1,319 matches
-
întreg locul părea în mod clar degradat. Grădina era neîngrijită și plantele crescuseră în dezordine. Tufele ornamentale, care probabil că odinioară fuseseră tunse în formă de păsări și animale, se transformaseră în niște forme ciudate și ușor monstruoase; niște inele ruginite zăceau pe jumătate ascunse în iarba unui teren de crochet neîngrijit; o plasă de tenis atârna pleoștită între doi stâlpi și o seră abandonată etala mândră câteva ochiuri de sticlă acoperite de licheni. în fine, se mai vedeau un adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
vâsle. în totului tot, domeniul emana un aer sinistru și impunător, care nu era în nici un caz atenuat de prezența unei bisericuțe ascunse în stânga, după niște copaci, și un cimitir neîngrijit ce se întindea dincolo de un vechi gard de fier ruginit. Eva scrută locul cu privirea de lângă salcia plângătoare și tocmai se pregătea să-și părăsească adăpostul, când ferestrele franceze se deschiseră și un bărbat ieși pe terasă cu un binoclu, uitându-se lung prin el înspre Eel Stretch. Bărbatul purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
principal". Cei mai mulți dintre noi nu ieșeau practic niciodată din perimetrul zonei din spatele blocului. Lipit de fabrica de pâine Pionierul, ieșind parcă direct din ea, se afla un castan bătrân și chinuit, cu o scorbură zidită cu ciment și un piron ruginit înfipt oblic în scoarța plină de furnici. Pe el puneam piciorul Sandu, Luci și cu mine ca să ne suim în copac, unde ne simțeam în largul nostru, asemenea bătrânicilor lui Capote din Harfa de iarbă. Era acolo sus, în locul unde
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în bazinul cu nisip și ne intra nisipul în gură, în nări, în urechi. Seara plecam în explorare. Lângă blocul nostru din Floreasca se afla un fel de depozit, un foișor melancolic. Pe fațada lui atârnau ca niște zdrențe resturile ruginite ale unei scări de incendiu. Scoabe mari lăsau umbre ascuțite pe cărămizile și mai roșii în înserare. Ea intra prima, printr-o fantă dintr-o ușă laterală, unde lipsea o scândură. Ne strecuram ușor prin acea crăpătură, pe unde numai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
decât noi, sprijinite de bancuri de lucru acoperite de tablă. Marcela voia să atingă și să pipăie totul, nu se lăsa până nu se mânjea toată cu păcură și ulei ars, până nu-și agăța de gât coliere de metal ruginit, până nu se cățăra pe angrenaje de fier complicate. Pe jos erau răspândite cuie mari cât antebrațul meu, rulmenți acoperiți de cruste compacte de rugină, cutii de lemn pline de pânze de bomfaier, șurubelnițe, pile, spițuri, sârmă de toate grosimile
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rupte în bucăți, bilete de tramvai, brațe de păpuși de cârpă, metri întregi, jilavi, de hârtie igienică. Un cub, pe o față a căruia se vedea o coadă de curcan, iar pe alta un uger de vacă. Corzi de chitară, ruginite și destrămate. Gina se întorcea din când în când spre mine, cu un zâmbet senzual și fățarnic. Aerul se densifica, iar prin bălțile care ne ajungeau acum până deasupra gleznelor înotau prorei orbi cu pielea transparentă și mânuțe de om
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un soare negru. Ne-am așezat pe sofa, iar Gina scoase de sub pat o cutie de pantofi plină cu tot felul de lucrușoare: globuri de pom de iarnă, păpuși cu capetele turtite, poze foarte vechi, bilețele și ilustrate, o seringă ruginită, un stetoscop. Cînd eram foarte, foarte mică, am descoperit drumul care duce aici. Aici aduceam tot ce mă bucura, tot ce-mi plăcea: păpușile mele, cadourile de la rude, aici veneam cu prăjiturile ca să le mănânc în liniște. Cred că n-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu ochii lor nevăzuți și că sânt gata să se arunce toți deodată asupra mea. În plase învălătucite, dese până la alb lăptos, pândeau alții, mult mai mari decât cei alergători și cu labe scurte, musculoase. Într-un cui strâmb și ruginit erau înfipte pagini rupte dintr-o carte cu figuri geometrice. Gaura neagră care se căsca în scaunul lustruit mișuna și ea de o viața larvară. Ca un gest de suprem curaj, închideam ușa și puneam cârligul de sârmă. Stăteam în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Bucăți de carne putredă, fâșii de piele, tendoane uscate le mai atârnau de oasele galbene. Rînjindu-și dinții, cu ochii scurși pe obraz, cu coastele vizibile printre zdrențele care fluturau pe ei, tronau în mijlocul camionului, statuie ecvestră a disperării. O lance ruginită, cu vârful însîngerat și prapur cusut cu sârmă de aur, se legăna în mâna cavalerului. Ușori ca fulgul, săriră din camion, se îndreptară la pas spre gardul de la stradă, peste care trecură atât de lent, încît zborul lor prin aer
