1,944 matches
-
fundal, dincolo de zarvă și de râsete, cântă muzica. Un grup de clienți de-ai casei se salută unii pe alții la bar insultându-se amical. Un cuplu de turiști americani în vârstă, în tricouri cu Stratford discută cu un barman roșcat, cu ochi ageri. În colțul opus al localului, a început un joc de darts. Nu-mi amintesc când a fost ultima oară când am fost într-un loc cu o atmosferă atât de destinsă și de prietenoasă. — Hai să rămânem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
glumă. Evident că e o glumă. Toată lumea urăște avocații, așa cum toată lumea urăște agenții imobiliari și inspectorii de la circa financiară. E un fapt general acceptat. Dar nu toată lumea pune anunțuri de genul ăsta în pub-uri, nu ? Cum stau așa, barmanul roșcat vine lângă mine și scoate niște cuburi de gheață din container. — Bună, zice, întinzându-mi mâna Eu sunt Eamonn. — Samantha. Îi strâng mâna zâmbind. Am venit cu Nathaniel. — Mi-a zis. În ochii lui văd un licăr de mulțumire. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
format doar din avocați ? — Nu chiar, spune Trish degajată, luând o gură mare de șampanie. Dar mă-nțelegeți, atunci când ai o menajeră care a făcut Cambridge-ul, nu poți să cobori ștacheta. — Și de unde-i iei ? întreabă cu aviditate o femeie roșcată. Există o agenție care se ocupă cu asta ? — Se numește Oxbridge Housekeepers, spune Guy, punându-i o tartă în față. Foarte pretențioasă. Nu primește decât candidați care au fost șefi de promoție. — Dumnezeule mare ! Roșcata rămâne cu gura căscată. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un fel de blănuri cum nu mai văzusem nicicând. Unele blănuri erau numai dungi albe și negre, altele erau gălbui și pătate cu negru și cafeniu, iar altele, cele mai Înfricoșătoare, erau cânepii, dar se terminau cu niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l vezi niciodată, dar ai putea să vezi leul dacă vii cu mine, Îmi zise Tuni, surâzând. M-a tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rahat la bucată stă proptită pe cărămizi de BCA sub firma Hermes SRL. ─ Mei nu vrei? Dinspre chioșc se aude un clipocit. Băiatul ia vrăbioiul în mână și se apropie de chioșc. În dosul lui dă de apă, un fir roșcat scurgându-se printre pietre și rădăcini. Ilie ia apă în gură, face trei cruci cu degetul mare peste pieptul vrăbioiului și-l stropește de trei ori cu apa din gură. Cam sălcie, dar nu rea. Apoi pune pasărea pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Maroc poza unui berber în burnus vinețiu, la București o țărăncuță de lemn ducând o cofă de trestie. Camera nu are fereastră, primind neon și freon din tavanul pavat cu tuburi albe și grătare de ventilație. Mocheta bej cu desene roșcate stilizând floarea de măceș e singura înviorare în acest spațiu electrostatic. În colțul camerei, a rămas o pată care bate spre maro, vreun funcționar stângaci, grăbit să plece undeva, a răsturnat cu cotul o stacană de cafea. Toți l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bătuți. Restul pasagerilor, mai cuminți, stau jos și privesc cu sau fără luare aminte pe geam, afară. De-a lungul șoselei n-a mai rămas decât un gard cenușiu, iar dincoace un câmp de gunoaie. Însă zăpada, gerul și lumina roșcată a dimineții îi plămădesc un chip nepământesc, plin de frumusețe. Peste mormanul de gunoaie a nins, apoi zăpada s-a topit, apoi iar a nins, apoi gerul l-a sculptat ca pe o materie plastică, anume pusă în calea intemperiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Vrei să continuu să-mi platinez părul, a zis ea, sau pot să-l las să revină la culoarea lui? — Ce culoare? am întrebat. — Ca mierea, a răspuns. — O culoare foarte frumoasă, am zis. Culoarea Helgăi. — A mea e mai roșcată, preciză ea. — M-ar interesa s-o văd, i-am spus. Am luat-o în sus pe Fifth Avenue și după scurt timp m-a întrebat: — O să scrii și pentru mine vreodată vreo piesă? — Nu știu dacă mai pot scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ormă l-a lăsat să facă Facultatea. Popa o privi lung, ca și cum abia atunci o vedea prima oară. Îmbujorată, fătuca îl privea și ea ciudat, descoperindu-l parcă abia acum și ea. Bărbat încă zdravăn, în plină putere, cu barba roșcată deasă, sclipind năclăită de