971 matches
-
cruzime Împotriva picioarelor. Cereale Sugar Pufs, Panadol. Anulat ziua la salonul de frumusețe. 31tc "31" Criză de dădacetc "Criză de dădace" 06.27: E Încă foarte devreme, dar În grădină se simte că va fi o zi caniculară. Aerul e sticlos, prevestind căldura. Cât am fost plecată În State, nu a avut nimeni grijă de plante, așa că melcii mi-au aspirat hosta, iar panseluțele din ghivecele de ceramică s-au uscat de tot. Cum le atingi se transformă Într-o cenușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de hîrtie cu mîinile lui bătătorite. Vorbise pe un ton sincer, dar ciudat de distant, parcă erau replicile unei piese vechi rostite de un actor neatent. M-am răsucit cu taburetul și am privit În lungul piscinei. Pe suprafața ei sticloasă vedeam reflecția casei Hollinger, ca o navă incendiară scufundată ce părea a se odihni pe dalele de pe fundul bazinului. Ați avut vedere bună de aici, am comentat. Trebuie să fi fost un spectacol pe cinste. — Vedere, domnule Prentice? (Pe fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
David Hennessy ți-a și completat primul cec. Crede-mă, Charles, ne-am gîndit la tot. 20 În căutare de noi vicii Lumina soarelui aurea crăpăturile fine ale piscinei, ca și cum plonjonul meu În apă ar fi eliberat-o din adîncimile sticloase. Am Înotat cît mi-a tihnit fără să obosesc, apoi m-am sprijinit de marginea piscinei și m-am săltat pînă la trambulină. Valurile pălmuiră laturile piscinei, refuzînd să se potolească, parcă nerăbdătoare să-l aplaude pe următorul Înotător matinal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Se mușcau unul pe altul și înțepeneau. A murit și al lui Gogu. Îl sângerase unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din poale: - Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești dragă, Didino, șopti cel tânăr, și-am să te iau, și-am să fac moarte de om pentru tine, și-am să te pedepsesc... Cerul se limpezise. Era înalt și sticlos. Din depărtare se simțeau mirosul ascuțit de gunoaie și miresmele vechi ale gropii. Țiganca rîse: - Nu te cred. Acolo ar fi răsturnat-o. I-ar fi mușcat gura și-ar fi bătut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se mișcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria viață. Cei doi bărbați din fața ei se apropiară, astfel că putea vedea mici părți din fețele lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el, sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
mine ca printr-un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut articula nici o vorbă, am scos cartea de identitate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
decedat demult) invocată printr-un efort de voință; acesta este unul dintre cele mai curajoase gesturi pe care le poate face spiritul uman. Nu este vorba nici de așa-numitele muscae volitantes - umbre aruncate pe celula retinală de o umoare sticloasă, care se văd ca niște fire transparente plutind prin câmpul vizual. Poate că mai aproape de mirajele hipnogogice, la care mă gândesc, este pata de culoare, șocul de postimagine, cu care lampa pe care abia ai stins-o rănește bezna palpebrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
unde se refugiase Tamara, Încât armata Încetase să existe când eu În sfârșit m-am hotărât. În martie 1919, Roșii au pătruns În nordul Crimeii și a Început o grabnică evacuare a grupurilor antibolșevice prin diferite porturi. Pe o mare sticloasă, În golful Sevastopolului, sub rafalele sălbatice ale mitralierelor de pe țărm (trupele bolșevice tocmai capturaseră portul), familia mea și cu mine am pornit spre Constantinopole și Pireu pe un mic vas grecesc, nu prea grozav, numit Nadejda ( Speranța) care transporta fructe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
