1,552 matches
-
diliilor: La casa de nebuni. Din câte îmi amintesc, atât vagabondul cât și mutul erau niște psihopați mie-n sută, care se dedau la violențe subite și nediscriminatorii - mari scule de basculă, pricepuți în a stârni urlete atavice. În timp ce traversa scârțâind grinzile, apropiindu-se de noi, cu părul lui îmbibat de ulei, care îi acoperea umerii ca un șal, cu încheieturile mâinilor care zgâriau podeaua, atât eu cât și Fielding am fost tentați să credem că avem ceva în el care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
George Bacovia Poezii Volumul "Plumb" (1916) Plumb Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort... și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și sug; Dar ceasu-i târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
mine fără durere, poate și eu, pentru ea, sunt un ins oarecare al unor dimineți când crede că-i prezic ceva din ziua ce va urma... Azi-noapte a fost cutremur. M-am trezit buimac, ușor speriat din somn. Tocurile ușilor scârțâiau, din bucătărie se auzeau clinchet de pahare și zgomotul unor linguri lovite. Am adormit târziu, nu din temere, ci din cauza somnului stricat. M-am gândit doar - cu ușoară intenție de a rememora - la cutremurul din ’77. Vorbeam la telefon cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune erau acolo. — Vino, vreau să-ți arăt ceva, am zis. Nu o dată am rătăcit traseul și am fost nevoiți să ne Întoarcem o bucată de drum În căutarea ultimului semn. Bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În lucirea lividă a unei galerii care se deschidea În fund. Era așezată pe un scaun, cu spatele la perete, cu o lumînare la picioare. Închide ușa, Îmi porunci ea fără să se ridice. Cheia e În broască. M-am supus. Broasca scîrțîi cu un ecou sepulcral. Am ascultat pașii Beei apropiindu-se În spatele meu și i-am simțit atingerea pe hainele ude. — Tremuri. De frică sau de frig? — Încă nu m-am hotărît. De ce ne aflăm aici? ZÎmbi În semiîntuneric și Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un alt salon, În care, din pricina neglijenței personalului de la ghișeu, a fost transferat a doua zi. Aici a dat peste bărbatul-lumânare și femeia-colivă, peste omul-lingură și omul-toacă și mai ales peste ușa de biserică, ce stătea atârnată Într-o balama, scârțâind Îngrozitor din toate Încheiturile posibile și imposibile. Înhăitându-se Între ei, toți aceștia terchea-berchea, care puteau fi de obicei văzuți la Înmormântări, s-au apucat să-l ia peste picior pe Oliver, astfel că masterandul, care stătuse până atunci cuminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
trepidant, nenumăratele sale fuste Înflorate, rămânând doar Într-un combinezon trandafiriu, intra Într-o transă atât de profundă, Încât, rotindu-și cele o mie de brațe tatuate În jurul capului, Își lua zborul peste oraș. Profesorul vorbi și despre femeia-ușă care, scârțâind din balamale, se deschidea dintr-un univers În altul, făcând posibilă trecerea dintre lumea perceptibilă și cea imperceptibilă, dintre cea vizibilă și cea invizibilă, dintre cea veche și cea nouă, dintre prezent și trecut, dintre viața de aici și cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și În extaz brațele pe pat, Noimann și Mathilda Își schimbau hainele Între ei. Medicul se Îmbrăca În rochie, iar Mathilda În costum, astfel că arcurile de pe pat Începeau să scârțâie din nou. Rochia se Învolbura, În schimb costumul ce se afla deasupra ei aborda o atitudine destul de rezervată...Noimann privea În stânga sa: picioarele lungi ale Mathildei se Întindeau În pat ca niște șine de tren ce se pierdeau În depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Își dădu seama că nu numai forțele binelui, ci și o parte din cele ale Întunericului lucrau acum În