KorAP: Find »[drukola/base=scula & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...244 >

6,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Ia uită-te cum i-ai mai speriat! — Taci, Alfred! - spuse la fel de domol Sima-Vodă. Nu-l luați în seamă, cuvioșiile voastre: e un papagal fără minte. M-a scăpat o dată de la moarte și de atunci e cam slobod la gură. Sculați-vă. Fără să-și poată lua ochii de la papagal, cei doi călugări se așezară din nou în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
așteptat, apăru Husain Ramza-pașa, însărcinatul cu afaceri ad-hoc al Porții în Moldova. Episodul 85 UN TOAST După ce preacinstiții boieri se așezară care pe unde le erau locurile, după rang și după felul cum se raportaseră la domnia anterioară, Sima-Vodă se sculă de pe tron, îi oferi brațul Doamnei sale Ruxăndrița și veniră amândoi în capul mesei. Ruxăndrița se așeză sprintenă, iar Sima-Vodă rămase în picioare. Tuși ușor, ca spre a-și drege glasul. Se făcu liniște. Din păcate, mica tuse cu scop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
din mijlocul boierilor. — Bucurie în suflet, bucurie în trup, iubire-n cuget și-n simțiri, iată ce voi să dau Moldovei! - continuă Vodă. Și de se va găsi vreunul din cei de față ori din cei rămași afară să se scoale cu zavistie și ocară împotrivă-mi, voi zice ca proorocul: batjocorește-mă și te voi ierta, lovește-mă și te voi cruța, pârăște-mă și te voi afla și-a ta va fi împărăția cerurilor! — Amin! - mormăi mitropolitul Nazazarie Iscariotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sunt „tată”; ei bine, pe când încă nici nu se ridicase din scutece, Despina nu-i spusese fericitului Samoilă „tată” ci „Niță”. De unde știa ea acest cuvânt, nimeni nu-și putuse da seama. Mai ciudat a fost că, după ce s-a sculat din scutece și-a început să umble prin curte cu piciorușele ei drăgălașe, Despina a început să-i spună „Niță” și calului lui Samoilă. Când, cu glăsciorul ei striga „Niță”, spre neascunsa jenă a slugilor, apăreau în curte și Samoilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
a crescut, că eu n-aveam mamă, cum se-aruncă de gâtul unui cazac, drept pe calul lui, și pe-aci ți-e drumul, pe la Nistru. Eu dau fuguța la unchiu ce-și potcovea iapa în curte și-i strig: „Scoală-te, unchiule, c-a fugit mătușa cu-n cazac!”. „Ce vorbești, mă?” zice de pe scăunel unchiu ce era un om liniștit de felul lui. „Ce zi e astăzi?”. „Joi!” strig eu. „Atunci n-ajung ei departe. încotro au luat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
et filiae scholam frequentant. Da, și? - făcu Metodiu. — Ego filiam habeo, o mândrețe de fată. Et... - vru să continue hangiul, dar plânsul îl podidi iarăși. — Omule, nu ne mai fierbe atâta! Ce s-a-ntâmplat? — Hodie, de dimineață m-am sculat să dau la porci. Am cinci porci, nici mai mulți, nici mai puțini. Puteam, nici vorbă, să am și mai mulți, dar m-am gândit că nu-i cinstit, când alții n-au nici unul. Honesta vita, beata vita est. — Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu eșarfă și vreo trei nasturi. Lupul dracului, de flămând ce era, îl mâncase pe bietul Korolev cu uniformă cu tot! — Bună ziua! - spuse atunci pan Bijinski, ce intrase neobservat de nimeni. Jupânul Macek e acasă? — Pan Bijinski! - bâigui speriat Macek, sculându-se repede de la masa cazacilor. Ce onoare! Poftiți, poftiți, vă rog! Vai de mine, cum m-ați găsit... e atâta deranj... poftiți, luați loc... — Nu mulțumesc - spuse pan Bijinski. Stau în picioare. — Mă rog, cum doriți... - se plecă Macek de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
hangiu care se puse pe văicărit. — Ați văzut? - strigă el printre lacrimi - ați văzut? Nu numai că mi-au furat fata, dar îmi cer și despăgubiri! O, Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit? Unde ești, Stăpâne? Ce faci? Dormi, Doamne? Scoală-te, Tată ceresc, că dușmanul nu doarme! — Eu zic, venerabile cetățean - glăsui Metodiu, după ce hangiul își termină suspinele - că deși multe din cele ce trăim par a se alcătui la voia întâmplării, nu există totuși lucruleț oricât de mic sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
