1,511 matches
-
Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rîndurele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând, pe rând, Zarea lumii-ntunecînd, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngîn numai cu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
voiu mormânt bogat, Cântare și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Frunzișului veșted Doar vântul glas să-i dea. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe când Trec stoluri sburînd La marginea mării. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Lucească cer senin Eternelor ape, Care din văi adânci Se-nalță la maluri, Cu brațe de valuri S-ar atârna de stânci - Și murmură-ntr-una Când spumegând recad, Iar
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
năpădit de măslini deși. Acapulco! răsună sub catarg o voce înnebunită de bucurie. Un marinar spaniol urcat pe catarg arăta înspre golf. În clipa aceea și spaniolii, și japonezii adunați pe punte scoaseră strigăte de bucurie. Speriați de urletele lor, stolurile de pescăruși se înălțară în văzduh. Solii se uitau cu luare aminte la golf și la promontoriul dimprejur. Era primul port străin pe care-l vedeau în viața lor. Primul pământ străin pe care puneau piciorul în viața lor. Samuraiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fie primiți cu bucurie și că toate aveau să meargă ca pe roate. Nu înțelegeau de ce numai japonezii trebuiau să rămână pe vas. Pe înserat, după apusul soarelui arzător, când în sfârșit o briză firavă sufla peste punte și un stol de păsărele zbura pe deasupra, cei trei se întoarseră. Din partea japonezilor, solii se duseră la Velasco să afle lămuriri. Nu aveți de ce să vă îngrijorați, spuse Velasco abordând zâmbetul lui obișnuit. Avea, de asemenea, obiceiul să spună adesea aceste cuvinte. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apă. Era o pasăre călătoare căreia țăranii îi ziceau pasăre dalbă. Samuraiul încuviință din cap. Asculta pufăitul lui Yozō care sufla în cărbunii aprinși. Se întrebă visător din ce țară venise pasărea aceea albă. În fiecare an, o dată cu venirea iernii, stoluri de lebede albe pluteau pe cer și poposeau negreșit în vale. Traversau oceanul venind din țări îndepărtate și necunoscute. La semnul lui Yozō, samuraiul își îndesă repede degetele în urechi. Sunetul puștii se abătu peste mlaștină ca un tunet răzleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se afla un pâlc de rațe sălbatice cu gâturi de un verde închis. Spre deosebire de rățuște, rațele sălbatice nu zburau în stol, ci se înălțau una câte una. Departe de aceste păsări obișnuite, lebedele înotau în tihnă în larg. Din când în când, în timp ce înotau își scuturau gâturile lungi și apoi și le cufundau în apă. Iar când își scoteau capetele după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca sticla, și câinele roșcat aluneca, iar eu am căzut rău de vreo două ori și o dată mi-a scăpat și pușca și a alunecat Încolo, pe gheață. Sub un mal Înalt de lut, acoperit cu tufișuri, am gonit un stol de prepelițe și am Împușcat două când și-au luat zborul, dispărând după creasta malului. Câteva s-au cocoțat pe crengile copacilor, dar cele mai multe s-au Împrăștiat prin tufe și am fost nevoit să sar de mai multe ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Și, cum se iveau În timp ce eu abia Îmi țineam echilibrul printre tufele alea Înghețate și elastice, mi-era greu să le nimeresc, așa că am omorât două, pe cinci le-am ratat, și am pornit Înapoi, Încântat că am găsit un stol atât de aproape de casă și fericit că au mai rămas atâtea de care să mă ocup În altă zi. Acasă mi s-a spus că băiatul nu voia să primească pe nimeni În camera sa. — N-ai voie să intri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
unde fuseseră tăiate, unde erau poziționate barăcile și casele față de câmpuri și desișuri - vâna În minte În timp ce trecea, măsurând fiecare loc deschis din punct de vedere al posibilităților de hrană și ascunziș, gândindu-se unde ar putea da de un stol și-n ce direcție ar zbura acesta. Când vânezi prepelițe, nu trebuie să te bagi Între ele și ascunzătoare lor obișnuită, după ce le găsesc câinii - altfel țâșnesc direct către tine, o grămadă de păsări, unele ridicându-se abrupt, altele trecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ochii se întinde în dreapta și în stânga un șes plin de bălți și de gârle, de toate mărimile și de toate formele. Printre ele vezi păduri (zăvoaie) de sălcii și plopi, lanuri de semănături și iezere limpezi, pe deasupra cărora zboară nenumărate stoluri de păsări” (Al. Vlahuță) „ La picioarele acestor trestii, înalte și încurcate ca vlăstarii unei păduri, stau popoare întregi de nuferi galbeni și de nuferi albi. Nuferii galbeni sunt micșori, parfumați și grozav de plăpânzi.... Pe dată ce-i culegi se
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
codri noaptea vine Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofița pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și cu poala prinsă-n brâu Vin cântând în stoluri fete De la râu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Închiriate și Încă vreo zece care fuseseră dați afară din Grădina de ceai japoneză, s-a aliniat În spatele orchestrei, conformându-se gesturilor grăbite ale angajaților de la muzeu. Flautele și-au Început trilul, talgerele au clinchetit, tobele au duduit, iar un stol de porumbei grași și-au luat zborul fluturând din aripi și lăsând În urma lor o pală de vânt, și astfel a Început plimbarea noastră În cinstea „unei mari doamne care a dispărut dintre noi“. Deși era decembrie, vremea era Însorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În aer și prefăcându-se că aruncă la coș. Apoi, neastâmpărat ca de obicei, pescui un pachet de cărți din rucsac pe care-l desfășură trecându-l dintr-o mână În alta și producând un sunet ca bătaia aripilor unui stol de porumbei. În jurul lui se formă un cerc de oameni care creștea văzând cu ochii. — Alegeți o carte, oricare, le spuse Rupert lui Dwight și Roxannei. Localnicii se uitară atenți cum Roxanne se Întinde și alege popa de treflă. —Arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
