2,171 matches
-
printre lanurile de porumb dinspre Miazănoapte, nici prin pădurea de plopi și sălcii dinspre Miazăzi. Locurile păreau pustii, iar fâșâitul gâzelor prin iarbă nu putea să alunge teama nelămurită ce Îi necăjea pe băieți. „Unde mergem?” „La Canton!” hotărî cel scund. Cantonul era o odaie cu pereți de pământ și acoperită cu trestie. Nu știa nimeni dacă fusese cu adevărat un canton forestier: de multă vreme Încoace acolo se adăposteau de ploaie porcarii pe care Îi prindea furtuna În apropiere. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iar din tulpinile udate ieșiseră mustăți lungi, dese și Încâlcite. Și ele se cereau scotocite bine cu mâinile căci peștele, viclean, știa să se ascundă În Încâlceala aia de fire. Ca să nu se zgârie, băieții nu se mai dezbrăcară. Cel scund și Lică apucară plasa și porniră să scormonească Încoace și-ncolo prin apa murdară. „Pleacă, boule, din fața plăsii!” auzi Blondul care smârcâia și el prin apă, mai mult pipăindu-se de lipitori decât cu grija pescuitului. Îi Întoarse vorba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
venise. Întâi că n-avea cum să fie Întrecut la vânat: așa cum arăta amărăciunea de praștie, nimeni n-ar fi izbutit În veci să nimerească nici de la zece pași o țintă lungă și lată cât hambarele IAS-ului. Apoi, cel scund era bucuros că avea Însoțitor prin Valea Puțului. De unul singur nu prea l-ar fi Îndemnat inima să pornească. Viclean, Încercă de câteva ori arma netotului și o lăudă: „Țeapănă, ca lumea!”. Vânătoarea pe Vale fusese plănuită de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
amputează la viței mugurii de creștere a coarnelor. Poftiți, tovarășu’ veterinar!” Se deschisese o ușă de carton, stropită cu balegă până sus. Ieșiseră pe ea, din odăița strâmbă În care Încăpuseră, totuși, o sobă, un pat Îngust și o masă scundă cu trei picioare, Veterinarul și Rândașul. Erau amândoi chiori de beți, privirile se roteau pierdute și nu izbuteau să se oprească asupra a ceva. Rânjeau prostește, cu Încântarea prefăcută a unuia căruia Îi pică musafiri pe nepusă masă. Halatul Veterinarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
până Îi nimerea. Mamă-sa făcea pe urmă ciulama cu mămăligă din care se Întâmplase de câteva ori să mănânce și prietenii iscusitului vânător, sub un aplecător murdar, plin de muște, În care se găseau o plită hodorogită, o măsuță scundă și găleata cu lături pentru porc. Vieru se hlizea: „Ai, mă, asta e lanterna aia de care ai zis tu atunci?”. În urmă cu vreo trei ani, copil fiind și prea puțin la minte, Baronu voise să se dea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bășină e ca nunta fără lăutari. Înaintam aproape cu teamă, ca să nu-mi alung bucuria. Încet, mi-a apărut În ochi gardul curții lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu - cum Îl poreclisem pe bătrânul ce se Învecina cu școala. Era scund, crăcănat, avea ochii mici și un nas enorm - n-am văzut altul mai impunător - atins, probabil de vreo boală, lung, gros, roșu vara și vânăt iarna. Mingea cu care jucam fotbal ajungea mai mereu În curtea lui, printre aracii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
complicat decât Îți spusei eu În cele două-trei vorbe de mai sus era menit a fi agățat de romburile din gardul de beton al lui Moș Vasile cu Nasu’ Roșu. Drăcăria se putea ajusta din curele după cât de Înalt sau scund era aprigul bărbătuș, după cât de Îngustă sau lată-n cur se vădea delicata domnișoară. Aceasta nu avea decât a se așeza comod pe policioară, iar Îndemânarea pofticiosului partener rostuia lucrurile cum trebuia. Titel Meșteru trudise o săptămână Încheiată ca să construiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o luase la goană, prin noroi, Îl ocolise pe cel care atunci se numea Ectoraș și zăcea căzut pe spate În nămol și se repezise spre via care Începea unde se sfârșea curtea. Fusese prins din urmă de vărul cel scund, Încălecat și lovit amarnic Între urechi cu un par smuls de lângă potecă. Murise, În cele din urmă, din pricina sângerării În șuvoaie, și nicidecum de la amărăciunile de izbituri cu parul pe care, probabil, nici nu apucase să le simtă. Ectoraș se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
