-au avut frații Hurmuzaki. Principalele revendicări ale bucovinenilor erau separarea Bucovinei de Galiția și constituirea ei într-o provincie autonomă, conservarea naționalității române și crearea de școli naționale, dezrobirea țăranilor prin desființarea clăcii și dijmei. Un rol important în timpul revoluției l-au jucat și revoluționarii moldoveni
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
acest fel a avut loc la Iași, la 1 noiembrie 1915, cerându-se intrarea imediat în război împotriva Puterilor Centrale. În cadrul adunării, D. Greceanu preciza că lupta pentru eliberarea Ardealului și a Bucovinei nu înseamnă deloc renunțarea la vreuna din revendicările noastre, dar „acele revendicări sfinte, neatinse“ vor fi mai ușor de realizat în etapa următoare 8. Nu toată lumea sprijinea această atitudine a majorității. Cei mai mulți dintre fruntașii conservatori continuau să abordeze problema războiului de pe poziția neutralității înclinate spre Puterile Centrale, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
loc la Iași, la 1 noiembrie 1915, cerându-se intrarea imediat în război împotriva Puterilor Centrale. În cadrul adunării, D. Greceanu preciza că lupta pentru eliberarea Ardealului și a Bucovinei nu înseamnă deloc renunțarea la vreuna din revendicările noastre, dar „acele revendicări sfinte, neatinse“ vor fi mai ușor de realizat în etapa următoare 8. Nu toată lumea sprijinea această atitudine a majorității. Cei mai mulți dintre fruntașii conservatori continuau să abordeze problema războiului de pe poziția neutralității înclinate spre Puterile Centrale, spre Germania în special. Susținut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
să intre în 64 Ibidem, p. 239-240. 65 Ibidem, p. 238-239. • Ibidem, p. 240. • Idem, Ce este Basarabia, în „Viața Românească“, vol. XL, nr. 1-3, 1916, p. 257. • Ibidem. acțiune împotriva Rusiei, acolo „unde-s dușmanii noștri adevărați [...], unde-s revendicările noastre de azi cele mai legitime“69. În mai multe rânduri, redacția revistei a susținut necesitatea unei profunde cunoașteri a realității din Basarabia, subliniindu-se romanitatea „împotriva tratării românilor ca un trib slav, bun de înglobat într-o mare Rusie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și Premiul Uniunii Scriitorilor). Imaginea scriitorului ar putea fi cea dintr-o încercare de portretizare pe care i-o face Eugen Barbu: „În câmpul literar a apărut un individ păduros, dur, cu ceva apăsat în mers și glas, cu o revendicare pătimașă în ședințele noastre de breaslă. M-au impresionat [...] logica lui țărănească, patosul său subteran pentru adevăr.” Între 1965 și 1967 este redactor-șef adjunct la „Gazeta literară”. Colaborează în special cu articole pamfletare și polemice - reunite apoi în volumele
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
de apariție, șaizeci și doi de ani numai în secolul al XIX-lea, explică, în bună parte, oscilațiile de atitudine și unele inconsecvențe. De la liberalismul moderat și reformist, cu ecouri iluministe, al lui G. Barițiu, la democratismul burghez, cu justificate revendicări naționale, dar fără un program de acțiune socială, al Partidului Național Român (pe care, după 1881, gazeta l-a reprezentat o vreme), calea G. de T. a fost jalonată de evenimentele din 1848-1849, de epoca de relativă libertate care a
GAZETA DE TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287192_a_288521]
-
se va renunța la greoaia ortografie cipariană, iar limba în care se redactau articolele se va curăța și de germanisme, regionalisme etc. În anii revoluției de la 1848, în anii premergători Unirii și în vremea Războiului pentru Independență, gazeta a susținut revendicările și cauza dreaptă a românilor din Principate și a informat obiectiv și prompt asupra mersului evenimentelor, publicând până la 1859 articole și informații pe care foile din Iași și București nu le puteau tipări din cauza cenzurii. Un alt obiectiv permanent era
GAZETA DE TRANSILVANIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287192_a_288521]
-
unei reviste regionale și obținând colaborări de la publiciști și scriitori români de pretutindeni. Ideea care a predominat în alegerea literaturii publicate a fost aceea a afirmării egalității pe toate planurile a românilor cu celelalte popoare din Imperiul Austro-Ungar, a legitimității revendicărilor românești. Într-o perioadă de început, Vulcan se îndreaptă către autorii pașoptiști, transilvăneni sau din Principate, a căror activitate și creație o face cunoscută, obținându-le, totodată, colaborarea (G. Barițiu, T. Cipariu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu). Prin F., poezia lui
FAMILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
pronunțat religioasă, imagistica fiind încărcată artificios și strident cu simboluri din textele biblice. SCRIERI: Colind târziu, Cluj-Napoca, 1990; Grădina internatului de fete, Cluj-Napoca, 1995; Ultimul refugiu, Cluj-Napoca, 1996. Repere bibliografice: Emil Mladin, Anotimpul Medeei, RL, 1994, 30; Adrian Țion, Patima revendicării adevărului, TR, 1995, 37-38; Poantă, Dicț. poeți, 87-88. Ct.C.
FLORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287030_a_288359]
-
-și asigura sprijinul populației și a se menține la putere (Tănase, 1999, p. 366). Această observație poate fi corectă; incorectă este criticarea ei. Căci esența democrației constă tocmai în faptul că politicienii sunt nevoiți să își asigure sprijinul populației prin revendicarea cererilor de creștere a prosperității pe care aceasta le formulează. Din cei peste 15 ani de tranziție postcomunistă, primele luni de după revoluție, când legitimarea puterii depinde de sprijinul direct exprimat al populației, au fost singurele în care prosperitatea a fost
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
luptelor pentru autonomie a intelectualilor. Punctul de plecare l-au constituit cercetările de sociologia literaturii și a artei, terenul pe care m-am apropiat de sociologia lui Pierre Bourdieu fiind legat de experiențele criticii literare din anii 1970 și 1980. Revendicările de autonomie ale scriitorilor și impunerea prin critică literară a unui perimetru al valorilor nedeterminate politic, chiar dacă amendabile Într-o retrospectivă istorică, au constituit motivația profundă pentru angajarea mea științifică și fundamentul socializării mele intelectuale. Studiile În „sociologia intelectualului de
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]