favoarea sa. Trecând prin salon, profesorul Perjovski se opri În fața lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui, bătându-l Încurajator pe umăr. „Oliver e ca o cumpănă ce scârțâie În bătaia vântului, aplecată asupra propriului său hău”, li se adresă el studenților. „Priviți-i ochiul drept, e ca o ciutură ce se cufundă mereu În adânc, scârțâind În bătaia vântului de seară, scoțând la suprafață apă limpede și clară... Celălalt ochi, cel stâng, e ca o piatră aruncată În vidul cosmic. Eu zic să-l lăsăm cât mai mult În această stare; când se va trezi, Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cufundă În adânc și pe altul cu un bolovan ce se Învârte plutind În hăul cosmic? Oliver se aștepta din partea profesorului la mai multă coerență. Apoi, În salon nu adia nici un fel de vânt, prin urmare cum ar fi putut scârțâi Oliver, chiar dacă ar fi fost cumpănă? În afară de aceasta, profesorul accentuă cuvântul seară, mizând pe reacția lui Oliver. Hotărât lucru, Înalta somitate Încercase să-l scoată pe masterand din starea de nemișcare În care intrase corpul său. Cum putea profesorul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fix și să-i spună, pe șoptite aproape, doar atât: — Domnu’ Învățător! Furtuna se apropia și era, așa cum dinainte ați știut cu toții că va fi, o adevărată furtună de vară. Răbufnise Întâi un vânt dogoritor și grăbit care făcuse să scârțâie gardul vechi de lemn și acoperișul casei, ridicase În aer frunze uscate din toamna trecută și praf, mult praf. Se oprise și iar Începuse de mai multe ori. Nu avea o direcție sau, mai bine zis, se repezea de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Îndemn să mai trimiți câte o carte poștală când și când asta pentru liniștea maicătei și tot odată spre satisfacția mea că am un fecior care-și stimează părinții. Cu drag, Popescu. Notezi că sintaxa bătrânului Începuse de atunci să scârțâie nejustificat pentru un om care Încă mai era Învățător și nu se pensionase pentru boala de cap pe care acum se zice că și-a mai domolit-o. Mai constați și că nici În scrisorile de acum zece ani nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
dinăuntru. Cineva deschide cu zgomot vizeta și privește cu interes spre Grințu. Aveți locuri la cazare? - Întrebă acesta. — Câte persoane ? - zice și paznicul. — Singur. Dar aș vrea să stau vreo două săptămâni. Poarta masivă de lemn se dă În lături scârțâind. Stați puțin aici s-o chem pe maica stareță - spune paznicul Încuind sertarul mesei care-i servește și de tarabă pentru cărțile poștale, ouăle pictate sau decorate cu mărgele fine, cruciulițele sfințite pe care Încercă zilnic și uneori reușește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
obișnuiască cu tot ce vedeau și ce auzeau... Ființa lor era încărcată doar cu mlaștini, putregai, gâlgâit de ape mâloase - acum înghețate bocnă - orăcăit de broaște și cu mugetul buhaiului de baltă... Și acum... Acum atâta zgomot! Fluier de locomotivă, scârțâit de frâne, pocnet de tampoane și nenumărate glasuri omenești!!! ― Stafidă frate, să sperăm că trenul pe care îl așteptăm ne va duce acasă, fiindcă atâtea trenuri ne-au dus în și ne-au adus din Infern!!!... ― Măi Dumitri, nu mai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
grade dreapta. Treceți la roțile tunului!” Ne-am executat fulgerător. „Înainte, marș!” - s-a auzit una din comenzile plăcute „răcanului”. Caii s-au opintit, urnind dihania din loc. Noi împingeam cu toată puterea. Un pas, doi și... podețul începe să scârțâie din încheieturi și să se încline milimetru cu milimetru, dacă pot spune așa. Mă aflam în partea din aval a pârâului, care se arăta - după zgomot - destul de vijelios. Odată cu înclinarea podețului, tunul a prins să lunece pe bârnele de lemn
