247,628 matches
-
și alte interpretări și actori iluștrii, care au jucat, cîndva, pe aceeași scenă, aceleași roluri. Eu nu-l cunosc pe Traian Zecheru. Decît din poveștile altora. Imaginația mea îl compune și îl recompune în mii de feluri. Ne leagă un singur, dar esențial lucru: dragostea de teatru. I-am auzit însă, de nenumărate ori, vocea. Gravă, cu o rostire impecabilă, ușor prețioasă, care îi dă cuvîntului ponderabilitate și nuanțe precise. Inflexiuni din alte timpuri într-o limbă română perfectă. Dacă dorești
Așteptînd la arlechin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14118_a_15443]
-
peisajul artistic românesc și formulează într-un limbaj dezlănțuit și imprevizibil. O face însă cu o forță enormă și cu o candoare de artist care nici nu spune totul dintr-o dată și nici nu se lasă descoperit doar dintr-o singură privire. Florin Niculiu Chiar dacă la prima vedere pare o simplă subspecie a peisajului, o abreviere domestică a dezlănțuirilor naturii, Grădina a făcut în pictura noastră contemporană o spectaculoasă carieră. Opusă acromatismului urban și aparentei dezordini a vieții cotidiene, ea a
Amneziile posterității (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14119_a_15444]
-
bucurii carnale, între impudic și inocență. Născociri miniaturale sau somptuos revărsate, în caligrafii ale imaginilor vital sugestive. Fără să se complice în ipocrizii. Beneficiind de pe urma ediției de față de fireasca dispunere cronologică a ciclurilor de poezie, cu pornirea în 1964 prin Singur printre poeți, până la Puntea, cu subtitlul Ultimele, din 1997, realizăm cum creează metaforele condiției umane și comunică prin ele cu ființa umană și, înainte de toate, cu sine. Ceea ce ediția oferă ca lectură în perspectivă, din chiar interiorul poeziei. Fiindcă abia
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
des symboles (coordonatori Jean Chevalier și Alain Gheerbrant). Realizat după modelul dicționarelor din cultura italiană (Concordanza di tutte le poesie di Eugenio Montale, Concordanza dei "Canti" din Giacomo Leopardi - sub coordonarea lui Giuseppe Savoca), Dicționarul... are în cultura română un singur precedent: Concordanța poeziilor lui B. Fundoianu (coordonator Marian Papahagi). În spațiul cercetării științifice a limbajului poetic eminescian, demersul grupului de cercetători, foarte restrîns (Mihaela Cernăuți-Gorodețchi, Minodora Donisă-Besson, Mioara Săcrieru și Mihaela Anițului), coordonat de Dumitru Irimia, este singular. O eventuală
O nouă perspectivă by Zamfir Bălan () [Corola-journal/Journalistic/14136_a_15461]
-
Luminița Voina-Răuț Născut la Barcelona în 1933, Juan Marsé, autorul romanelor Închiși cu o singură jucărie (1961), Această față a lunii (1962), Ultimele seri cu Teresa (1965), Obscura poveste a verișoarei Montse (1970), Dacă îți spun că am căzut (1973), Mă voi întoarce într-o zi (1982), Ronda del Guinardo (1984), Locotenentul Bravo (1987), Amantul
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
și Juan Benet. Deținător a prestigioase distincții literare (Premiul Planeta, Premiul Biblioteca Breve, Premiul Național al Criticii, Premiul Internațional al Uniunii Latine, între altele), scriitorul catalan e mai puțin cunoscut la noi, unde i s-a tradus pînă acum o singură carte, Ultimele seri cu Teresa (Editura Eminescu, 1998, în excelenta versiune a Tudorei Șandru Mehedinți). Romanul Vraja Shanghaiului (în curs de apariție la Ed. Polirom), din care vă prezentăm azi un fragment în avanpremieră, a obținut Premiul Național al Criticii
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
Scoase din buzunar vreo șase agrafe de păr și zise: Dă-i astea din partea mea. Și almanahul ăsta cu Rip Kirby, care pare aproape nou. - Ai văzut-o de aproape, ai fost la ea? - l-am întrebat. - Cîteodată. Cînd e singură. În fiecare după-masă, inclusiv duminica și-n zilele de sărbătoare, mi-a explicat Finito, mama Susanei pleca de acasă la trei și jumătate ca să meargă la slujbă și nu se întorcea pînă la opt; întotdeauna îi ruga să-i spună
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
cărbuni, și i-au adus. Alteori se duceau fiindcă le cerea ceva de citit sau frunze de eucalipt pentru oala care fierbea pe sobă; fiindcă îi făceau rău florile din vasul de lut ori pur și simplu pentru că se plictisea singură. - Așa că poartă-te bine cu Susana sau o să ai de-a face cu noi - mai zise Finito, deschizînd grilajul și lăsîndu-mă să trec. Acu' poți să intri, piciule! În timp ce înaintam în grădina părăginită unde tufele de leandri lîncezeau la umbra
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
