1,294 matches
-
în lumina dimineții, mirosind a baligă, se izbeau surd în fața porților înalte de fier, înjurăturile oamenilor se auzeau slab în înglotirea aceea și paznicii nu mai pridideau cu controlul. În ferestrele mari, închise înr stinghii murdare de nuc, cu drugi ruginiți, împletiți peste geamurile oarbe ale abatorului, ardeau lumini puternice. Parlagiul intră în hala încăpătoare, cu șine de fier pe jos. Deasupra, pe pietre, rămăsese un zoi lipicios, vânăt, adunat din scursorile sângelui și resturile de vite. Vagoane lungi, pe rotile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să le descânt, ehei, îi aduc cu vorbe la cuibarul meu și-i fac să se înmulțească. Aș putea să trăiesc din asta, dar nu mă lasă meseria... Cădea și luna din creștetul cerului. Ținea în tinicheaua ei o lumină ruginită, ștearsă și se prăvălea, prăvălea... Gheorghe se ridică. - Hai, mai avem. Paraschiv își dezmorți picioarele și luă pachetul. - Dă să mai duc și eu. Drumul se scurta pe la ulucile Dudeștiului. Trecură pe sub felinare și cotiră de-a dreptul prin câmp
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
153 de-a dreptul pe linia pustie a tramvaiului. Vântul stinsese toate felinarele și nu se vedea nici la doi pași. Ăl bătrân se învelise pe dedesubt cu un sac, și Sandu căra într-un buzunar un lanț cu chei ruginite și o pilă ascuțită. Pe drum, nu tu sergenți, nu tu nimeni. Au ajuns în vreo două ceasuri și-au urcat scările bisericii. O pulbere rece le lovea obrajii. Aveau genele albe și mâinile înghețate. Ucenicul a aprins un chibrit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dădea strechea în ei... Întâi le apuca un pârjol pe pisici, că sosise săptămâna brânzei. Nunțile pe acoperiș se țineau lanț, și dulăii, să rupă burlanele, nu alta. Tabla cîrciumaruhii duduia de bătăile cotoilor. Începeau pândele. Luna răsărea pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund al oltenilor. În grădină se vedeau pepenii de mai rămăseseră, neculeși, galbeni, cu flori pălite, uitați între răsaduri, și verze vinete, cu foile scorțoase. Peste maidan, tinichelele ruginite luceau domolit în soarele de octombrie. Pe jos licăreau sticlele colorate, albastre și albe ale sifoanelor fărîrm'tate. Pe urmă, începeau buruienile, o adunătură întinsă de scaieți scuturați, crescuți în pământul sterp. Coborâră. De sus, abia se zărea fundul gropii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înțeles, și nu credeai că pică tocmai acum. Drumurile bătute, cum treceai de circiuma lui Stere simțeai un fum înecăcios de gunoaie, dulce-iute, parfumat ca para putrezită, tot ai fi tras pe nas! Ușa veche, șuie, abia ținută în țîțînele ruginite, neunsă cu gaz de când lumea, scârțâia lung, și în prag se arăta mama pământului, a de-o 344 seamă cu timpul, Marghioala. Mai albise, te uitai prin ea: obrazul, cum e pergamentul. Nu mai vedea, dar de auzit, tot auzea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vo câteva sute de cărți vechi, multe din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mucigăită, acoperit cu olane negrite de vreme, cu ferești risipite * și oarbe, cu o ușă masivă și veche de stejar, ferecată c-o cruce de spijă lucrată în mii de podoabe și flori... El deschise c-o cheie mare și ruginită poarta, sui scările înguste în sus și intră într-o cămară nalt boltită în mijlocul căreia se afla o masă de piatră sură și un scaun vechi, a cărui îmbrăcăminte de piele era toată ferfenițită... Numai luna se uita sperioasă pin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi întrebat de ce le face nu și-ar fi putut da socoteală... Avea instinctul neconștiu a unui animal, care face tot ce-i de trebuință fără să știe spre ce scop. El își tunse barba și părul c-un foarfece ruginit... deschise [O] ladă seculară și mohorâtă... scoase din ea haine frumoase de catifea și se schimbă în ele... Scoase o oglindă din ladă și se admiră în ea... găsi un șip vioriu plin de mireasmă și-și stropi hainele cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știa că-l avuse în oraș... "D-zeu cu mine! gândi el. Ce-nsemnează