1,930 matches
-
făcut-o nici în zilele care au urmat, când știrea se făcuse publică și când nu puțini prieteni, de diferite vârste, mă sfătuiau să nu accept, să nu am încredere în „omul politic”, să nu-mi „pătez” imaginea mea de sclipitor tânăr și îndrăzneț romancier. Nu, nu am făcut-o și, o spun încă o dată, eram atras de Ceaușescu și de noua lui echipă - Maurer, Mizil, Gogu Rădulescu, Iliescu, D. Popescu -, acel Ceaușescu care atacase securitatea lui Dej și pe Dej
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
între mai marii zilei, un Miron Constantinescu, Constanța Crăciun, Chivu Stoica, Grigore Preoteasa. Dar exemplele date mai sus sunt de fapt excepții, cei mai mulți dintre „adaptați” au rămas „pe poziții”, încurajați de foruri, bineînțeles, dar și solidarizați între ei de mediocritatea „sclipitoare” a talentului și a nivelului lor intelectual. Prietenii lui Zaharia Stancu, de exemplu, Cicerone Teodorescu, Radu Boureanu și alții al căror nume nu mai spune, azi, mare lucru. Jebeleanu este un caz oarecum aparte, ca și Bogza: ambii, scriitori înzestrați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
poet sau prozator care crede că „prezentul literar și artistic românesc” trebuie să propună opere ample, sisteme, chiar în ciuda „vremii” și a necazurilor diurne, în ciuda chiar a atracției „spiritelor sudice” și poate ale noastre, ale tuturor spre fragmentar, spontan și sclipitor, spre tot ce poate răspunde iute și ușor întrebărilor curente, cu cei ce rezistă unor mode și presiuni culturale ce vin acum mai puțin din aria franceză - deși și de acolo! Dar mai ales din cea „sudică”, mă refer la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Bucurenciu, Pandrea, Nan, Mandan, Budac și altele. Aproape toate aceste familii au dat oameni care au rămas prin ceva anume în scripte sau în memoria colectivă a satului. Pentru îndelungata persistență a numelui de Budac, și pentru apariția efemeră, dar sclipitoare a unor eroi de baladă cu acest nume încercăm să reținem în cronica noastră, prin acte ieșite din comun, în mod conștient înfăpuite, din dorința de a face să fie pusă în evidență starea de nemulțumire la un moment dat
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
militar din București. Mulți din cei ce intrau în boxă, deși luptau de peste zece ani pe aceași baricadă, abia acum se vedeau între ei. Unul dintre supraviețuitori îi prezintă : studentul Ion Chiujdea, liniștit și stăpân pe sine; Victor Metea, inteligență sclipitoare, vioi, curajos și neînduplecat până în ultimul moment ; Nelu Novac, elev cu nouă ani în urmă, împăcat cu soarta, veșnic cu surâsul pe buze; studentul Hașiu Laurean cu cicatricea încă vie pe frunte ; Ghiță Hașiu și Pop Jean, au intrat în
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
bucurii și împliniri tot mai mari în viața familială și în muncă. La mulți ani ! Mă bucură mult scrisorile și felicitările pe care le primesc de la foștii mei elevi. Întotdeauna îmi aduc aminte de atmosfera Bârladului de odinioară, de centrul sclipitor, dar și de cartierele prăfuite, de renumita Școală Normală, de multe și de toate... Au trecut anii și acum sunt înaintat în vârstă. Totuși, până acum, stau binișor cu sănătatea. Aștept cu multă nerăbdare primăvara, ca să încep plimbările prin împrejurimile
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și director la Școala Normală, al fostei mele învățătoare Cezarina Iovan și al altor prieteni plecați pe tărâmul de dincolo...Mă reculeg mai bine de o oră în liniștea celor de sub cruci și apoi cobor spre casă pe un soare sclipitor și tot mai luminos”... Poate în drumul acesta se răscoleau iarăși gândurile pe care le pusese deja în primul volum al Călătoriilor sale pe pământul pe care îl iubise, respectase și apărase, când fusese nevoie, ca un Erou (p.177178
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
vântului o pasăre cânta sus peste râu înfiptă sta o aluniță-n cer din stâlp se clătina o sârmă semănând cu cusătura de la pantalon pre pietre călcând el umplea nădrag și veston pe-alese cu pietricele mai mari ca grindina sclipitoare și grele de parcă Heinrich n-ar fi fost nicicând făr’ de altă rațiune decât apa înaltă gata să se reverse adâncă numa’ bună să te-neci în ea uite cuibul și-l are pasărea-n frasin și prins de moacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
