1,071 matches
-
voia să fie sigur că nici măcar un vrăjitor nu-i va putea șterge cu buretele lucrarea, se gândi poetul. De acum, ceafa era descoperită aproape În Întregime. Mai trase Încă o smucitură hotărâtă și simți sub degete o mișcare, atunci când strânsoarea cea puternică Începu să cedeze. Apoi, masca se desprinse dintr-o dată, scoțând la iveală, În lumina torțelor, chipul mortului. În spatele poetului se Înălță un murmur de groază, provenit de la oamenii ce se apropiaseră pentru a-i pândi mișcările. Îi simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
răzbuna. Profitând de adăpostul provizoriu oferit de tejgheaua unui schimbător de valută, se ridică pe vârfurile picioarelor, uitându-se după polițai. Dar nătărăii se vede treaba că dispăruseră. Tresări. Cineva Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
descoperi chipul. Dante era deconcertat. Bătrâna se exprima Într-un fel obscur, ca toți ghicitorii. Dar avea aerul că știa ceva despre drama din noaptea precedentă. — De ce Îmi spui asta? — Pentru ca durerea să te lovească. Deodată, femeia Îl slobozi din strânsoare și făcu un pas Înapoi, fiind imediat Înghițită de masele În mișcare. Luat prin surprindere, Dante șovăi o clipă În plus până când se hotărî să o urmărească, dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se opri rezemându-și singurul braț de masă și Îl fixă pe poet În ochi, semeț. Mâna sa, acoperită cu o mănușă grea din postav verde, strângea suprafața de stejar. — Mi s-a spus că vrei să-mi vorbești, messere. Strânsoarea de pe masă părea să se accentueze, iar Dante avu cu adevărat impresia că lemnul plângea. Toată forța omului părea concentrată În brațul care supraviețuise, ca și când natura ar fi voit să Îi compenseze pierderea pe care oamenii i-o produseseră. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi apăsa coastele. Dante o Înșfăcă și o apăsă pe beregata adversarului său. — Ai cuteza... așa ceva! În casa vicarului lui Dumnezeu! Să Însângerezi pragul casei lui Petru! murmură cardinalul cu glasul Întretăiat de gâfâială și cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un vicar al lui Dumnezeu. Și apoi, să reteze un cap Hidrei nu ar fi folosit la nimic, când alte o sută erau deja pregătite, cu fălcile căscate. Îi dădu drumul Încetișor, făcând un pas Îndărăt. Celălalt, de cum simți slăbind strânsoarea, Își reluă respirația Îngreunată, frecându-și grumazul pe care rămăseseră pe deplin vizibile urmele degetelor. Își dădu drumul greoi pe unul din micile tronuri din Încăpere, nespus de palid. După o clipă, poetul șezu și el În fața sa. — Căiește-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să ceară. — Însă, chiar dacă scrinul rămâne Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scoțând la iveală, pentru o clipă, o suprafață Întunecată și compactă, probabil din piele sau din bronz. Se pare că omul purta o platoșă. Voia să verifice, dar văzându-l cum se apropia, milogul se grăbi să se desprindă din strânsoarea potrivnicului, care continua să mugească de durere. Îndreptându-se brusc din șale, cu o iuțeală nebănuită pentru Înfățișarea sa masivă, se ridică În picioare și o zbughi de partea cealaltă a străzii, strecurându-se printre trecătorii care se apropiau curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iar la luptă cu pânza udă, spre a se descâlci din Învălmășeala căreia Îi căzuse prizonier și Încercă să se repună pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello, cu aerul lui nătâng. Părea amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi n-am văzut pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia te uită! Îl Înșfăcase iarăși de braț. Eliberându-se din nou din strânsoare, Dante se hotărî În sfârșit să privească scena. În centru, un tinerel Îngenuncheat susținea din spate o fantoșă de cârpă, construită În așa fel Încât să semene cât de cât cu un bărbat despuiat. Pe partea anterioară a capului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însă o breșă părea să se fi deschis În zidul de umbră care o Înconjura. — Te rog, repetă ea. Furia ucigătoare a lui Dante se potolise ca prin farmec. Coborî pumnalul. Sub mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dîrele de lumină lăsate pe cer de trasoarele forțelor de ordine. Cred și eu, dom’ Petrică, izbucnește Gulie, că doar n-o să-l scotociți voi, îi face semn lui Tîrnăcop să nu-l slăbească cu nici un chip pe Timișoara din strînsoare, tot pe noi o să ne lăsați să facem munca de jos, vreau să mă fac foarte bine înțeles, se adresează curioșilor care-și părăsiseră pozițiile și se strînseseră deja în jurul lor, temîndu-se să nu se lase cu bătaie, printre noi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ce naiba, crezi că am să fug, sau ce? scrîșni Santinelă printre dinți. Marș înainte, nici prin gînd să nu-ți treacă să faci vreo prostie, zise Gulie. — Pot măcar să știu unde mergem? întrebă Santinelă, reușind să se slăbească puțin din strînsoare profitînd de faptul că fusese obligat să se pună în mișcare. — La Televiziune, zise Gulie. — Ai luat-o rău pe arătură, i-o întoarse scurt Santinelă, prinzînd puțin curaj. Și îți închipui c-o să-ți dea cineva voie să intri
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