asta?... Căută urme de om strein pin toate odăile... Nimic... Ajunse doar la ușa apartamentului din urmă. Ah! aceea era închisă de o sută de ani. Broască ruginită... Apoi se cunoștea că nu îmblase nimenea... Toată ziua aceste cugetări nu-i putură ieși din minte... Sara, după ce închise ușa după sine, se puse-n dreptul oglinzei și privi lung la el însuși... ca să vadă de-i el ori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apa și să-și astâmpere arșița. Totuși, dacă o făcea, cel care ar fi venit În urma lui nu ar mai fi putut să-și potolească setea. Pe de altă parte, dacă ar fi turnat lichidul În pompa aceea veche și ruginită și nu ar fi reușit să scoată apă din ea, și-ar fi găsit sfârșitul. Alegerea pe care a trebuit să o facă Pete este asemănătoare cu decizia pe care trebuie să o ia managerii de astăzi. Vă Îngrijiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
putem aminti cum, printr-un paradox greu de egalat, apărătorii „apostolatului social” din România comunistă au marcat tot atâtea goluri de luciditate cât promotorii „teologiei eliberării” din America latină. Urii amazoniene față de „los Gringos” îi revenea, undeva peste cortina de fier ruginit a Europei, pandantul sofisticat al școlii de la Frankfurt. Intelectuali ca H. Marcuse și Th. Adorno denunțau fatalitatea complexului consumatorului, confruntat cu „dilema” alegerilor libere din cornul supraabundenței. Mai austere, elitele din Rusia sovietică sau Peru dădeau punctaj din oficiu sau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ale singurătății, nesfârșitele tăceri, ca un fel de preludiu melancolic al morții. Privite intens și de foarte aproape, lucrurile însele își pierd treptat concretețea, până într-atât încât „cămașa în carouri”, „un pahar spălat la chiuvetă”, „un pepene”, „un fier ruginit” se convertesc în indicii ale unor prezențe-absențe, devin ambigue și neliniștitoare, neîncetând să uimească prin misterioasa lor simplitate 339. 4.9 Generația ’80: între „poezia realului” și ficțiunea teoreticătc "4.9 Generația ’80\: între „poezia realului” și ficțiunea teoretică" Odată cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
un târziu am încercat să îți dau telefon, dar telefonul murise”, pentru ca deja din versul al doilea să pregătească „decolarea” spre cealaltă realitate, a visului și a fanteziei: „receptorul duhnea a formol, am deșurubat capacul microfonului/și am găsit fierul ruginit, plin de viermi”. Treptat, asemenea unui bulgăre de zăpadă în rostogolire, acumulările succesive fac ca textul să ia o întorsătură cum nu se poate mai fantezistă, Cărtărescu arătându-se neîntrecut ori de câte ori este vorba de a provoca vertijuri ale limbajului și
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
adunaseră pâlcuri de oameni. Se opriră la călușei. Aurica se cuibări numaidecât pe poneiul ei roz și râse. Nu m-am mai dat în călușei de când eram mică... Noi stăm la bloc, nu prea m-am jucat. Erau niște leagăne ruginite, dacă nu erai atent, se dădeau peste cap. Pe-ai mei i-au luat cu demolările, aveau casă aici, la poalele dealului, de unde începe drumul la castel. — Pe partea ailaltă, spre câmpie, noi am scăpat. Adică ne-a scăpat revoluția
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
frunzele și ce mai era pe-afară se acopereau de polei zgrunțuros, parcă era glaspapir. Aurica privea în jur cu ochi mari, strângându-se la brațul bărbatului. Se lovi de o bucată de metal, țipă, frecându-și piciorul lovit. Mașinile ruginite, dându- și, ca orice ființă, sângele la iveală, nu amorțiseră cu totul. — Pe strada mea toți erau speriați, continuă Petrache. Chiar și când astea stăteau pe loc, ziceai că se apropie. Când au auzit că s-a spart mitingul la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Chisăliță pe lângă subțioara lui. N-am mai văzut un morman de gunoi așa înalt... — Și cu macaraua asta cât o clopotniță, parcă ar fi o biserică... întări Iadeș, lăsându-și traista jos, cu un zăngănit de oale sparte și tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc în spinare sacu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de bara frântă, dar nu izbutiră decât să zgâlțâie nițel cabina. Chisăliță privi neajutorat către Pârnaie, însă nu primi decât încurajări, nefolositoare de altminteri. Iadeș se cocoță pe botul mașinii, care, prin tablele ei clăpăuge, lăsa să se vadă țevăria ruginită. Săltând amândoi cu înverșunare, zgâlțâielile fură mai zdravene, dar mașina, cu șasiul prins sub morman și lipsită de roți care s-o facă să alunece, nu se urni nici c-un milimetru. În schimb, dinăuntru se auziră zgomote. Iadeș sări
