962 matches
-
de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care se legăna în bătaia vântului. — Voi îi pedepsiți pe spionii voștri, replică Julius Civilis. Și noi îi pedepsim pe ai noștri. Hector era un spion. — Cum poți fi sigur de vinovăția lui? întrebă cel mai tânăr dintre ambasadori. Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
știute, luate strofă cu strofă, vers cu vers, pornind de la titlu-n jos, și călcate cu șenile filologice, spintecate cu verbe ascuțite de bucătărie japoneză, ca niște rîme, sau ce mănîncă asiaticii, tîrÎte de păr pe pardoseala Înnegrită de sînge, spînzurate, mitraliate simetric, sacadat, torsionate, rupte-n patru și date cu fruntea de pămînt În hazul nebun al asistenței, care știa că-i vine și ei rîndul, amîndoi aveau un haz indiscutabil, primul care lua cuvîntul armat era Gârbea. Numele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ultimul gâde al târgului Iași? Îl știu, vere. Îl știu. Numai că pe vremea lui execuțiile nu se mai făceau pe Podul Spânzurătorii, ci pe Movila Sarandei, aflată în fața porții dinspre nord-est a mănăstirii Frumoasa, care se cheamă chiar “Poarta Spânzuraților”. Pe Movila Sarandei se țineau iarmaroacele și execuțiile aveau loc în zilele de iarmaroc. De ce se chema “Poarta Spânzuraților”? Fiindcă înaintea execuției, oricât de nelegiuiți ar fi fost condamnații la spânzurătoare, primeau totuși binecuvântarea preotului mănăstirii Frumoasa. Până aici ai
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
făceau pe Podul Spânzurătorii, ci pe Movila Sarandei, aflată în fața porții dinspre nord-est a mănăstirii Frumoasa, care se cheamă chiar “Poarta Spânzuraților”. Pe Movila Sarandei se țineau iarmaroacele și execuțiile aveau loc în zilele de iarmaroc. De ce se chema “Poarta Spânzuraților”? Fiindcă înaintea execuției, oricât de nelegiuiți ar fi fost condamnații la spânzurătoare, primeau totuși binecuvântarea preotului mănăstirii Frumoasa. Până aici ai notă maximă, dar spune-mi cum îl chema pe ultimul călău al târgului? Îi spunea Gavril Ciobanul, zis Buzatu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
oala goală seamănă cu vorba ceea: „Bate șaua, să priceapă calul.” Dar nici nu trebuie să întrebi: „Calule, mănânci ovăz?” Că sigur mănâncă - a apreciat moș Dumitru spusa lui Alecu Slobodă. Eu nu știu de ce vorbiți de funie în casa spânzuratului - s-a mirat Pâcu, privind trist la oala goală. Eu zic să ne facem milă de gâtlejurile voastre uscate, dar dacă mâine dimineață mai doarme cineva la răsăritul soarelui, nu mai are ce căuta între noi - a pus moș Dumitrula
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mi se corogească gâtul ca doagele polobocului uitat la soare. Si asta îmi trebuie mie? Dar n-am ce face, vrei nu vrei, bea Grigore aghiazmă! Te rog ca din această minută să nu mai vorbești de funie în casa spânzuratului, Dumitre. Ii deajuns o măciucă la un car de oale. Da’ ce vorbesc eu degeaba? Tie pe-o ureche îți intră și pe cealaltă îți iese. Așa că mai bine tac. Să nu taci, Pâcule, că nici boii nu mai trag
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
Ghergu INTRODUCERE Romanul românesc modern, anunțat, într-un fel, de capodopera realistă a lui Liviu Rebreanu - "Ion" (1920), nu dăduse totuși în acest al treilea deceniu al secolului, prea multe titluri de referință. Liviu Rebreanu va continua cu remarcabila "Pădurea spânzuraților" (1922), cu "Adam și Eva" (1925) și cu "Ciuleandra" (1927). Mihail Sadoveanu realizează prin romanul său "Zodia Cancerului sau Vremea DucăiVodă" (1929), una dintre valoroasele sale opere de inspirație istorică. Ionel Teodoreanu își va inaugura în 1925 ciclul "Medelenilor", iar
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
se solidariza cu ceilalți oameni. Romanul românesc modern, anunțat, într-un fel, de capodopera realistă a lui Rebreanu, „Ion", 1920, nu dăduse totuși, în al treilea deceniu al secolului, prea multe titluri de referință. Liviu Rebreanu va continua cu "Pădurea spânzuraților", 1922, apoi cu „Adam și Eva", 1925, și „Ciuleandra" în 1927. Mihail Sadoveanu va realiza prin „Zodia Cancerului 38 sau vremea Ducăi-Vodă" una din valoroasele opere de inspirație istorică, Ionel Teodoreanu își va inaugura în 1925 ciclul "Medelenilor", iar Mateiu
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