încercând să prind orice zgomot, dar nici un sunet nu ajungea până la mine. Mi-am lipit urechea de peretele liftului, dar tot degeaba. Singurul lucru pe care am reușit să-l fac a fost să-mi imprim conturul urechii pe metalul sclipitor. Se pare că liftul era făcut dintr-un aliaj care absorbea orice zgomot. Am încercat să fredonez Danny Boy, dar melodia a reverberat în urechile mele ca tusea astmatică a unui câine. M-am rezemat, resemnat, de peretele liftului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
clădiri, dar atâta lucru putea să spună și un copil de școală primară. Un interior ciudat și o atmosferă apăsătoare. În jur, totul de bună calitate, fără nici un semn de uzură. La fel ca liftul. Pardoseala era acoperită cu marmură sclipitoare. Pereții erau crem, ca brioșele pe care le mâncam la micul dejun. De ambele părți ale coridorului se vedeau uși masive de lemn, cu plăcuțe din metal pe care era scris numărul încăperii. Numai că numerele erau alandala: lângă 936
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se pare că tânăra avea probleme cu vorbitul. Mergeam în urma ei. Tocurile înalte și ascuțite răsunau strident pe coridorul gol. Parcă ne aflam într-o carieră de piatră în toiul zilei. Purta dresuri, iar gambele i se reflectau în marmura sclipitoare. Era durdulie, am mai spus. Tânără și frumoasă, dar cam dolofană. Ciudat. Mergeam în urma ei și-i priveam atent gâtul, brațele, picioarele. Nu știu de ce, dar îi asemănam corpolența cu un strat gros de zăpadă... după ce ningea liniștit toată noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
La început au apărut ici-colo fire aurii ce semănau cu mugurii unei plante care nu aparținea anotimpului respectiv. Treptat, nenumărate fire scurte au crescut unul după altul și, în cele din urmă, întreaga lor blană a devenit de un auriu sclipitor. Ritualul nu a durat mai mult de o săptămână. Metamorfozarea a început și s-a terminat în același timp. Într-o săptămână, absolut toate animalele au devenit aurii. Când soarele dimineții a învăluit lumea într-un galben strălucitor, toamna era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
arătat cum să-l țin, mi-a aruncat o privire să vadă dacă am înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-a aruncat o privire să vadă dacă am înțeles. — Apoi îi privești atent fruntea. Te concentrezi bine, dar fără asprime. Ușor, ușor. N-ai voie să-ți iei ochii de pe el. Oricât devine de sclipitor, nu-ți desprinzi privirile. — Sclipitor? — Da. Dacă îl privești fix, o să înceapă să emane lumină și căldură. Pipăi dâra de lumină cu degetele și atunci o să poți citi visele vechi. Mi-am repetat în minte indicațiile bibliotecarei. Nu-mi dădeam deloc seama cam ce fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
problema unei transformări vizibile. În timp ce gândeam astfel, liftul s-a oprit și s-au deschis ușile. Am ieșit după ea. Mergea repede și tocurile pantofilor ei răsunau pe coridor. Ca și prima dată. Îi priveam șoldurile ondulându-se și cerceii sclipitori. Presupunând că accept oferta, eu ce-ți pot oferi? Nu mi se pare normal ca tu să-mi pui totul pe tavă și eu să n-am nimic. A încetinit puțin pasul și a mers în rând cu mine. — Chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
le e soarta. Așa le-a fost scris, spuse bătrânul. E rândul tău. N-ai cum să câștigi dacă nu-mi iei Nebunul. După ce-a nins neîntrerupt trei zile, cerul s-a înseninat brusc. Razele soarelui își trimiteau lumina sclipitoare peste orașul înghețat. Se auzeau grămăjoare de zăpadă căzând de pe crengile copacilor. Ca să evit lumina aceea puternică, am tras perdelele și m-am închis în casă. Se pare că nu aveam însă nici o scăpare. Orașul înghețat se reflecta ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