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca niște ghirlande sunau ca un candelabru care vestește cutremure. Din această cuadratură pe care Pârnaie și ai lui o priveau fără a o înțelege, cercul se reîntoarse la Faraon, care, victorios, cu chipul lui smolit, ținea de portiera camionului ruginit ca de un trofeu. Își împinse, cu degetul, borul pălăriei spre ceafă și se uită când la cei trei, strânși unul în altul la mijloc, când la Calu, așteptând semnalul să se năpustească. De năpustit însă fără niciun semnal, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e unul și care celălalt. — Păi, dacă te uiți, interveni Chisăliță, care tocmai asta făcea, nu cred să existe în oraș vreun bloc mai înalt ca mormanul ăsta. — Nici nu e, întări Bunelu. Dacă mai pui la socoteală și macaraua ruginită... Tufișurile foșniră. Întâi ieși Marchiza, cu pași împleticiți, scuturându-și poalele fustei. În spatele ei, cu pieptul înainte și nările fremătând, cu mersul satisfăcut și crăcănat, venea Calu. — Ce ai, femeie, de bălăngăni așa din cap ? întrebă Bunelu, singurul care privea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
evlavie la ceasornicul cu pendul, pe care Calu își rezemase cotul stâng. Și adăugă : De ce vii din iad, Hristoase ? Cu îngroparea ta ai zdrobit tot iadul. Grăbește-te, înviază ! Cerurile zvâcniră, coborî o boare de vânt. În dreptul clopotniței, niște table ruginite se loviră una de alta, ca niște chepenguri săltate. — Mi-e frică... șopti Marchiza, dar ceilalți, cu fețele alungite de luminile făcliilor, n-o luară în seamă. Le înțepeniseră genunchii și se mutau de pe unul pe altul. Magdalena se întinsese
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se smulse cu totul. Din Faraon nu rămăsese decât conserva de stavrid pe care o șterpelise de la masă. Pârnaie se strâmbă, dezgustat : — Au șters-o cu toții... — Poate nici n-au fost, chibzui Iadeș. Ni s-o fi părut. Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și calendarul, se oprise cam pe vremea ultimei zugrăveli. Ghișeul era așezat în capătul opus ușii, astfel încât cel ce intra să poată vedea în amănunt toate astea. Grilajul care îl despărțea de restul încăperii era, nici nu se putea altfel, ruginit, prevăzut cu o ferestruică plasată destul de jos, ca mușteriul să se aplece, cu capul între umeri, iar poziția să nu-l încurajeze la o conversație îndelungată, de a cărei zădărnicie trebuia să se fi convins deja. Deasupra, o inscripție scrisă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine zici, își aminti Maca. Fu primul care sări în picioare, Jenică se proțăpi ultimul pe picioarele subțiri și alergă după ceilalți. Se opriră în dreptul porții celei mari, prinsă cu un lanț greu, de care atârna un lacăt pătrățos și ruginit. Înăuntru, aceeași tăcere, ca de albie secată. Tili rămase în fața tăbliei prinse doar de un colț. O îndreptă, zâmbind. Cine i-o fi dat numele ăsta ? întrebă, cu simpatie totuși. Parcă ar fi un fel de mâncare, ceva cu sos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se aflau strungurile arătau ca încrețiturile de pe fundul unei ape adânci. Tot astfel, sclipind când și când, ca niște corali osificați pe stâncă, panourile metalice lipite pe zid. Încă venea un miros de uleiuri, un fel de nădușeală a fiarelor ruginite. Pașii li se auzeau distinct, sec, precum într-o biserică pustie, cu pardoseala de piatră. — Ar fi cea mai mare biserică din lume, se minună Jenică, de parcă ar fi văzut-o prima oară. Atâta că nu are cupolă. — Și nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]