se agită mult, monșer, ca un coi Într-o căldare...“ Sunt lovit din nou, aproape material, de plasticitatea și frumusețea comparației. „Uite, așa ceva nu făceau scriitorii dintre războaie. Să-l luăm pe Rebreanu.“ (Se ridică, luă la propriu romanul Pădurea spânzuraților din raftul cel mai apropiat, se vede că-l ținea la Îndemână, ca pe un scriitor preferat.) „Uite cum Începe acest roman.“ Citește: „Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare Înfiptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
unei frivole. A trece netulburat pe lângă dulcile ademeniri ale speței, a fi mereu capabil să-ți decizi actele existenței tale, nu un biet burattino tras de sforile fanteziei unei fuste. Dar dacă greșești, idiotule, umflându-te În pene În casa spânzuratului?! (joi) Am visat că mergeam pe o potecă ducând la o fântână (iată cum se repetă structura basmului); eram pe coborâșul dintre două coline când am văzut (În vis, bineînțeles!) un fel de țăruș cu o măciulie la cap ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de ce s-au grăbit așa să-l îngroape ? Unde mai pui că înmormântarea a fost după căderea serii. N-am mai pomenit... Înmormântările se fac la prânz... — Nu știi... Cumătrul se aplecă spre el : L-au găsit de dimi neață spânzurat. Popa n-a vrut să-i citească și să-l îngroape. Abia au convins o băieșiță să-l spele. L-au îngropat cam pe ascuns, într-o margine... Pe cruce nu scrie nimic, ca la săracii culeși de pe drumuri... — Ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cauți frânturi de lumină... Omul tău a vrut să se sinucidă trăgându-și un glonte în tâmplă. — Nu e adevărat ! — Bineînțeles că nu e adevărat. Numai că lovitura a fost la fel de puternică precum un glonte. Uite aici... E precum balansarea spânzuratului, o măruntă fisură între vertebrele atlas și axis. În rest, totul e în regulă. De fapt, nimic nu e în regulă... — Ce-i de făcut ? — Nu e meseria mea. Eu sunt fotograf. Eu sunt pozarul zâmbetului pe care carnea îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gâtul îi era tăiat dinspre față, ca de un topor, iar capul îi atârna pe spate, prins de gât doar printr-o bucată subțire de piele. Nu puteam să-i văd fața, dar îi auzeam vocea. Zicea: „Trebuia să fiu spânzurată, nu decapitată!“. Zicea că a fost trimisă de judecătorul lumii de dincolo ca să găsească un înlocuitor. Pentru a se întoarce pentru viața următoare, trebuia să facă în așa fel ca înlocuitorul ei să moară la fel ca ea. O liniștesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
care a rămas precum o stană de piatră. Se apleacă și îi șoptește la ureche, în vreme ce mâinile lui trasează cercuri în aer. Statura lui robustă o împiedică pe Nuharoo să mă vadă. Sunt sigură de ce îi spune: cu cât sunt spânzurată mai repede, cu atât mai bună va fi viața ei. Îi descrie o viață fără rivale, o viață în care doar cuvântul ei contează. Nuharoo este prea speriată ca să gândească. Știu că nu are încredere în Su Shun, dar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și a lansat talentele într-o nouă provocare: aceea a esteticii împotriva nonsensului sau grație nonsensului. Marii romancieri ai anilor '20 se confruntă cu această invazie a experienței și amintirea războiului. Există trei texte majore care jalonează această perioadă: Pădurea spînzuraților, de Liviu Rebreanu (1922), Întunecare, de Cezar Petrescu (1927), Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, de Camil Petrescu (1930). În martie 1919, Rebreanu scria: "La fel masacrul i-a înghițit pe oameni, la fel a produs drame pe
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
retipăriri, publicând mai ales texte originale sau preluate din volume aflate sub tipar. Colaborează cu versuri, între alții, St. O. Iosif (Tudor Vladimirescu, 1901), D. Anghel (Populare spaniole, 1903), O. Goga (Fior, 1911, din volumul Ne cheamă pământul), G. Coșbuc (Spânzuratul, 1916). Se inserează proză și teatru de Al. Vlahuță (Cetatea Neamțului, 1901, din volumul România pitorească), N. Iorga (Mihai Viteazul, 1901), M. Sadoveanu (Zâna lacului, 1904, Întâia iubire, 1911), Ilarie Chendi, Ioan Slavici (Bobocel, 1904, Spaima zmeilor, 1908), M. Eminescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286021_a_287350]
-
mărturiile, au scăpat de Spinelli și Xarava. Cu lanțuri la picioare, mai mult de două sute, răsculații au fost transferați la Monteleone și îmbarcați spre Napoli, unde au ajuns pe opt noiembrie la bordul a patru corăbii: pe catargul fiecăreia atârna spânzurat un cadavru. În portul de la Napoli mulțimea bombănea și rânjea zgomotos, stârnită de Jacopo Antonio Marta. Morții aceia atârnați de catarg sunt pietre de moară pe conștiința lui fra' Tommaso Campanella. Fra' Tommaso nu zicea nimic, lanțurile de la picioare scoteau