exces al imaginației ei Îi sleiră puterile. De ce naiba nu cânta și el la chitară ca toată lumea? De ce nu avea degete scurte și păroase, strălucind de inele? Patul era la un pas de ei. Timpul trecea și, spre disperarea ei, strânsoarea lui Începuse să slăbească. Atunci Îngenunche din nou, obligându-l și pe el să facă același lucru. Ți-e frică? Întrebă ea mângându-i fruntea. Sau crezi că e prea ușor și nu merită... Eu zic să Încerci... El roși și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Întindea a nu știu câta oară bani pentru Încă o porție de vată. Ioi, tè, baszd meg, să nu dai În diabet, zise ea râzând În timp ce cu o mână Întindea marfa, iar cu cealaltă lua banii bine numărați, umezi de strânsoarea pumnului mare cât o cărămidă. Cum o să dau În așa ceva, don'șoară? Întrebă Coriolan Încântat de grija pe care i-o purta Marta Înainte de a-i fi soție precum În desenele sale vizionare. Ca să o liniștească, Îi spuse că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
înghițindu-mi lacrimile, l-am rugat: — Spune ceva, tati! Scoate-mă din minți. Spune-mi cum ai reușit să distrugi casa în halul ăsta într-o lună. Tata încercă să se elibereze. L-am ținut strâns, apoi am mai slăbit strânsoarea, de frică să nu-i frâng oasele. — Du, Dwight? Du? mă întrebă. Atunci mi-am dat seama că făcuse iar un atac cerebral și uitase din nou limba engleză. Am încercat să-mi amintesc niște expresii nemțești, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că te-ai înscris în Bund de sanchi, ca să vânezi pizde, însă ar fi trebuit să ai mai multă minte, fiindcă eu n-am avut. Am deschis ochii, dar mi-au rămas uscați. Tata avea o privire goală. Am slăbit strânsoarea și i-am spus: — N-ai putut să stai în banca ta, iar acum nu mai scap de eticheta de sifonar. Ești un nenorocit de zgârciob! Ai omorât-o pe mama și e numai vina ta! Îmi veni o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
călătorie înapoi la Q pentru excursia asta de-aici. Când o să-ți dau drumul la gât, o să-mi spui de ce. Dacă nu îți presez gâtul din nou, până-ți plesnesc neuronii ca orezul expandat Kellogg’s. Fritzie îl eliberă din strânsoare. Fața lui De Witt trecu de la vânăt la roșu-închis. Folosind o singură mână, Vogel îl ridică pe suspect cu tot cu scaun. Bobby filfizonul începu să râdă din nou, apoi împroșcă sânge și se opri. Privirea cu care se uită la Fritzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
țară de basm, sau Ta Nuter din istorisirile oamenilor rome, Auta întrebă cu voce tremurătoare: - Cum zburăm? Văd că aripile nu se mișcă de loc. - Uită-te în spate, zise străinul cel mai vârstnic; și întorcîndu-și capul cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a înțeles bine când se urcau și trupul său năzuia să cadă de pe scaun, Auta zări printr-o fereastră rotundă din capătul luntrii un smoc de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mișcă mâinile pe trupul meu, astfel încât îmbrățișarea noastră fu aceeași pe tot parcursul melodiei. Numai capetele noastre se atingeau, el înalt, blând și protector, eu mică și firavă. Însă nu știam dacă exista iertare. Când celălalt dans începu, el slăbi strânsoarea și mă privi o clipă. Ochii mei îi zâmbeau și îl priveau în același timp cu tristețe. Și el mă îmbrățișă din nou, mă strânse la piept și toată noaptea nu părăsisem nici unul ringul. Înainte de a răsări soarele, fără a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
dar de la distanță. Nu m-ar fi părăsit din acest punct de vedere, se poartă prea frumos, dar l-aș fi rănit. Nu, șoptisem și eu disperată, lăsându-mă în brațele lui, și agățându-mă de el. El nu slăbi strânsoarea dar se potrivi mai bine trupului meu, profitând. Eu mă încruntai, știind că totul a trecut, și vrui să mă depărtez. El mă avertiză printr-o tăcere magnetică. Nici o șansă, îmi spuse, sărutându-mă. La început opusem rezistență, dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
buza copăii de faianță, Ho diábolos, părăsind pe taximetrul, se repezi glonț în cămăruța lui, acolo unde, după ce îl convocă șuierând pe Dulcele Doru, îi imobiliză întîi piciorușele agile, de crocodil. Îi descusu acestuia gulerul de marchiz. Îi slăbi din strânsoare nervurile gâtului și, scotocindu-i prin măruntaie, îi extrase, dintre zăcămintele fișelor statistice, un dosărel, concis și nutritiv, ca de serviciu secret, al numitului Victor Rugnis, domiciliat în zona Olari - Calea Moșilor, profesie incertă, oarecum literat, caracter întortocheat, 32 de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
doua zi, Susan și-a amintintit episodul respectiv și-a simțit cum o trece cu fiori. — Poți să-mi desfaci fermoarul? Doamne, e un adevărat chin să îmbraci și să dezbraci rochia asta! Când fermoarul i-a eliberat carnea din strânsoare, femeia a oftat ușurată, iar rochia din tafta verde s-a prăbușit pe podea într-un morman șifonat. Verdele era culoarea preferată a lui Susan atunci când venea vorba de haine. Asta pentru că orice culoare mai îndrăzneață, roz sau portocaliu, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în acea zi uimitoare. L-am ținut în brațe și l-am mângâiat un moment, iar apoi, dintr-odată, pe atât de neașteptat de violent pe cât de liniștit fusese până atunci, a început să se zbată. Bineînțeles că am slăbit strânsoarea imediat, dar nu înainte ca acel cioc nemilos să-mi lase o cicatrice pe piept. A zburat. L-am privit cum se îndepărta; s-ar putea spune că o parte din mine a zburat odată cu el. — Vultur-în-Zbor. Vocea era cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]