mă conduse. Și n-o băga în seamă dacă îți face nazuri. Te aștepta, de fapt. Mă însoți puțin, pînă în fața unui dormitor care am presupus că era al ei, și mă încurajă cu un zîmbet: mai departe să merg singur pînă la galerie. În interior, vila nu părea așa de mare cum apărea din afară. Dar chiar de la această primă vizită, m-a derutat coridorul în penumbră: părea interminabil, așa de lung că mi-a creat ciudata senzație, în timp ce înaintam
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
spus că sunt foarte bolnavă și că nu trebuie să te apropii prea mult de mine, băiete? - Ba da. - Știi ce boală am? Am întîrziat un timp cu răspunsul: - Ai plămînii bolnavi. - Nu, domnul meu. Nu plămînii. Plămînul. Numai unul singur. Și știi care? - Nu. - Stîngul. Rămase tăcută o vreme, fără a înceta să mă privească. Era în privirea ei o răutate studiată și o crispare voită, impusă de febră și de sîngele chinuit care, în decursul relației noastre avea să
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
și de sîngele chinuit care, în decursul relației noastre avea să mă tulbure mai mult decît însăși ideea că mă puteam molipsi... Deodată păru foarte obosită, închise ochii și suspină încet de parcă s-ar fi temut să nu-și facă singură rău. I-am spus atunci: - Finito mi-a dat asta pentru tine " i-am întins agrafele și almanahul cu Rip Kirby, pe care nici n-a catadicsit să-l privească. Alese două agrafe și în timp ce și le punea, strîngându-și părul
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
muzica Sufletului.// Mă văd în oglindă și mă sperii/ Căci ea reflectă nu chipul meu ci fețele Morții./ Respir și îmbătrânesc aerul din jur cu neființa mea..." Poemul continuă cu o infinitate de ipostaze și trăiri ale limitei: "Acum stau singură cu sufletu-mi devastat în palme". "Alerg acum, dar nu pentru a mă ascunde de Moarte/ Ci pentru a-mi umple golul din mine", "Și-mi redeschid vernisajul de vise și doruri"... Cristina are , Doamne, Dumnezeule, mai mult decât oricând
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14124_a_15449]
-
ne prăjiți, ouă să ne fierbeți, s-a hotărît S.N.C.F.R.-ul să ne extermine ca la Auschwitz ca să scape statul de plata salariilor și pensiilor?" După ce m-am asigurat de solidaritatea masculină, mi-am găsit un loc în altă parte. Singură. Deși geamurile erau cumplit de murdare, am reușit să mă bucur, pînă la lacrimi, de splendoarea nobilă a Făgărașului acoperit misterios pînă la jumătate de zăpadă, de blîndețea peisajului divin pe care îl străbăteam în ritmul unei locomotive neelectrificate, în
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
de minute. Un tren tocmai plecase, altul, internațional, de la Budapesta, ar trebui să sosească la 20.30. Se anunță o întîrziere de patruzeci de minute. Mă îmbrățișez și-mi iau rămas bun de la șoferul care se întoarce, grabnic, la Sibiu. Singură în holul unei gări incredibil de neprimitoare. Sînt împodobită ca un pom de Crăciun. Nu mișc. Am stat mai bine de o oră în picioare, paralizată de frig și îndelung studiată de privirile trecătorilor. Făceam parte deja din décor. Un
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
că nu a făcut, în cele din urmă, pipi pe mine ca pe o statuie în mărime naturală. Nici acum nu știu cum am ajuns pe peron și cum m-am suit în tren. În fine, vagon curat, civilizat, nemțesc de la second-hand. Singură în compartiment. Mă așez, nu mă dezbrac. Nu simt decît fierbințeala lacrimilor de pe obraji. La Predeal realizez că sînt vie. Pe hol, pustiu. Nu văd nici-un chip, aud numai niște voci, conversația prețioasă pe care o doamnă o purta cu
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
Și nici mobilul, închis în gară la Ploiești. Pe coridor, nici urmă de fluier sau de vreun tip, fie el și cel mai elegant din România. Tînărul, încă buimac, mă ajută să cobor în noapte, undeva, la triaj. Taximetristul milostiv, singurul care a oprit, mă întreabă unde merg. "La căsuța albă...", murmur ușor. N-am mai închis ochii pînă în zori. Nici acum nu dorm. E lună plină. Mare, enormă, rotundă, splendidă s-a proptit în gardul meu și luminează straniu
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
unghie; dacă înainte părea onest, acum e un simplu ticălos; dacă înainte merita respect, acum e o cîrpă cu care cineva șterge pe jos. Criticii n-au, dacă nu doresc să și-i pună pe scriitori în cap, decît o singură soluție: să le țină cu multă demnitate, de cîte ori e cazul, oala de noapte. Cum se poate deduce, inșii cu mirosul prea fin nu trebuie să spere la o carieră de critici literari.
