KorAP: Find »[drukola/base=slav & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...171 >

4,254 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

în preajma întemeierii statelor și a întăririi feudalismului, satele noi alcătuite aveau câte un conducător și organizator al satului și un șef militar (voievod) în satele întărite cu șanțuri. Titlul lor era acela de jude (termen latin), tradus prin cneaz (termen slav). Numele acestor conducători, moșul satului, legat prin sânge de marea familie a locuitorilor satului, se regăsește în denumirea satelor cu pluralul unui nume propriu de bărbat. Și mai târziu, până în secolul al XVII-lea, întâlnim în documente conducători de obști

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
autohtone și autoritatea politică și militară a migratorilor au luat forma unor raporturi de dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare tradiționale ale acesteia. Relațiile cu populațiile migratoare aveau să ducă treptat la sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în sânul comunităților autohtone. În momentul pătrunderii slavilor pe teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în faza de destrămare a societății gentilice, forma lor de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare tradiționale ale acesteia. Relațiile cu populațiile migratoare aveau să ducă treptat la sedentarizarea acestora este cazul slavilor -, la integrarea în timp a acestora în sânul comunităților autohtone. În momentul pătrunderii slavilor pe teritoriul carpato-dunărean, în a doua jumătate a secolului al VI-lea, ei se găseau în faza de destrămare a societății gentilice, forma lor de organizare politică fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
societății gentilice, forma lor de organizare politică fiind "democrația militară". În momentul instalării lor, o dominație politică slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca și relațiile cu alte populații nomade (migratoare), în general. Însă, pe măsura integrării etnice a slavilor în comunitățile autohtone, în următoarele secole, o dată cu asimilarea lor, are loc și integrarea politică, adaptându-se formei de organizare tradițională, obștea, și se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavă asupra populației autohtone romanice pare să fi caracterizat vechile raporturi dintre uniunile de obști teritoriale autohtone și grupurile politice și militare ale slavilor, ca și relațiile cu alte populații nomade (migratoare), în general. Însă, pe măsura integrării etnice a slavilor în comunitățile autohtone, în următoarele secole, o dată cu asimilarea lor, are loc și integrarea politică, adaptându-se formei de organizare tradițională, obștea, și se constituie comunitățile româno-slave. Evoluția procesului de organizare politică pe teritoriul locuit de români, în secolele VII-X, se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
loc la altul, în anumite perioade, în ansamblul hotarelor sătești a existat o continuitate neîntreruptă de viețuire. În așezări, alături de autohtoni, descoperirile arheologice atestă și prezența populațiilor nomade sau migratoare. În secolele VII-X, asimilarea de către români a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente culturale specifice fiecărei populații, în așezări și cimitire, ci și prin folosirea în comun a acelorași așezări și cimitire. Conviețuirea îndelungată între români și populațiile nomade, slavi mai ales, eterogene sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a unor grupuri de slavi este dovedită concret nu numai de prezența unor elemente culturale specifice fiecărei populații, în așezări și cimitire, ci și prin folosirea în comun a acelorași așezări și cimitire. Conviețuirea îndelungată între români și populațiile nomade, slavi mai ales, eterogene sub aspect etnic și lingvistic, s-a încheiat cu o sinteză culturală unitară (civilizație), specifică unor teritorii întinse. Superioritatea numerică, caracterul autohton și sedentar, ca și trăsăturile generale ale civilizației locale au permis românilor să asimileze, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și metal, apoi baladele cântăreților ("joculatores"), cântecele populare-toate aceste mărturii arată gustul pentru frumosul artistic de ancestrală tradiție. Ceramica românească aflată în așezările și cimitirele din secolele VII-X coexistă cu cea slavă (lucrată cu mâna), care aparține ultimului val migrator slav, pătruns în Transilvania, la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea. În perioada aceasta, pe teritoriul carpato-dunăreano-pontic, se practicau două rituri principale de înmormântare: înhumația și incinerația-majoritatea necropolelor sunt de înhumație. Inventarul mormintelor este relativ bogat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
75-80 %), dar la Brateiu și Păuleasa (244 și 252 morminte), predomină incinerația (85-90 %). Ca atribuire etnică este dificil de stabilit, dar, în general, cele de înhumație creștine sunt ale romanicilor (dar unele sunt bulgare), iar cele de incinerație sunt ale slavilor timpurii, necreștinați. Necropolele tumulare de la Nușfalău, Someșeni și Apahida, din Transilvania, ce cuprind exclusiv morminte de incinerație cu inventar bogat, datate sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, aparțin unor slavi târzii pătrunși aici.26 Această

