3,927 matches
-
a-și susține doctoratul la Institutul Dahlem din Berlin. Până în 1944 se află în Italia, unde obține licență în litere, apoi se stabilește în Spania, la Madrid. Profesor la Universitatea din Salamanca, unde în 1946 fusese invitat să predea filologie romanica, introduce în programul Universității și un curs de limbă română, pentru care a elaborat o Gramática rumâna (1948), apărută în trei ediții, si un mic dicționar spaniol-român. Preocupat permanent de problemele românești, R. se angajează cu generozitate în numeroase acțiuni
RAUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289148_a_290477]
-
naționale, în tradiția cărturarilor Școlii Ardelene. Încă în timpul studiilor a publicat o lucrare polemică în limba germană (1830), în care discuta pe larg, ca și prietenul său Damaschin T. Bojincă și împotriva aceluiași adversar, sârbul Sava Tököli, originea și caracterul romanic al limbii române și necesitatea înlocuirii alfabetului slav cu cel latin. Ca argument în sprijinul romanității limbii, el transcrie cântece populare românești (probabil prelucrate), împreună cu traducerea lor latină. Cu jumătate de veac înaintea lui B.P. Hasdeu vorbește despre circulația cuvintelor
MURGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288319_a_289648]
-
études littéraires”, „Les Études classiques” (Namur), „Revue roumaine de linguistique”, „Studii clasice”, „Studii de literatură universală”, precum și la volumele colective Curs de istoria literaturii grecești (1962), Dicționar enciclopedic român (I-IV, 1962-1964), Scriitori greci și latini (1978), Manual de lingvistică romanică (1979), Thesaurus Pseudo-Dionysii Areopagitae (I-II, 1993-1995). Împreună cu Sorin Alexandrescu publică lucrarea Poetică și stilistică. Orientări moderne (1972). Traduce din Herodot, Sofocle, Plutarh, Dionis din Halicarnas și mai cu seamă din pitagoreici și alți filosofi greci de până la Platon. Prima
NASTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
din Cluj (1966), P. devine student al Facultății de Filologie a Universității din Cluj, secția română-italiană. După câștigarea prin concurs a unei burse naționale, își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din Roma (1968-1972), secția limbi și literaturi romanice, obținând licența cum laude, cu teza Aspetti blasfemi nella poesia lirica romanza delle origini, coordonată de profesorul Aurelio Roncaglia. Revenit în țară, își susține doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza Intelectualitate și laicitate în poezia lirică italiană
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
cu teza Intelectualitate și laicitate în poezia lirică italiană din secolul al XIII-lea (1975). Parcurge cariera universitară la Facultatea de Litere din Cluj: asistent (1973-1989), conferențiar (1990-1991) și profesor (din 1992). Predă cursuri și seminarii de literatură italiană, filologie romanică și limbă portugheză. Începând din 1994 este șeful Catedrei de limbi și literaturi romanice. Este ales prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990-1992) și numit secretar de stat în Ministerul Învățământului (august 1990-ianuarie 1991), unde se implică energic în definirea
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
1975). Parcurge cariera universitară la Facultatea de Litere din Cluj: asistent (1973-1989), conferențiar (1990-1991) și profesor (din 1992). Predă cursuri și seminarii de literatură italiană, filologie romanică și limbă portugheză. Începând din 1994 este șeful Catedrei de limbi și literaturi romanice. Este ales prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990-1992) și numit secretar de stat în Ministerul Învățământului (august 1990-ianuarie 1991), unde se implică energic în definirea unui concept modern de autonomie universitară. Coordonează numeroase proiecte științifice, printre care unele în
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
deținând și funcția de redactor-șef (1973-1983), fondator și director al Editurii Echinox (1990), întemeietor și director al Centrului de Analiza Textului de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, fondator și director al revistei „Studi italo-romeni”(1997), coordonator al colecției „Bibliotheca romanica” a Editurii Dacia (1990), inițiator și coordonator al Enciclopediei relațiilor culturale româno-italiene, coordonator - în colaborare cu Mircea Zaciu și Aurel Sasu - al Dicționarului scriitorilor români (I-IV, 1995-2002) și al Dicționarului esențial al scriitorilor români (2000). Poliglot, cosmopolit, romanist de
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Internațional Diego Valeri-Città di Monselice pentru întreaga activitate de traducător (1997). Era ofițer al Ordinului francez Les Palmes Académiques (1994). Debutează cu critică literară în „Amfiteatru”(1968), publicând în continuare numeroase articole, cronici literare, eseuri, studii, pe teme românești și romanice, în diverse reviste literare și științifice din țară și din străinătate. Prima lui carte, Exerciții de lectură (1976), primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Este autorul mai multor volume de studii și eseuri despre literaturile română, italiană, spaniolă, portugheză sau pe teme
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Emil-George Papahagi, Olimpia Radu, Gib I. Mihăescu, Mateiu I. Caragiale, Antonin Artaud). În 1995 i se acordă Premiul Opera Magna al Uniunii Scriitorilor. Activitatea lui P. s-a desfășurat pe câteva fronturi paralele de mare anvergură intelectuală: comparatistica și studiile romanice, cu precădere italiene; brevetarea și legitimarea unui program hermeneutic ambițios, blindat speculativ și testat cu aplicare la diversele vârste ale literaturii române; despărțirea apelor în producția literară postbelică, aflată sub semnul conjuncturalului și al presiunilor extraculturale. În 1986, cu titlul
