21,114 matches
-
bulevard/ fumez maiestuos flutur batista parfumată/ în luciul vitrinei îmi admir coafura geometrică/ și tresar văzînd că tinerețea vine spre mine/ cu șolduri de gresie cu sîni violenți" (Bucuria de a ști)". Nicolae Velea mi-a spus cîndva că îl socotește pe Cornel Regman drept cel mai de seamă critic de proză român. Citatele de mai sus nădăjduim că sînt în măsură a sugera și finele antene ce și le-a dezvoltat pentru înțelegerea poeziei, în oglinzile căreia va fi sesizat
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
a formulelor deopotrivă incisive și decisive"; G. Călinescu a introdus maniera dansantă în scris, Perpessicius - lavaliera, iar continuatorii lor - giumbușlucurile". Concomitent cu acest "impresionism" vinovat în ochii unora tocmai prin frăgezimea sa care derivă din talent, Cornel Regman poate fi socotit și un precursor al discursului ludic, debutonat, nutrit din belșug cu ironie, al comentatorilor (de literatură și nu numai) din promoțiile cele mai tinere. Efervescența și neastîmpărul de sorginte poporană săvîrșesc astfel o tranziție în actualitatea ultimă, precum printr-un
Ultimul Cornel Regman (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15855_a_17180]
-
colegii din Cercul literar, dintre care nu unul experimenta aliajul suprarealismului în comportament cu seriozitatea transilvană în ofensiva de emancipare a actului de creație" ("solidaritate" din a cărei recunoscătoare numire desprindem un subsidiar complex de inferioritate al celui ce se socotea, totuși, în raport cu unii din colegii săi, funciarmente mai "rural"): "Ca ardelean ce mă găsesc și totodată ca produs al satului românesc binișor retardat din anii imediat următori Unirii celei mari, am purtat cu mine un veritabil handicap pășunisto-sămănătorist și numai
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
mari creatori", nota că inițiativa sa "are nevoie de justificări" pentru că lipsa seducției verbale și imaginative, limba săracă evidențiază că "după faimosul banchet al lui Eminescu, al lui Caragiale, al lui Creangă, Slavici ne invită la un ospăț mai sărac". Socotea totuși că, după această ierarhizare obiectivă, Slavici - pentru multiplele însușiri ale operei sale - merită să fie așezat în același mare capitol, chiar dacă spre sfîrșit. Aceasta nu înseamnă o diminuare a operei lui Slavici ci o dreaptă prețuire a unei arte
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
un om normal) incompatibile. Ce caută, lîngă Dinu Săraru, Al. Paleologu? Dar Al. Ciocâlteu lîngă Al. Mironov? Dar Alex. Mihai Stoenescu lîngă Hajdu Gyözö? Cronicarul se întreabă, Cronicarul răspunde. "Impricinații" vor tăcea în veșnicie. După ce în numărul precedent, Dan Zamfirescu socotea epoca lui Ceaușescu un apogeu al istoriei românești, să ne mai mirăm că Romulus Vulpescu declară aberantă ideea manualelor alternative? Sau că, în imediată vecinătate, Ion Rotaru scrie o tabletă despre cum i-a lămurit d-sa unei "franțuzoaice get-beget
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15863_a_17188]
-
locului. De fapt, literatura nici nu are prea mult în comun cu distracția. În înțelesul de abatere de la ceea ce constituie însușirea de bază a ființei umane: a gândi, a judeca, a te pune în raport cu alții și... dacă nu vom fi socotiți pedanți... ființă în stare de a fi captată de cerul de deasupra capetelor noastre precum și de conștiința din noi. Adagiul clasic, pomenit în atâtea împrejurări. Literatura majoră, ca o modalitate de cunoaștere sui-generis, poate fi, de aceea, nu de puține
Supliciul lecturii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15862_a_17187]
-
E vorba de o intervenție a lui Rastignac pe lângă bunul său prieten, doctorul Bianchon-fiul, să pună o vorbă bună unchiului său, judecătorul Popinot, în sprijinul marchizei d'Espard care vrea să obțină o interdicție asupra soțului ei, marchizul d'Espard, socotit nebun și incapabil să-și administreze bunurile. Popinot, unul din marii eroi balzacieni, nu este judecătorul pe care marchiza să-l ducă de nas. Intriga dobândește, deodată, un suspans criminalistic. În cele din urmă, la intervenția nepotului său, doctorul Bianchon
Supliciul lecturii by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15862_a_17187]
-
Nichita Stănescu puteai să înțelegi ce vrea să zică drumul sigur, drumul bătătorit, fără surprize: AURA MEDIOCRITAS, ce trebuia musai evitat. Firesc, nici un poet mare nu acceptă normalitatea. Dar ce era ciudat, era că Nichita elogia arta de a povesti, socotind-o un teritoriu mai greu de stăpânit. Nici un alt poet, din câți am cunoscut, nu se apleca înaintea roabei umile, Proza, să-i spele picioarele, ca Mântuitorul pe ale cerșetorilor.
