7,490 matches
-
bibliotecă. Un ziar poate fi aruncat la coș fără regrete, imediat după lectură. Asta nu înseamnă neapărat dispreț, din cuvinte rămâne, sau nu rămâne, umbra lor în mintea cititorului, contopindu-se într-o fantasmă textuală uneori surprinzător de rezistentă, alteori risipindu-se ca fumul. Oricum, cuvintele tale nu mai au spate, rămân dematerializate, suspendate, fără alt sprijin pentru a nu pieri decât pânza de păianjen a amintirii. Nu mi se pare necinstit așa. Când mor, oamenii sunt arși sau îngropați. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
a tocit de alte suflete, Iar bătăile inimii, nemaiîntâlnind nici un spațiu care să le răsfrângă, se umflă și explodează, rând pe rând. Ce lumină slăbită! Raza joacă-n ea însăși Ca-ntr-o țeavă prea lungă, și sunetul ud se risipește în cercuri atât de largi, încât cuvintele Cad printre ele și nu se aud. Lolitele înțepatetc "Lolitele în]epate" La douăzeci și ceva de ani, Domnica Drumea și Ruxandra Novac sunt poete în toată puterea cuvântului. Universul lor poetic, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
înot pe-acolo liniștit, printre peștișori cu codițe mai puțin viclene decât litera ș. Miracolul A. a: în adâncuri nu sunt răcușori cu clești și mustăți sau caracude în toate culorile curcubeului, nu sunt alge unduitoare, nici sirene, nici comori risipite pe nisip, fundul e mâlos și vrea să-mi înghită picioarele, apa e ca noroiul sau ca pământul galben și e peste tot, în stânga, în dreapta, deasupra, o apă care mă strânge, mă ține, îmi apasă obrajii umflați, îmi înmoaie brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
șutului când Oneață Augustin a pornit singur de la mijlocul terenului, a trecut ca un bolid pe lângă fundașii insulari, l-a păcălit pe Grobbelaar și mingea a mușcat bara și el, înainte de-a-și da duhul, a văzut o lumină blajină risipindu-se prin frunzișul mestecenilor, o lumină din ce în ce mai intensă, reveria propriei lui nunți cu fata cu părul negru legat în coadă, așa de frumoși unul lângă altul, el în frac, ea într-o rochie ca spuma laptelui, radiind amândoi sub cântări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
strînsoarea celuilalt și spuse, zîmbind: — Ce fel de joc e ăsta? La ce vă mai poate folosi acum cozonacul? Își spunea că nici o licitație nu fusese privită vreodată cu atîta seriozitate. Celălalt se uita la el, posomorît. Rowe Încercă să risipească norii: — Presupun că e o chestiune de principiu. Hai s-o lăsăm baltă și să mai beau o ceașcă de ceai. Mă duc după ceainic. — Nu te osteni. Aș vrea să discutăm... N-a mai rămas nimic de discutat. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sau șezi pe closet. Arthur Rowe se simțea ca un somnambul și capul Îi era plin de zgomote: zăcea Într-un loc necunoscut, Într-o poziție ciudată. Izbuti să se scoale și văzu În jur o cantitate uriașă de cratițe risipite pe podea. Recunoscu, foarte greu, un frigider Într-un obiect care semăna cu un motor vechi de automobil. Ridicîndu-și privirea, zări Ursa-mare printre picioarele unui fotoliu suspendat la vreo zece metri deasupra capului lui; coborîndu-și ochii, văzu la picioare Golful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
el rezemîndu-se cu mîinile de masă. Dar eu nu sînt Conway! Nu mă voi sinucide!“ Redevenise Arthur Rowe, Însă cu o deosebire: se afla În pragul propriei sale tinereți, de unde urma să-și reînceapă viața. „În curînd, bezna se va risipi, Își spunea. Dar eu nu sînt Conway, și nici Stone. Am trecut prin destule Încercări grele și voi ști să Înfrunt adevărul!“ Nu era stăpînit doar de teamă: simțea În el și curajul neobosit, și spiritul cavaleresc al adolescenței. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Rowe: șovăi și acum privind-o. — Care era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise Rowe zîmbind. — Orice-ai spune, domnule Rowe, Între dumneata și omul acesta - să-i zicem Jones - există o asemănare. Amîndoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
minister. Iată cum bietul client hrănea o întreagă ierarhie. Azi, la PSD se face la fel, o dijmuire a banilor negri și a resurselor generale, în care fiecare are partea lui. De aceea, corupția este foarte greu de combătut, fiind risipită pretutindeni. [...] corupția s-a centralizat și s-a unificat. Până acum, trebuia să dea în toate părțile, dar acum s-a inventat «ghișeul unic» al corupției, dai într-un singur loc și respectivul rezolvă înăuntrul sistemului dijmele și problemele.” Într-