Oala de noapte () [Corola-journal/Journalistic/14142_a_15467]
-
și escroc, Mircea Dinescu se așază firesc, și astăzi, pe lista celor vizați spre grabnică exterminare. Întrupare a însăși ideii de libertate, Mircea Dinescu e bârna din ochiul puterii smintite și nesătule care nu visează decât la imnuri pe o singură voce (PSD) și la balade pe mai multe țevi de mitralieră (PRM). Cât despre Horia-Roman Patapieivci, ce să mai spun? El e dușmanul natural al oricărei forme de prostie, incultură și fariseism. Ivit strălucitor în viața publică a României după
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
nici mai mult, nici mai puțin, decât să pună în pericol politica oficială a statului român. Adică li se cerea, la modul cel mai direct, să trădeze. Și au trădat. De toată această perdea de ceață profită, alături de securiști, un singur om. Numele lui e Gheorghe Onișoru. Orice adjectiv infamant la adresa acestui individ mi se pare prea slab. În lunga și nu tocmai imaginara listă a celor care-au făcut de rușine ideea de intelectual și de român el ocupă de pe
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
vorbind, "cere palme"! Actorii - Tamara Crețulescu, Florin Piersic Jr., Tania Popa - sînt expresii fidele ale stilului regizoral. Nu-i crezi nici o clipă, deși ei "joacă bine"! Mai normal și mai verosimil evoluează "secundarii" Eusebiu Ștefănescu, Ilinca Goia, Silviu Petcu. Iar singurul actor al filmului care reușește să fie adevărat e Ioan Niciu, în postura unui bătrîn din generația celor care "au trecut de la tinerețe direct la vîrsta a patra". De punerea în pagină a acestui personaj se leagă și unicele momente
Dumnezeu e mare, ele sînt mititele by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14120_a_15445]
-
Dar Hoffmann e mai întîi bărbat și abia apoi poet. El nu vede în femeie decît o marionetă (o ingenuă - în actul doi și/sau o curtezană, în final). Hoffmann nu poate să accepte o Olympia răzvrătită, care se eliberează singură. El preferă să rămînă ancorat în clișeele burghez-patriarhale, iar apoi vituperează împotriva lui Niklaus. Nu înțelege nici măcar că personajul cel malefic e, de fapt, Coppelius și nu neapărat Niklaus. Sau poate că, de fapt, Hoffmann a ghicit ce se întîmplă
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
clipă mai devreme decît prevăzuse) la gunoi, ea, îndrăgostită incurabil de poet, se întrupează în Antonia, în Giulietta. Regizorii din ultimul deceniu al secolului XX par a fi înțeles tot cam așa scenariul. Fiindcă tot mai mulți optează pentru o singură soprană care să interpreteze toate ipostazele himerei. Aici ar mai trebui adăugat că o fac, poate, și pentru că nu găsesc prea ușor o voluntară pentru Antonia. Hotărît, ingenuele nu prea mai există, dacă vor fi existat vreodată. În montările contemporane
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
ratează - rămîne etern pe mal, privind în larg. Și ascultînd cum, cinic, îl ceartă Niklaus - o mezzosoprană. Pînă la un punct, Olympia e superioară Galateei. Pentru că, într-un final, ea scapă de sub puterea creatorului ce i-a dat viață. Hotărăște singură pe cine să iubească. E o experiență care la ceva tot îi slujește. Totuși, cine știe oare cine, ce și cum e Galateea, după ce se întrupează? E posibil ca, dezamăgită de Pygmalion, să fi regretat, cîndva, în viitor, că nu
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
în multe cazuri un ideal de pronunție care mi se pare, în mare măsură, o ficțiune culturală. La serii întregi de cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale contexte și registre de uz; ținîndu-se cont de diferiți parametri sociolingvistici și de variațiile de tempo ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]