Variații pe aceeași temă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15874_a_17199]
-
de a-i instrui pe romani și de a demonstra în chip practic că limba latină este capabilă să exprime gândirea speculativă. "Filozofia își face abia acum apariția în literatura latină", afirma oratorul, și, dată fiind importanța acestui domeniu, el socotește că "trebuie tratat în limba latină". Plutarh va diagnostica corect scrierile filozofice ale lui Cicero, spunând că ele sunt "traducerea în latină a tuturor termenilor aparținând dialecticii și fizicii". Dar cât efort l-a costat această traducere. Cât a mai
Clipa de fericire a lui Marcus Tulius Cicero by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15905_a_17230]
-
magnetismul" acestei aristocrate "prietene a poeziei". În corespondență Domnița pastișează mai mult sau mai puțin conștient stilul marelui ei prieten, îi secondează cu fidelitate ideile și gusturile. Să fie acesta motivul pentru care această femeie cultă și-a refuzat creația, socotind cu luciditate că "mediocritatea în creație nu dă niciodată ascendent asupra excelenței în receptare"? Corespondența dintre cei doi are adesea tonul îngrijoratei preocupări pentru sănătatea șubredă a Domniței, preocupare pe care poetul o împletește cu șăgalnice scuze și amânări ale
Primăvara halucinantă a lui Miller by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15883_a_17208]
-
o idee năstrușnică ne veni: ce-ar fi să vizităm, să trecem pentru câteva ceasuri dincolo în Berlinul de Vest, în care nu mai fuseserăm niciodată. Ceea ce ni se păruse foarte simplu. Nu veneam noi din Suedia? din Danemarca?, țări socotite ca făcând parte din alianța occidentală... Logica ne spunea că un ins care a trecut prin Finlanda, Suedia, Danemarca, ar fi putut să intre și în Berlinul de Vest, în ciuda blocadei sovietice. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
închistat, opus modelului liberalist occidental. Și asta o face în cîteva texte, reunite, dedicate exclusiv acestei preocupări tematice absorbante. Un prim text ia în discuție conceptul de românism, cu intenția de a ne propune o definiție posibilă. Și asta pentru că, socotește dl Preda, "înainte de comunism, trebuie să luăm în calcul românisul. Iată adevăratul responsabil atît pentru ideea că trecutul nostru național este, ca să zic așa, supus gloriei, cît și pentru sentimentul că prezentul e dezolant". Firește, românismul e un tip de
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
Papilian (1889-1958), D. Caracostea (1879-1964) la care se adăuga revista clujeană Gând românesc, o revistă ce afirma spiritualitatea românească din Transilvania. Nu aprecia, în schimb, revistele apropiate modernismului și avangardismului contemporan. Astfel revista Azi a lui Zaharia Stancu (1902-1972) era socotită ca prea îndepărtată de realitatea autohtonă și Familia din Oradea primește admonestări pentru că refuză transilvanismul. Dar, mai ales, Septimiu Bucur se ridică mereu nervos împotriva Jurnalului literar, care ar promova, la întîmplare unii poeți din perioada lor de noviciat artistic
Revista România literară by Nae Antonescu () [Corola-journal/Journalistic/15904_a_17229]
-
