9,106 matches
-
curiozitate de neînțeles îi dădea târcoale. Ce propuneri are fata cea rea? își zise în mintea sa. Mâncă ceva la mall, apoi se întoarse la spital. După ce se pregăti pentru operație intră în sală. O tânără, înfrigurată, îl aștepta cu spaima în suflet. Asistenta aproape de el, îi asculta toate cererile. Totul decurgea bine. Termină în jumătate de oră. Referință Bibliografică: Să nu uiți trandafirii continuare / Viorica Gusbeth : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016. Drepturi de
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384227_a_385556]
-
de frică ce prind rădăcini în noi, fără ca să ne dăm seama ce ni se pregătește. - Dar unde sunt liftele astea spurcate? Eu nu le văd... eu... Încep să le disting formele mișcătoare și să cred că le întrevăd în spatele spaimei ce mă învăluia insinuantă, tăcută ca un nor peste suflet. Creșteau din panică, neîncredere, din credința prea slabă într-o protecție divină ce dispărea în ceață, eclipsată de sugestia fricii... Întrezăresc și eu acum formele, la început confuze umbre grotești
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
ceață, eclipsată de sugestia fricii... Întrezăresc și eu acum formele, la început confuze umbre grotești și apoi tot mai clare, mai vizibile cum își agitau amenințător cozile mai înalte decât lanul. Acum când Tu mi-ai condus pașii pe tărâmul spaimei, am început să le întrezăresc strategia. Se materializează din spirite inferioare ale lumilor învizibile ce populează văzduhul, hrănite de energiile fricii și temerilor noastre și cresc...și cresc până devin demonii ce pun stăpânire pe lumea și spațiul nostru vital
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
ce pun stăpânire pe lumea și spațiul nostru vital. - Iată-i! Aliniați în plan de atac, mii de forme ce-mi păruseră mai înainte inofensivele rădăcini ale unei păduri de mangrove, încet... încet se metamorfozează sub privirile sufletelor cotropite de spaime nedefinite în mii de entități cu forme monstruoase, bântuindu-ne. Au fețe urâte, greu de privit, ochii răi cu priviri ce îngheață sângele și câștigă teren implacabili, organizați în batalioane. Un front amenințător înaintând ca un tăvălug de teroare peste
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
fulger slab mi-a scurtcircuitat mintea și mi-a trezit memoria, ridicând vălul ce căzuse peste amintiri. Curgeam și noi în cercul vieții spre o țintă de neatins, răspândiți anapoda pe cărările labirintului, tăiate în lanul terorii, speriați de nedefinitele spaime dinlăuntrul Umbrei noastre. Ne temem de întunecimile Umbrei, de lipsa Luminii Călăuzitoare pe care la o anumită cotitură a Cărării Întortocheate am pierdur-o din vedere, amăgiți de himerele semănate pe cărare. Dintr-un colțișor uitat mi-a răsărit în minte
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
era singurul talisman care mă ajuta să calc fără frică în întunecimile Umbrei mele. - Stai! Îți zic și Tu mai mult mort decât viu te-ai oprit o clipă, să-ți tragi răsuflarea. Mi-ai aruncat o privire încețoșată de spaimă ca după aceea să încerci din nou, să mă târăști în cursa fără sfârșit, după tine. - Hai, vino! Nu te opri, că ne ajung! - Oprește-te și repetă odată cu mine rugăciunea! Acum! M-ai privit neânțelegând la început și ai
VIZIUNEA TERORII de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2113 din 13 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384258_a_385587]
-
