999 matches
-
e că Întîrzii cu plățile la cheltuielile asociației. Închipuiți-vă, vorbesc limbi străine și port pantaloni... Nu puțini mă acuză că țin În apartamentul ăsta o casă de toleranță. Altfel ar sta lucrurile... M-am bizuit că semiîntunericul Îmi ascundea roșeața. — Iertați-mă. Nu știu de ce vă povestesc toate astea. Vă fac să roșiți. — E vina mea. Eu am Întrebat. RÎse, nervoasă. Singurătatea emanată de femeia aceea ardea. — Dumneavoastră semănați un pic cu Julián, spuse ea dintr-o dată. La felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
din perete... Nu se mai bea decât țuică fiartă și vin fiert de la o vreme, În consens cu tulburarea atmosferică de afară - vorba unuia -, e un miros de scorțișoară și de piper care face ochii să lăcrimeze, dar atmosfera lasă roșeață veselă pe obrajii chefliilor implementați temeinic În discuții... Gicu este Într-o formă de zile mari, zice că murăturile dorm duse În saramură, iar la iarnă taie și-un porc pentru care a Întreprins deja demersurile necesare... L-am antamat
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
flori de teiu troiene Și le așterne-n calea reginei dunărene. Prin frunze aiurează șoptirile-i a lene, Când gurile-nsetate în sărutări se-mpreun-. Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață, Dar simt că-n al lor suflet trecu fior de ghiață, De-a morții gălbeneală pieriți ei sunt la față... Ei simt c-a lor vorbire-i mai slabă, tot mai slabă. {EminescuOpI 98} " Arald! strigă crăiasa - las-fața să-mi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Î ntunericul din sertare, în care hibernau serviciul de argint și vesela de porțelan cu imprimeuri florale, viu colorate, rumoarea din cărțile bibliotecii, rânduite în ordinea mărimii și nu după criteriul valorii, liniștea împietrită a bibelourilor bătrânicioase, descalificate ca stil, roșeața violentă a trandafirului de plastic, înțepenit în glastra de plastic, tic-tac-ul ceasului de masă, marca Pobeda, așezat pe raftul din mijloc al dulapului din lemn de cireș, cu furnir pictat și chenar aurit, toate împachetate; țâfna berbecului de ceramică, senzualitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
înroșit! Geraldine își coboară vocea și zâmbește. ― Îți place de Ben? ― Nu! spun eu rugându-mă la Dumnezeu să nu mă înroșesc nici pe jumătate din cât o fac de obicei. ― Ba da! exclamă Geraldine. Nu-mi vine să cred. Roșeața începe să pălească. ― Geraldine, încep eu hotărâtă, cu o convingere venită Dumnezeu știe de unde. N-ar avea nici un rost să-mi placă de Ben Williams, de care, întâmplător chiar nu-mi place, pentru că el n-ar fi niciodată, dar niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
uit cu uimire, pentru că n-am mai văzut dinți mai frumoși, nici buze mai clar conturate, și nici ochi atât de albaștri. ― Nici a ta pe tine, îmi zice el. Simt o căldură familiară ridicându-mi-se pe față: e roșeața pe care Jemima Jones a urât-o atât de mult, aceeași pe care se presupune că JJ ar fi gonit-o pentru totdeauna. Da, roșesc, și tot nu-îmi pot lua ochii de la el, nu-mi vine să cred ce noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
simțeam eu față de Ben, că îmi dau brusc seama că e îndrăgostită de Brad până peste cap, iar eu tocmai am stricat-o rău de tot. ― N-am vrut... spun și mă simt ridicol. ― E în regulă, zice Jenny, iar roșeața îi pălește. E în regulă. ― Uite, încep eu, și-mi spun în gând că ar trebui s-o iau de la capăt. Există în mod clar o tensiune între noi două, o tensiune pe care n-o înțeleg, pentru că mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Mare grijă, Tanțo, să nu-i încurci cu altceva“, râdeau cu toatele și făceau glume deșănțate, de ar fi înghețat și un bărbat dacă le-ar fi auzit. Rodicăi îi era rușine, zâmbea tâmp și își căuta fâstâcită de lucru, ascunzând roșeața din obraji în vreo hârtie de-a ei, pe care o găsea brusc prin buzunare. „Tovarășa asta ingineră e o comoară“, ziceau muncitoarele, „mare păcat că e fată bătrână...“, bârfeau în pauza de masă leorcăind supa adusă la borcan. „Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
