1,284 matches
-
violet. Din locul unde se răsfață, privește grădina unde a căzut bruma, admiră pomii împodobiți de chiciură și meditează: este luna noiembrie luna înghețurilor! Cea de-a șaptea zi a acestei luni este „Ritto”, adică debutul iernii. Ieri, frunzele galben roșietice încă mai îmbrăcau copacii, dar peste noapte s-au așternut într-un covor minunat pe aleile grădinii. A venit frigul, a căzut bruma, au căzut și frunzele. Păsările, în cârduri disciplinate, zboară spre zările pline de soare. E vremea ofrandelor
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
I Cei doi soldați din gardă apăruseră ca din senin. Contu rurile lor se mișcau aidoma unor umbre care dansau. Apoi se Îndepărtară iarăși și pașii lor se auziră din ce În ce mai slab dintr-una din nenumăratele galerii laterale. Numai pâl pâirea roșiatică a unei facle se mai vedea la capătul corido rului lung ce ducea la sala de ceremonii. — Cred c-au plecat, șopti o voce. Noroc cu draperia de aici. — Da, era cât pe ce să ne descopere. Pe aici viermuiește
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Vom mai domni multă vreme și urmașii noștri nu ne vor uita. Apoi se Întoarse spre fereastră și privi lung spre colina pe care o pomenise adineauri și care semăna Într-adevăr cu un tron Împărătesc, strălucind ciudat În soarele roșiatic al Înserării. Se Întoarse spre cei trei bărbați care-l priveau cu oarecare mirare și spuse: — Frate Conrad, m-am gândit mult la ce mi-ai spus. Poate că nu te-am Înțeles de la Început. Eu sunt un răz boi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu peste răni, după care le legă strâns cu o pânză curată. Apoi Îi turnă pe gât, dintr-o sticluță, un lichid roșiatic și, ca prin minune, fața bolnavului se Învioră, ochii i se deschiseră și buzele arse de febră murmurară: — Ce-i cu mine? Unde mă aflu? — Stai liniștit, fiule. Vocea sihastrului era de o blândețe neobișnuită. — Stai liniștit. Ai curaj și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
amestecase cu zăpada și cu noroiul. Peste tot zăceau trupuri sfârtecate, arme sfărâmate, bucăți de scuturi. Muriseră mare parte dintre oamenii lui, dar și dintre trădători. Muriseră și mulți țărani. O clipă Conrad Își plimbă pri virea Înnegurată peste câmpul roșiatic și și aminti cuvintele lui de odinioară, când În sala mare le dăduse burghezilor de la poalele castelului actul noului oraș: — Am văzut sângele lor curgând laolaltă cu al vostru, bravii mei cavaleri... are aceeași culoare ca și cel al domniilor voastre
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cârligul de siguranță a țăcănit metalic și, după un alt fluierat răscolitor și intens, care ne-a cutremurat ființa până-n străfundurile arhitecturii noastre moleculare, garnitura a pornit. 11. DEPORTAȚII Ca o gigantică insectă apocaliptică, locomotiva repezea pe coșul negru trâmbe roșiatice de fum, care se împleteau într-o îmbrățișare spasmodică și violentă cu jetul de aburi șuierători. O baie de cenușă fierbinte se repezea cu dușmănie asupra garniturii, ca din conul unui vulcan în erupție. Era îngrozitor! Peste mine au venit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
îmbrăcați în fracuri ireproșabile, cărora indivizi cu vederi obtuze le reproșează anumite carențe privind latura materială a existenței, făcând aluzii transparente la niște împrumuturi contractate în sezonul hibernal... A auzit foșnetul liniștit al spicelor de grâu șușotindu-și în amurgul roșiatic aventurile lor, repetabile într-un ciclu infinit, din momentul intrării sub brazdă, până la îmbrățișarea letală a lacomei combine zgomotoase. ...Și a simțit, apoi, amețitoarea mireasmă a pâinii proaspete, scoasă din cuptorul fierbinte, aburind pe masa primitoare. Da. Bărăganul este un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
for- fotă de nedescris, zeci de figuri sinistre, zâmbete și grimase grotești îi trec prin față, Cristi nemaiputând să deslușească exact ce se întâmplă cu el. De-acolo este împins și tras pe un culoar semiîntunecat, într-o lumină slabă, roșiatică, un culoar îngust, tot numai cărămidă dură, cu un miros ciudat de umiditate și de boală, ca de spital. Tot mai amețit și speriat în ultimul hal, Cristi vomită, mai mult pe el decât pe jos. Matahalele îi dau drumul
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ba prea îngust, subțire cât un băț, ba nasul i se mărea considerabil, aproape ieșindu-i din chip, iar urechile se lungeau ca niște aripi. Fiecare fereastră îl sluțea în alt fel, ca pe un monstru. Iar pielea îi era roșiatică de la lumina vagonului, care aducea a un apus toxic, apocaliptic. În surdină se auzea o vioară, al cărei arcuș se unduia pe notele unui tango pe care Cristi nu știa de unde îl recunoaște. Un tango pe care îl cântase probabil
