915 matches
-
fiind 400 m. Trăiește tot timpul, cu excepția perioadei de iernare, în apă, fiind găsită în lacuri, bălți, băltoace din regiunea de șes sau chiar pe podișuri, adesea iese pe uscat pe malul apelor. Iernează pe uscat, în gropi, galerii de rozătoare, pe sub pietre, din septembrie - începutul lui octombrie până în mijlocul lui martie. Are o lungimea de 5 cm. Corpul este îndesat, bufoniform. Pupila ochiului rotundă sau în formă de inimă (cordiformă), limba discoidală și concrescută cu planșeul bucal. Capul este turtit
Buhai de baltă cu burtă roșie () [Corola-website/Science/335026_a_336355]
-
sau opaci. În această perioadă șarpele nu vede foarte bine, astfel va fi mult mai defensiv decât de obicei. Se hrănește cu o varietate largă de mamifere mici și medii și păsări. Dieta lor este compusă în mare parte din rozătoare, dar s-au raportat cazuri în care șerpii boa au mâncat și șopârle mai mari și mamiferele până la dimensiunea unui ocelot. Exemplarele tinere mănâncă șoareci mici, păsări, lilieci, șopârle și amfibieni. Mărimea prăzii crește odată ce înaintează în vârstă și devin
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
ar fi pantofi, genți și alte obiecte de îmbrăcăminte. În unele zone au un rol important în controlarea populației de oposumi, prevenind potențiala transmitere de boli. În alte zone, șerpii sunt lăsați liberi pentru a menține sub control numărul de rozătoare (de exemplu în magaziile de cereale). În literatura de specialitate sunt descrise 10 subspecii:
Șarpe boa () [Corola-website/Science/329998_a_331327]
-
chiar în plină stepă sau în culturi și vii învecinate cu biotopul principal. Ca adăposturi servesc galeriile pe care le sapă la adăpostul vegetației de arbuști: tufelor de păducel ("Crataegus") sau chiar în masive de ciulini. Uneori folosește galeriile de rozătoare părăsite. În zonele stâncoase se adăpostește în fisuri și pe sub pietre. Gușterii vărgați dobrogeni se întâlnesc de obicei izolați, indivizii păstrând distanțe suficient de mari între ei, dar fiind însă destul de numeroși în biotopul respectiv. Hibernează din octombrie până în aprilie
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
este una din păsările cu cel mai extins areal. "A. flammeus" se reproduc în Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Caraibe, Hawaii și Galápagos. Unii indivizi migrează, sezonier, la sud. Au loc și migrații ocazionale înspre locuri mai abundente în rozătoare. Ciuful de câmp atinge maturitatea sexuală la vârsta de un an. În Europa și America de Nord sezonul de depunere a ouălelor începe la mijlocul lunii martie culminând în aprilie. În acest răstimp, păsările se pot aduna în stoluri. Pentru a cuceri femela
Ciuf de câmp () [Corola-website/Science/334354_a_335683]
-
de urină (deci mai mulți feromoni). Femelele pot să-și țină sarcina sub control prin evitarea contactului cu masculi necunoscuți în perioada dată. Ele sunt predispuse să se afle cât mai aproape de masculii dominanți. Masculii din mai multe specii de rozătoare omoară nou-născuții care nu le aparțin; efectul Bruce permite evitarea acestui fenomen prin uciderea embrionului. Aceasta explică faptul că efectul Bruce este caracteristic speciilor poligame de rozătoare, la care riscul de infanticid este cel mai mare.
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
se afle cât mai aproape de masculii dominanți. Masculii din mai multe specii de rozătoare omoară nou-născuții care nu le aparțin; efectul Bruce permite evitarea acestui fenomen prin uciderea embrionului. Aceasta explică faptul că efectul Bruce este caracteristic speciilor poligame de rozătoare, la care riscul de infanticid este cel mai mare.
