3,463 matches
-
cu el, tocmai pentru că nu voia să mai știe cineva cu ce probleme se confruntă ei pe Muntele Rău. Trebuia să se lămurească mai întâi el și abia apoi urma să hotărască pe cine mai implica în toată această afacere. Scuipă cu ciudă pe jos și trase un foc în peșteră. Șuierul prelung al ricoșeului din pereții de calcar răzbătu puternic până la el, amplificat de ecou. Sub tălpi, simți un tremur ușor, pe care la început nici nu-l băgă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Lot, a fost și Rachela, a fost și Frumoasa Elena. (Grecii și barbarii au venerat deci o nălucă, atîta vărsare de sînge pentru o fantomă!) Ultima ei Întrupare fiind această tîrfă dintr-un lupanar sirian. „Iar pînă atunci“, stăruia Simon, scuipînd o Înghițitură din apa călîie, cînd zărise grupul pelerinilor În mantiile lor albe țîșnind din umbra caselor și recunoscînd printre ei pe Petru cu ucenicii săi sprijiniți În toiege... „iar pînă atunci, sub acoperămîntul mohorît al cerului, Între zidurile neguroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dorință care i se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un pahar de apă, cu toate că-l ardeau măruntaiele, ci o țigară, așa cum pe vremuri unul din strămoșii săi ceruse cîteva fire de tutun pe care, după ce le amestecase, le scuipase În față, călăului. Ofițerul bătu din călcîie și Îi oferi tabachera sa de argint. („Domnilor, vă dau cuvîntul meu de onoare, nu-i tremura mîna mai mult decît Îmi tremură mie, cînd țin paharul ăsta. Cin! Cin!“) În lumina răsăritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ieșea înainte, înjura și o trimitea să-i mai aducă un „ciot” de vin (vasă săpat în lemn!) și, într-un târziu, adormea. A murit la vârsta de 40 ani, a zăcut vreo doi ani și în ultimul timp a scuipat sânge. Cap. VI - Biserica și rolul ei în pșstrarea credinței strșmoșești VI. 1 De la Coste Cșlugșrul la primele biserici din Filipeni și Fruntești. Cei dintâi preoți cunoscuți după documente Cercetările întreprinse și studiile publicate de cercetători și istorici privind creștinismul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Godinești și mai departe. A venit și o femeie din Găiceana să-i descânte de speriat o fată. Cum descânta acest Nițu? Nu-i greu, zicea el: „lână albă, lână neagră, / Să dea Dumnezeu săți treacă”, ziceai de nouă ori, scuipi să fugă răul și pe urmă îți faci cruce. Omul are așa mare credință în descântec, că se vindecă. Autosugesștia de care am mai amintit! Uite așa se prostește lumea! Dar cel care cu adevărat se pricepe la vindecat este
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în Lunca cu fierarul țigan Cararău. Când s-a întâmplat de a lipsit ceva de la curtea boierească „a căzut păcatul pe bietul Chifor” care a fost dat pe seama primarului Gheorghe Boca care l-a corectat până mergea împleticindu-se și scuipa sânge. Când își aducea aminte de cercetarea făcută, ajutorul de primar, Nuțu Drăgan, spunea: „Spurcată treabă”. Cum principala preocupare a administrației centrale era colectarea multelor dări în produse și bani, a gloabelor și amenzilor, era firescă să existe un personal
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Îmi sfredelea capul precum fluieratul unui milițian. Mi-am pipăit fața și mi-am simțit buzele plesnite, arzîndu-mi sub degete. Un inel cu pecete strălucea, Însîngerat, pe inelarul profesorului de muzică. — Cheile, ți-am spus. — Duceți-vă la naiba, am scuipat eu. N-am văzut pumnul venind. N-am simțit doar ca și cum un ciocan pneumatic mi-ar fi smuls stomacul. M-am Îndoit ca o marionetă frîntă, fără răsuflare, bălăbănindu-mă pe lîngă perete. Neri mă Înșfăcă dintr-o dată de chică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri, gîfÎind. Am ieșit afară scuipînd sînge și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul Îmi cuprinseră hainele umede, mușcîndu-mă. Tăietura de pe față mă ardea. — Vă simțiți bine? Întrebă un glas din umbră. Era cerșetorul pe care refuzasem să-l ajut, cu cîteva clipe Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dormitorul În care o surghiunise, s-a speriat și, cu lacrimi În ochi, l-a Întrebat dacă nu cumva Înnebunise. El, orb de mînie, s-a răsucit și i-a ars o scatoalcă. „O tîrfă, la fel ca toate celelalte“, scuipă el azvîrlind-o