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de geamurile-oglindă. A tot alergat așa prin vagonul acela nesfârșit, a alergat câteva sute de metri până a dat într-un târziu de o ușă. Când a trecut de ea însă, a dat de un alt culoar, tot pustiu și roșiatic, iar de tavan erau spân- zurați care se legănau dintr-o parte în alta, lovindu-se între ei cu vârful picioarelor. S-a întors speriat și a închis bine ușa după el ; picioarele i s-au înmuiat imediat, a căzut
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe sinceritate și respect reciproc. Mă apropii de peretele din sticlă ce desparte sala de așteptare a aeroportului de lumea de afară. În stânga mea observ un terminal în jurul căruia se agită niște echipe tehnice, în dreapta se înalță un povârniș înalt, roșiatic, parcă retezat, pierzându-se în depărtare, acolo de unde se văd decolând și aterizând avioane. Pământul Spaniei, un loc aflat la limita dintre civilizații, între bătrâna Europă și Lumea Nouă de dincolo de Atlantic. Peste două ore, vom fi chiar pe muchia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
1/2, scufundat într-un fel de atomizare luxuriantă. Gazdele, se vede treaba, au exagerat cu atențiile și, acum, nu mai știu cum să lege între ele diferitele piese ale acestui puzzle festivist, în plină disoluție. Pe drum, pe lângă zidul roșiatic al castelului, ne trec pe alături, venind din oraș, cete de tineri polonezi setoși de distracție. La spartul târgului, în plin reflux vesperal, li se permite și lor să ciugulească firimiturile unei chermeze „cu străini”. VASILE GÂRNEȚ: Dimineața, la micul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mostră din arhitectura de mâine a Berlinului, un oraș în care se construiește non-stop, zi și noapte, dintr-o nevoie aproape nebunească de a recupera întârzierile istoriei. Plecăm pe jos spre stația de metrou, până la care trebuie să traversezi câmpul roșiatic, marțian, înțesat de canale și gropi de excavație. Linia de metrou e suspendată cam la o înălțime de 10 metri deasupra solului. Un escalator te urcă până la peron, unde pe niște suporturi metalice sunt afișate rutele trenurilor. De cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ce crezut-a omul că vede pe pământ". În asfințit, de pe vârful muntelui Scopus, cum stăteam așezat la picioarele turnului german. Am văzut ieri seară o perdea fină de lumină perlată, transverberantă, spectrală, căzând oblic peste munții de culoare ocru roșiatic Galaad și Moab, dincolo de Marea Moartă. Moise, din înaltul muntelui Nebo, Rimbaud zăcând bolnav de moarte pe patu-i mizerabil, n-au avut, poate, privilegiul acestei imagini. Fluviul misterios făcea ca orizontul să-mi pară supranatural și-i dădea Iordanului impresia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
reverberând în doză infinitezimală un nu-știu-ce din persoana privitorului divin l-ar fi putut pune pe un hoinar pe aceeași lungime de undă luminoasă. Pentru că, nu-i așa, totul s-a schimbat în Palestina, în afară de marea Genesareth, și de tonurile roșietice ale zorilor, care-s mereu diferite, rămânând mereu aceleași. Există vreo mie de versiuni ale vieții lui Isus, dar niciuna nu poate fi verificată. Dar nu există decât un lac Tiberiada, un același profil albăstrui al munților care-l înconjoară
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
doi, au putere deplină asupra celui mai important și mai onorific dintre locurile noastre sfinte, în chiar inima creștinătății, acolo unde au început și unde vor lua sfârșit timpurile istorice. * * * Mereu aceeași îngrămădeală în jurul "pietrei ungerii". Este o dală rectangulară roșiatică pe care trupul lui Hristos ar fi fost întins după coborârea de pe cruce, pentru a fi uns cu ulei și îmbălsămat. Cea originală ar fi fost adusă aici în secolul al XIV-lea. Cea pe care o vedem aici sub
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
aceste gânduri. Târziu, m-am întors la Hostal și am adormit repede. Iar astăzi, în zori am plecat din nou la gară, la trenul care la 11.35 trebuie să ajungă la Pamplona. Din tren, privesc solul mediteranean al Cataloniei, roșiatic de la soarele ce-l arde mereu. îl asemăn cu cel al Greciei. Arbori, arbuști, mulți crescuți după legile naturii, alții plantați de oameni. Sunt și multe plantații de viță de vie, pomi fructiferi, legume, dar există și mult pământ arid