o clădire Înaltă din lemn, cu multe ferestre, din spatele lui. Se uită la ceas. —Să zicem cam pe la prânzișor, un toast urmat de un delicios prânz. Hai, fugiți, mergeți să vă aranjați puțin. Îi alungă cu mâna ca pe un stol de porumbei. —Tai-tai! Pe mai târziu. Prietenii mei și băieții care le cărau bagajele se Împrăștiară care Încotro către diferitele alei unsuroase din tec care porneau dinspre doc precum picioarele unei insecte. Strigăte de Încântare răsunară pe măsură ce se apropiau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Mă strecor ca prunc timid Cu oceanul de confuzii Adunate-n scris hibrid. Negru e-n trupescu-mi templu, Candela s-a stins de mult; Nu sunt bun ca om-exemplu Pentru cult, pentru incult. Și mulțimea de regrete Vin precum un stol de corbi Chiar pe față cu secrete, Cum e ziua pentru orbi. Crezuri vechi și false steme Sunt pe tot ce-n timp am scris, Umbrind teze și sisteme Fapte ce-s, ori care-s vis. Visu-ajuns după zăbrele Cu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de-a lungul piciorului, în franjuri lungi aurite. Audbert nu-și crezu ochilor când văzu că avea de gând să-și aranjeze părul cu un piaptăn de os, uns cu o pomadă. Așteptarea fu destul de lungă, căci Gualfard, anunțat de stolurile de păsări ce se înălțau mereu deasupra desișului, sosi doar când dimineața era bine înaintată. Kayuk, care supraveghea cărarea din rămurișul înalt al unui stejar, sări pe dată ca o pisică și se repezi să-și anunțe prietenii. Din precauție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în multe situații, chiar de generații întregi - oamenii aceia, adesea proveniți dintr-o linie nobilă, se lepădaseră de zeii părinților lor pentru a adera la noul cult, iar acum se băteau în piept prin biserici și întrețineau, prin donații impuse, stoluri de cerșetori, trântori și pierde-vară, protejând astfel și mărturisind puterea locală. Hippolita simțea că fierbe la gândul că tocmai femeilor le era, în principal, atribuită vina de a fi purtat și a fi transmis acea infecție în familiile lor; nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
că era un semn pe care Dumnezeu i-l trimitea, Însuflețind cu duhul său copacul. Frunzele mesteacănului prinseseră parcă grai. Fiecare frunză Îi vorbea pe limba ei sau poate că Înălța o rugă În miez de noapte către cer. Și stolul acesta pestriț de păsărele ce se odihnise mai Întâi În clopotnița bisericii năpădite acum ciripea de zor În ramurile unduioase, turnate parcă din argint de un meșter iscusit. Extraterestrul Își ridică ochii săi mari, umezi, din farfuria În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
avea de-a face cu un Dumnezeu cam iubitor de sine?“, continuă să se frământe Mașa. Întrebările se Învălmășeau În capul ei. Formau un adevărat vârtej. Nu scăpa bine de una, când locul ei Îl lua alta. Erau asemenea unui stol de ciori ce se rotesc seara deasupra unui câmp proaspăt arat. Oare cine o inspira să vorbească astfel? Nu cumva oaspetele străin, care sforăia acum pe canapea? Gândurile ei nu cumva erau gândurile pe care i le insufla el, tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ea. Nu cred În nimic și nici nu respectă singura entitate care se roagă pentru toți?!“ Probabil oaspetele glumise sau voise să-i Încâlcească mintea și așa destul de Încâlcită după atâta sporovăială fără rost... Da, Întrebările sale roiau asemenea unui stol de ciori. Ciorile umblau prin mintea ei, răscoleau cu ciocurile lor negre solul proaspăt arat și semănat, căutau viermi și semințe de Îndoială. Pe unde treceau, rămânea În urma lor prăpăd. Întrebările semănau neliniște și teamă În inima Mașei. „Dacă Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Ciuma sau holera. Sau reforma monetară. Din cauza căreia mulți Își pierduseră agoniseala de o viață. Zadarnic trăgeau clopotele. Zadarnic tămâiau copacii și se rugau fierbinte la icoane, căutând să scape satul de năpastă. Puhoiul de ciori creștea În fiecare zi. Stoluri negre soseau de dincolo de graniță. Poposeau pe stâlpii de telegraf, pe vagoanele de marfă staționate În gară. Înnoptau pe acoperișul școlii, se aciuau În clopotniță, Își curățau pliscurile de crucile Înghețate. Dimineața Își luau zborul, topindu-se la orizont, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
țâșneau jeturi de abur Înroșit. Ieșind pe ușa grajdurilor, se Îndreptau spre cuștile câinilor, care În loc să se repeadă să-i sfâșie, scoțând un scheunat jalnic, se strecurau În găurile săpate de șobolani și iepuri pe sub temeliile șurilor și ale caselor. Stolurile păreau că izvorăsc de undeva de pe graniță, de sub zăpada ce acoperea arăturile. Privind rândurile de sârmă ghimpată și stâlpii frumos vopsiți În trei culori, spuneai că a sosit vremea lui Anticrist; invazia ciorilor era doar un semn că Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ziceau că până și pietrele și rădăcinile plantelor și ale arbuștilor s-au transformat În ciocuri și gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea să potopească inimile și viețile oamenilor, ademenindu-i ba cu una, ba cu alta, pentru a-i duce În cele din urmă la pierzanie. Ispitirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]