câțiva stropi din grăsimea curcanului. - Îl știu pe băiatul ăla, cum să nu, de treabă dar... Nici nu vroia după aia să mai știe de părinți. Venea aici în sat și nu se ducea la ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică, repezită. Era în costumul cărămiziu popa, cu umbrela șiroind, cu geanta voluminoasă lucind de apă, cu barba roșcată răsfirată. Părea un negustor venit să vândă ceva, orice, unul dintre nenumărații comercianți ambulanți care năvăleau prin birouri, perturbând dulcea tihnă a făcutului de-a muncitul cu care vrednica funcționărime aștepta ziua de leafă. Așa cum prevestise acela, procesul se amânase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Scheihainimé. Profitând de neatenția lui, fetișcana aruncase totul de pe ea și rămăsese doar în niște chiloței din mărgeluțe, cu un boboc de bujor ghemuit chiar la locul acela al tainicei și mult doritei strâmtorii. Scheihainimé strângea la piept o pisică roșcată, acoperindu-și tocmai țuguiatele râvnituri ale sânilor. Clickă cu ochii holbați, ca în transă, pe Back to, să refacă faza. Surâzându-i șăgalnic, strângând și mai tare mâța la pieptu-și înzeit, Scheihainimé își țuguie buzele și, de undeva din pântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ringul de lemn ce vibra, pinguinii, focile și aurora erau ca niște năluci îndepărtate. Stau la Dråffen, spunea el fetelor care la început nu-l credeau. La Dråffen, pe cuvântul meu, întărea, cerșind mirarea și admirația de pe fețele lor veșnic roșcate. În afară de ai mei, n-am mai văzut oameni de la Crăciunul trecut. Numai urși. Mințea, nu văzuse nici unul. Probabil că ai ce povesti - și fetele se așezau, își strângeau coapsele, își sprijineau coatele pe genunchi și își țineau bărbia în palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lor, eu am rămas singur pe stradă, sub razele viguroase ale soarelui, privind motanii. Aveau spinările foarte arcuite, iar tensiunea atinsese asemenea cote, încât nici nu mai mișcau din coadă. Distanța dintre mustățile lor era de vreo zece centimetri. Unul, roșcat, ținea laba din spate îndoită într-o poziție oarecum nefirească, de parcă ar fi fost surprins de celălalt (negru, cu blană lucioasă, bine hrănit), și se simțea din simpla analiză a posturii că negrul îl amenința pe roșcat, care bătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
zece centimetri. Unul, roșcat, ținea laba din spate îndoită într-o poziție oarecum nefirească, de parcă ar fi fost surprins de celălalt (negru, cu blană lucioasă, bine hrănit), și se simțea din simpla analiză a posturii că negrul îl amenința pe roșcat, care bătea în retragere. Victoria era decisă, și sincer că în afară de inducerea umilinței, care e o stare universală, nu mai aveau nici un motiv să se înfrunte. Natura are căi ciudate; eu aș fi rezolvat mai simplu. Aș fi pus motanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
treaba lui. Nu era mai simplu? Ăștia, vezi Doamne, aveau demnitate, care motanului negru i-a părut amenințată, fiindcă altfel n-ar fi tresărit de parcă l-ar fi ars ceva, naiba știe ce-o fi văzut, și i-a ras roșcatului o labă în bot, lucru care a declanșat ostilitățile. Și parcă simțeam fiecare gheară înfigându-se în blana celuilalt, trecând de vaga protecție a blănii, penetrând stratul superficial de piele, rupând și dezordonând țesuturi, și zbieretele pisicești s-au ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trecând de vaga protecție a blănii, penetrând stratul superficial de piele, rupând și dezordonând țesuturi, și zbieretele pisicești s-au ridicat ca într-o tornadă și s-au coborât asupra participanților, acoperindu-i ca praful din desenele animate. La sfârșit, roșcatul a sărit printre gratiile de fontă ale gardului, mi s-a încurcat printre picioare și s-a îndepărtat în goană, imagine jalnică a învinsului absolut, urmărit de rușine, dând tot ce putea da învingătorului, abandonându-și ultima fărâmă de demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că m-am sprijinit de perete. Ce trebuie să fac, să fiu erou, sau ce? Și cum aș fi putea fi? Și eu am fumat. Asta mă face vinovat? Unde e Carmen? Am apucat să-i văd doar părul, părul roșcat care a dispărut sub scările pe care le-au coborât cu toți în câteva secunde. Am ieșit la geam, dar becul portocaliu din curte făcea oamenii parcă și mai negri, și n-am văzut nimic. Se auzeau bolboroseli, voci înăbușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