colorată, rămasă din deșirarea unor ciorapi ce nu mai putuseră fi cârpiți. Când trăgea câte un foc Împopoțonat astfel, Ectoraș nu vedea mai nimic și Îndrepta gura țevii spre țintă după cum Îi poruncea, ascuns după vreun pom, vărul său cel scund. Lui Ectoraș Îi trebuise destulă vreme să priceapă că pornirile sale temerare erau luate În râs de către celălalt, care, după ce că-l făcea să arate ca o sperietoare de ciori, Îl mai și chinuia din vorbe când Încărcătura de alice vâjâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un pios omagiu, chipurile celor care mi‐au dat viață, m‐ au crescut și iubit ca pe ultimul născut. În oglinda încețoșată a îndepărtatului trecut, 168 am deslușit mai întâi figura estompată a mamei, cu fața brăzdată de riduri adânci, scundă, cu trupul îngreunat de rotunjimile ce s‐au tot adăugat de‐a lungul anilor, veșnic împovărată de treburi și de griji. Când am început să pricep câte ceva din ceea ce se petrecea în jurul meu, mama purta pe obraji și în privirile
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de toamnă‐ alunii mi‐a trecut pe frunte zborul lunii, peste ‐ a nopții ‐ adâncă veșnicie. Greierii din prispa veche, mică, și‐ acordară, lăutari, vioara și‐ am văzut în depărtări secara, un ocean ce‐ n valuri se ridică. și‐n odaia scundă, c‐ o fereastră ca un ochi întredeschis spre soare, am rămas în strânsa ‐ mbrățișare, brazi robiți în vârf de stâncă‐ albastră. Revederea stinsă întârzie clipele cu farmec să ne umple, maica mea cu‐ nzăpezite tâmple și păduri adânci de poezie
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu stătea înghesuit. Curând, de dincolo de poarta palisadei se auziră pași. Câțiva soldați din castel fugiseră înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
spuse cu glas tare Nobunaga. Ranmaru îi auzi strigătul și alergă înăuntru. Stăpânul său, îmbrăcat cu un kimono de mătase albă, zăcea deja cu fața în jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se îndepărtă de alcov. Apucă sabia cea scurtă cu care s-ar fi putut să-și facă și el seppuku
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
complet zdrobit. Da, stăpâne! răspunse un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind în mijlocul rogojinii tatami, se întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întoarse capul ca și cum abia atunci l-ar fi observat pe Genba. — Nepot? întrebă el, studiindu-l. A, dumneata. Desigur, părea într-adevăr să fie eroul despre care vorbea toată lumea, iar trupul său masiv îl punea în inferioritate pe Hideyoshi cel scund și cu înfățișare plăpândă. Genba, însă, nu avea chipul ciupit de vărsat al unchiului său. Deschis la ten, era totuși robust și se observa, din primul moment, că avea sprâncene de tigru și trup de leopard. Hideyoshi îl servi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
șapte sute de ostași se legănau tăcuți în întuneric, ca valurile la mal. — Yahei! Unde ești? strigă Hideyoshi, în timp ce mergea de-a lungul șirului de ofițeri și soldați. Oamenii nu se distingeau clar în umbra copacilor, iar acum vedeau un militar scund care bătea cu un baston de bambus în pământ, pe când mergea urmat de șase-șapte soldați. Majoritatea ostașilor credeau, probabil, că era șeful unui grup al celor care pregăteau bagajele pentru drum, dar, când îl recunoscură pe Hideyoshi, deveniră și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Toshinaga să conducă musafirul în bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine - în armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant în bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda e aici? Unde-i? Nimeni nu știa unde era. Toți păreau nedumeriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se învăpăia aici putea fi aceea ce-avea să pârjolească, în cele din urmă, întreaga lume. Nu mai erau pure speculații într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul său și talentul la dansul lăncii. Avea patruzeci și opt de ani, aceeași vârstă cu a lui Hideyoshi. Hideyoshi nu avea nici un fiu; Shonyu, însă, avea trei cu care se putea mândri și toți trei ajunseseră la maturitate. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordonă Shonyu unui ajutor. Într-o vale din spatele intrării dosnice a castelului se afla o adunătură de colibe care le aparțineau oamenilor angajați din afara clanului. Aceștia erau numiți Corpul Bâtlanilor Albaștri. Din acea tabără, ajutorul lui Shonyu chemă un tânăr scund și solid clădit, în vârstă cam de douăzeci și cinci de ani. Era Sanzo, căpitanul Bâtlanilor Albaștri. Primind instrucțiunile de la aghiotant, Sanzo intră pe poarta din spate a castelului, în grădina interioară. Shonyu, care stătea în picioare la umbra unui copac, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
alcătuiau un lanț uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți se străduiau să-l întrezărească pe Hideyoshi în mijlocul lor, dar marele comandant era atât de scund și de banal la înfățișare, încât, înconjurat de generalii săi călări, trecea neobservat. Hideyoshi, însă, privea mulțimea și, în secret. zâmbea încurajat. Osaka va prospera,“ își spunea el. „Deja pare să înflorească, iar acesta este semnul de cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de a nu umbla țanțoș, nici chiar când mă aflam în compania altor copii. Un alt motiv pentru care arăta așa e că, pe vremea când învățam în chilia rece a Templului Rinzai, citeam cărțile la un birou atât de scund, încât trebuia să stau aplecat peste ele ca un cocoșat. Ajunsesem aproape obsedat de gândul că, într-o bună zi, aveam să fiu eliberat din prizonieratul la clanul Imagawa și trupul meu avea să-mi aparțină din nou. Nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
făcu o vizită celor doi fii ai lui Shonyu rămași în viață și-i încurajă să fie tari. În noaptea aceea, deveni asemenea unui membru de familie și vorbi, ore în șir, despre amintirile lui cu Shonyu. — Sunt un om scund, iar Shonyu era și el la fel. Când acest omuleț mic îi întreținea pe ceilalți generali, dansa adesea dansul lăncii, la beție. Cred că nu l-a arătat niciodată membrilor familiei, dar era cam așa. Încercând să-l imite, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el și cei mai de încredere vasali ai săi salutară victoria cu numeroase cești de sake. Peste câteva ore, Hideyoshi se ridică clătinându-se în picioare și le ură musafirilor noapte bună. Încet, se îndepărtă poticnit, pe culoar, un om scund cu față de maimuță, înconjurat de doamnele sale de onoare, aproape ascuns între mătăsurile colorate și foșnitoare ale kimonourilor lor cu multe straturi. Râsul femeilor continuă să se audă de-a lungul coridoarelor aurite, în timp ce făptura măruntă a conducătorului suprem al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar fi fost pus în fața unei dileme morale în care era dificil să alegi. Câteva credite în plus oricum nu strică nimănui, aprecie cu cinism în timp ce procesiunea care-l aduse se opri iar el își făcu intrarea. Secundul Darius, tânăr, scund și cu o piele neagră ca abanosul, înaintă cu mâna la piept, în semn de salut, îndată ce Kaan, cu un zâmbet unsuros pe buze, apăru în cadrul unuia dintre cele trei culoare de acces spre puntea navei. Se opri însă brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
dosul tufei de liliac se ivește siluieta călugărului. Inima îmi tresare cu putere... În fața mea se află bătrânul... Albul pletelor și al bărbii contrastează puternic cu negrul anteriului. Sprâncenele căzute deasupra ochilor par mai lungi. Umerii lăsați îl fac mai scund decât îl știam. Merge sprijinindu-se într-un toiag. M-a descoperit și toată ființa lui s-a aprins parcă! Ochii au căpătat lumină din razele asfințitului, zâmbetul i-a îndulcit trăsăturile feței și tot trupul parcă a căpătat vigoare
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]