4,350 matches
-
reprezentantul reflexiunei, a sigurități (acurateței) conceptului, c-un cuvânt elementul cugetărei. Căci cu prevalarea vocalei iese în prosceniul limbei momentul muzical și prin el simțământul, cu predominarea sunetelor consonantice însă se arată a domni și reflexiunea, siguranța (Bestimmtheit) conceptului. Vocalele sânt așadar mai mult purtătoarele poeziei, consonantele acelea ale prozei. În procesul dezvoltărei, vocalele pline se retrag din ce în ce mai mult și fac loc elementelor celor mai fără răsunet (klanglos), o dezvoltare care aleargă paralel cu întărirea și înăsprirea reflexiunei, a înălțărei dân
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin puterea organului. Asta ni dă antitezea semivocalelor, a literelor cursive, așadar a consonantelor acelora așadar cari țin mijlocul dintre vocală și consonantă și a consonantelor proprii, adevărate. Cele dintâi, semivocalele, au asta cu vocalele comun (a împărți) cum[că] sânt cauzate prin columna de aer ce premerge apăsări, care apăsare apoi constituie capătul întregului, se sfârșește în sunetul sforțat de la organul anumit de vorbire. Cele de-a doua, consonantele proprii, silesc nemijlocit pe organ, după pronunțarea lor nu sânt în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
că] sânt cauzate prin columna de aer ce premerge apăsări, care apăsare apoi constituie capătul întregului, se sfârșește în sunetul sforțat de la organul anumit de vorbire. Cele de-a doua, consonantele proprii, silesc nemijlocit pe organ, după pronunțarea lor nu sânt în stare de-a se susținea în același sunet și se revarsă în aerul ce răsună după ele. Prin asta se arată esențialminte cumcă sânt sunete nestătătoare de sine și care trec în aspirațiunea vocalică. De-aceea le și-nseamnă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o formă întreită a compozițiunei, care prezintă totodată o greutate crescândă a pronunțărei (proferirei). Cea mai simplă formă a silabei e aceea care se sfârșește într-o vocală deschisă. Aicea tonul repauză pe aspirațiunea cea simplă a vocalei. Aceste silabe sânt de-aceea cele mai muzicale. Aceeași scală pe care ne-am deprins a o cunoaște la vocale, aceeași scală va forma și aceea măsura a ce e mai mult or mai puțin muzical; silabele acelea cari se sfârșesc în u
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și prin suirea și coborârea sa să fie în stare de-a pune și simțirea în aceeași modulațiune (mișcare). Acesta e elementul muzical a formărei tonului: înălțimea și profunditatea, trăgănarea și repejunea, tăria și slăbirea. După espresiunea lui Cicero: "sunetele sânt ca niște coarde întinse cari răsună după gradul atingerei eventuale, când înalt, când profund, când repede, când trăgănat, când tare, când încet. Însă în toate speciile de tonuri e totdeuna și unul mijlociu". Aceste vorbe ale lui Cicero coprind în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și darurile cele mai estraordinare ale tonului, îndată ce vor fi întrebuințate la esprimarea vieței sufletești, trebuie neapărat să-l părăsească pe actor în momente oarecari daca el n-a învățat de-a domina măsura puterilor sale. Mari efecte în arte sânt însă numai atuncea cu putință când ne domină simțământul necondiționat a siguranței cumcă omul dispune liber de întreaga măsură a mijloacelor care-i sânt date de natură. Modulațiunea tonului, ca condițiune negativă la reprezentarea afectelor și a pasiunilor, se in
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
oarecari daca el n-a învățat de-a domina măsura puterilor sale. Mari efecte în arte sânt însă numai atuncea cu putință când ne domină simțământul necondiționat a siguranței cumcă omul dispune liber de întreaga măsură a mijloacelor care-i sânt date de natură. Modulațiunea tonului, ca condițiune negativă la reprezentarea afectelor și a pasiunilor, se in[c]lude celor trei momente a nălțimei și profundității, a iuțelei și a trăgănărei, a tăriei și a slăbiciunei. Fără cultura acestor elemente, acele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Accentul logic corespunzând cugetărei coprinde așadar speția asta de legături propusăcionale mult mai mult ca pe-un întreg rotunjit în sine decât propusăciunile coordinate. Accentul logic e viața propusăciunei, cum e referința în genere e viață - lucrurile nepuse în referință sânt moarte. Accentul logic care împreunează propusăciuni coordonate seamănă cu două sau trei picioare de vers unite într-un singur întreg ritmic, cari formează o unitate ritmică, cari însă, cu toate astea, metric sânt de sine stătătoare; accentul logic însă care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