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
și chiar să elimine dialogul real din viața noastră politică, înlocuindu-l cu monologuri despre dialog. Au fost provocate, artificial, rupturi adânci între muncitori și intelectuali, între vârstnici și tineri, între mineri și bucureșteni, între românii din țară și românii risipiți prin lume, în timp ce e deplânsă lipsa de consens! [...] Ei bine, ce-i lipsește la noi Puterii, cu toate încrengăturile ei, văzute și nevăzute, pentru a fi, cu adevărat, o mafie? Poate cultul onoarei, de care Mafia nu se dezice nici
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
Sunt cazuri în care democrația cere să se opună necesitățile realizării farmecului făgăduielilor și de aceea democrația liberală cunoaște nedreptățile trecătoare ale impopularității, dar, în schimb, ceea ce se clădește, clădește pe temelii sănătoase și operele ei supraviețuiesc clevetirilor care se risipesc și patimilor care se sting. [...] liberalismul nu concepe progresul social decât în cadrul proprietății individuale, pe când socialiștii nu cred progresul posibil decât prin desființarea proprietății individuale.” O altă campanie a mass-mediei ar putea viza foarte bine problema absenței statului de drept
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
lasă lumina să treacă; un material mult mai bogat decât cel ales de data asta ca figurând în prim-plan, din care pricină nu e exclus ca cine urmărește istorisirea mea să se simtă puțin frustrat, văzând că fluviul se risipește în atâtea pâraie, iar din faptele esențiale îi ajung numai ultimele ecouri și reverberații; dar nu e exclus ca tocmai acesta să fie efectul pe care mi-l propuneam când am început să povestesc, sau hai să spunem un expedient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aluzii la intrigi, comploturi, mistere, iar pentru a explica aceste aluzii, sau pentru a explica de ce nu vrea să spună mai mult, Marana sfârșește prin a se lansa în fabulații mereu mai pătimașe și încurcate. Scrisorile sunt datate din localități risipite pe cele cinci continente, dar par să nu fie încredințate niciodată poștei regulate, ci unor mesageri ocazionali, care le franchează altundeva, din care cauză timbrele de pe plicuri nu corespund țării de proveniență. Și cronologia e incertă: sunt scrisori ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tortură? De ce e constrânsă să sufere un supliciu ceea ce este condiția ei naturală, lectura? Ce plan ascuns face ca drumurile acestor personaje să se încrucișeze în mod continuu: ea, Marana, secta misterioasă care fură manuscrisele? Pe cât poți înțelege din aluziile risipite în aceste scrisori, Puterea Apocrifă, sfâșiată de lupte intestine și ieșită de sub controlul fondatorului său Ermes Marana, s-a scindat în două grupări: o sectă de iluminați, discipoli ai Arhanghelului Luminii, și o sectă de nihiliști, discipoli ai Arhontelui Umbrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fost o greșeală s-o invit: eram în primele zile de predare, aici nu se știa încă ce fel de om sunt, ea putea să înțeleagă greșit intențiile mele; s-a creat o situație echivocă, neplăcută, desigur, foarte greu de risipit acum, căci ea are un mod ironic de a mă privi, iar eu nu pot să-i adresez cuvântul fără să mă bâlbâi și celelalte fete mă privesc cu un surâs ironic. N-aș vrea acum ca jena trezită în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de care nu te-ai desprins încă, sau pe care îți place să le mânuiești, să le ai în preajmă. Spre deosebire de proviziile din bucătărie, asta e partea vie, de consum imediat, care spune mai multe despre tine. Niște volume sunt risipite împrejur, altele lăsate deschise. Altele cu semne de carte improvizate sau colțurile paginilor îndoite. Se vede că ai obiceiul să citești mai multe cărți în același timp. Că alegi lecturi diferite pentru diferite ore ale zilei, pentru diferitele colțuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de a afișa numeroase legături amoroase concomitente, așa încât să nu se poată pricepe care sunt amantele mele fictive și care e cea adevărată. În fiecare zi, atât eu cât și sosiile mele, ne oprim la ore diferite la diversele pied-à-terre risipite în tot orașul, locuite de femei cu aspect atrăgător. Rețeaua de amante fictive îmi permite să