o antropologie. Punctului de vedere al lucrurilor, al existențelor (onta) i se substituise punctul de vedere al omului: Acesta a fost sîmburele originar din care a explodat modernismul, cu desprinderi succesive de planete, ca în expansiunea universului imaginată de filosoful-savant". Socotind că lucrul în sine e incognoscibil, Kant afirma că intelectul refuză a mai tenta o adecvare la lucruri, conform tezei lui John Locke, că el ne este oferit doar prin modificările pe care le vădește sensibilitatea noastră. Intelectul cunoaște exclusiv
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
mai înțelept, după vorbirea sa și cu acesta se împreuna în mijlocul nopții adânci, viscolite, a țării lor de la miazănoapte. Albii de prin alte locuri ale pământului, ce-i vizitau cu corăbiile lor, se mirau de acest obicei, pe care-l socoteau înapoiat, cu toate că despre aceștia unii eschimoși mai umblați povesteau cele mai urâte lucruri. Întâmplarea a făcut ca în acea noapte din Alaska, tatăl viitorului băiețel să fi fost un cărturar tânăr, englez, pripășit pe la ei. Și astfel, mama băiețelului, cea
Doi fulgi de zăpadă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15940_a_17265]
-
Vadim Tudor sau Adrian Păunescu, e mai mult o problemă de minimă etică: amîndoi sînt niște... știm noi ce..., dar primul nu există în literatură, cîtă vreme cel de-al doilea a ales să nu mai existe... În State, vă socotiți scriitor? Nu, sigur că nu! Toată literatura de ficțiune o scriu în limba română și, cu un singur "accident" (nuvela Panic Syndrome!, publicată în engleză), în limba țării în care trăiesc acum n-am tipărit decît studii de critică literară
Dumitru Radu Popa: "Sansele nu se asteaptă ca o pară mălăiată" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15907_a_17232]
-
în Maramureș și Bucovina, despre evreii agricultori și ciobani, atestată, aceasta din urmă, de statistici și recensăminte. Capitolul (secțiunea) din carte despre portretul moral și intelectual al evreului aduce, la început, în dezbatere evreul inteligent și viclean, cînd inteligența era socotită primejdioasă. Pentru că această inteligență, înnăscută sau dobîndită, naște, invariabil, viclenie. Și se citează, în sprijin, destule exemple, din care nu lipsește și aprecierea lui Cioran din 1936 (Schimbarea la față a României). O altă prejudecată negativă a acestui portret moral
Prejudecăți antisemite by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15937_a_17262]
-
era aceea, firească la oamenii bătrîni (în secolul XIX, la puțin peste 60 de ani cîți avea epistolierul, oamenii se simțeau foarte bătrîni) de a-și aminti trecutul. Așa că Ghica s-a pus pe treabă și, destul de enervat de prezent, socotindu-se mai degrabă om al vremilor apuse, adoptă din capul locului față de trecut o atitudine întrucîtva tendențioasă. Nerecunoștința contemporanilor tineri, de care suferea și Alecsandri, a agravat parti-pris-ul naratorului. Rezultatul nu este, după părerea mea, care ar putea fi verificată
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
despre spectacolul examenelor școlare din vară, de confesiunea d-lui Al. George Modele de urmat și de uluitoarea coincidență descoperită de dl George Geacăr și anume aceea că poezia pentru care Radu Gyr a fost condamnat la moarte în 1958, socotită de Securitate "un virulent manifest anticomunist" (după cum rezultă dintr-un documentar publicat în revista Memoria), a intrat pe la finele anilor '80 într-un montaj literar destinat echipelor artistice din Cîntarea României și a fost auzită de dl Geacăr recitată pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15927_a_17252]
-