Efectul Bruce () [Corola-website/Science/334398_a_335727]
-
recente care arată că totuși aceasta conversie din ĂLA în EPA și DHA are loc. Astfel un studiu făcut pe vegetarieni și vegani care nu consumă peste a arătat că există EPA și DHA în plasma, iar un studiu pe rozătoare, făcut de Ayerza și Coates a dovedit că dacă semințele de chia sunt măcinate atunci concentrația de DHA crește de până la 3 ori (de la 1.41% la 4.12 procente). Deci ĂLA se convertește în EPA și DHA, dar asta
Chia () [Corola-website/Science/335062_a_336391]
-
înainte de apocalipsă, permițându-le jucătorilor să-și facă o părere despre cum arăta lumea atunci. Mâncarea și apa sunt vitale pentru supraviețuirea lui Max. Jucătorii le pot folosi pentru a-și reaproviziona viața. Max poate mânca și animale mici, precum rozătoare și viermi, aflate pe cadavrele în descompunere, pentru a-și reaproviziona viața. Locurile unde Max poate găsi mâncare și provizii sunt populate de ciori. Max se poate aventura în "The Big Nothing" - Marele Nimic, o zonă volatilă a ținutului, fără
Mad Max (joc video) () [Corola-website/Science/335280_a_336609]
-
Pleacă spre zonele de iernare din sud în septembrie-octombrie și se întorc în zonele de reproducere în aprilie-mai. Timpul și amploarea migrației depinde de abundență sezonieră a prăzii în zonele de reproducere și de iernare. Se hrănesc în principal cu rozătoare mici, mai ales cu șoareci de câmp ("Microtus") și lemingi ("Dicrostonyx", "Lemmus"). Se hrănesc și cu păsări (porumbei de pădure, presuri, potârnichi, mai ales cele bolnave), alte vertebrate, inclusiv pești, insecte, păianjeni și hoituri (pasări moarte etc.), mai ales când
Șorecar încălțat () [Corola-website/Science/331758_a_333087]
-
7.000 de vertebrate (mamifere, mai ales rozătoare, păsări, reptile, amfibieni) și 30.000 de nevertebrate (artropode) analizate în regiunile epidemice pentru determinarea rezervorul natural al fiolovirusurilor, au fost detectate numai secvențe nucleotidice de ebolavirus Zair în organele a șase rozătoare ("Mus musculus" și "Praomys" sp.) și a unui chițcan de pădure ("Sylvisorex ollula") colectate în Republica Centrafricană în 1999. Din păcate, aceste rezultate nu au fost confirmate și nici o concluzie nu a putut fi trasă. În mod similar, numeroase inoculări experimentale
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]
-
unui chițcan de pădure ("Sylvisorex ollula") colectate în Republica Centrafricană în 1999. Din păcate, aceste rezultate nu au fost confirmate și nici o concluzie nu a putut fi trasă. În mod similar, numeroase inoculări experimentale cu virusul Ebola au fost încercate pe rozătoare, lilieci, păsări, reptile, moluște, artropode și plante, dar toate au eșuat. Cu toate acestea, unii lilieci aparținând genurilor "Epomophorus" și "Tadarida" au dezvoltat o viremie tranzitorie de circa 4 săptămâni, dar din nou fără dovezi concludente asupra rolului liliecilor ca
Boala virală Ebola () [Corola-website/Science/332525_a_333854]
-
le (Hyracoidea), damanii sau hiracșii, sunt un ordin puțin numeros de mamifere ungulate erbivore primitive, cățărătoare și plantigrade, care au numeroase caractere primitive, semănând cu niște marmote (niște rozătoare), înrudite mai mult cu elefanții decât cu alte ungulate. Sunt mamifere mici cu o lungime de 44-54 cm (cât un iepure de casă) și o greutate de 1,8-5,4 kg. Corpul lor este scurt și îndesat, gâtul scurt și
Hiracoidee () [Corola-website/Science/332827_a_334156]
-
Osul penian ("Os penis") sau baculum este un os format la partea anterioară a septului fibros dintre cei doi corpi cavernoși ai penisului. Este prezent la numeroase carnivore (fisipede și pinipede), rozătoare, lilieci (chiroptere), unele primate (lemurieni, unele maimuțe) și la unele insectivore, lipsește la om. Are un rol de suport rigid a penisului în timpul copulației și este folosit în taxonomie. Termenul „bacculum” este de origine latină și înseamnă „băț”. Osul penian
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
speciile și este utilizată în taxonomie. Ea intrigă cercetătorii și provoacă nenumărate discuții despre funcția acestui organ. Lungimea osului penian variază de la un ordin sau familie la alta și chiar în cadrul aceluiași gen. Acest lucru este vădit în special la rozătoare și carnivore. La carnivore lungimea osului penian este de minimum 4-7 mm la râs și la alte feline mici, până la maximum de 62 cm la morse ("Odobenus rosmarus"). La unele familii de carnivore (canide, mustelide, procionide și urside) și la
Os penian () [Corola-website/Science/332897_a_334226]
-
de stuf, papură, pipirig, rogoz. Cu toate că hrana de iarnă este redusă cantitativ, ea este mai consistentă. Ocazional consumă și hrană de origine animală: larve și adulți de insecte acvatice, melci, scoici, crabi și raci, pești mici, amfibieni (broaște) și mici rozătoare. Un individ consumă zilnic în medie 0,5 kg hrană. Bizamul nu face rezerve de hrană, iar iarna se hrănește cu rădăcinile și cu rizomii plantelor acvatice de sub gheață. Plantele și animale consumate de bizam în Kazahstan (+ + + hrana principală, ++ hrana