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bronz înnegrit, popor de omuleți tuciurii, din ce în ce mai mici pe măsură ce urcam. Cu cartiere muncitorești, ca niște prăjituri din care nu ai mușca. Bucureștiul cu triaje CFR pline de stive de cherestea, grămezi de cărbuni și mormane de țevi, profile și pompe ruginite, șpan și magneți. Cu gări cu ceasuri rotunde și locomotive cu aburi, gări mirosind mereu a cocs, usturoi și păcură, gări din care se preling șine încălecate, dispărând pe sub viaducte și pasarele și, inevitabil, "pe sub podul Gram". Bucureștiul cu depozite
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șteargă de parcă n-ar fi fost niciodată. Brațul Esterei, pe care-l strângeam acum sub al meu, avea să dispară. Marile Jocuri luau sfârșit. Ajunse în fața Garoafei, ne-am oprit, privind doar înainte. Ușa magaziei putrezise aproape complet. Lacătul mare, ruginit, atârna pe poartă ca un sigiliu. Mi-a fulgerat prin minte că, după spusele lui Egor, acolo trebuia să fie REM-ul. Ideea mi s-a părut mai absurdă ca niciodată. Garoafa mormăia repede ceva, probabil pe țigănește, tinînd palmele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străbătut acel drum ca dintr-un singur pas - și brusc m-am regăsit față-n față cu magazia dărăpănată în care se găsea REM-ul. Fără să ezit nici o secundă, am scos cheia de aur și am împlîntat-o în lacătul ruginit. Așa cum mă așteptasem, se potrivea perfect, se răsucea voluptuos, ca în unt. Am aruncat lacătul cât colo și-o clipă m-am sprijinit cu fruntea de ușa stacojie. Am întredeschis-o și am intrat. Mă aflam într-o cameră de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rezistase anilor, mi-a stat inima când am văzut-o. Deși aveam pantofi noi, am luat-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa pe care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
aflase blocul, frumos nivelat, fu înconjurat cu un gard de beton și scândură, iar în incintă se plantară brazi. Muzica serială a lui Schonberg și Webern le pria, așa încît ramurile lor de cetină se lungiră curând, aplecîndu-se peste Dacia ruginită și înconjurînd cu acele lor cafenii blocul de plexiglas în care dormea burta enormă a sintetizatorului, deopotrivă cu cei doi specialiști japonezi, care începuseră să chelească. Zi și noapte, muzica mugea și vuia, vibra și tiuia acaparator. Saxofonistul și Elena
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scării. După ce închisei ușa după mine, și zgomotele se contopiră într-un vuiet confuz, privii în jur. Cu un palier mai jos, lângă ușa carcerei care nu mai fusese folosită în ultimii zece ani și de care atârna un lacăt ruginit, stătea Burkeviț. Era așezat pe scări, cu spatele la mine. Stătea chircit, cu coatele pe genunchi, cu capul în palme. Începui să cobor scările foarte încet și pe vârfuri, neluându-mi ochii de la spinarea lui. Era curbată ca o cocoașă - omoplații îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
posibil ca, lungit pe acest pervaz și întinzând gâtul, să privesc curtea lungă și îngustă, străbătută de o alee asfaltată și nici să văd poarta de lemn mereu închisă, care are într-o latură a ei o ușiță din metal ruginit și parcă grea de oboseală. Pe ușiță se intră pășind peste un prag înalt, de care locatarii se poticnesc fără greș și pe care-l privesc cu ură. E iarnă. Între ferestrele lipite cu niște benzi de culoarea untului s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mă cățăram încet și greu, de parcă aș fi escaladat un munte de gheață, pe divanul care trosnea asurzitor din toate încheieturile. Ajuns pe divan, stăteam încremenit de spaimă până ce simțeam din nou nevoia să urinez. Venea apoi dimineața, linsul peniței ruginite, zborul unei noi doze de cocaină uscată, vertijul ușor și senzația de greață și de spaimă când auzeam zgomotele pe care le fac oamenii care se trezesc. În sfârșit, un ciocănit în ușă, rar, regulat, insistent, și tușea care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
