1,039 matches
-
întâlnim la gară. Tata i-a spus ce se întâmplase. S-a speriat îngrozitor, a plecat și nu a mai revenit. Eliberându-se camera lui Ion, madame Simon, beneficiara ei de drept, s-a mutat în fine într însa. Merita săraca de ea acest gest de bunăvoință a sorții, după viața atât de grea pe care o dusese în ultimii ani... Prin urmare, partea îngrădită a camerei noastre mai mici - vechea baie - ne revenea acum. Acolo am hotărât să-mi înjgheb
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
moment de ezitare. Cu toții aveam certitudinea că Leu ne va duce acasă. Așa a și fost. Iată locuința familiei Condor și, peste drum, căsuța noastră îngrămădită jur-împrejur de troiene de zăpadă ce creșteau amenințătoare. Era puțin cam ciufulită și supărată săraca din cauza acestui crivăț bădăran și impertinent care-i șifonase coafura de paie realizată cu atâta pricepere și migală de neîntrecutul meșter Tiron. Dar era căsuța noastră așa cum era; o iubeam; aici trăiam. Aici, sub acoperișul de paie zbârlite și smulse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
e frig la noi. Nu mai putem coace boabe pe plită? Ce vom mânca, mama? Stăteam în camera obscură, acum răcită de tot și încărcată de iuțimea usturătoare a fumului, dispersat între cei patru pereți, de la pământ până la tavan. Mama, săraca, asaltată de întrebările noastre insistente, se blocase neștiind cui să-i răspundă și ce anume. Căldarea de apă era răsturnată lângă piciorul mesei, insinuând pregnant ideea de obiect perimat, nefolositor și inutil, atâta vreme cât funcțiunea de bază încetase. În camera slab
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să știu! Spune! "Dă-mi pe față călcarea mea de lege și păcatul meu." (Iov,13:23) Timpul nu stătea pe loc. În curgerea sa constantă și ireversibilă, corpurile noastre deveniseră niște marionete, niște manechine scheletice care încă supraviețuiau. Mama, săraca, suferea cel mai mult, asumându-și responsabilitatea a tot ceea ce se întâmpla, ca și cum ea ar fi fost cauza directă a suferințelor noastre. Dar nu era așa. Nu era drept. Nu era corect. Nu era adevărat. Tata, deținut politic, arestat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de muncă. Vă imaginați? Mama singură se străduia să asigure hrana la șase copii, care nu ajunseseră încă toți la vârsta școlară. Unu la șase! Cum a reușit mama să ne mențină în viață? Cu ce preț? Numai ea știe, săraca! Da. Am avut o rezervă de porumb pe care l-am transformat în făină. De asemenea, am avut pentru iarnă o rezervă de cartofi, fasole, untură, ulei, care s-a consumat. Desigur, ne făcuserăm și noi provizii de combustibil solid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
deportați în Bărăgan. Toți slăbiserăm foarte mult. Eram străvezii; un fel de umbre. Mama suferea cumplit. Nu ne putea ajuta. Ce-ar fi putut să facă? Spunea tot timpul rugăciuni, ne mângâia și ne încuraja. Mai mult ce putea face, săraca? ...Era dimineață. Mă îndreptam spre școală pe cărarea de zăpadă bătătorită, mai mult pe poante, așa, ca lebedele rusului Ceaikovski, ca și cum aș fi executat un fragment coregrafic dintr-un libret conceput special pentru mine, eu fiind eroul principal dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cantina noastră, a ministerului, nu exista, l-am rugat pe un coleg, fost tipograf, care nu mânca la cantină, să-mi scoată o cartelă pe numele lui. Nu pot să vă spun ce tărăboi a ieșit. Am urât comunismul. Mama, săraca, spunea că un singur chiuretaj ar fi putut salva omenirea. Ehe, dacă mama lui Lenin și-ar fi făcut raclaj... Cât despre lucrurile clădite pe emoții negative, cred că pot fi la fel de precare sau la fel de solide ca lucrurile clădite pe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
bine zis, „un om revoltat“ - și am atâtea pe cap. Știi, de când am împlinit șaptezeci de ani, sunt foarte solicitată, în viața mea totul e pe dos, Germania mă primește cu surle și fanfare, confrații români cu o oarecare condescendență - săraca, vorba Angelei Marinescu, „Ești afectată, asta e!“ sau „există și o frenezie senilă, nu știai?“. Dar mă îndepărtez de la subiect. Care subiect? Mă aflu într-o debara plină de boarfe înghesuite de-a valma, mă aflu într-o cameră de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