în mână. - Elviro, am încurcat-o! Ne-or ieșit toate cele șase numere la tragerea de ieri. Elvira îi trase ziarul din mână, luă de jos biletul și începu a verifica. Inima ei bătea în galop, mâinile îi transpirau, o spaimă pusese stăpânire pe ea. Da! Cunoștea și ea numerele. Erau datele lor de naștere. Rămase mută. La fel ca și ceilalți doi. Ridică capul. Un aer necunoscut îi pătrundea în nări făcând-o să strănute. - Cât e câștigul? - Așează-te
NOROC NESPERAT NUVELA de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2199 din 07 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384238_a_385567]
-
au trecut, unde mama mă-sii s-au dus, de ce nu se mai întorc și, mai ales, de ce, la capătul lor, ești o epavă care nu și-a împlinit niciun vis. Viața lui se scurge, jalnic, între jobul de la primărie, spaima că ar putea ajunge în pușcărie și niște întâmplări cu procurori, un roman suprarealist ratat, niște curve și un câine, pe care începe să-l îngrijească de-abia după ce aproape l-a omorât. Doar Grațiela, o prezentatoare TV, îi colorează
Melancolia, Sebastian și un câine by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18440_a_19765]
-
dă viață celor două persoaneje principale din filmele lui Glilliam (Fear and Loathing in Las Vegas) respectiv Bruce Robinson (The Rum Diary). Pentru a merge pregătiți cum se cuvine la “Jurnalul unui iubitor de rom”, ideal este să vedeți întâti "Spaime și scârbe în Las Vegas". Și nu pentru că ar avea vreo legătură cele două povești, ci pentru a fi mai familiarizați cu opera lui Thompson. Dar nu este obligatoriu. Pentru că The Rum Diary este un film mult prea inteligent, presărat
Jurnalul unui iubitor de rom [Corola-blog/BlogPost/97012_a_98304]
-
trandafirilor! E chiar atât de sensibilă? — Mi-a povestit Cristi, cică ar fi cineva care se folosește de flori pentru a o amenința. Desigur, păstrează anonimatul. Carmen povesti cu lux de amănunte cele câteva episoade. Am contribuit și eu la spaima ei. Am aflat într-o seară despre alergia ei, Cristi încă nu se hotărâse să plece din locuință și ne era tot mai greu să ne vedem. Atunci m-am gândit să adaug și eu o floare la teama ei
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2043 din 04 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383749_a_385078]
-
aici la picioarele tale ! Speriat, el privi în jos, la picioare. Dar nu vedea nimic - Doar tu mă poți vedea altcineva nu ! Ai răbdare încă o picătură de Leg și mă vei vedea: Se holba la picioarele sale, înnebunit de spaimă. Se gândea că are halucinații provocate de soarele nebun. Dar și ăsta dispăruse ! Și îi era atât de frig ! Acum, privește-mă ! O copilă, aceea ce-i pusese pe față micuțul obiect ce ar fi putut să semene cu o
VISUL de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383750_a_385079]
-
postum fără criptă. Jucăm o friptă? Nu bateți caii, câinii, pisicile, Lămuriți fricile, dați în voi, nu este bai, Omul nu este un pai, ci o trestie cu o chestie. Pasul în diagonală dovedește sfială, Polclodel și doi verleni bagă spaima-n buruieni. Masacrul aricilor -bucuria furnicilor, Descifrarea șarpelui, înaltul Carpatelui, La apa Villonului șezum și am plâns. Să-ți fie versul tot mai strâns. Bach. BMM ... Citește mai mult Anti-buruieniAntiaeriana este buruiana,Grădina plivită de îngeri păzită,Seamănă cu Bosch
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
postum fără criptă.Jucăm o friptă? Nu bateți caii, câinii, pisicile,Lămuriți fricile, dați în voi, nu este bai,Omul nu este un pai, ci o trestie cu o chestie.Pasul în diagonală dovedește sfială,Polclodel și doi verleni bagă spaima-n buruieni.Masacrul aricilor -bucuria furnicilor,Descifrarea șarpelui, înaltul Carpatelui,La apa Villonului șezum și am plâns.Să-ți fie versul tot mai strâns. Bach.BMM... XX. URMAȘILOR MEI, COPIII, de Boris Mehr , publicat în Ediția nr. 1949 din 02