parcursul lecturii jalnica și Înfricoșătoarea lui grosime. Mai era tânărul poet În care confrații invidioși nu puteau să nu vadă o tulburătoare licărire de geniu la fel de evidentă ca dungile unui sconcs; ținându-se drept pe scenă, cu ochii palizi și sticloși, neavând În mâini nimic pentru a-l ancora de această lume, Își azvârlea capul spre spate și Își recita poezia plasmodiind curgător și Îngrozitor de enervant, iar la sfârșit se oprea brusc, trântind ușa În nas ultimului vers și așteptând aplauzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pe cele căzute în stradă. Nevasta lui, o mândrețe de femeie, ieșea uneori duminicile la poartă și împărțea plăcinte celor care se întâmpla să treacă pe drum. În acea noapte am auzit duduitul motorului mașinii. Era în postul Crăciunului. Noapte sticloasă. M-au trezit zgomotul mașinii și țipetele acelei femei. M-am dus la fereastră. Nu vedeam până spre casa de unde se-auzeau țipetele și un lătrat de câine. Bănuiam însă că-i casa omului aceluia. Mi s-a făcut dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai tîrziu se Întorceau la fel cum plecaseră, bulucindu-se, și cele care ajungeau primele alegeau la Întîmplare noua locație ce avea să fie, din acea clipă, motiv de dispută. Era cu adevărat stupid comportamentul acelor oripilante ființe cu privirea sticloasă, inexpresivă și verde-albăstruie, care contrasta cu vioiciunea privirii iguanelor de pămînt, individualiste, șirete, aproape domestice și viu colorate. De multe ori se Întrebase ce anume stătea la baza unor asemenea diferențe, care fără Îndoială fuseseră asemănări la Început, și de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și Dascălu se prăbușiră aproape în același timp. Doamna Miga zări siluetele răsărite la marginea pădurii, apoi altele venind dinspre șosea. Ioniță Dragu își încovoie privirea. Lumina din ea se chirci. Ochii i se stinseră cu mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în halul ăsta! Inginerul, rănit la cap, privea în gol. Sângele se prelingea după ureche, scurgîndu-se pe
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
încurcat. Pretextă ceva în legătură cu silueta. În fond, nu suporta prăjiturile preparate pe bază de untdelemn: gogoși, minciunele, checurile economice cu parfum de floarea-soarelui... Nevastă-sa gătea ca la carte, rețete sofisticate cu migdale și alune trase în ciocolată, cu glazuri sticloase și șerbeturi fine, în culori pastelate, tarte gingașe, zimțuite, în care căpșunile sau boabele de struguri se strecurau ca într-un paneraș elegant. Detesta falsurile și băga câte 20 de gălbenușuri într-un kilogram de cozonac, papanașii se înecau în
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ochii de pe zăpadă nu mai vedea privirea sălbatică... ucigașă. Bietul animal îl privea acum, cu orbitele goale, sfărâmate. Ochii de pe zăpadă îl căutau, parcă, să ceară pace. Fiara, la început cu ochii însângerați de cruzime, acum îl privea cu ochi sticloși, reci și supuși, parcă cerând împăcarea. Anuca, fata pădurarului „De ce mai ucis, Antoane... de ce, că nu-ți vroiam răul!“. Când se priviră, îndelung în ochi... amândoi aveau lacrimi. Anton ar fi vrut să plângă... să plângă ca după cineva drag
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
al stridiei - ce act perfect, voluptăți animale și copii sacrificați pe altare de jertfă, fețe descompuse de groază În vagoane de vite, buze arse de sete sorbind urina proaspătă, caldă, plămîni pietrificați cu plumb și ciment, ochi cu pupila mărită, sticloasă, cantarida, heroina, laudanum, nux vomica, beții ale spiritului cînd un gînd se umflă la nesfîrșit devenind transparent, membrana lui ca un cer de jur Împrejur În care tu zeiță nu mai exiști pentru că marginile mele au atins toate marginile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de valoare nevăzute în tușit Storr D.S, Vise de du pagini imprimate Storrer A. de la comic al meu H Ecranul se aruncă înainte cu un flash electric sonor și toate luminile se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