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
și explozii. Ce exploda? Explodau conserve, munți de conserve cărora nu știu cine și de ce le dăduse foc, iar cutiile, încingându-se, săreau în slăvile cerului, împroșcând conținutul fierbinte la distanțe destul de mari. Trebuia să te păzești să nu te atingă jetul roșiatic și sfârâitor. La un moment dat, amicul Wili a rămas în urmă și, întorcându-mă după el, l-am văzut dând ocol unei lăzi impozante, din lemn masiv, mai înaltă decât noi. Nefiind mai mult decât o ladă goală, obiectul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de teren ar fi acoperit un cioban, omorându-i și oile, câinele și măgarul. De aici vine denumirea de Lacul Ucigaș. Originea acestui lac este explicată și științific. Astfel, alunecarea unui pinten din versantul nordvestic al muntelui Ghilcoș, prezența aluviunilor roșiatice aduse de pârâul Roșu, cât și reflectarea purpurie a Suhardului Mic în oglinda lacului, dar și calcarele roșcate din împrejurimi sunt considerate a fi motivele pentru care acest mic paradis acvatic a primit numele de Lacul Roșu. Când am ajuns
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
beton ale pieței de zarzavaturi, acolo unde niște muntence bătrâne vindeau piersici amărui cu perișorul cenușiu, cât nuca de mici. Fructele semănau cu pielea de pe obrajii lor - niște babornițe de piersici. Moartea pândea în parcuri când frunzele foarte tinere, ușor roșietice ale aleilor cu plopi miroseau a odăi de bătrâni. Moartea de culoarea cerii pândea și de-a lungul străzii în teiul în floare, când pulberea gălbuie se scutura pe jos. Teii miroseau altfel pe asfalt, existau și în sat nenumărați
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
este fie metalochimic, fie prea sărat sau prea dulce. Mai întâi, culoarea cărnii: decolorat pentru carnea de porc, alb-cadavru pentru carnea de pui, roșu-carmin-chimic pentru carnea de vită. Apoi, aspectul anumitor produse: unii cremvurști, prin fierbere, degajă o grăsime insipidă, roșiatică. Se vinde de asemenea o specialitate canadiană, limbă în apă; borcanele care o conțin arată ca niște exponate anatomo-patologice de la Muzeul de Medicină Legală. Ar mai rămâne peștele din ce în ce mai rar și mai scump, din cauza pescuitului intensiv. Activiștii români ai modernizării
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de timp care se mișca extrem de încet. Era prinsă ca într-o pânză de paianjen invizibilă, vrând să se elibereze. După ce auzi primul scâncet al pruncului, Carlina întoarse privirea slabă spre el găsindu-l micuț și gingaș, de o culoare roșiatică iar pe ici-colo era acoperit cu ceva albicios și umed, apoi primi felicitări și câte un număr identic prins la mână. Copilul primi nota maximă la naștere. Se născuse în ultima zi de vară a anului ’76, ora 10 dimineața
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adevărată tragedie ca la un moment dat să constați că țiai trăit viața după niște principii și după un scenariu care nu-ți aparține. Întotdeauna există speranțe, soluții pe care nu trebuie decât să le căutăm. O rază de soare roșiatică, de dimineață se strecură pieziș prin fereastră și căzu direct pe fotoliul ei. Se trezise cu senzația că dormise mai mult ca de obicei. În normalitatea ei, se apropiase de fereastră și observă că soarele reflecta o lumină odihnitoare și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trecuseră toamne. Se topiseră multe zăpezi, ruginiseră câmpiile și-nfloriseră multe livezi de când Alin se afla pe acele meleaguri. Venise vremea să se întoarcă acasă. Soarele îi părea acum la plecare mai mare ca de obicei, iar culoarea mult mai roșiatică. În acea seară de aprilie își aminti că era aniversarea lui taică-său. Îl sună și îi ură „La mulți ani!”. Numai el putea ști cum se simțise și prin câte trecuse în tot acest timp în care stătuse departe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trecut de majorat. Acum se întreba când zburară atâția ani. Simțea că urcându-se în tren, încheie definitiv o etapă din viața sa. Așa și era. La urma urmei nu era decât același om obișnuit. Când privi din tren mugurii roșiatici ai unor copaci ce păreau ca niște pete risipite icicolo pălind într-un verde deschis observă că sezonul cald începuse cu o strălucire. După cum vedea el lucrurile cu mintea limpede și înviorată, ajunse la concluzia că în viață trebuie să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]