Nici așa n-a reușit. Protocronismul și-a primit replica meritată și cenzura n-a putut, oricîte șicane i-a făcut, s-o împiedice să apară în reviste, în România literară și în altele, pe care d-na Șipoș le socotește acum lipsite de demnitate, lașe sau făcînd jocul regimului. Adevărul istoric este că întoarcerea s-a dovedit imposibilă, după cum spusese Preda, și că Tezele au pierdut războiul cu literatura, chiar dacă au cîștigat cîteva bătălii. Cea mai bună dovadă este că
Scriitorul român față cu reacțiunea comunistă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15959_a_17284]
-
acestea în chip consacrat. Astfel, el continuă tradiția unor Blaga, Arghezi, Voiculescu, Philippide, de "căutare a absolutului", prin confruntarea ipostazelor telurice ale omului cu vocația sa transcendentă, de "luptă" (stare agonală) dintre cele două planuri adverse. Dar nu poate fi socotit un epigon al maeștrilor numiți. Prin experiența sa (orice creație autentică nu poate fi decît, cum ar spune Joyce, o work in progress), putem constata cum Răul înaintează spre noi zone, deschide noi priveliști, în consonanță cu o epocă în
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
absolutizare a rătăcirii care ar fi destinul astrului pe care călcăm: Rătăcirea ignoră orice adevăr al ființei... Pămîntul apare ca ne-lume a rătăcirii. Din punct de vedere al istoriei ființei, el este astrul rătăcitor" (Heidegger). Dacă Răul poate fi socotit un dat inițial al omenirii, el cunoaște o devenire, o istorie, evoluează în anume ritmuri, se întrupează într-o fenomenologie datorită căreia atinge uneori cote maxime, nu numai prin decantările conștiinței ce-l răsfrînge, ci și prin contextualizarea sa de
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
care te-au momit/ Departe de poemul pustiitor ce te lasă fără strop de aer în plămîni;/ Trupul în întregime o rană să ți-l adăpostești într-o ocnă de sare;/ În dreptul vizuinii șacalului să-ți așterni spovedania, ți-ai socoti sufletul la fel despovărat" (ibidem). Omul n-ar fi decît o eternă victimă a unei pedepse fără cauză, manifestată din vremuri aorgice, o pedeapsă primitivă, sălbatică, a cărei consecință este căderea ființei, prin suferința ce-o îndură, într-o stare
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
care apar, în 1934, compact, datorită strădaniei mereu prompte a lui Sașa Pană, sub titlul exact Primele poeme. Autorul a avut grijă să-i comunice editorului să rețină din acel caiet adolescentin numai poeziile datate după 1912, pe care le socotea un adevărat început și o efectivă pregătire a activității sale de la Dada încoace. Să desprind de acolo un scurt poem intitulat Vacanță în provincie: "Trece pe stradă domnul în negru cu fetița! Bucuria cerșetorilor la înserare/ Dar am acasă un
O postumă a lui Crohmălniceanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15951_a_17276]
-
piesele lui Eliade-Rădulescu și ale lui Ponescu (?!?) e închis. E uimit de numărul trăsurilor și al birjelor, precum și de cel al bisericilor, pe care le numără însă cam în grabă, căci îi ies doar o sută, în timp ce, mai înainte, alții socotiseră până la 365 (una pentru fiecare zi a anului...), cifră simbolică ce are și virtutea de a fi mai aproape de adevăr. însemnările lui Neruda devin interesante abia dacă sînt citite în comparație cu notele călătorilor care au ajuns în Țările Române cu măcar
Bazarul cu imagini by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15947_a_17272]