plănuise câtuși de puțin să-l întâlnească. Omul era îmbrăcat într-o robă călugărească, de culoare cafeniu-verzuie, cu glugă de aceeași culoare, și purta jambiere albe și sandale de paie. Avea peste șaptezeci de ani, dar buzele îi păstrau o roșeață tinerească. Sprâncenele lui erau de un alb pur și arăta ca o barză îmbrăcată în sutană de călugăr. Îl însoțeau doi slujitori și un copil. — Senior Mitsuhide? Ei, ei, nu m-aș fi așteptat nici un moment să vă văd aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decât alaltăieri, astăzi mai mult decât ieri, pare să ne surâdă. Dimineața în care cele două femei vorbiseră astfel era aceea a sosirii lui Hideyoshi. Soarele la asfințit întindea umbra văii peste sat, iar zidurile templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
contrariat și am observat cu un sentiment acut de jenă și de revoltă că era rușinată și emoționată. Dacă mi-o spusese fără ezitare, ezita acum. Rușinea cuvintelor rostite se degaja din zâmbetul ezitant al buzelor ei și din ușoara roșeață care le înconjura. Ar fi trebuit să-mi spună abrupt ca să mă scoată din starea de contrariere: Copiii sunt egoiști. Și n-aș fi înțeles nimic pe moment și, cu siguranță, nici în următorii câțiva ani. Ba poate chiar destui
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Delia mai e copil! Nu-i așa, Delia? Ai împlinit cinsprezece ani? Încă nu, răspunse rușinată Delia. Peste două luni împlinesc. Lângă Dragoș, chiar în stânga lui, Delia roșise toată. Vitalitatea din ea era însă mai puternică decât jena. Învingea orice roșeață c-un zâmbet sfidător chiar și când ședea cuminte la locul ei și nu-și ridica ochii din farfurie. Dragoș căută în ea simțirea femeilor, de care vorbise adineauri unchiul Artemie. Unde s-o caute? Roșeața ei îi dogorea și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
decât jena. Învingea orice roșeață c-un zâmbet sfidător chiar și când ședea cuminte la locul ei și nu-și ridica ochii din farfurie. Dragoș căută în ea simțirea femeilor, de care vorbise adineauri unchiul Artemie. Unde s-o caute? Roșeața ei îi dogorea și lui în obraji. Și totuși obrazul ei îmbujorat trebuie să fi fost mai fierbinte. Cotul ei gol nu arăta asta. Dar încrețitura din talie a sarafanului? Și cealaltă încrețitură, de mai jos, din dreptul șoldului? Și
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
e cel care ne-a ținut în viață, cu duritatea, cu tăria lui de caracter și, mai presus de toate, cu simțul umorului“. Așa reușea Bull să-și apropie oamenii. Își privi în ochi noile organe genitale, le evaluă profunzimea, roșeața și văzu cum feminitatea îl îmbia. Numai că, după doar o oră, aflat în Piccadilly, bietul de el fusese cuprins și zguduit de o nouă epifanie. Vitrina de la Lillywhites dădea direct în cea de la Boots. În spatele geamului era o expoziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o batistă îmbibată de sânge la nas. A încercat să-și ferească ochii, dar am observat că erau bine învinețiți. Da, o lovitură grea la rădăcina nasului fusese în stare să facă așa ceva, și o făcuse de curând. Am simțit roșeața din obraji și greața cuprinzându-mă în clipa când am simțit mirosul violenței, de tip familial, ca parafina. — Ua, am exclamat eu. Ai pățit ceva? M-am apropiat, dar ea m-a respins jenată cu o mișcare a mâinii. Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe o ploșniță...“ Era dezastru. El a văzut primul IDR-ul meu, la vreo două zile după ce ni-l făcuseră. Cu al lui mi l-am comparat și eu și m-a apucat frica. La el, abia se cunoștea puțină roșeață în jurul înțepăturii. La mine era ditamai pata cât o farfurioară, purpurie pe brațul meu subțire, cu pielea aproape transpa rentă peste vinele albastre. „Bă tebecistule“, mi-a zis Puică, „nu mai stau cu tine în bancă!“ Copiii s-au adunat
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
o ținea galant și protector de umeri. ...Pe care dumneavoastră, într-un mod lipsit de delicatețe, l-ați făcut să plece dintre noi! completă studenta care începuse discuția cu și mai multă îndrăzneală, deși în obraji îi apăruse o ușoară roșeață. Victor sări și el în ajutorul celor de la filologie: Citiți-l mai bine pe Eminescu!... strigă el și vorbele sale fură repetate, ca un slogan, de toți ceilalți. Vigilentul, văzându-se singur în fața studenților, îi măsură cu atenție, ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