Bizam () [Corola-website/Science/333689_a_335018]
-
le (Arvicolinae) cu denumiri mai vechi arvicolide (Arvicolidae), microtide (Microtidae), microtine (Microtinae) este o subfamilie de rozătoare răspândite în Eurasia și America de Nord, din care face parte șoarecele de câmp ("Microtus arvalis"), șobolanul de apă ("Arvicola amphibius"), șoarecele scurmător ("Myodes glareolus"), șoarecele subpământean ("Microtus subterraneus"), șoarecele de zăpadă ("Chionomys nivalis"), șoarecele de pământ ("Microtus agrestis"), șoarecele sudic de
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
câmp ("Microtus arvalis"), șobolanul de apă ("Arvicola amphibius"), șoarecele scurmător ("Myodes glareolus"), șoarecele subpământean ("Microtus subterraneus"), șoarecele de zăpadă ("Chionomys nivalis"), șoarecele de pământ ("Microtus agrestis"), șoarecele sudic de câmp ("Microtus levis"), bizamul ("Ondatra zibethicus"), lemingul ("Lemmus lemmus") etc. Sunt rozătoare mai ales scurmătoare, unele adaptate și la viața acvatică, a căror talie variază, în general, între cea a unui șobolan și cea a unui șoarece, dar există și forme mai mari, ca bizamul. Coada lor este turtită lateral și mai
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
împreună. Măselele celor mai multe specii au creștere continuă, sunt brăzdate pe fețele lor labială și linguală și au o suprafață de masticație cu desene caracteristice. Majoritatea arvicolinelor sunt extrem de similare ca mărime generală, înfățișare, structură și formă a corpului. Ele sunt rozătoare mici a căror talie (cap + trunchi) variază în lungime de la 7,5 la 62 cm, iar în greutate de la 11 la 1820 g. Talia lor variază, în general, între cea a unui șobolan și cea a unui șoarece, dar există
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
cenușiu, alb și brun, în timp ce lemingii gulerați ("Dicrostonyx") au o blană de iarnă pur albă și dezvoltă, de asemenea, gheare mari pe al treilea și al patrulea deget de pe picioarele din față în timpul iernii, care este un fenomen unic printre rozătoare. Bizamul ("Ondatra zibethicus") este cea mai mare specie de arvicoline. Ei au o greutate de până la 1820 g. Deși sunt asemănători superficial cu alte arvicoline, ei sunt adaptați la o viață acvatică, având o coadă mult mai lungă, care este
Arvicoline () [Corola-website/Science/333685_a_335014]
-
subfamilie "Arvicolinae") răspândit în regiunea palearctică a Europei și Asiei, care trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților. În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia. Este un rozător de talie mică. Lungimea corpului (cap + trunchi) este de 8-11 cm; a cozii de 4-6 cm; iar greutatea de 15-36 g. În stare liberă are o durată de viață scurtă, de 1,5-2 ani, iar în captivitate atinge vârsta de
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
după amiază. Este un animal gregar, și trăiește în grupuri separate pe sexe, în afara perioadei de împerechere. Într-o galerie trăiesc 6-8 indivizi, de obicei membrii aceleiași familii. Nu au fost observate înmulțiri explozive, de tipul invaziilor altor specii de rozătoare microtide, și nici migrații. Se hrănește cu părțile subterane ale plantelor cultivate și spontane (rizomi, rădăcini, bulbi), dar și cu părțile verzi aeriene, moi ale plantelor și cu ciuperci. Mănâncă ocazional și insecte. Pentru vremea nefavorabilă (vreme ploioasă și iarnă
Șoarece subpământean () [Corola-website/Science/333747_a_335076]
-
Spalacinele (Spalacinae) sau orbeții sunt o subfamilie de rozătoare adaptate morfologic și fiziologic la viața subterană, cu trunchi cilindric, cap turtit dorsoventral, cu urechi externe rudimentare, ochi ascunși sub piele și cu coadă scurtă sau fără coadă. Picioarele pentadactile sunt aproape la fel de lungi, dar cele anterioare sunt mai puternice
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
urechi externe rudimentare, ochi ascunși sub piele și cu coadă scurtă sau fără coadă. Picioarele pentadactile sunt aproape la fel de lungi, dar cele anterioare sunt mai puternice. Subfamilia nu cuprinde decât genul "Spalax", răspândit în Europa, Asia și nordul Africii. Sunt rozătoare subterane foarte specializate, care trăiesc permanent în galeriile pe care le fac rozând și scurmând pământul cu picioarele dinainte. Galeriile sunt complicate și pământul scos este ridicat în mușuroaie mari, cu un diametru de ½ m, dar uneori și de 2
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]
-
că pleoapele lor sunt lipite, și din cauza aceasta pot simți cel mult deosebirea dintre întuneric și lumină, și numai în măsura în care lumina trece prin pleoape. Se hrănesc cu rădăcini, tuberculi și chiar plante verzi, producând pagube în grădinile de zarzavat. Sunt rozătoare de dimensiuni mici. Lungimea corpului 23-25 cm. Lungimea cozii de până la 3,6 cm. Au corpul rotund, alungit și cilindric, capul scurt și lat, puternic turtit dorso-ventral; terminat cu un bot scurt și rotunjit. Gâtul nedistinct din exterior. Pe fiecare
Orbete () [Corola-website/Science/333784_a_335113]