echipamente folosite în subteran. În spațiile de beton dintre liniile de metrou erau înfipți niște stâlpi mici de care erau prinse felinare la intervale regulate. Acele luminițe, care de pe peron par palide de tot, mi se păreau de-a dreptul sclipitoare după atâta bâjbâială prin întuneric. — Hai să stăm puțin aici până ni se obișnuiesc ochii cu lumina, zise ea. Zece-cincisprezece minute. Apoi mai înaintăm puțin și iar stăm. Dacă nu procedăm astfel, o să ne orbească lumina. Dacă trece metroul, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ochii. Ba chiar mă simțeam bine. Sufletul îmi era plin de amintiri vechi care-l încălzeau. Ochii mei nu mai sufereau și nici nu vor mai suferi vreodată. Superbă priveliște! Perle de scântei care-mi dăduseră parcă întâlnire. Tăcute și sclipitoare. Am luat un craniu de pe raft și mi-am plimbat degetele deasupra lui. I-am simțit sufletul. Licărea. Fiecare pâlpâire avea căldura ei și o simțeam în vârful degetelor. Era o lumină pe care nu i-o mai putea lua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu ți se mai poate fura. Am sărutat-o iar pe pleoape. — Aș vrea să mă lași singur. Sper să reușesc până dimineață să citesc tot. Apoi o să dorm și eu un pic. Fata a mai aruncat o privire craniilor sclipitoare înainte de a ieși din încăpere. A închis ușa în urma ei. Petele fosforescente dansau pe cranii. Unele erau vise vechi de-ale ei, altele, de-ale mele. Am căutat mult, e adevărat. Am scotocit fiecare colțișor al orașului împrejmuit de Zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ocean. Vântul nu bătea, valuri nu erau. Mă aflam singur, în derivă. Joseph Conrad susținea că o bărcuță care plutea stingheră pe vastul ocean avea o calitate cu totul aparte. Lord Jim în scena naufragiului. Cerul părea misterios. Luminos și sclipitor precum o idee fixă ce nu putea fi pusă nicicum la îndoială. Din poziția în care mă aflam, cerul putea fi considerat punctul logic culminant al întregii existențe. La fel ca și marea. Dacă o priveai zile-n șir, aveai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că totul i-ar fi mers mereu bine și ar mirosi a hagiografie prefabricată dacă nu ne-am gândi și la momentele mai puțin fericite. Va povesti, tot cu acea vervă umoristică specifică populației venețiene, multe alte scenete mai puțin sclipitoare. Ca atunci când i s-a aruncat în față caietul unde se înregistrau intrările bolnavilor, diagnosticele și evoluția bolilor. E cunoscută de fapt și grafia indescifrabilă a lui Calabria, care s-a accentuat odată cu trecerea anilor, până într-atât încât era
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Union Square Park. Și cum lumea reală continua să se topească, am devenit unul dintre membrii fondatori ai grupului numit Gașca Puștilor de Litere. Puștii de Litere era de fapt o formulă inventată de mass-media: o imagine falsă de punkiști sclipitori și puși pe rele. Era vorba de un mic grup în vogă de scriitori și editori de succes, toți sub treizeci de ani, care pur și simplu se întâlneau noapte de noapte la Nell’s sau Tunnel sau MK sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am șaptesprezece ani - ochelari de soare, nu zâmbesc, bronzat. Tata e ars de soare. Stăm în fața unei biserici albe cu tencuiala căzută, fântâna secată, în Cabo San Lucas. Soarele e extrem de puternic. Într-o parte se vede emailul albastru și sclipitor al mării, iar în cealaltă parte ruinele unui sat. Eram aproape epuizat din cauza părerilor de rău. De câte ori ne certaserăm în excursia aceea? Cât de beat fusese toată săptămâna? De câte ori făcusem o criză în acele zile de coșmar? Excursia aceea fusese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la mine un moșneag sfătos. Cine ar bănui măcar, că sub masca nenorocită a mizeriei viază un suflet atât de nobil ?. Cine ar bănui că sub pălăria ruptă și zoioasă, că sub părul alb și dezordonat se află o inteligență sclipitoare? Cine ar crede că acest moșneag desculț, cu bondița peticită, cu palmele bătucite de muncă, cu degetele stricate de gloanțe pe front, să se afle omul care vorbește cursiv șase limbi străine, (?), că a fost cândva falnic sergent dragon în
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
în ziua fiecărui deces hollywoodian survenit în timpul vieții lor. în timp ce-i privește, naratorului îi vine gîndul ciudat că oamenii aceștia sînt nostalgici după alb-negru, iar dorurile lor dominate de valori acromatice. în secunda în care am citit acest diagnostic (formulat sclipitor), ceva din mine propria slăbiciune a tresărit în semn de recunoaștere. Sigur, pot să mă apăr, să spun că o hipersensibilitate la valorile Hollywood-ului din anii 30-40 nu-i un semn de slăbiciune și cu atît mai puțin unul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]