S-a gălbenit toată. Cât despre roșii, ce să mai vorbim!... Vezi că iară bate! - strigă doamna. — Bate-le-ar Dumnezeu cuie-n tălpi și-n podul palmelor! - spuse ca pentru sine majordomul. Păi la ora asta se bate? Se sculă, își puse țigara în colțul gurii și ieși să deschidă. Episodul 117 AL DOILEA DIALOG GOTIC După câteva clipe, bătrânul majordom Piotr reveni și anunță buimăcit: — Călugării Metodiu și Iovănuț, de la gurile... ale cui guri? șopti el uitându-se peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
linie șerpuită între o stare de fapt și o dorință, ne dă ghes să plecăm. Să ne luăm deci rămas bun, căci dacă toate drumurile duc la Roma, înspre care, de fapt am pornit, nu toți călătorii ajung acolo. Se sculară în picioare. — Să ne scrieți - spuse emoționată doamna Potoțki. — într-un răgaz oarecare, cu siguranță o vom face - răspunse Metodiu. — Să aveți grijă de hoții de drumul mare. Cu recolta slabă de anul acesta, s-au înmulțit peste măsură - zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
sublimă, dar stângace: pierzându-și firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare, un cărăbuș slav. Vru să se scoale, însă tina era nu puțină. — Te cheamă pământul, Măria-Ta - glumi inoportun spătarul Vulture, ajutându-l să se ridice. Ce spui tu, spătare... gâfâi Barzovie-Vodă, scuturându-și veșmintele. Pe-aici altă dată au călcat pașii marelui Ovidiu. Pe aici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
vedea vârându-și urgent ciolanele sub pătură și scoțând de sub mizera pernă un coltuc de pâine ascuns acolo de la prânz. — Să mergem la culcare - glăsui Metodiu - că dacă stomacurile ne sunt goale, capetele măcar ne sunt pline de somn. Se sculară rând pe rând și se îndreptară spre odăile lor, călugării noștri, căpitanul Tresoro, doctorul Peleto, surorile Acetosa, bătrânelul Toto și încă un individ de care am pomenit mai înainte care nu scosese o vorbă tot timpul mesei și pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu trupșoru-i grăsuliu lângă un stejar, pe undeva pe lângă Borzești. Desena cu un bețigaș triunghiuri, cerculețe, mulțimi vide, rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară! Au năvălit tătarii! Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
pe un conte de Savoya, tinerel, palid la față și plin de mușchi, ciolănoasa de Fibbia care dormea alături se răsuci în somn și-o lovi cu cotul în cap. Amada se trezi. Palatul, marchizul, pretendenții dispărură ca prin farmec. Sculându-se în capul oaselor și deschizând ochii, Amada văzu în locul acelor minunății șoarecele lihnit care în fiecare noapte ieșea din gaura de lângă ușă și privea cu deznădejde spre spațiul gol al camerei lor unde nu mai căzuse o firimitură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
cu fețe nemulțumite scuturau perne și cearceafuri. Pe scara interioară a stabilimentului Metodiu și Iovănuț, care-și făceau rugăciunea de dimineață în camera lor, auziră tropotind pași. — „... Aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie. Amin.” - încheie Metodiu, sculându-se de pe genunchi. — Amin - făcu și Iovănuț, înăbușindu-și un căscat. — Să ne strângem lucrurile, frate Iovănuț - zise Metodiu - și s-o luăm din loc, căci Râmul e încă departe, iar treaba noastră cere grabă. N-aș vrea să pățim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
spuse țiganul, scuturându-și capul. — Aș mai da eu o dată - zise Cosette. Cine-mi împrumută un galben? E destul, să mergem - zise Barzovie-Vodă. Dar n-o dă ne lăsăm toți banii aici. își luară rămas bun de la Tănase, care se sculase din jilț și făcea câteva mișcări de dezmorțire, și-o apucară spre conac. Din loc în loc de-o parte și de alta a drumului, pe plopii înalți și foșnitori stăteau bătute-n cuie scânduri pe care erau scrise cu cărbune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ăștia molcomi, oameni de treabă, nimic de zis, dar cărora, din câte vedea ea, nu le stătea capul decât la politichie. Cu vreo cinci nopți înainte de a ajunge aici la conac, pe când dormeau într-o poieniță în fân, ea se sculase tiptil și, îmbătată de mireasma ierbii și de boncăluitul viguros al unui cerb, se strecură lângă spătarul Vulture, punându-și mâna caldă pe gâtul lui. Spătarul tresări și fără să deschidă ochii, bâigui prin somn: „Fie-ți milă de copilașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
