1,419 matches
-
despre Mark, ceva după care el bâjbâia. O vedea, îmbrăcată în pantaloni verzi de stambă și cămașă albă de bumbac, urcând o scară de lemn. Scara era sprijinită de o casă albă din Cape Cod, de lângă ocean. Întindea mâna spre streașină. Ce știa despre ea? Absolut nimic. Nimic în afară de ceea ce cortexul lui prefrontal aduna de te miri unde și din rămășițe de la hipocamp. O văzu în chip de fetiță cu văl negru care-i acoperea fața, aprinzând o lumânare de cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sunt și eu deja o mamă cu instincte, o știmă care trăiește în lacuri și păduri, care se ferește de ochii privitorilor, o mică mamă verzuie și cu părul roșcat care vine numai noaptea pe hornuri, care se anină de streșini, care fumegă în ierburile de pe câmp, dacă inima mea știe să fugă de câini cu tine ascuns între pliurile ei, cred că nu ai încă nevoie să recunoști nimic. și Simt că nu m-am grăbit destul, dar nu știu
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
însoțit de portar, Nicu o luă spre prima lui adresă, la sediul concurenței, în strada Sărindar, măturând cu ochii, pentru orice eventualitate, zăpada drumului. Avea un scop care-l făcea să uite de plictiseala îndatoririlor zilnice și de picurii din streșini. Căuta un portmoneu în care să fie un inel cu diamant sau, poate, un ac de cravată cu rubin, cum avea tatăl lui Jacques, doctorul Margulis. Dar dacă omul-șopârlă a spus adevărul, ceea ce nu-i deloc sigur, nu erau bijuterii
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
siguranță că și omul ăsta era un filozof sau un poet care moare de foame, toate atârnau pe el și era cu capu-n nori, și mergea încet, uitându-se cu mirare la țurțurii lungi și groși care ieșeau de sub streșini. În felul ăsta merg oamenii care n-au pe nimeni care să-i aștepte. Înainte să-l depășească, bărbatul alunecă pe un soi de ghețuș, păru un moment să-și recâștige echilibrul, dar apoi se întinse pe trotuar cât era
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
murmure, s-o oprească n-o pot. O umbră sboară, pân se vede după Atâta mers, c-aude svon de clopot; Atunci văzu în zarea lui palatul În care - nchise fata-i Împăratul. 145În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de - aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui 150Isvorul viu ce cade, vrând să salte. El se mira cum toate - astfel a
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
sentiment tulbure de capitulare. "Nenorocita! O creatură inventată să întunece totul în jurul ei." Telefonul târâi o dată scurt și bărbatul tresări. Ridică receptorul, dar legătura se întrerupse. Se așteptase să audă glasul necunoscutei. Aprinse o țigară și trase scrumiera mai aproape. Streșinile plângeau monoton, lumina devenise albăstrie. " Ciudat." Femeia aceea știa totul despre el. Povești vechi de douăzeci sau treizeci de ani, pomenise întîmplări, străzi, nume uitate... Joe, contrabandistul cu un singur ochi, banda lui Alessandro la Neapole... " Ați fost locotenentul lui
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Nu răspund. ― Hm, făcu maiorul, nu mă miră... ― M-aș duce până acolo. Mă știu după fluierat. ― Da, da... Duceți-vă, mormăi Cristescu. Pilotul o zbughi pe ușă. Ascultară pașii care alergau în curte împrăștiind apa din băltoace. Apoi zvonul streșinilor acoperi totul într-un susur neîntrerupt. Azimioară se uită la maior și se înfioră. Un cap de ceară cu ochi goi fără expresie. * Se strecuraseră în locuință fără să-i vadă nimeni. Vecinii căruntului, o familie de medici, erau plecați
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vine să crezi că a fost atât de simplu?" Întâlni chipul lui Florence. Izbea expresia de îndărătnicie. Lângă ea, Ioniță Dragu își mișcă buzele fără să audă o silabă. Ochii îi ardeau repeziți în fundul capului sub sprâncenele groase ca niște streșini. " Știu că am s-o fac! Am găsit puterea! Ce liniște..." Se întoarse spre doamna Miga și buzele îi zvâcniră a plâns. O chemă încet, cu un glas pe care nu i-l auzise nimeni, niciodată: ― Florence... * ― Încă zece pași