nu avusese niciodată habar. Văzuse chiar și transmisia în direct a unui sângeros război în deșert și rămăsese uimit de eficiența cu care proiectilele nimereau ținta pe timpul nopții. Ce putea face el în fața unei asemenea situație având doar un Mauser ruginit moștenit de la bunicul lui, pentru care nu mai avea decât un pumn de gloanțe? Ce putea face el, când cea mai rezistentă și mai rapidă dintre cămilele sale străbătea într-o zi doar a suta parte din distanța pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de artă liberă, independentă. Am proiectat 99rooms și dinaintea unei mulțimi, dar percepția a fost cu totul alta decât a celui care stă seara singur dinaintea monitorului.“ Și aude țipete înăbușite, bâzâitul unui bondar roșu și apa curgând prin țevi ruginite, în timp ce privește o șopârlă desenată înghițind un păianjen desenat. Bogdan Mustață, autorul scurtmetrajului O zi bună de plajă „Când veneam în România, vedeam numai babe care vroiau să fie respectate“ Interviu realizat de Iulia Blaga A absolvit UNATC-ul, fiind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
continuat calea spre iaz. Prin frunzișul arinilor de pe malul iazului se vede soarele în mii de boabe luminoase purtate de unde. Ajunși la locul nostru, călugărulcu un oftat de bătrânețe s-a culcușit pe locul lui, acoperit acum de câteva frunze ruginite... Eu mă așez pe cioata ce ține loc de scaun și îmi las picioarele să simtă nestatornica undă a iazului... Mă gândeam să mai salvăm câțiva chitici de la înec, ca să-i avem mâine la prânz. Ce zici? Dorința sfinției tale
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
lefter ca luna trecută, am făcut praf și concediul profesoarei mele, să vezi oră de educație cetățenească... Du-te la cerșit! Îmi iau papornița și ies. Lângă ușă, o bătrână, adusă la 90 de grade, stă pe un cadru metalic ruginit. Ține minte că e tare tonifiantă axioma: totdeauna există cineva mai nenorocit ca tine! “Nu mă primește la dializă doctorul Toflăuță, domne. Zice să mă duc să cerșesc dacă n-am bani”. Mă indignez profesional imediat, cineva suferă, domne. “Nu
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
antic stil, dar mensolele, frontoanele și casetoanele erau vopsite cu un ulei cafeniu. Zidăria era crăpată și scorojită în foarte multe locuri, și din crăpăturile dintre fațada casei și trotuar ieșeau îndrăzneț buruienile. Un grilaj înalt și greoi de fier, ruginit și căzut puțin pe spate, dovedea, pe dreapta, existența unei curți, în care se zărea prin întuneric atâta frunziș și atâtea trunchiuri, încît întinderea ei, deocamdată, nu se putea calcula, impresia trecătorului fiind totuși de pădure fără fund. Grilajul avusese
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
hotărâtă cu care îndemni pe un individ să plece, zise din fundul gîtlejului: "Bună seara!" și porni iarăși, în scârțâituri îngrozitoare, pe scară. Tânărul puse mâna automatic pe mânerul valizei și ieși amețit pe ușa gotică și apoi pe poarta ruginită, trecu prin fața muscalului, care sforăia mereu, și porni dezorientat înainte. Uimirea liceanului va părea nu se poate mai îndreptățită, dacă vom ști cine era. Se numea Felix Sima și sosise cu o oră mai înainte în București, venind din Iași
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bani spre a plăti unele datorii ajunse la scadență. Aglae nădăjduia că, cel puțin, dacă a consimțit la această vânzare, casele îi vor fi lăsate tot ei, pentru Aurica sau Titi. Cererea cheilor (avea un inel cu dublete de chei ruginite, uitat prin pod) o iritase. Costache le cerea fiindcă chiriașii pierduse multe chei și n-ar fi vrut să cheltuiască bani pentru facerea altora. - Nu vinzi? răspunse Stănică. Nu e rău nici așa. Banulfuge, imobilul e o valoare sigură. Cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bună la ușă, ca să se închidă bine. Apoi începu să depoziteze în ea tot soiul de materiale, al căror rost păru la început, cel puțin, misterios. Costache venea, de pildă, cu pungi mari de cuie de felurite mărimi, puțin cam ruginite și le arunca pe dușumea, făcând purcoaie pe categorii. Față de cel care vedea scena, dădea, neîntrebat, o explicație vagă, bolborosită și fără direcțiune precisă: - Omul e bine să cumpere, când găsește, de ocazie! Săstea acolo. Într-altă zi, bătrânul veni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]