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
în galop s-a stins, a răsunat limpede cântec de cucuvea... „Asta-i, fraților” - au gândit lotrii. Huruitul convoiului a umplut codrul încărcat de rouă... Iată și trăsura cu negustori. Vine în trap întins. La mică distanță, vreo cinci harabale scârțâie sub greutatea poverii. Dintr-un salt, lotrii sunt în mijlocul drumului! Unul înșfacă frâiele cailor trăsurii, ridicând durda la vedere. Caii se opresc sforăind amarnic. Doi lotri sunt deja la ușile trăsurii, de o parte și de alta, cu pistoalele înfipte
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că nu exista decât o singură cale de acces: treptele laterale care duceau la o ușă cu un aspect destul de șubred. Traversă strada și urcă pe scări în vârful picioarelor, fără să pună mâna pe balustradă, de teamă să nu scârțâie. Ajuns în capul scărilor, scoase pistolul, își lipi o ureche de ușă și ascultă. Auzi o voce de bărbat care număra: opt, nouă, zece. Unsprezece. Bătu ușor la ușă și spuse, imitând un accent împrumutat din filme: — Otis? Ești acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Iar tu ai mai mult curaj decât minte. Era cel mai drăguț lucru pe care i-l putea spune cineva. Mal replică: — Mai comandă o felie de plăcintă, flăcău. Fac eu cinste. PAGINĂ NOUĂ CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI CINCI Fereastra de pe hol scârțâi. Trei pași ușori pe podeaua dormitorului. Buzz se foi, se rostogoli de lângă Audrey, băgă mâna sub pernă și apucă pistolul, camuflându-și mișcarea cu un căscat de om adormit. Alți doi pași. Audrey sforăia ușor, iar printr-o crăpătură dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-l aud pe Pompiliu Constantinescu! ― Vino, dom'le! Tot vor să te cunoască băieții noștri, de când au auzit că i-ai imitat pe "balauri" în propriul lor bîrlog! Ușa clasei a VII-a reală de la liceul Sf. Sava se deschise scârțâind și intră profesorul Pompiliu Constantinescu. Un tânăr frumos, prezentabil, bine zidit și cu multa prestanță. Ochii, de o rară vioiciune! ― Bună seara, băieți! Răpăitul uniform de picioare fu răspunsul la salutul profesorului. O liniște în clasă, cum la noi, la
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
militărește, și băieții, aliniați, începură să-și răpăie ghetele pe caldarâm, cântând cu entuziasm frumosul și mobilizatorul imn al lui Ciprian Porumbescu: "Pe-al nostru steag e scris unire!" până la hotel. Dar aci, nenorocire! Scara principală era de lemn și scârțâia îngrozitor. Oricât de încet și de atent ai fi mers, nu se putea să nu se audă. Și acum, în liniștea impresionantă a nopții, orice zgomot, oricât de mic, căpăta o rezonanță neașteptată! Băieții nu s-au lăsat de șotii
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
dus la un lavoar păcătos, m-am spălat cum am putut și m-am îmbrăcat la iuțeală. Toți băieții au fost gata într-un sfert de oră și am coborât pe scara de lemn, care acuma, ziua, parcă nu mai scârțâia atât de înfiorător ca azi-noapte. Ne-am adunat la cofetărie să luăm ceaiul. Profesorul a venit și el peste vreo zece minute, încruntat și făcut foc. Fără să ne mai dea bună dimineața, ne-a luat în primire: ― Să știți
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
Aceasta, însă, nu mai era nici joacă, și nici măcar o glumă de prost gust; era o simplă nerozie! Profesorul Marinescu a fost nevoit să plătească amenda respectivă, fără să clipească măcar. La noi nici nu s-a mai uitat. Trenul, scârțâind plictisit din toate încheieturile, întocmai unui bătrân cu ciudățenii, deranjat degeaba de la tabietul lui, își urni roțile alene, pufăind morocănos, parcă mustrător și cu drept cuvânt supărat pe elevii certați cu disciplina. A doua zi, luni, la liceu, a fost
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]