982 matches
-
care de la Tatăl și de la Fiul purcede...". Acest adaos se numește "Filioque" („"și de la Fiul"”), un adaos ce a devenit dogmă în Biserica Apuseană, dar declarat erezie în Biserica Răsăriteană, acesta fiind una dintre principalele neînțelegeri ce au provocat Marea Schismă din anul 1054. Isihasmul este o practică mistică apărută în Europa Răsăriteană, mai precis pe Sfântul Munte Athos din Grecia, constând din repetarea constantă a unei rugăciuni sincronizată cu ritmul de respirație. Această practică mistică, de împăcare sufletească și unire
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
cu ritmul de respirație. Această practică mistică, de împăcare sufletească și unire cu Dumnezeu, a ajuns o dogmă în Biserica Răsăriteană, dar a fost declarată erezie în Biserica Apuseană, ea fiind, de asemenea, una dintre cauzele care au provocat Marea Schismă din anul 1054. În sec. VIII-IX e.n. au avut loc "Luptele Iconoclaste", o perioadă sângeroasă în Imperiul Bizantin și în Biserica Răsăriteană. Totul a început după Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717-718), asediu ce s-a încheiat cu victoria
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
au continuat, sfârșindu-se cu adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor .Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme din anul 1054 . Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor .Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme din anul 1054 . Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină (apuseană) și cea greacă (răsăriteană
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină (apuseană) și cea greacă (răsăriteană) . Pentru mai multe detalii vedeți Marea Schismă . Biserica Apuseană, o instituție ecleziastică apărută încă de la divizarea Imperiului Roman în cel de răsărit și cel de apus, a fost o biserică creștină cu o influență foarte mare în Europa Occidentală . După căderea Imperiului Roman de Apus, în anul
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Patriarhia de la Grado (desființată în anul 1451) și Patriarhia de la Roma (care era patriarhia supremă, unde se afla Patriarhul Romei, cu titlul de Papă (Tată al Biserici), considerat conducătorul suprem al Bisericii Apusene, succesorul Sfântului Petru, Regele Apostolilor. După Marea Schismă din anul 1054, când Biserica Apuseană s-a excomunicat cu Biserica Răsăriteană , Biserica Apuseană s-a autointitulat "Catolică" (Universală), adică prima Biserică Creștină a lumii, considerând restul bisericilor creștine ca fiind secte schismatice ce s-au rupt de biserica mamă
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
Ierusalim, Patriarhia Greacă de la Alexandria, Patriarhia de la Valarsapat (desființată în secolul al VII-lea), Patriarhia de la Dvin (desființată în secolul al VII-lea) și Patriarhia de la Seleucia (desființată din secolul al VII-lea). În anul 1054 a avut loc Marea Schismă, când Biserica Răsăriteană l-a excomunicat pe capul Bisericii Apusene (Papa) și autointitulându-se, de atunci, Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin), condusă de Patriarhul Constantinopolului, și Biserica Slavă (Rusia), ce era condusă de Mitropolitul Kievului, ambele
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
creștini. De asemenea, și Imperiul Bizantin, care era ortodox, era și acesta în război cu Imperiul Selgiucid (care era islamic). Pierzând multe teritorii,în anul 1095, împăratul bizantin Alexios I Comnen a făcut apel la sprijinul Occidentului Latin, în ciuda Marii Schisme din anul 1054. Apelul a fost auzit la Roma de către Papa Urban al II-lea, care, fiind conștient de pericolul Islamului, a hotărât să îi ajute pe grecii ortodocși. El a predicat prin Conciliile de la Piacenza și Clermont, convingându-i
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
și Constantinopolul a intrat în mâinile turcilor islamici, Biserica Slavă s-a bucurat de o perioadă de prosperitate. Încă din anul 988 e.n., Rusia avea o episcopie la Kiev, aflată sub jurisdicția religioasă a Patriarhului de la Constantinopol. Până în anul Marii Schisme, 1054, Episcopia Kievului a fost ridicată la grad de mitropolie și conducătoare a Bisericii Slave, dar tot sub ascultarea Patriarhiei Constantinopolului. În anul 1589 Mitropolia Kievului își proclamă independența față de Patriarhia Constantinopolului și își mută reședința la Moscova, unde se
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul. Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins hotărârile Sinodului, transformându-se în ceea ce se numește astăzi Biserica Ortodoxă Siriacă (numită și