genere e viață - lucrurile nepuse în referință sânt moarte. Accentul logic care împreunează propusăciuni coordonate seamănă cu două sau trei picioare de vers unite într-un singur întreg ritmic, cari formează o unitate ritmică, cari însă, cu toate astea, metric sânt de sine stătătoare; accentul logic însă care în propusăciuni împreunate arată auditorului dependința uneia de cealaltă seamănă cu un picior de vers a cărui membre reprezintă proporțiunea de arse și teze. Daca accentul logic care unește propusăciunea principală de cea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de-a sensibiliza și prin ton intuițiunea aceea pe care sensul celor vorbite o stârnește în auditor. Pe acest din urmă noi, în împărțirea ce i-am făcut-o părții spețiale, l-am numit accent simbolic. Aicea tonul cu care sânt grăite singuratecele părți ale vorbirei [î]i predau și-i reflectă auditorului intuițiunea ei însăși. Pentru că fiecare simbol se bazează pe o înrudire internă a cugetărei pe de-o parte, a obiectului sensibil pe de alta, astfel încît obiectul provoacă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ritmul troheic de care se servă drama spaniolă stă în cea mai intimă legătură cu natura întreagă [a] acestei din urmă. Caracterul pasionat, mulțimea îmbulzitoare a revărsărilor lirice și repede schimbătoarea somptuozitate de imagini cu executată lor zugrăvire, toate astea sânt purtate cu preciziune de cătră ritmul troheic care, unită cu caracterul întreg al poeziei, lasă în urmă-i toată propria iluziune dramatică. Declamațiunea acestui ritm troheic cere așadar un avânt estraordinar, care să ni poată reproduce pasionata lui coloare. Însă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în frunte, ca versul ca atare să nu se audă, și cu toate astea totuși puterea și caracterul ritmului să fie păstrate, această lege își are firește valoarea sa și aicea. Însă multilateralitatea situațiunilor dramatice și vicisitudinea simțămintelor care toate sânt învălite în haina largă a iambului cincviped, toate astea cer ca în declamațiune să i se dea ritmului totdeuna caracteru 1 acela pe care-l pretinde patosul. Ritmul trebuie neapărat ca să-i fie subordonat patosului în declamațiune. Artistul are de-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
atinge încîtva legea frumuseței plastice. Iambul cincviped va putea în recitațiune să se urce prin gradațiune de la declamarea mai atinsă de proză până la ponderoasa și măsurata espresiune a ritmului, și va trebui să percurgă scala întreagă de tonuri intermediare care sânt între-aceste două estreme după cum se va-ntîmpla să fie caracterul coprinsului. Liniștea cea sublimă a Ifigeniei cere o forțare a ritmului, fără disoluțiunea lui în elementele sale constitutive; un coprins însă care e aproape de conversațiune va pretinde o tratare ușoară a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Domingo, pe de alta Don Carlos și Posa trebuie să ni prezinte antiteza unui tempo ținut mai încet și a altuia ținut mai [repede]; dar apoi chiar între Don Carlos și Posa se va prezinta o deosebire fină. Deși amândoi sânt purtați de-un entuziasm tânăr, totuși marchizul de Posa prin puternicul patos al cugetărilor sale pare a fi mai matur decât Don Carlos, și în privința spiritului e asupra cestui din urmă. De-aceea lui Posa îi va corespunde un patos
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
un corespunzător colorit de ton, însă el totuși esprimă toate afectele acestea ca un ce despărțit de el. Cu un cuvânt el e totdeuna narator, rapsod. Deaceea în declamațiunea epică abandonul pasionat, schimbarea personalității sale în obiectul care se declamă sânt cu totu1 inadmisibile. Schimbarea diferită în ton și tempo e numai o urmare a impresiunilor diferite ce le fac obiectele asupra declamatorului și pe care el vrea să le reproducă și în auditori. El rămâne însă totdeuna atât pentru sine
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de varie natura și formele simțirei lirice pe-atât de nemărginit de variată e și declamațiunea ce-i corăspunde. O distingere, cea mai aproape și cea mai generală, deși prea puțin suficientă, ni prezintă caracterele genetice a liricei. Însă acestea sânt pentru declamațiune de-o categorie foarte subordinată, căci aicea totul atârnă de la modul cum ele sânt tratate de cătră autor. Cântecul ca și oda sânt determinațiuni de-o întindere foarte vastă, cari ele de sine nici nu decid care să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ce-i corăspunde. O distingere, cea mai aproape și cea mai generală, deși prea puțin suficientă, ni prezintă caracterele genetice a liricei. Însă acestea sânt pentru declamațiune de-o categorie foarte subordinată, căci aicea totul atârnă de la modul cum ele sânt tratate de cătră autor. Cântecul ca și oda sânt determinațiuni de-o întindere foarte vastă, cari ele de sine nici nu decid care să fie tonul fundamental al declamațiunii lor, ci coprinsul și modul cum acesta e tratat - iată legislatorii
