1,490 matches
-
miracolul teatrului, miracolul statuii trezite la viață care se substituie unei ființe cu adevărat vii. Sora Béatrice este o piesă care îi dă miracolului teatral dimensiunea unui miracol mistic. Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilortc "Ibsen sau multiplele chipuri ale strigoilor" Străinul ca avatar al fantomei Și pentru dramaturgia ibseniană, imposibila izolare a unui spațiu uman, pândit fără încetare de primejdioase forțe exterioare ce sălășluiesc pe tărâmul unei alterități înfricoșătoare, constituie, la sfârșitul acestui al XIX-lea veac, unul dintre principalii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ibsen, am putea relua, așadar, ideea „celui de-al treilea personaj”, cu mențiunea că, spre deosebire de Maeterlinck, la dramaturgul norvegian, el are cel mai adesea chipul trecutului. De la Stâlpii societății la Când ne vom trezi din morți 1, toate soiurile de „strigoi”, adevărate sau false fantome, vor transforma în felul lor locuința omului într-un spațiu ce-ar putea fi bântuit în orice clipă de acest „al treilea personaj”. În Stâlpii societății, domnișoarei Bernick - care visa să fugă „departe de aici, pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de Femeia cu șobolani din Micul Eyolf, bătrâna care umblă pe coclauri alungând șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre mare, spre moarte și al cărei nume înseamnă „lup” (se zice despre ea că, în timpul nopții, se preschimbă într-un strigoi cu înfățișare de lup, într-un soi de vârcolac, devenind astfel o întruchipare a spațiului sălbatic, a alterității, a metamorfozei). Uimitoare figură de magiciană rătăcitoare, cu priviri aspre și pătrunzătoare și care, printr-un ritual al cercului săvârșit de trei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ibsen, muntele și pădurile figurează, ca și marea, ambivalența alterității sălbatice, care îngrozește și atrage totodată. Cel ce, asemenea lui Allmers la începutul Micului Eyolf, se întoarce de pe munte, cel ce coboară de pe culmi este și el un fel de strigoi: „Când a intrat pe ușă, părea cu totul schimbat la față”. Iar în plecarea lui Allmers, Rita, soția lui, văzuse un soi de moarte: „Credeam că n-o să se mai întoarcă”. Un alt personaj, vânătorul Ulfheim din Când ne vom
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
timp - în care se va sinucide Hedvig. Podul ce reprezintă pentru sensibila adolescentă ceea ce adâncurile mării reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți. Apăsarea trecutului și forța strigoilor Spațiul uman bântuit de duhul morților absenți/prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau în Strigoii 1. Într-un univers în care trecutul copleșește prezentul, în care semnele morții și ale puterii celor morți se întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
reprezintă pentru micul Eyolf. Spațiul sălbatic nu se lasă domesticit, după cum nici trecutul nu se lasă închis între patru pereți. Apăsarea trecutului și forța strigoilor Spațiul uman bântuit de duhul morților absenți/prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau în Strigoii 1. Într-un univers în care trecutul copleșește prezentul, în care semnele morții și ale puterii celor morți se întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii se află clipă de clipă la cheremul strigoilor. În Rosmersholm, spiritul răposatei Beate domină întreaga acțiune
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prezenți constituie resortul acțiunii în Rosmersholm sau în Strigoii 1. Într-un univers în care trecutul copleșește prezentul, în care semnele morții și ale puterii celor morți se întâlnesc pretutindeni, casa oamenilor vii se află clipă de clipă la cheremul strigoilor. În Rosmersholm, spiritul răposatei Beate domină întreaga acțiune, fără a-și face vreodată apariția în mod efectiv, căci forțele care l-ar fi putut materializa rămân invizibile, insesizabile. Puterea amintirii, a trecutului obsedant e figurată în locuința familiei Rosmer prin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
meleagurile morții. Puterea invincibilă a morților - o putere ce subjugă și secătuiește viața celor ce trăiesc în casa lui Rosmer, casă tăcută, unde râsetele copiilor nu s-au auzit niciodată - e aceeași care domină și în spațiul fermei Alvig din Strigoii. Și aici s-ar părea că morții au pus deplină stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat succesoarea să-i repete destinul: în ciuda oricărei răzvrătiri, emancipata Rebekka e sortită să nu fie decât dublul unei moarte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stăpânire pe cei vii. La Rosmersholm, răposata Beate și-a condamnat succesoarea să-i repete destinul: în ciuda oricărei răzvrătiri, emancipata Rebekka e sortită să nu fie decât dublul unei moarte care i-a acaparat ființa și îi dirijează viața. În Strigoii, Ibsen dezvoltă aceeași temă a eșecului în lupta cu fantomele: tema puterii strivitoare a morților asupra celor vii și a repetării destinelor. De data aceasta, întoarcerea acasă a fiului rătăcitor este cea care funcționează ca o apariție efectivă a fantomei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