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Calotă, funcționar superior pe vremuri ia Banca de Credit. Țineau în mână plase cu borcane goale, îmbrăcați în paltoane care cândva purtaseră semnăturile unor artizani iluștri, acum jalnice, obosite de perie, naftalină și curățătorie chimică. Șerbănică îi mobilizase sub o streașină, cu o grimasă scurtă, conspirativă. Mitiță, slab, sec și bățos, se interesase cu maxilarele încleștate: "Ai auzit ceva? Tocmai aseară n-am ascultat. A avut Colette sindrofie de cucoane". Colocviul durase două ore, întrerupt de exclamații de uluire, priviri holbate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Stepan Sergheievici a fost destul de comfortabilă, răspunse ea din ușă. Nu era spațiu destul pentru amândoi în cameră. Nu avea nevoie de ceva mai mare. Nu s-a plâns niciodată. Porfiri observă detaliile locuinței mortului: patul de copii ascuns sub streașină, biroul și singurul scaun, ambele cu picioarele tăiate scurt. Restul mobilei consista dintr-un otoman ce părea enorm și un cufăr din lemn negru sculptat cu ornamente. O fereastră mică da în Strada Sredania Mașcianskaia, iar Porfiri văzu că afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
căreia atârnau țurțuri lungi, se deschidea bolta unui alt gang. Deasupra ușilor, vechi capete aurite de lei mușcau inele de bronz. Un freamăt ușor trecea printre zidurile acelea, zgomote inexplicabile se rostogoleau de pe acoperișurile joase și se infiltrau În jgheaburile streșinilor. Casele trădau o existență a lor, fantomatică, doamne oculte ale vieții... Un cămătar bătrân, Învăluit Într-un anteriu jerpelit, aproape se atinse de noi trecând, și mi se păru că-l aud murmurând: — Păziți-vă de Athanasius Pernath... Dee murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru care pleca la Yamagata. Cum se explică atunci faptul că cei doi bărbați stăteau acum aplecați deasupra aceleiași bucăți de hârtie, râzând și discutând pașnic, de parcă erau prieteni vechi? Ploaia s-a întețit iar. Picături mari se scurgeau de pe streașină chiar pe gâtul lui Gaston. De la aprozarul de vizavi, trei copii cărora le curgea nasul se uitau curioși la străinul acela ciudat. Endō a făcut un gest cu mâna, apoi un semn cu trei degete. Kobayashi a dat din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
plaiuri mi-aduce un pic de-ntuneric, ca un pumn de țărână din patria mumelor, din cimitire de raiuri. [1937] * ANNO DOMINI Intrat-a noaptea-n burg, fără de vamă. Și-i dat să ningă iar sub ore sure. Tânjesc pe streșinile catedralei medievale duhuri de pădure. Bătaia ceasului stârnește liliacul din somnul lung, în care s-așezase. Cenușa îngerilor arși în ceruri ne cade fulguind pe umeri și pe case. [1937] * LÎNGĂ CETATE Nebunul cetății spre turn privește, călcând pe coturn
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
ta de moarte vino, Lume, vin'. Și răscolește-mi fruntea-nfierbîntată ca nisipul dogorât pe care calcă-ncet, încet prin pustie un profet. VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE II - Psalmistul Când treci fără sandale pe sub tei, porumbii adormiți pe streșini ciuruite se trezesc, crezând ca pașii tăi, mărunți, sunt semințe azvârlite de-o mână bună pentru ei. MOARTEA LUI PAN I - Pan către nimfă Cu strai de broască-n păr răsai din papură, o undă vrea să te cuprindă și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Aici se vindecă setea de mântuire și dacă ți-ai sângerat picioarele te așezi pe un podmol de lut. Uite, e seară. Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi, ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streșini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte. SCRISOARE Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând, dar cocoși au cântat de trei ori în noapte - și-a trebuit să strig: Doamne, Doamne, de cine m-am
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
apoi ce-ar fi putut face? să strige, de fapt a și strigat. Au auzit-o. Și nimeni nu a ajuns la timp. Să se arunce În gol. Poate schelele. Poate vreun cârlig, vreun tub al unui panou publicitar, o streașină i-ar fi Încetinit căderea. Șase etaje, imposibil, practic doar un miracol. Dar copiii au mii de vieți. Dar s-a Întors Înăuntru. De ce? Poate și-au spus ceva - era totuși tatăl ei. Poate că a convins-o. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nici schimbat, nici primejdios. Stătea în fața lui, cu aceeași față ascultătoare și pregătită să se bucure de bucuria interlocutorului. Avea părul puțin umezit și dat cu grijă după urechi, ca un servitor respectuos, care trecuse pe lângă butoiul cel mare de la streașina casei și își netezise în grabă freza ca să intre primenit la stăpân. - Ce-ai pățit, Pampule, ce te-a mușcat de gât? Ia, vino încoace să te văd mai bine. Cele două înțepături arătau acum ca niște cireșe mari, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pe Karim. Uitând de catolică, Karim Își concentra acum eforturile asupra unei superbe rozacruciene, sosită cu bărbatul ei chiar În după-amiaza aceea. Înalți, serioși și zvelți, păreau să fie de origine alsaciană. Își instalaseră un cort imens și complicat, numai streșini și compartimente - ca să-l monteze, tipul muncise patru ceasuri. La Începutul serii, Încercase să-l convingă pe Bruno de frumusețile ascunse ale frăției Roza-Cruciene. Ochii Îi străluceau Îndărătul ochelarilor mici și rotunzi; avea o privire de fanatic. Bruno Îl ascultase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
e... Mă sforțez să-mi iau un ton jemanfișist. Adevărul e că n-a fost o relație chiar atât de nefericită. De fapt, cred că am reușit deja să-mi revin. Nathaniel ridică privirea spre mine, și-și duce mâna streașină la ochi. Adică vrei să spui că ți-ai revenit într-o săptămână după destrămarea unei relații de șapte ani? Dacă o ia așa, da, nu pare prea plauzibil. Îmi storc creierii să găsesc o soluție rapidă de ieșire din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
simt că mă cuprinde o presimțire rea. Samantha... a plecat în Cornwall. Șocul mă izbește în piept ca un camion. Nu pot rosti nici un cuvânt. Nu mă pot mișca. Credeam că știi. Eamonn face un pas în față, cu mâna streașină la ochi pentru a se apăra de razele soarelui. A zis că e posibil să rămână acolo vreo două săptămâni. Credeam că ți-a spus. — Îhm, nu, zic, articulând cu greu. Nu mi-a zis. Deodată, îmi simt picioarele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gust și simț al culorilor. În clipa În care ies dezamăgită din cort, formația tocmai cîntă melodia „Oom-pa-pa“ din Oliver, și cineva face nu știu ce anunț de neînțeles printre pîrÎielile care se aud dinspre microfon. Mă uit În jur, cu mîna streașină la ochi pentru a mă feri de soare, Încercînd să-mi dau seama cine sînt cei deghizați În costumele din jur. Îl văd pe Paul traversînd peluza, Îmbrăcat În pirat, cu trei copii mici Împiedicîndu-i-se printre picioare. — Nenea Paul ! Nenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
brațe, pupându-mă fericit, după care Îi Îndemnă pe cei ce jucau să-i dea drumul mai departe. Cei trei bărbați mânjiți cu alb, femeia și copilul, porniră din nou la drum. Merseră ce merseră, și tot merseră, ținând mâna streașină la ochi, de parcă ar fi căutat ceva În depărtări. Începură să se zgribulească, din ce În ce mai tare, ca scuturați de friguri, după care se urcară În niște luntre, ajungând iarăși pe pământ tare. Acolo se petrecu ceva care semăna a luptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
verde-cenușiu, stă pe marginea apei, mototolit și nehotărât. Chiar și așa se vede că era beat când a murit, beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe crucea din curtea mitropoliei, sloiurile s-au topit la marginea trotuarelor, abia după amiază s-a încruntat, acum ce-i de făcut? Să-mi treacă, mai repede odată! Să-mi treacă! Și de ce atâta grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știu, ceva nu e în regulă, nu-mi dau seama. — Bolnne, Samoro? Eș bollne?5 — Nu eu, fir-ar să fie, Margareta. — Margarreta?... În cameră mirosea a ploaie și var. Prin geamul deschis se vedeau ultimii picuri scurgându-se de pe streașina casei. Vântul sufla domol și îi dădea frisoane lui Samuel, aflat cu spatele la fereastră. Lângă ușă, pe un teanc de ziare și ținându-și genunchii la piept, ședea Margareta; îl privea cu niște ochi injectați, sub care creșteau două cearcăne uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
chiar rău. În orice caz nu disprețuiam atât de multe lucruri. Tocmai pentru că duceam o viață mai simplă. Și din toate acele sunete mărunte se distingea un foșnet lung, subțire și promițător. Mă uitam pe geam. Apa se scurgea pe streașină și pe frunzele vișinului, băltoace pline de cercuri împânzeau curtea. Mă concentram. Poate mi se păruse, așa cum se întâmpla de cele mai multe ori, când confundam cauciucurile foșnind pe șosea cu sunetul făcut de propria mea respirație. Dar câteodată se întâmpla ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]