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aceea pentru că în urmă fiece caracter prezintă o schimbare nemărginită de simțăminte lirice și fiece caracter în genere poate fi considerat ca un întreg liric ce se răzlățeste de la trupina unei direcțiuni originale, astfel încît simțirile și reflecțiunile sale singuratece sânt ramurile și crengele cu frunze ale lui, cari toate-și trag hrana lor din rădăcina caracterului. Spre a trata sistematic declamațiunea lirică ca pe un studiu preliminar al artei ar fi bine ca să se facă începutul cu recitațiunea unor mici
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
rădăcina pronunției curate e tot așa poporul, el e însă tot așa de bine și rădăcina pronunției spurii. Aicea-i lucrul de căpetenie de-a nimeri tonul fundamental al simțământului și de-a-l reproduce sub o formă nepretențioasă. Pentru asta sânt cu deosebire potrivite micele cântece ale lui Gothe, cari răpesc prin simplitatea și naturalitatea lor și a căror suflet consistă parte într-un abandon cătră ființa iubită, parte din simțământul naturei. Cititorul prin studiul lor va putea să câștige cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de plăceri ale iubirei din Goethe. Declamatorul va călca într-un al treilea cerc tractând poeziile acelea cari s-au născut din îmbătarea voluptoasă a fantaziei, din plăcerea ce-o găsește 412v fantazia în puterea sa creatoare. În contrast cu poeziile cari sânt espresiunea simplă a unei simțiri or a unei cugetări, acelea se pot numi ca propria liră artistică, într-un sens mai pregnant. În cele dentîi simțământul or dispozițiunea subiectivă caută numai o formă diafană, încît această formă caută a ieși
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cele dentîi simțământul or dispozițiunea subiectivă caută numai o formă diafană, încît această formă caută a ieși din suflet c-un fel de necesitate naturală și par a însemna mai mult obiectul însuși, din care caută aceste poezii mai întotdeuna sânt de ocaziune. (În poeziile cele din urmă însă. ) În poeziile de categoria a doua însă fantazia formează pentru plăcerea ei proprie, spre-a se gusta ea însăși în puterea și cutezanța ei universală. Aicea sufletul apăsat nu caută așa de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nu pregnează elementul epic prin coloratură de ton; baladele de speția din urmă cer din contra o virtuozitate în declamațiunea coloratoare și părțile epice cer cu deosebire o declamațiune care să clarifice intuitiv ideea ce conține. De-aceea ele și sânt o școală minunată. Aicea vrem ca recitatorul să puie înainte-ne întreaga bogăție a narațiunii epice într-o viociune oarecum dramatică. Aceste diferințe, concepute de noi în privința compozițiunii poetice, sânt acelea [după care] s-ar putea distinge productele lirice în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ține laolaltă, iar nu ca figuri rotunzite, nedependinte una de alta și de sine stătătoare, precum ni le prezintă în deplină sensibilizare reprezentațiunea dramatică. Daca în esecuțiune se șterge cumva această deosebire ce esistă între reprezentațiunea scenică, unde individualitățile diferite sânt împărțite la tot atâtea personalități sensibil diferite, și între lector, care, ca unul ce este, are el însuși de-a se împărți în această mulțime de figuri, fără însă de-a înceta cu toate astea de-a fi tot el
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
să îmbogățească icoana ce stă înaintea fantaziei. În partea generală am spus-o deja că facultatea de-a privi intuitiv un caracter ca un întreg organic și de-a-l trăi ca atare, dacă ni se iartă espresiune[a], că acestea sânt absolutele semne caracteristice a unei nature de artist. Spre realizarea caracterului apoi trebuie să se puie în mișcare toate mijloacele tonului și a gestului, atât naturale cât și câștigate prin studiu. Se-nțelege însă că numai reprezentarea însași poate decide
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
victorios toată mărimea și însămnătatea specifică a individului și cari se pot considera de o favoare rară, pentru că aicea spiritul, spre satisfacerea lui proprie oarecum, a format din esteriorul sensibil un învăliș corăspunzător internului său. Fizionomii de-aceste eterne, cum sânt de pildă cea a lui Friedrich cel Mare, a lui Gothe, a lui Napoleon" în cari structura feței e ridicată la o importanță așa de mare încît chiar arta, din fantazia ei liberă, n-ar putea să inventeze forme mai
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]