E o împrejurare de excepțiune, care nu suferă amenare. Inemicii țerăi sunt cu ochii pe noi. Dar să facem câțiva pași, căci, cu iertăciune zic, urechile muiarelor nu sunt făcute spre auzi asemenea lucruri. Barzovie-Vodă, spătarul Vulture și gazda se sculară și ieșiră în curte. La masă rămăsese tăcutul Broanteș și Cosette. Era liniște. De undeva se auzea gângurind o turturică. Cosette ridică privirea și se uită în adâncul ochilor lui Broanteș. — O auzi? - suspină ea, și atinse mâna lui Broanteș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Vodă decât în picioare. într-o dimineață, trezindu-se ca de obicei mai devreme decât tânăra sa Doamnă Ruxăndrița ce sforăia încetișor alături, Sima-Vodă trase de șnurul din dreapta patului, să cheme feciorul din casă. Nu se auzi nimic. Vodă se sculă oftând din toți rărunchii, se duse la ușă, o deschise și se uită la clopoțelul de deasupra ei: cineva îi luase limba, putea el să o tot tragă de șnur. — Vasâle! - striga Sima-Vodă. Vasâle, feciorul de casă, apăru din odaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
îi alunecase devale, dezvelindu-i umărul gol și alb pe care scria măiestru, mărunt, cu fier înroșit, cuvintele: „Psihi mu, nu te voi uita niciodată. P. Mavrocordat”. Vodă se apropie, îi puse încetișor mâna pe celălalt umăr și-i șopti: — Scoală-te, halvița mea dragă, că trebuie s-o-ntindem. Era unul din semnele nesfârșitei gingășii a lui Vodă de a nu-și numi soția de două ori la fel, și-n aceasta era de o nemaipomenită inventivitate. în câte feluri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Mi-ai mai zis așa - repetă Ruxăndrița. Te-ai ramolit de tot. Cum ți-am zis? — Așa, „plaiul meu drag”. Nu mai ții minte? — Când? - zise Vodă. — în toamnă, la Soveja - răspunse Ruxăndrița. — Atunci - șovăi Vodă căutându-și cuvintele - hai scoală-te, țărișoara mea scumpă, că ne-apucă noaptea. Episodul 194 FUGA (IIÎ în sfârșit, tânăra domniță Ruxăndrița coborî din așternut și începu să se îmbrace c-o lenevie studiată, prilejuindu-i bătrânului Vodă care-o privea pe sub gene câteva amare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
și fugi după vin. Vestea se lăți. Peste vreun ceas, la poarta casei vel-comisului Agache Natriul bătu cu înfrigurare sărdariul Basile Neaoșul. Recunoscându-l, sluga îi deschise și sărdariul sui în goană scările, năvălind în odăile din spate ale gazdei. — Scoală, vel-comise - strigă sărdariul de cum dădu cu ochii de Agache - c-a venit și vremea noastră! A fugit Sima-Vodă! — Ce vorbești?! - făcu năucit vel-comisul. Unde-a fugit? Nu știu - răspunse sărdariul - că-n Ieși nu mai e! — Da’ tu de unde știi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Măria-Ta vrei să ne fii domn, întâi gândește-te ce să-i spui și să-i dai turcului, apoi gândește-te, rogu-te, și la ciolanele noastre, că eu am înțepenit de tot stând așa. Ori taie-ne, ori scoală-ne, numai nu ne ține în halu’ ăsta. — Bine, sculați-vă - zise Barzovie. Ia spuneți-mi, cum e țara acum? — Cum ai lăsat-o - răspunse Samoilă ridicându-se. Săracă și veselă. — Poporul? — Poporu-i la țară, habar n-are. — Turcii? — Turcii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce să-i spui și să-i dai turcului, apoi gândește-te, rogu-te, și la ciolanele noastre, că eu am înțepenit de tot stând așa. Ori taie-ne, ori scoală-ne, numai nu ne ține în halu’ ăsta. — Bine, sculați-vă - zise Barzovie. Ia spuneți-mi, cum e țara acum? — Cum ai lăsat-o - răspunse Samoilă ridicându-se. Săracă și veselă. — Poporul? — Poporu-i la țară, habar n-are. — Turcii? — Turcii știu, da’ ce să facă? Asta au vrut, asta au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]