ascund întâlnirile mele reale cu Lorna chiar și soției mele, Elfrida, căreia i-am prezentat executarea acestei puneri în scenă ca pe o măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se pare că surprind pe chipul ei imobil semnele acelei mișcări invizibile care este lectura, alunecarea privirii și a răsuflării, dar parcă și mai mult trecerea cuvintelor prin ea, curgerea sau oprirea lor, elanurile, întârzierile, pauzele, atenția concentrându-se sau risipindu-se, revenirile, acel parcurs ce pare uniform, dar de fapt e mereu schimbător și accidentat. Oare de câți ani nu-mi pot permite o lectură dezinteresată? De câți ani nu mai reușesc să mă las în voia unei cărți scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
femeie încurcă manuscrisele. Îi înapoiază productivului romanul chinuitului, scris în maniera productivului, și chinuitului romanul productivului, scris în maniera chinuitului. Amândoi, văzând că au fost imitați, au o reacție violentă și-și regăsesc stilul propriu. Sau: O pală de vânt risipește paginile celor două manuscrise. Cititoarea încearcă să le pună în ordine. Se naște un roman unic, extrem de frumos, pe care criticii nu știu cui să-l atribuie. E un roman pe care atât scriitorul productiv cât și cel chinuit visaseră întotdeauna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aceea contactul sânului lui Makiko mi s-a prezentat prea viu în memorie, iar vocea mea a trădat o tulburare și a alarmat-o. Fapt e că Makiko și-a încruntat sprâncenele și a rămas o clipă tăcută. Pentru a risipi această jenă, care nu voiam să întrerupă visele mele de iubire, mi-a scăpat o mișcare nepotrivită a gurii: am strâns din dinți, de parcă aș fi mușcat ceva. Instinctiv, Makiko s-a tras îndărăt, cu o expresie îndurerată, de parcă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
regăsesc amintirea unei gospodării agricole, din vremea primei mele copilării), o a treia curte unde se află grajdurile (oare m-am născut într-un staul?). Ar trebui să fie zi, dar umbra ce învăluie povestirea nu dă semne să se risipească, nu transmite mesaje pe care imaginația vizuală le poate completa în figuri bine conturate, nu aduce cu sine cuvinte spuse, ci doar voci confuze, cântece potolite. Abia în a treia curte senzațiile încep să capete formă. Mai întâi mirosurile, aromele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se lărgesc, în curând, între mine și Franziska se va interpune o prăpastie, un abis! Sar de pe un mal pe altul, iar în jos nu se vede fundul, ci doar neantul care continuă la infinit; alerg pe bucăți de lume risipite în gol; lumea se fărâmițează... Cei din Secția D mă cheamă, fac gesturi disperate să mă întorc înapoi și să nu merg mai departe... Franziska! Iată, un ultim salt și sunt lângă tine! E aici, e în fața mea, surâzătoare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un progres: de exemplu, în sensul că pătrund mai mult în spiritul textului, sau am o mai mare detașare critică. În alte momente, însă, mi se pare că păstrez amintirea lecturilor aceleiași cărți una lângă alta, entuziaste, reci sau ostile, risipite în timp, fără nici o perspectivă, fără un fir care să le lege. Am ajuns la concluzia că lectura este o operație fără obiect; sau că adevăratul ei obiect este ea însăși. Cartea este un suport accesoriu sau de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ori, din perete În perete. Uimită, neîncrezătoare Încă, Carmen de Ibarra rămase cîteva clipe foarte liniștită, Încercînd să priceapă ce Însemna să fii moartă după ce ai primit un glonț În piept, tras de la o aruncătură de băț. Dar zgomotul se risipi, scăpînd prin strîmta ieșire a peșterii, și din nou se lăsă tăcerea, În care nu se puteau percepe decît răsuflarea ei agitată și bătăile năvalnice ale inimii. Își căută rana, coborînd privirea, dar nu o găsi. El, monstrul, acum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
două personaje și mai ales pentru că atît de repede consimțise că amîndoi făceau parte din viața sa, dar drumul de la casa în care instalase postul pînă la Vilă era destul de scurt, iar el avea pasul mare, așa încît amărăciunea se risipi destul de repede, văzîndu-se așteptat. Ușa s-a deschis încă de cînd era pe trepte și în cadrul ei a apărut K.F. La așa ceva nu se așteptase. Era splendidă! Alt cuvînt nu avea, de fapt nu știa. Îl folosea de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]