În șuturi pe palierul scării după ce o jupuise În lovituri de curea. A doua zi, cînd Antoni Fortuny a deschis ușa casei pentru a coborî să deschidă magazinul de pălării, Sophie era tot acolo, acoperită de sînge uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Înfloritură... Pe cît se pare, ceasornicarul, care În momentul arestării răspundea la numele artistic de Fetița cu Bigudiuri, mai fusese reținut În circumstanțe similare În două rînduri, consemnate În analele faptelor criminale ale chezașilor păcii. — Spuneți mai curînd ticăloși patentați, scuipă Fermín. — Eu În politică nu mă bag. Dar vă pot spune că, după ce bietul don Federico a fost dat jos de pe scenă, lovit În cap fiind cu o sticlă bine plasată, cei doi agenți l-au condus la comisariatul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dezlege parâmele care o ținea legată de palatul președintelui, de micul palat al șefului de guvern și de diferitele edificii ministeriale. Strălucitoarele automobile negre se aflau aliniate în așteptare, camionetele cu arhive erau apărate de gărzi înarmate până în dinți, puteau scuipa săgeți otrăvite oricât de incredibil ar părea, bătăușii poliției se aflau pe poziție, ambulanțele erau pregătite, iar înăuntru, în cabinete, încă deschizând și închizând ultimele dulapuri și sertare, guvernanții evadați sau dezertori, pe care, într-un stil elevat, ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
încălzi și flexibiliza mușchii, prin oricare dintre multele versiuni ale conservatorismului moderat, au sfârșit prin a se arunca în cel mai indecent și reacționar egoism. În cuvinte nu atât de ceremonioase, acești bărbați și aceste femei, în fața oglinzii vieții lor, scuipă în fiecare zi, în fața a ceea ce au fost, scuipatul a ceea ce sunt. Că un politician din partidul de dreapta, bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, după ce și-a trăit toată viața sub umbrela unei tradiții răcorite de aerul condiționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
se încaiere, căci poliția ar fi fost de partea acestuia, așa că scoțând o înjurătură se răsuci pe călcâie. Dar tocmai atunci dădu cu ochii de Strickland. Se clătină până spre el. Nu vorbi. Își adună în gură saliva și-l scuipă pe Strickland drept în obraz. Strickland își ridică halba și i-o aruncă în față. Deodată dansatorii se opriră. Un moment domni o tăcere deplină, dar când Bill Ghioagă se năpusti asupra lui Strickland îi cuprinse pe toți o poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
convalescență, chiorii, ologii, amputații, zdrobiții, cei cu capetele sparte, gazați, măcelăriți, când îi întâlneau pe stradă pe muncitorii cu desagi, roșii în obraji și viguroși. Unii, cu un braț înfășat sau cu picior de lemn, se întorceau în urma lor și scuipau în pământ. Nu puteai să nu-i înțelegi. Poți să urăști pentru mai puțin de atât. Dar nu toți erau muncitori la Uzină. Țăranii care împliniseră vârsta dăduseră furca pe pușcă. Câțiva care plecau mândri ca niște cadeți încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion avea un cap de ploșniță, și picioare strâmbe, o răsuflare rău mirositoare, de țap, tot arsenalul celor care își scuipă fierea și își îndulcesc apoi acreala prin berării pustii, holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi înseamnă că e un gunoi mai puțin pe pământ. Dacă n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Peisajul parcă ieșise dintr-o patiserie: cremă și nori de zahăr peste tot. Am clipit din ochi de câteva ori ca în fața unui miracol. Cerul apăsător își plimba cocoașele grele peste costișa dealului și pe deasupra Uzinei, care de obicei își scuipa furia ca un monstru chior. O lume nouă. Sau prima dimineață a unei noi lumi. Ca și cum ai fi primul om. Înainte de murdărie, urma pașilor și a faptelor reprobabile. Nu știu să mă exprim prea bine. E dificil să folosesc cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de pânză neagră, în timp ce, la fiecare zece minute, un tânăr grăbit lua locul pe care mortul îl lăsase în urmă cu trei ani, când la Uzină o tonă de cărbuni se prăbușise pe el când își bea cafeaua. Bătrânele gaițe scuipau în spatele văduvei Blachart când o întâlneau pe stradă. Îi aruncau și tot felul de insulte: „târfă, otreapă, zdreanță, târâtură, ticăloasă, curvă, fleandură“ și încă multe altele. Lui Agathe - acesta era prenumele ei - nu-i păsa nici cât negru sub unghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai dulce, ca și cum somnul profund în care ea rătăcea acum alungase îngrijorările, temerile, suferințele zilei. Da, era frumoasă. Nu am văzut-o niciodată urâtă, bătrână, ridată, obosită. Trăiesc de atâția ani cu o femeie care nu a-mbătrânit. Eu mă cocoșez, scuip, sunt epuizat, am riduri, dar ea, ea rămâne la fel, fără nici o brăzdătură și fără să-și piardă farmecul. Moartea mi-a lăsat măcar atât și nimic nu îmi mai poate răpi asta, chiar dacă timpul mi-a furat chipul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trec dincolo, a fost o înfiorătoare călătorie de-a lungul durerii, căci, dacă mă doare inima, mă doare tot: și mușchi, și oase, și piele, și sânge. Am mers prin casa asta nefericită ca printre o sută de aurolaci care scuipau pe mine, mânjindu-mă toată, întinzând cu degetele lor murdare o salivă galben-vânătă, până-n ochi. Am mers prin apartamentul ăsta, ducându-mi singurătatea până la cer, dar cerul nu vede, cerul nu vede și atunci nu judecă, nu mă judecă pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
copilul. La urma urmei are și ea cincizeci de ani, puțin probabil să mai poate face copii, dar până se convinge, trebuie să... phui! Gândul în sine la o relație intimă cu doamna Popa îl făcu pe domnul Popa să scuipe în fața găleților cu flori. Își aprinse o țigară să-i treacă gustul rău din gură. Fumul îi puse în mișcare rotițele invizibile de sub chelie. Ce pot ăia să vrea de la el? La urma urmei l-au avut acolo, cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Revoluție ajungeam boieroaică! Eu, care i-am spălat, i-am cusut, mi-am văzut de treaba mea, am fost femeie cumsecade! Eu, care l-am susținut și i-am dat ideea cu MaxiBarul. Până și numele a fost ideea mea, scuipă doamna Popa puțină halva pe cămașa lui Gabrielescu. Spuneți, domnu polițist, e cinstit să-mi facă una ca asta? Păi n-ar trebui băgat la pușcărie? Legea ce zice despre bărbații care-și abandonează femeile însărcinate? Stați cu mâinile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la Mișu, își puneau speranțele în el, și ea, ea era femeia nevăzută din spate, cum fusese Iozefina pentru Napoleon. (Așa-i spusese o fată de la ziar, care venise să facă poze la MaxiBar.) PASAJ RETRAS Halterofilule din Vitan, Voi scuipa pe mormintele voastre! Presupun că nu știi cine a scris asta. Mi-e scârbă de ciorba asta mediatică, mi-e scârbă de mațele astea fardate expuse în fiecare zi pe toate străzile, care-mi tâmpesc părinții dependenți de televizor. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
domnule Nexus... - Horațiu! - Deci în primul rând, pentru amenințare... Gabrielescu scoase scrisorile, fluturându-i-le pe sub nas. - Citez: „Și nu în ultimul rând, vreau să te întreb cine pizda mă-tii ești? Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus”. Citez: „Voi scuipa pe mormintele voastre!”. Citez: „În caz contrar, s-ar putea întâmpla o mare nenorocire” . Și încă o dată citez: „Cu scârbă, spermă și căcat, Nexus”. Horațiu se miră: cât de vulgar sunau cuvintele lui în gura polițistului! - În al doilea rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lume și altul nu văzuse niciodată. Tocmai când Popa scrisese cel mai inspirat haiku, câștigându-și dreptul să aleagă următoarea melodie a corului de păsărele colorate, Contesa văzu cu groază cum dintr-un gutui sări un al doilea Popa, care scuipă un sâmbure drept pe chelia primului. Ăsta era Popa din visul lui Popa, pe când primul era Popa din visul Contesei. Contesa era cât pe ce să se trezească din somn de groază când o văzu apărând și pe a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
vrute și nevrute. Ce dreptate a avut, dar probabil că întâlnirea cu el a fost numai așa, ca să aflu că, la o adică, mai sunt și alte păreri, dar eu trebuia să trec purgatoriul, trebuia să fac o trupă care să mă scuipe la prima ocazie. Văzând că nu are cu cine sta de vorbă, Fialka și-a pus ochelarii și, protocolar, mi-a urat succes. Am ieșit din teatru cu bucurie, ca și cum întâlnirea asta fusese o corvoadă. ― Unde mergem? întreabă, cu accent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]