departe fără ea, dădu rapid ocol navei pentru a-l prinde pe muncitor din direcția opusă. Și a-l lua din scurt. TÎnărul roșcovan nu avea mai mult de șaisprezece ani. Chipul său plin de pistrui fu năpădit de o roșeață bruscă. - Ei, Paul, preferi să te chem la poliție? - N-am făcut nimic rău, Îngăimă ucenicul, voiam doar să-i arăt vasul prietenei mele. Din explicațiile lui confuze, reieșea că se giugiulea cu prietena lui În cabina traulerului, noaptea precedentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Loïc Kermeur n-a fost asasinat: s-a sinucis. Abia cînd o văzu pe tînăra polițistă devenind lividă pricepu ce gafă făcuse. - Îmi pare rău, Marie, Îngăimă el făcîndu-se iar roșu la față, credeam doar că o să-ți facă plăcere... Roșeața din obraji i se accentuă. - Adică... vreau să spun că e o crimă mai puțin și... Cu totul umilit, o șterse spre mașină, mormăind că era bine ca ei să-și schimbe hainele dacă voiau să nu răcească. Lucas parcurse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
estetic, care se integrează în ansamblul efectelor, adică în Întregul operei. Astfel, în fața unei opere a lui Frans Hals trebuie să te dai înapoi cu câțiva pași, până în locul unde tușele ample ale penelului se vor transforma dintr-odată în roșeața unui obraz sau, pe chipul archebuzierului corporației Sf. Adrian care se întoarce încet către noi, în ochiul Vieții care ne privește de dincolo de timp. Compoziția estetică nu este cu siguranță acest soi de paletă de culori în care s-a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
aproape alb, împletit din codițe și pistrui. Eu am moștenit pielea măslinie a tatei, am ochii căprui deschis și, ca majoritatea semenelor mele de la acea vreme, îmi purtam părul întunecat aranjat în coafura omniprezentă denumită „Rachel“. În loc de pistrui, aveam o roșeață sub formă de pete care se întindeau ca un incendiu peste obraji, coborând către piept... foarte atrăgător. M-am holbat la Randall. Am uitat toate tehnicile de tachinare isteață - dintr-o dată, nu mai eram în stare nici să lipesc silabele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
patru etape specifice pentru toate ființele umane, fie ei adepți sau suflete de rând. Mai întâi, omul își pierde orice contact senzorial cu lumea fizică și se scufundă într-o ceață lăptoasă care-i adoarme complet conștiința. Apoi, apare o roșeață strălucitoare care copleșește și ea conștiința muribundului. În a treia etapă, totul se face negru ca smoala, mai întunecat decât noaptea, atât de negru, încât până și cel mai avansat adept își pierde cunoștința temporar. În acest moment, sufletul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
ăsta precis e tapetat pe dinăuntru cu cuvinte. Câteva straturi. Are nevoie de timp ca să le găsească pe cele potrivite. Numai de nu le va fi șters sângele În circulația lui. Căutarea Îi făcea se pare bine lui Precup, căci roșeața se Întorcea la locul ei În inimă ca un câine la umbră după ce a lătrat un trecător rătăcit pe acolo În lumina amiezii, și vocea i se auzi din nou, limpede, Înțeleaptă, dar Încă dojenitoare: De când Îți aranjează ție morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să mă cert cu dumneata... Se opri. Mă examina în tăcere și abia atunci am remarcat că nu mai avea buzele rujate. Era și împurpurată la față. — Ce mă privești așa? reluă ea. Și cum probabil ghicise că-i observasem roșeața din obraji, mă lămuri că tocmai făcuse o baie fierbinte. Mă trata, așadar, ca pe un imbecil care nu aștepta decât s-o strângă în brațe. Acum, atitudinea ei nu mai lăsa loc la nici o îndoială, devenise limpede. Se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-am grăbit s-o desăvârșesc cât nu era prea târziu și să trec Rubiconul, făcând pe prostul. M-am ridicat în picioare și m-am plâns că aveam o migrenă îngrozitoare; vroiam să iau puțin aer, să mă răcoresc. Roșeața i-a dispărut imediat din obraji. A devenit palidă de furie, s-a sculat și ea din pat, și-a aranjat halatul și a ieșit după ce mi-a aruncat din mers: — Bine, domnule, du-te și te plimbă. Nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]