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
Artangel Publicat în: Ediția nr. 1877 din 20 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Grandios pășește agale pe poteci, Prin înfundături de munți, prin locuri reci, În arșița verii prin ceață și ploi, În deplină libertate, prin noroi. Pe la stâne strecoară spaima printre oi, Apucă ce-i place, sau ce-i de soi, Cu nasul în miere, cu botu-nroșit, Tratează albina... în mod iscusit. Își apără puii de omul zărit, Sigur îl atacă, de este rănit, Dar nici la hoit să nu
URSUL de DEOGRATIA ARTANGEL în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380235_a_381564]
-
S-a dus tinerețea... S-a dus ca o apă... Și-ascunde-ntomnarea mici șanțuri sub pleoapă dar mie nu-mi pasă de-această hașură. E semn c-am trăit și zăduf, și arsură, și sete, și zbucium, și ger, și-ncleștare, și spaime, și furii,și zbor,și-ncântare... S-a dus tinerețea... S-a dus ca o ceață... Se pârguie vise pe ramuri de viață și asta îmi pare că-i tot ce contează, că umbra-mi respiră profund și visează, că
CA UN ABUR de AURA POPA în ediţia nr. 2201 din 09 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380253_a_381582]
-
și am stat acolo nemișcată. Inima bătea să-mi spargă pieptul. Îi auzeam pulsațiile în urechi, nu mai puteam respira , eram îngrozită. Auzeam totuși motoarele care rulau cu viteză. Nicio oprire! Asta e bine. Dar dacă? Aveam ochii închiși de spaimă, îi strângeam tare, de teamă să nu mișc cumva și să atrag atenția! Palmele, sângerânde de țepii dovleacului, le înfipsesem în pământul pe care-l țineam în pumnii strânși. Strângeam pumnii , dar și dinții, ascunsă acolo sub vrejul acela mare
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
mișc cumva și să atrag atenția! Palmele, sângerânde de țepii dovleacului, le înfipsesem în pământul pe care-l țineam în pumnii strânși. Strângeam pumnii , dar și dinții, ascunsă acolo sub vrejul acela mare, printre rândurile de porumb. Frânturi de gânduri, spaime și întrebări fără răspuns...Spuneam Tatăl Nostru și nu mișcam acolo, la marginea porumbului. Era război, nu știam al cui și de ce. Tremuram de frig și de frică! Aici era sfârșitul pământului . Deasupra mea începea cerul, altar de rugăciune! Oare
ACOLO UNDE ÎNCEPE CERUL de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380267_a_381596]
-
în planul ficțiunii - al autoarei: Cristina Mihaela Barbu. Alături de profesorul Ioan Tudor Ineu/ ITI, de care Taina se îndrăgostește progresiv, dar iremediabil (iubire niciodată mărturisită, însă răvășitoare, năucitoare, aruncând-o pe protagonistă într-un tsunami de trăiri, întrebări bulversante, neliniști, spaime ontologice, autoînvinuiri de complicitate, fie și numai din pricina jocului privirilor, a zâmbetului acestuia, la care ea răspunde, matematic, prin flăcările ce-i țâșnesc din obrajii ce se înroșesc brusc) -, prind contur memorabil o suită de personaje, ce revin obsesiv, în
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
frică de corbul lui Edgar Allan Poe, să nu zboare deasupra mea, urlând în delir ,,Niciodată, niciodată, niciodată...”. Aceste repetiții implacabile au, pe alocuri, fior metafizic și șuier bulversant de ghilotină ce-și reia căderea fulgerătoare, la nesfârșit. Chinuită de spaima că rezultatul noilor investigații medicale, făcute la un institut specializat din București, vor fi negative, protagonista face eforturi supraomenești de a-și masca neliniștea, trăirile copleșitoare. Drapându-și clipele prin care trece, încearcă să se poarte normal, continuându-și activitatea