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
și al presiunilor extraculturale. În 1986, cu titlul Intelectualitate și poezie, tipărește o versiune revizuită a tezei sale de doctorat despre poezia italiană din Duecento, inaugurând astfel seria cercetărilor sistematice de medievalistică italiană și a exegezelor pe texte din literaturile romanice (italiană, spaniolă, portugheză). Câteva dintre cărțile ulterioare, în special Critica de atelier (1983; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj) și Fața și reversul (1993; Premiul Uniunii Scriitorilor), reunesc interpretări substanțiale ale unor texte de Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Fernando Pessoa, Guido
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
20.III.1998, Heidelberg, Germania), traducătoare. După absolvirea școlii medii germane la Bistrița, P.-K., fiica unui preot luteran și sora istoricului literar Karl Kurt Klein, studiază germanistica și filosofia la Universitatea din Cluj, de asemenea frecventează cursurile de filologie romanică, fiind atrasă de expunerile lui Sextil Pușcariu. Își continuă studiile în Germania, la Marburg, obținând în 1924 titlul de doctor, cu o disertație în domeniul dialectologiei săsești. Își desfășoară activitatea didactică la Sibiu, unde predă, la Liceul Evanghelic de fete
PILDER-KLEIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288813_a_290142]
-
facultății este închis din motive politice, rămânând în detenție până în 1956. Eliberat temporar, în același an este din nou arestat și întemnițat la Jilava, Dej, Gherla, Aiud, până la amnistia din 1964. În anul următor devine student la Facultatea de Limbi Romanice, secția franceză, a Universității din București, pe care o încheie în 1970. Funcționează ca profesor de limba franceză la Liceul „Iulia Hasdeu” din București. Debutează cu un volum de proză scurtă, Serile-n sat la Ocișor (1971), în care dă
PETRISOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
Ringala, iar Mihail Sorbul cu scene din Patima roșie. Arhimandritul Iuliu Scriban este cel care, prin articolele De la Triumf la Golgota și Destin și viață, imprimă un accent religios revistei. Ovid Densusianu publică pagini din cursul Literatura nouă la popoarele romanice. Ultimul număr, închinat lui Panait Cerna, cuprinde, în afara unor comentarii ale lui Duliu Zamfirescu, Mihail Dragomirescu și Const. T. Stoika (Divinitatea în poezia lui Cerna), o poezie inedită a lui Cerna (Poveste tristă) și traduceri ale acestuia din Charles Baudelaire
POEZIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288869_a_290198]
-
doctoratul în 1959, cu teza Raporturile vechii macedonene cu greaca veche. Urcă treptele ierarhiei până la gradul de profesor (1968). Activează ca șef al Catedrei de limbi orientale (1967) și al Catedrei de filologie clasică (1974-1976), prodecan al Facultății de Limbi Romanice, Clasice și Orientale (1963-1970), director general în Ministerul Învățământului (1970-1972). Predă în calitate de visiting professor la universitățile Indiana, Michigan și Berkeley din SUA (1973-1974) și la Universitatea din Padova (1976-1979). Este secretar și vicepreședinte al Societății de Studii Clasice, președinte al
POGHIRC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288871_a_290200]
-
Elenei (n. Roangheș) și al lui Constantin Mituțoiu, țărani. A făcut clasele primare în comuna natală, o școală medie tehnică de construcții feroviare și Liceul „Nicolae Bălcescu” (1952-1959) la Craiova, iar la București a urmat Facultatea de Filologie, secția limbi romanice (1957-1962). Lucrează că redactor la revistele „Secolul 20” (1962-1964), „Luceafărul” (1966-1966), „Gazeta literară” (1966-1968) și că funcționar în Ministerul Afacerilor Externe (1966). În 1990, odată cu apariția noii serii a ziarului „Adevărul”, devine director, funcție pe care o deține până în 1992
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
Șincai” din București (1986) și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția rusă-română, a Universității bucureștene (1990), devenind în 1991 cadru didactic la Catedra de limba și literatura rusă. Este doctor în filologie cu teza Personaje mitologice malefice la popoarele romanice și slave (1995). Un amplu demers în domeniul cercetării magiei și a mitologiei este întreprins de O. în Ipostaze ale maleficului în medicina magică (1998) și Școala de solomonie. Divinație și vrăjitorie în context comparat (1999). Cele două lucrări impun
OLTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288528_a_289857]
-
gravă. Iertăciunea este compusă din două părți. Prima cuprinde legenda biblică privitoare la zidirea omului, iar partea a doua alcătuiește iertăciunea propriu-zisă, prilej de exprimare a înțelepciunii în fața momentelor cruciale ale vieții. O. de iertăciune este cunoscută la toate popoarele romanice. Mai mici ca întindere, celelalte o. de nuntă fac loc în mai mare măsură improvizațiilor de moment. Predominantă rămâne nota de umor și de bună dispoziție pe care acestea le degajă. Sub influența creațiilor populare, la Curțile domnești și boierești
ORAŢIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288566_a_289895]
-
I, 145-147; Virgil Cândea, Udriște Năsturel și începuturile umanismului românesc, RL, 1969, 11; G. Mihăilă, Udriște Năsturel, în LRV, II, 270-272; Diomid Strugaru, Versificația românească până la Dosoftei, în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, II, București, 1971, 464-467; Dan Horia Mazilu, Udriște Năsturel, București, 1974; Dan Horia Mazilu, Barocul în literatura română din secolul al XVII-lea, București, 1976, 90-136; Virgil Cândea, Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc, București, 1979, 33-77; Dicț. lit.