merge? — Binișor, zise ea. Cred că am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea. — Asta-i bine. Știi ce? zise ea. Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să mă concentrez și, în orice caz, nu e nevoie să mă mai prefac că-mi pasă de tine, nu? Ți-amintești? Așa-i, nu? — Tu ești cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nici un rest de piele. Spații infinite se deschid, cu un soare rece precum gălbenușul întreg, în lapte. Dacă e vorba ca cineva să rănească aici pe‑un altul, atunci Anna și Rainer sunt aceia care‑o fac. Gata cu gerul sticlos de pe drumurile de țară, gata cu pantofii de duminică cu talpă subțire, care nu se potrivesc nici cu vremea, nici cu cel care‑i poartă. Gata cu alergatul într‑un suflet la cinema, la filmele western, de unde ieși cu impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
șansă să mă lămuresc. Beau, Îmi mai torn un pahar, aud urletele apropiindu-se, Andreea intră În bucătărie. - Nenorocitul! Nenorocitul! Vede el! Dracu-l ia! Eu sunt deja liniștit, spectator. Fac cercuri de fum cu buzele țuguiate, Îi zâmbesc Andreei, sticlos, nerușinat: - Să-l snopesc? Dacă vrei mă duc dincolo, Îl fac salată. Andreea e aplecată peste bufet, Îmi aruncă o ocheadă, râd, are o bancnotă vârâtă În nara dreaptă. - Du-te dracului! Mă duc. În camera cealaltă Leac pare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
spălăcit, degete micuțe, pătate de tutun. Mi-ar putea împrumuta febrilitatea, vârsta, să stau lângă o liceană fugită de acasă pentru câteva zile, în atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui eveniment, care încurajează cutezanța amoroasă. Aș fi un student sticlos, transparent, cu gesturi și gânduri nestăpânite, gonit de o așteptare fără obiect, pe care nu reușește s-o umple... i-aș vorbi despre neobișnuita capacitate a sărbătoritului de-a iubi, de-a se dărui, despre libertatea și angajarea ce se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și deosebitei mele persoane ? Cruzime feroce, să știi... un adversar care te onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită, sticloasă, umedă, înotând în strănuturi, umflându-se, umplând aerul, rupându-se, brusc, stinsă, ca un balon subțire, atins de dunga unei lame. N-ar fi meritat să-l asculte. Pregătirile, aceste ultime zile de îmblânzire, mâncarea de dimineață și de la prânz
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vieții cu bucurie și mirare ! De altceva nu vom avea parte. Avea dreptate, pământul limitat, aservit aceleiași rotiri uniforme, retrimite rudele de care zadarnic ne rupem. Iată, noaptea îi reunise și îi zvârlea din nou împreună la malul rece și sticlos al zilei. Zâmbise, ca un mort. — Deschideți, vă rog, fereastra. Deținuta se ridicase greu din fotoliu. Palidă, cu ochii injectați, încercănați, solzi mari, vineții. Se desprinse lent, rotindu-se. Un prim pas, spre fereastră. Înaintă, spriji nindu-se de marginea fotoliului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii căzuți, leneșă, sfioasă. Ușa se închise, cândva, lent. Stăruia un parfum ciudat, un amestec de mirosuri. Deținuta mai privi, probabil, o vreme ușa, se întoarse. Își rezemă tâmpla de marginea ferestrei. Rămase nemișcată. Obrazul ei obosit părea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
același timp“... recita, în răstimpuri, glasul fierbinte al fetei care încerca, vorbind despre Sia, să-și înțeleagă propriile prăbușiri și dorinți, să provoace înțelegere pentru pătimașele ei plecări și întoarceri și pentru viitoare apeluri. Toctoc, toctoctoctoc, ciocăneau pantofii suprafața străzii sticloase și cuvintele perforau în ritm imprevizibil ecranul dimineții tulburi și reci. „E stearpă acum ! Tot ce a citit despre florentinul acela nu e decât umplerea golului care s-a tot căscat într-însa. Dar atunci, atunci a fost ca el
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]