să știi și mata cum e cu bărbații ăștia, că al meu stă numai la bufet, iar pe urmă s-a mai și dus cu unul din bloc la meci, pe stadion, că juca FC Oțelul cu FC Bacău. Fata, săraca, când a venit de la școală, nici nu l-a găsit acasă. A adormit îmbrăcată și cred că s-a trezit la un moment dat și a mâncat ce a găsit și ea, mititica, prin frigider, că am găsit-o cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
un sendviș cu mezeluri, căci imediat începu să miroase în împrejurimi, la celelalte mese. Rodicuța să leșine, nu alta. Credea că scăpase numai cu ciorapul roșu... „Cum mănânci ăla, nu e stricat?“ „Nu, cum să fie stricat? A stat mama, săraca, azi-noapte la rând la mezeluri. S-a trezit la două, a lăsat sacoșele la rând la lapte și a stat și la mezeluri și cașcaval, abia primiseră marfă.“ „Mama ta e pensionară?“ „Da, a fost profesoară de biologie.“ Și îl
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
caraghioasă. Coborî în fugă scările și cât pe ce să-l calce pe domnul Zugravu, care își petrecuse din nou noaptea pe scări. De bună seamă că doamna Zugravu nu mai suporta să-l vadă beat. Și nici fetele lui, săracele... La intrarea în scară, un braț de biciclete și un milițian numărându-le tacticos. „Bună dimineața, domnișoară, locuiți aici?“, o interpelă el politicos. „Da, tovarășe milițian.“ „Și știți cumva ale cui sunt bicicletele acestea?“ „Nu, tovarășe, eu nu știu să
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
se pare apocaliptic. Mă duceam mai ales la o remaieuză de la o „Arta Modei“, unde era o cușcă de 1m pe 1m în holul mare, cu gresia de pe jos pe alocuri spartă la intrare. În cușca asta stătea o „doamnă“ - săraca! - care se zgâia la o lumină chioară să prindă firele alea minuscule. Iar noi, o grămadă informă de femei de toate vârstele, coafurile, staturile sociale și nivelele de studii, stăteam la o coadă chinuită și așteptam să se uite „doamna
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de ziceai că-s una dintre balenele clasei. Și, culmea, erau și prea lungi, nu știu pentru cine erau făcuți, că eu am bătut de mai bine de-un an un metru șapte’ș’șase. Când mi-a văzut fața, săraca, a început să plângă și a trebuit să mă duc după ea și să-i explic că nici nu-mi trebuie neapărat și faze din astea. Până la urmă, i-a vândut mamei lu’ Lili, care-i încă fetiță și e
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
arate, cu toate că îmi doream și eu foarte mult. O dată mi-am luat inima în dinți, am dus-o în spatele blocului și i-am zis. Spre nenoro cirea mea, spatele blocului nostru dădea în fața altui bloc și nici n-a apucat săraca de ea să-și dea bine chiloții jos, că o femeie din blocul alăturat a început să strige la mine că sînt un nerușinat și să las fata în pace. Am fugit și n-am reușit să văd nimic. N-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
la cap !“ - a început să rîdă tatăl. Apoi a devenit serios dintr-odată și i-a zis băiatului : „Gata cu joaca !“. A băgat mîna în cadă, a tras dopul, iar după aceea a scos gîsca din apă. Era tare bleagă, săraca. Dănuț îi privea gîtul acela lung și se întreba pe unde avea să-l taie - mai înspre cap, la mijloc sau înspre corp ? îi părea totuși rău că tatăl avea să taie un gît așa de lung. Oricum, lui Dănuț
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Prietenul la nevoie se cunoaște. Toate bune, numai că problema cățelului era că obișnuia să scheaune jalnic în timpul nopții, iar a noastră că stăteam într-o garsonieră. Pînă la urmă, am fost nevoit să-l închid în baie (tot baia, săraca !) - dar se auzea și de acolo. S-a mai auzit cîteva nopți după aceea, pînă cînd prietenii noștri au găsit o casă cu curte unde să-l dea. Acum, după atîția ani, săracu’ Doi trebuie să fi ajuns om la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și a venit o elevă; apoi, de la 5 ¼ la 7 ¼, Maria; pe divanul tău, cu haina de blană pusă peste picioare, Maria a ascultat eterna Jeanne d’Arc, tradusă. Asta se cheamă lecții de franceză! Apoi, plângăreața d-nă Georgescu, rămasă săraca nedetașată, până la 8. Mâine iar [la] minister pentru ea prin frig și ploaie și acasă la fel, minus ploaie. Mă gândesc la tine, Mouetta mea, îngrijește-te, îmbracă-te gros. Când voi ști că tu ai căldură voi fi fericită