NASTUREL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288357_a_289686]
-
publică antologia Basmele călătoriilor în timp, însoțită de un eseu despre paradoxul temporal în basmul fantastic. În 1978 scoate ediția critică a lucrării Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice de Lazăr Șăineanu. În 1979 părăsește România și se stabilește în Germania, unde va rămâne cincisprezece ani. În 1989, sub semnătura Ruxandra Gheorghita, publică primele poezii în limba germană și tot atunci îi apare placheta Die Zeremonie der Erinnerung. Publică
NICULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
Die Zeremonie der Erinnerung, Kassel, 1989; Meseria exilului, București, 1998; Oglinzi părăsite, București, 2001. Ediții: Basmele călătoriilor în timp, București, 1976; Lazăr Șăineanu, Basmele române în comparațiune cu legendele antice clasice și în legătură cu basmele popoarelor învecinate și ale tuturor popoarelor romanice, pref. Ovidiu Bârlea, București, 1978. Repere bibliografice: Geo Vasile, Exilul inimii, dezamăgirea cuvântului, LCF, 1998, 46; Daniel Cristea-Enache, Obiecte cu personalitate, ALA, 1999, 452; Simion Bărbulescu, Din perspectiva exilului, LCF, 1999, 34; Victoria Milescu, „Meseria exilului”, „Universul cărții”, 2000, 8-9
NICULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
XII.1987, București), etnolog și eseist. A urmat în capitală școala primară și liceul, pe care l-a absolvit în 1954. În perioada studiilor la Facultatea de Filologie a Universității bucureștene (1954-1959) s-a specializat în domeniul limbilor și literaturilor romanice, acumulând o temeinică și vastă cultură umanistă. În 1960 a obținut, prin concurs, un post de cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București. În perioada 1969-1982 a făcut parte din colegiul de redacție al „Revistei de etnografie și
NICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288453_a_289782]
-
ales de credințe sau de artă par a fi cele mai bogate și mai bine Întemeiate; mai totdeauna este vorba despre supraviețuiri. Aici elementul arhaic al originii comune primează, căci viața separată a favorizat apariția unor elemente moderne diverse. ,,Studiile romanice” au alte caracteristici. Astfel, elementul comun cel mai evident este limba originară comună, care se menține peste tot chiar și În forme diverse. Dar Încă de la Început diversitatea exista, deoarece Imperiul Roman nu era alcătuit din aceeași populație, chiar dacă se
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
Paleologu) și al lui D. Panaitescu-Perpessicius. Urmează la București Liceul „Dimitrie Cantemir” și Facultatea de Litere și Filosofie, secția filologie modernă, absolvită în 1938. Face carieră universitară la Institutul Pedagogic și la Catedra de limba italiană de la Facultatea de Limbi Romanice și Clasice din București, până la pensionare (1977). Și-a susținut doctoratul în 1974, cu o teză despre Ramiro Ortiz. Debutează cu versuri în 1931, la „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»”, iar editorial cu o traducere din literatura italiană în
PANAITESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288652_a_289981]
-
transpunerea romanului Familia Malavoglia de Giovanni Verga, în colaborare cu Nina Façon (1955), și cu o ediție a dramei Vlaicu Vodă de Al. Davila (1956). Volumul Carnet inactual (1970) reunește o serie de studii de literatură comparată axate pe aria romanică. P. este și autorul unei remarcabile traduceri românești din Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi (1975), care va cunoaște numeroase reeditări. După 1970 se ocupă de editarea scrierilor tatălui său, prefațând și îngrijind mai multe ediții, iar în ultima parte
PANAITESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288652_a_289981]
-
, C.[onstantin] D. (26.II.1907, Pitești - 21.VIII.1993, Craiova), poet și istoric literar. Este fiul Elenei (n. Teodoride) și al lui Dimitrie Papastatopol. Urmează Liceul „I. C. Brătianu” din Pitești, absolvit în 1926, devenind apoi licențiat în filologie romanică al Universității din București (1929). Face un stagiu de specializare la Dijon (1929-1930). Obține titlul de doctor în litere (1946) cu teza Science et poésie dans la peinture animalière de Leconte de Lisle. La Craiova va fi profesor secundar (1930-1960
PAPASTATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]