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele de incinerație sunt ale slavilor timpurii, necreștinați. Necropolele tumulare de la Nușfalău, Someșeni și Apahida, din Transilvania, ce cuprind exclusiv morminte de incinerație cu inventar bogat, datate sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea, aparțin unor slavi târzii pătrunși aici.26 Această perioadă este una a construcțiilor fortificate, începând cu sfârșitul secolului al VIII-lea și continuând cu secolele IX-XI. Aceste fortificații au fost înălțate inițial de uniunile de obști mai puternice, în scopuri de apărare față de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin Novela XI din 14 aprilie 535, împăratul Justinian a înființat Arhiepiscopia Justiniana Prima, ca instituție bisericească autocefală, având reședința în sudul Dunării. Jurisdicția acesteia cuprindea, pe lângă teritoriile din sud, și regiuni și cetăți din nordul Dunării. Ulterior, în urma năvălirii slavilor, arhiepiscopia respectivă și-a încetat activitatea. O întrebare dramatică ce se pune: ce s-a întâmplat cu biserica (comunitățile creștine) din nordul Dunării, după năvălirea slavilor, în prima jumătate a secolului al VII-lea? Această migrațiune, urmată de aceea a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe lângă teritoriile din sud, și regiuni și cetăți din nordul Dunării. Ulterior, în urma năvălirii slavilor, arhiepiscopia respectivă și-a încetat activitatea. O întrebare dramatică ce se pune: ce s-a întâmplat cu biserica (comunitățile creștine) din nordul Dunării, după năvălirea slavilor, în prima jumătate a secolului al VII-lea? Această migrațiune, urmată de aceea a bulgarilor (679-680), a provocat mari dislocări de populație și a avut consecințe de durată asupra teritoriilor din această zonă. În primul rând, episcopatele creștine de la Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
provocat mari dislocări de populație și a avut consecințe de durată asupra teritoriilor din această zonă. În primul rând, episcopatele creștine de la Dunăre și-au încetat activitatea, iar populația creștină romanizată a fost prigonită și a îndurat multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
activitatea, iar populația creștină romanizată a fost prigonită și a îndurat multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă de cult în secolul al X-lea (cf. Panaitescu), slavona a rămas în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
medievale timpurii la est de Carpați. Așezarea de la Fundu Herții (jud. Botoșani), Iași, 1987. 28. Istoria Românilor, vol. III, p. 91-93. 29. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 141-157, 172-184, 185-201. CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII "O întreagă școală de slaviști a încercat timp de două secole să arate că slavii au avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
III, p. 91-93. 29. M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, București, EIBMBOR, 1991, p. 141-157, 172-184, 185-201. CAPITOLUL V INSTALAREA SLAVILOR ÎN NORDUL DUNĂRII "O întreagă școală de slaviști a încercat timp de două secole să arate că slavii au avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de stat, care a acoperit în Balcani orice perpetuare romanică și orice urmă românească" (Iorga).1

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
avut o inițiativă politică servită de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de stat, care a acoperit în Balcani orice perpetuare romanică și orice urmă românească" (Iorga).1 Migrația slavilor Informațiile izvoarelor scrise despre slavi, din secolele VI-VII, sunt numeroase dar incomplete. Astfel de informații ne-au dat istoricii bizantini Procopius din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de o organizație militară, că ei au urmărit conștient, nu ca seminții, ci ca națiune (neam), o idee de stat, care a acoperit în Balcani orice perpetuare romanică și orice urmă românească" (Iorga).1 Migrația slavilor Informațiile izvoarelor scrise despre slavi, din secolele VI-VII, sunt numeroase dar incomplete. Astfel de informații ne-au dat istoricii bizantini Procopius din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea istoriei migrațiilor slave. Pe de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Caesarea, Iordanes, Mauricius, Teophilact Simocata, Theophanes, Ioan din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea istoriei migrațiilor slave. Pe de altă parte, cercetările arheologice din ultima jumătate de secol au adus date noi cu privire la pătrunderea și stabilirea slavilor în regiunile carpato-dunărene. Teritoriile de locuire ale slavilor înainte de marile migrații erau vastele spații situate la nord de râul Pripet, în regiunile păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare ale râurilor Volga

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din Efes, aceștia fiind multă vreme singurele surse pentru reconstituirea istoriei migrațiilor slave. Pe de altă parte, cercetările arheologice din ultima jumătate de secol au adus date noi cu privire la pătrunderea și stabilirea slavilor în regiunile carpato-dunărene. Teritoriile de locuire ale slavilor înainte de marile migrații erau vastele spații situate la nord de râul Pripet, în regiunile păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare ale râurilor Volga, Oka și Kama. După prăbușirea confederației tribale hunice

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spații situate la nord de râul Pripet, în regiunile păduroase aflate între Vistula și Niprul superior până spre zona de nord-est, în bazinele superioare ale râurilor Volga, Oka și Kama. După prăbușirea confederației tribale hunice, la mijlocul secolului al V-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și bazinul superior al Vistulei, până la granița silvostepei cu stepele nord-pontice. Marea migrație a slavilor, limitată de mișcările populațiilor nomade din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hunice, la mijlocul secolului al V-lea, slavii au început să se deplaseze spre vest și nord-vest, ocupând treptat regiunile cuprinse între Niprul mijlociu, Bugul de sud și bazinul superior al Vistulei, până la granița silvostepei cu stepele nord-pontice. Marea migrație a slavilor, limitată de mișcările populațiilor nomade din răsăritul Europei, s-a declanșat pe scară largă în prima jumătate a secolului al VI-lea. În această perioadă ei sunt amintiți pentru prima dată de izvoarele scrise, Pseudo-Caesarius, Marcellinus Comes, apoi Iordanes, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Iordanes, care vorbește despre poporul venezilor, în zonele de la nord de izvoarele Vistulei, pe un spațiu întins, împărțiți în două ramuri, sclavini, între Vistula și Nistru, și anți, între Nipru și Nistru. În aceeași vreme, se înregistrează primele atacuri ale slavilor împotriva Imperiului, la începutul secolului al VI-lea, spre sfârșitul domniei lui Justin I (518-527). În perioada menționată, grupuri de slavi încep să se infiltreze în regiunile de la răsărit de Carpați sau în estul Câmpiei Munteniei, împreună cu alte grupuri nomade

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]