podea decât cu picioarele; Cobweb, băiatul cel blond, sprijinindu-se de un perete, cu capul dat pe spate, scoase câteva rotocoale de fum înainte să spună: „Și eu!“, după care își stinse țigara și o porni la pas; Moth, tipa roșcată, o luă la fugă, cu un „Și eu!“ puțin întârziat, aruncându-se, spășită, la picioarele Titaniei; Tabitha nu dăduse încă nici un semn. Zânele se uitară în jur, îngrijorate. În cele din urmă, capul Tabithei se iți deasupra unuia dintre mobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lor naturale. În timp ce ne îndreptam spre casă, Paul și Tabitha, care stăteau afară, pe trepte, îmbrățișați și cu capetele lipite, scoaseră un „Bună!“ demn de un adevărat cuplu, cu avantajul suplimentar al diferențelor lor etnice: Paul, înalt și cu părul roșcat, era printre puținii oameni care chiar au pielea labă, spre deosebire de noi, ceilalți, care avem pielea de diferite nuanțe de galben murdar. Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
lui. Și asta era adultă, dar diferența o dădea rasa. O rasă cu piele prea lucioasă, prea netedă. O piele aproape vâscoasă, cu o nuanță nedefinită, ciudată, indescriptibilă. Fu uimit să descopere că se simțea rasist. Albe, negre, cu părul roșcat, chinezoaice, vietnameze, japoneze... Se culcase cu toate și n-a simțit niciodată nici cea mai mică repulsie; nu i-a trecut niciodată prin cap gândul că ar fi diferite. Țara lui era plină de rasiști. El însuși era în ceea ce privește relațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de Elena Dragoș E prima zi de școală. Vezi Ce mândru-s cu ghiozdanu-n spate? Și toamna râde prin livezi, Tufișurile-s vulpi roșcate... Elevii mari sunt zgomotoși, Cei mici trec pragul cu sfială, Bine-ați venit, copii frumoși, Aici, la draga voastră școală...
La şcoală. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_515]
-
era casă fără colindători. Ei vestesc venirea în Lume a Mântuitorului... Este cea mai de seamă sărbătoare a creștinătății. Iorgu stătea lângă fereastră, uitându-se pe cer, poate-poate vede Steaua Magilor, cu gândul la Melchior și ceilalți... Luna plină, mare, roșcată și strălucitoare urcase repede pe cer. Încă nu se așternuse zăpada groasă, și, deși era geroasă, era o noapte frumoasă de decembrie, senină cu razele lunii pline. În toată noaptea aceea, unică în felul ei, Iorgu a plâns... a plâns
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
voie, pe banca pe care se afla Încă o persoană. Un om În vârstă. Pe numele său adevărat Calugulan. Vecinii Îi spuneau Bubu Calugu. Rămăsese, de mai bine de doi ani, după ce-i murise bătrâna soție, doar cu micul cățel, roșcat, Dixi, pe care, toată ziulica-l plimba prin parcuri, pe aleile dintre blocurile-n care-și avea și el apartamentul, pe marginea arterei asfaltate, care ducea către partea nordică a municipiului, și pe care primăria instalase multe bănci de lemn
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
că n-are mărunțiș. Felix își aminti numaidecât de debitul de tutun denunțat de Stănică. Spre Crăciun, Stănică apăru în casa lui moș Costache cu un individ necunoscut, între două vârste, îmbrăcat în haine prea lungi, ponosite, cu mari mustăți roșcate căzând peste buze, cu capul ras. Avea înfățișarea nerușinată, ipocrită a avocaților de provincie, siliți să facă orice pentru a trăi și lipsiți de orice scrupule. Fața îi era rumenă, înfloritoare, iar ochii, spălăciți. Întâmplător, se afla și Pascalopol, fiind
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică, și să facă portretul lui Iorgu. Era și Weissmann, studentul (care îl lămuri pe Felix că făcea dantura familiei pe un preț absurd de avantajos). Nevasta lui Iorgu era o femeie grasă, enormă, cu fața severă, hindenburgiană, și părul roșcat adunat într-un coc ridicol de ascuțit. Părea binevoitoare, cuviincioasă și de origine germană. Fata, care da pretext sărbătorii, nu era de față. Fusese culcată de mult. Mai participau câteva figuri necunoscute, un frate al lui Iorgu, un ofițer cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]