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Cobiului (sau în munții Crinului), urmărind, în fapt, prinderea vestitului haiduc. Se conturează astfel conflictul social al baladei: „Că de când s-a haiducit, / Drumuri mari s-au părăsit [...] / Hasnale la Domnie n-a mai venit”. Pentru fărădelegile lui, haiducul trebuie spânzurat în „două furci ș-o cumpeoară, / Ca să-l bată vânt de vară, / Să-l privească multă țară”. Calea (Florica sau Ilincuța în unele variante), sora haiducului, auzind planul, îi adoarme pe meseni cu băuturi tari, ca să se poată strecura neobservată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
mai mult sau mai puțin naturale, de detensionare: „Scârba de seară s-o lași pe dimineață”; „Cine plânge pentru toată lumea orbește”; „Cine are minte multă tace și-ascultă”.) Tact, maniere, diplomațietc " Tact, maniere, diplomație" Nu pomeni de funie În casa spânzuratului. (Bunul-simț ne cere să nu sporim suferințele celui aflat În nenorocire, vorbind, de exemplu, de posibilitățile care ar fi putut exista de a preîntâmpina cauzele care au produs acea nenorocire.) Gura câinelui care latră o Închizi cu un os. (Pornind
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
atunci când acceptăm să nu Întrebăm ceva sau să nu spunem un lucru care, prin sinceritatea lui, ar putea răni prea mult demnitatea cuiva. (Oamenii din popor ilustrează această situație prin bine cunoscutul proverb: „Să nu pomenești de funie În casa spânzuratului”.) Μ Când nu ai nimic de ascuns, devii curajos. Μ A te refugia În solitudine nu Înseamnă neapărat și că poți să fii foarte aproape de tine Însuți sau că ai ce să-ți spui. Μ Omul singuratic se prăbușește, până la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
poezia). Volumul lui Marie Redonnet se numește La mort & Cie, nu are paginile numerotate și conține terțete epice - cinci pe fiecare pagină - care combină ad inifinitum ipostazele a șapte personaje principale: chinezul, cel mai mic pitic, piticul, nebunul, regele, mortul, spînzuratul, la care se adaugă reprezentanți ai unor meserii dintotdeauna (olarul, judecătorul, etc.) și apostolii (desemnați, scurt, „les apotres”). Un aer funest Însoțește fragmentele volmului, iar ordinea lor, după cum sugerează paginile nenumerotate, este aleatorie. Important este, pentru Marie Redonnet, ca succesiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și simt pe față/ luciul oglinzii în care, uite,/ sunt oglindire care îngheață,/ și-aștept să plece cel ce se uită." Umilința, îngenuncherea omului sunt combătute: "Să nu cumva mergând așa/ cu capetele jos/ să vă loviți cu frunțile/ de spânzuratele picioare-ale lui Isus/ și să le ocoliți/ nemaiavând nici curiozitatea/ de-a ști ce trup și cap se află sus,/ cine e posesorul lor,/ pe crucea trudei voastre,/ frații mei fără scăpare." Deși noroiul dăinuie ca un simbol al degradării
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de paradoxuri, - iar poetul Alexandru Obedenaru o răspîndi la «Naționala», cealaltă cafenea a scriitorilor”.2) Ororile - au încercat și unii mai tineri s-o demonstreze - pot fi privite cu detașare, „estetic”. Așa a procedat, de pildă, Ion Vinea în „Visul spînzuratului”, poem datat 1915, în care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt din grădină/Plin de rouă și de frunze moi (în revistă: noi - n. m.)/ Senvîrtește-n axu-i de lumină/Fără frică de ninsori și ploi/ Și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
2) Ororile - au încercat și unii mai tineri s-o demonstreze - pot fi privite cu detașare, „estetic”. Așa a procedat, de pildă, Ion Vinea în „Visul spînzuratului”, poem datat 1915, în care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt din grădină/Plin de rouă și de frunze moi (în revistă: noi - n. m.)/ Senvîrtește-n axu-i de lumină/Fără frică de ninsori și ploi/ Și rîzînd cu ochii amîndoi.// Spînzuratul pînă-n dimineață/Pe același gînd s-a legănat,/Agățat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt din grădină/Plin de rouă și de frunze moi (în revistă: noi - n. m.)/ Senvîrtește-n axu-i de lumină/Fără frică de ninsori și ploi/ Și rîzînd cu ochii amîndoi.// Spînzuratul pînă-n dimineață/Pe același gînd s-a legănat,/Agățat de stele cu o ață/Ușurat de dragoste și viață/ Și simțindu-se neatîrnat.// Astfel făcu haz spre ziuă/ Ascultînd prin arborii vecini/ Păsările ce bat apa-n piuă,/ Și cînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]