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fiindcă muream de disperare, celor două mame ale celor doi corifei ai tăi: una a făcut gafa pe care deja am menționat-o, cotcodăcind ca o găină - își scoate pașaport ca să vină să se îngrijească, are ceva la șira spinării, săraca -, cealaltă îmi vorbea de „Mircică“ spunând că i-a scris două cărți poștale cu „Muți scump, Muți iubit, kilogramul de porto cale costă 100 de franci“. Nu erau indiferente, erau normale, dar eu, îmi dau seama, sunt - din cauza vârstei poate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vrut s-o rog e sora lui Tarquin, Fenny. Dar mi-a zis că dacă mai e o dată domnișoară de onoare, n-o să se mai mărite în veci. Știți ce se spune. „De trei ori domnișoară de onoare...“ Iar ea, săraca, a fost de vreo nouăștrei de ori până acum! Și a pus ochii pe un tip care lucrează în City, așa că nu vrea să riște. Urmează o tăcere scurtă. Văd că mintea mamei procesează la greu. O, Doamne, te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Încearcă și el să treacă peste situație, ce să facă? zice tati. Acum e la Janice și Martin, bietul de el. — Dacă vrei să știi părerea mea, el e bine, s-a împăcat deja cu ideea, spune mami tăioasă. Janice, săraca, încă nu și-a revenit. S-a dat peste cap să le facă o nuntă frumoasă. Cine ar fi crezut că Lucy e în stare de așa ceva? Mașina oprește în fața casei și, spre uimirea mea, în parcare mai sunt încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
păcălesc măcar două din simțuri. Mă uit în jur și pozez o scenă ca de popice doborâte, o văd pe Mari, care nu a băut ayahuasca, cum stă aplecată într-o rână și am un gând subit și fără legătură: „săraca, este complet scursă de energie”. Mă uit în jur la copacii cu forme ciudate, aud un nechezat de cal și aștept să văd o scenă de bătălie cu călăreți, praf și sulițe. În schimb simt un nod puternic în gât
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
să dăm și pielea calului și să cumpărăm două junci. Le-om învăța cu încetul să tragă la jug căruța de cai. Iapa a îmbătrânit și văd că suferă de pe urma mușcăturii de lup. Se poate spune că și-a făcut, săraca, treaba și dacă nu era ruptă de lup, poate că ar mai fi tras încă vreo doi ani, și își termina slujba, spuse Maria, parcă ghicind gândurile care-l munceau pe bărbatu-su. Costache întoarce în minte situația pe toate
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
etaje din București, la care s-au folosit pentru prima dată diafragme antiseismice din beton armat, zidărie armată și zidărie complexă. Expertizarea și consolidarea mănăstirilor Agapia - Moldova, bisericilor și turnurilor clopotniță de la Cozia și Brâncoveni, Sf. Ioan - Focșani, Berzeuiți, Rămeți, Săraca, Mirăuți, Baia; catedrala catolică din Iași, Catedrala Episcopală a Romanului și multe altele. Restaurarea bisericilor Ițcanii Vechi și Coconi-Suceava, care i-au adus trofeul binemeritat al Calității al Asociației Antreprenorilor Români în Construcții (ARACOĂ și primirea ca Membru al Uniunii
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
avem a ne bate deodată cu turcii, cu tătarii și muntenii! Odată! Știi bine care era prețul! sare Duma. Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și un scărpinat în creștet. Da! Spune! Orice! Spune!... O daltă mi-ar face trebuință... și o ridică de jos dintre sfărmături, o răsucește pe-o parte, pe alta. Iaca, s-a tocit... s-a și știrbit într-un colț, săraca... Mă chinui rău... Cu ce să înalț ditai altarul? Ooo!! Numai atâta?! și Ștefan îi pune mâna pe umăr și-i simte osul sub rasă. O să-ți trimit o daltă, o duzină de dălți și dăltițe să-ți termini altarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]