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
părți ale populației locale elenizate au rămas în comuniune cu Roma, Constantinopolul, Alexandria și Ierusalimul. Urmașii acestora formează astăzi "Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei și a întregului Răsărit", considerată de comuniunea ortodoxă drept unica moștenitoare legitimă a Bisericii din Antiohia. Schisma a slăbit mult Biserica Antiohiei, iar în 637, când Antiohia a fost cucerită de arabii musulmani, Biserica "greacă" a fost percepută de către invadatori ca aliată a dușmanilor lor, romano-bizantinii. Ulterior, creștinii ortodocși antiohieni au fost supuși unui lung șir de
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
astăzi, deși Patriarhul păstrează titlul episcopal al Antiohiei. Turcii otomani au cucerit cetatea în 1517, păstrându-și dominația asupra acesteia până la dezmembrarea Imperiului Otoman la sfârșitul Primului Război Mondial. În această perioadă, în 1724, Biserica Antiohiei a fost slăbită de o nouă schismă, în urma căreia o mare parte a credincioșilor a intrat sub ascultarea Bisericii Romano-Catolice. Gruparea uniată care a rezultat din această schismă este cunoscută ca Biserica Greco-Catolică Melkită, care păstrează în zilele noastre strânse legături cu ortodocșii, purtând discuții cu aceștia
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
dezmembrarea Imperiului Otoman la sfârșitul Primului Război Mondial. În această perioadă, în 1724, Biserica Antiohiei a fost slăbită de o nouă schismă, în urma căreia o mare parte a credincioșilor a intrat sub ascultarea Bisericii Romano-Catolice. Gruparea uniată care a rezultat din această schismă este cunoscută ca Biserica Greco-Catolică Melkită, care păstrează în zilele noastre strânse legături cu ortodocșii, purtând discuții cu aceștia asupra vindecării schismei și asupra reîntoarcerii melkiților la Ortodoxie. Deja în secolul al XVIII-lea, marea majoritate a credincioșilor Bisericii Antiohiei
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
o mare parte a credincioșilor a intrat sub ascultarea Bisericii Romano-Catolice. Gruparea uniată care a rezultat din această schismă este cunoscută ca Biserica Greco-Catolică Melkită, care păstrează în zilele noastre strânse legături cu ortodocșii, purtând discuții cu aceștia asupra vindecării schismei și asupra reîntoarcerii melkiților la Ortodoxie. Deja în secolul al XVIII-lea, marea majoritate a credincioșilor Bisericii Antiohiei erau arabi. În 1898, ultimul patriarh grec a fost depus, un succesor arab fiind ales în 1899. Astfel, patriarhatul s-a arabizat
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
pregătirea intercomuniunii numai atunci când credincioșii ambelor Biserici vor fi pregătiți pentru aceasta - în nici un caz înainte. Patriarhul Ignatie este responsabil și de participarea Bisericii Antiohiei la comisia bilaterală de dialog cu Biserica Greco-Catolică Melkită, dialog care caută soluții pentru vindecarea schismei - ce datează din secolul al XVIII-lea - între catolicii melkiți și ortodocșii antiohieni. În octombrie 1996, într-un gest fără precedent, patriarhul melkit Maxim al V-lea a vorbit la o întrunire a Sfântului Sinod ortodox. Membrii Sfântului Sinod al
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
zid, veche, trebuie spus că alte două documente din aceeași perioadă ne vorbesc despre această biserică. Primul document, un extras cu privire la bisericile de lemn din "Conscrierea preoților și satelor valahilor de examinat în timpul comisiei despre profesiunea credinței și rămași în schismă" din anul 1756 spune că la data 11 martie 1755 preotul satului era Popa Damian, satul fiind cel ce a construit biserica. Cel de-al doilea document, "Conscrierea bisericilor din districtul Orăzii" în anul 1786 spune că parohia Cotiglet ținea
Biserica de lemn din Cotiglet () [Corola-website/Science/319218_a_320547]
-
și care își desfășurase activitatea în mod clandestin în timpul persecuțiilor. El a întocmit o listă a celor asasinați de trupele republicane. Cu o puternică autoritate asupra congregației sale, el s-a opus episcopului numit după semnarea Concordatului, provocând o mică schismă, dar a rămas să-și păstorească enoriașii până la moartea sa. În perioada în care cultul creștin era interzis și preoții care refuzaseră să presteze jurământul de credință față de republică erau prigoniți, slujbele religioase se țineau în cladestinitate. La început ele
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