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
piele, atunci când, în clasa a IX-a fiind, a fost diagnosticat cu o tumoră osoasă la piciorul stâng. „Se umflase piciorul, era rece, nu știam ce se întâmplă. Am făcut biopsia odată cu operația, apoi am trăit timp de o lună spaima, incertitudinea și amenințarea unei boli fatale. Am înțeles atunci când de grea este așteptarea, cu atât mai mult pentru cei care au un răspuns de tumoare malignă. Pentru ei, intervalul de așteptare de aproximativ o lună poate ar face o diferență
Invenţia uluitoare a unui licean de 17 ani din Constanţa: tumori diagnosticate printr-un simplu click, fără biopsie. Ideea i-a venit din propria experienţă Citeste mai mult: adev.ro/njz5i9 [Corola-blog/BlogPost/94142_a_95434]
-
București, 2012, pp. 162-163). Nu întâmplător am ales spre exemplificare acest fragment din roman, fragment cu valoare de simbol nu doar pentru un personaj, ci pentru o întreagă societate, pentru o viață pe care înaintașii noștri au trăit-o cu spaimă și de care (cei care încă mai sunt printre noi) își mai amintesc cu groază, sau povestesc cu ochi dilatați de frică ce au trăit în acele momente, de neînchipuit cu mintea. Filmul, adevărat din pacate, a acelor vremuri, atinge
DAN GHIȚESCU: OMUL CARE VINE DIN EST – ROMANUL SAU O PIESĂ DE TEATRU SIMBOL AL UNEI EPOCI ÎNTREGI [Corola-blog/BlogPost/94180_a_95472]
-
secret nu este - și nu va fi, intuindu-i fiecare a ei etapă de evoluție: „Eu am văzut o piatră ce dormea / și m-am înspăimântat de visul ei, / materia se zvârcolea, / se zvârcolea, se zvârcolea, / de visul ei, / și spaima mă recucerea / cum cercul tot în rotunjimea sa / pe al său punct, pe al său punct”. (Secundețea) Și-ntr-această și din această „zvârcolire”, în mod cert, se naște opera de artă: „Ce frumoasă poate să fie piatra / când mâna
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94211_a_95503]
-
ca perfecte fire De iarbă-ntrețesându-se cu versul Candriului poet, sau doar reversul Căderii preschimbate'n împlinire. Mă aflu-n tine, legatar de vise, Răzleț intrus și nesătul de toate, De nu mă placi, încercă și mă scoate Din spaimele de dragoste ucise. *** Referință Bibliografică: Mă aflu-n tine ... Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1730, Anul V, 26 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ovidiu Oana Pârâu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a
MĂ AFLU-N TINE ... de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1730 din 26 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378213_a_379542]
-
vântul primăverii mai tulbură zăvorul Noaptea e stranie, umblă furiș toată singurătatea din perdelele ponosite, flutură că o mană la capătul unui drum și vocea ta, de departe, tace a oboseală, trudește-a tăcere De ce nu ești viu măcar cât spaimele mele Tata, părul tău alb ca sâmburii de migdal, mâinile, mâinile ca narcisele ți-au ajuns, firave și palide... tu le rupi și mi le-arăți prin ecran, tremuri că eu voi înțelege mai mult din toată povară cu care
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]
-
nu vine nimeni,doar vântul primăveriimai tulbură zăvorulNoaptea e stranie,umblă furiș toată singurătateadin perdelele ponosite,flutură că o mană la capătul unui drumși vocea ta, de departe,tace a oboseală, trudește-a tăcereDe ce nu ești viu măcar cât spaimele meleTată, părul tău albca sâmburii de migdal,mâinile, mâinileca narcisele ți-au ajuns,firave și palide...tu le rupi și mi le-arățiprin ecran,tremuri că eu voi înțelege mai multdin toată povară cu care-mi zâmbești,obosit și bătrân,... XX
CAMELIA RADULIAN [Corola-blog/BlogPost/378114_a_379443]