După o perioadă de tranziție și instabilitate, între anii 802-820, care a urmat loviturii de palat a lui Nikephoros contra împărătesei Irina, dinastia amoriană (820-867) a consolidat cuceririle precedente, a condamnat din nou icoanele și a rupt relațiile cu papalitatea (schisma lui Photios, anul 858). Curând ortodoxia a fost restabilită, iar înțelegerea cu papalitatea de la Roma s-a reînnoit. Dinastia macedoneană (867-1057), fondată de un țăran grosier, dar energic și inteligent, Vasile I-ul (867-886), a purtat imperiul spre apogeu. Leon
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
Mantzikert, în 1071 și au fondat în Asia Mică Sultanatul de Rum. Comnenii (1081-1185) au oprit decadența și s-au folosit de cruciadele apusenilor spre Pământul Sfânt pentru recâștigarea teritoriilor pierdute. Neînțelegerile dintre bizantini și apuseni, agravate și de Marea Schismă provocată de Mihail Kerularios, în 1054, s-au ascuțit (criza Antiohiei). Sub dinastia incabilă Angelos (1185-1204) imperiul s-a prăbișit. Bulgaria și Serbia și-au recâștigat independența, iar creștinii cruciați apuseni din Cruciada a IV-a au cucerit Constantinopolul prin
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
sfidat edictul său și pentru a recupera Ravenna. Dar navele s-au scufundat pe drumul lor din Marea Adriatică fără a avea loc nicio luptă. Această controversă a slăbit Imperiul Bizantin și a fost un factor cheie care a dus la schisma dintre Patriarhul Constantinopolului și Episcopul de la Roma. Între timp, între anii 750 și 770, Constantin al V-lea Copronimul a lansat o serie de campanii împotriva arabilor și bulgarilor într-o încercarea de a mai recupa din uriașele pierderi teritoriale
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
pronunță asupra controverselor faimoase precum taxarea beneficiilor ecleziastice de către Sfântul Scaun și joacă un mare rol în momentul "Marii Schsme a Occidentului" (1378-1417). Cancelarul Universității din Paris, "Jean de Gerson", a animat, Conciliul de la Konstanz" (1414-1418), care a pus capăt schismei. În timpul Războiului de o sută de ani, Universitatea din Paris i-a susținut pe englezi și partida burgundă, și a aprobat execuția Ioanei d'Arc.
Universitatea din Paris () [Corola-website/Science/320280_a_321609]
-
o universitate londoneză. Conduși de un bărbat pe nume Beadley, ei plănuiesc să stabilească o colonie la țară, de unde să înceapă repopularea lumii. Ideile poligame ale lui Beadley contravin principiilor religioasei Miss Durant și, astfel, în sânul supraviețuitorilor apare o schismă, de care profită un bărbat pe nume Wilfred Coker. Acesta creează o diversiune și răpește un număr de văzători, incluzându-i pe Bill și Josella. Fiecare e legat de o echipă de orbi și forțat să îi conducă prin Londra
Ziua trifidelor () [Corola-website/Science/320356_a_321685]
-
reușit să alieze Grecia cu Antanta în timpul Primului Război Mondial (1914-1918). Victoria Antantei a asigurat o și mai mare extindere a frontierelor țării. Politica sa pro-occidentală l-a adus însă în conflict direct cu regele și forțele monarhiste, ceea ce produs așa-numita „Schismă Națională”. Schisma Națională a polarizat populația și partidele elene în două tabere, monarhiștii și venizeliștii. Aceste facțiuni au dominat viața politică și socială a Greciei pentru mai multe zeci de ani. După victoria aliaților în prima conflagrație mondială, Venizelos a
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
alieze Grecia cu Antanta în timpul Primului Război Mondial (1914-1918). Victoria Antantei a asigurat o și mai mare extindere a frontierelor țării. Politica sa pro-occidentală l-a adus însă în conflict direct cu regele și forțele monarhiste, ceea ce produs așa-numita „Schismă Națională”. Schisma Națională a polarizat populația și partidele elene în două tabere, monarhiștii și venizeliștii. Aceste facțiuni au dominat viața politică și socială a Greciei pentru mai multe zeci de ani. După victoria aliaților în prima conflagrație mondială, Venizelos a obținut pentru
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
pentru eventuala pierdere a orașului. Tonul telegramei lui Venizelos și răspunsul lui Constantin, care a urmat anunțării înțelegerii finale cu turcii, sunt considerate punctul de început al conflictului dintre cei doi bărbați de sat, care avea să ducă Grecia la Schisma Națională din timpul Primului Război Mondial. În cele din urmă, armata greacă a intrat în Salonic pe 26 octombrie 1912, cu doar puțin timp înaintea bulgarilor, care urmăreau la rândul lor să ocupe orașul. Au izbucnit noi fricțiuni între cei doi lideri
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]