jucată odinioară de șambelanul Alvig și de Johanne, servitoarea casei, mama Reginei, și totuși, între morți și vii, între trecut și prezent, timpul circulă ca printr-o ușă doar întredeschisă, metaforă a imposibilei izolări perfecte, a imposibilei eliminări definitive a strigoilor și a dialogului cu ei. În Strigoii, nimeni nu știe unde se află mormântul tatălui. În nici un caz el n-ar putea fi identificat cu căminul de copii a cărui construcție e plănuită de doamna Alvig ca veritabil monument înălțat
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Johanne, servitoarea casei, mama Reginei, și totuși, între morți și vii, între trecut și prezent, timpul circulă ca printr-o ușă doar întredeschisă, metaforă a imposibilei izolări perfecte, a imposibilei eliminări definitive a strigoilor și a dialogului cu ei. În Strigoii, nimeni nu știe unde se află mormântul tatălui. În nici un caz el n-ar putea fi identificat cu căminul de copii a cărui construcție e plănuită de doamna Alvig ca veritabil monument înălțat în amintirea celui dispărut, destinat să astupe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
soț și să ascundă adevărul despre faptele lui pe care acesta l-ar fi putut dezvălui sau care ar fi putut fi dat în vileag. De altfel, incendiul care mistuie în final întreaga clădire nu reprezintă oare dovada că de strigoi nu ne descotorosim atât de ușor, printr-o banală imagine in memoriam, care i-ar reduce la tăcere? E drept că ei nu se vor arăta niciodată ca atare, dar nu e mai puțin adevărat că vor invada lumea noastră
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
reduce la tăcere? E drept că ei nu se vor arăta niciodată ca atare, dar nu e mai puțin adevărat că vor invada lumea noastră interioară și ne vor lua în stăpânire destinele: „Eu cred că noi toți suntem niște strigoi”, i se confesează doamna Alvig pastorului. „Înăuntrul nostru nu există numai ceea ce ne-au lăsat moștenire părinții. Ne bântuie tot felul de idei, de credințe moarte și multe altele. Ele nu trăiesc în noi, zac numai, și nu avem cum
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne-au lăsat moștenire părinții. Ne bântuie tot felul de idei, de credințe moarte și multe altele. Ele nu trăiesc în noi, zac numai, și nu avem cum să scăpăm de ele. Când citesc un ziar, mi se pare că strigoii se strecoară printre rânduri. Pretutindeni sunt strigoi. Câtă frunză și iarbă. De aceea ne îngrozește pe toți lumina.” Arta sculptorului și arta teatrului: statuia și mortul viu Forța fantomei care bântuie lumea celor vii se regăsește în lucrarea ieșită de sub
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
tot felul de idei, de credințe moarte și multe altele. Ele nu trăiesc în noi, zac numai, și nu avem cum să scăpăm de ele. Când citesc un ziar, mi se pare că strigoii se strecoară printre rânduri. Pretutindeni sunt strigoi. Câtă frunză și iarbă. De aceea ne îngrozește pe toți lumina.” Arta sculptorului și arta teatrului: statuia și mortul viu Forța fantomei care bântuie lumea celor vii se regăsește în lucrarea ieșită de sub dalta sculptorului, care a devenit în Când
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne vom trezi din morți o metaforă a artistului și, în consecință, metafora lui Ibsen însuși ca autor dramatic. Ne amintim că, încă din Femeia mării, Ibsen sugera, pornind de la personajul Lyngstrand, legătura deopotrivă intimă și subtilă dintre statuie și strigoi. Lyngstrand, marinarul salvat dintr-un naufragiu în urma căruia se îmbolnăvise grav, nu se mai poate întoarce pe mare. Tânărul consideră însă nefericita întâmplare o nesperată șansă: „Acum am să pot să mă fac sculptor, așa cum mi-am dorit întotdeauna”1
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a grupului statuar nu o are însă oricine; o au doar cei capabili să înfrunte fantomele, cei care au trăit experiența mării și au simțit fascinația ei, cei care mai cred încă în existența și în forța de dominație a strigoilor. Ultima piesă a lui Ibsen, Când ne vom trezi din morți, exaltă puterile artistului sculptor până-ntr-atât încât face din ambivalența lor unul dintre pivoții centrali ai operei. Sculptorul Rubek este un personaj dintre cele mai bizare. Din clipa
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
clipă de exaltare: „Să ne trăim o singură dată viața până la capăt, așa morți cum suntem, înainte de a ne întoarce în mormintele noastre”. Asemenea acelor fantome ce revin printre oameni ca să mai trăiască și să mai moară o dată, asemenea acelor strigoi care sunt personajele lui Ibsen și care, la sfârșitul reprezentației, se înapoiază în mormintele lor. Strindberg - dominația umbrelor și puterea dubluluitc "Strindberg - dominația umbrelor și puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Ibsen și care, la sfârșitul reprezentației, se înapoiază în mormintele lor. Strindberg - dominația umbrelor și puterea dubluluitc "Strindberg - dominația umbrelor și puterea dublului" Teatru și memorie sau camera și fantomele ei Teritoriu situat între viață și moarte, populat de strigoi și de morți vii, acesta este universul dramaturgiei lui August Strindberg 1. Spațiul teatrului său, înconjurat de invizibil și năpădit de spectrele trecutului, ține deopotrivă de casa bântuită și de încăperea plină de amintiri. Ca și la Maeterlinck sau Ibsen
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
peregrinării este și Străinul din Casa arsă. Străinul crezut de toată lumea mort și care, „într-un anume fel” - sunt cuvintele lui -, chiar murise de-a binelea. Întors din America după o absență de treizeci de ani, el incarnează, asemenea unui strigoi, trecutul ce reînvie brusc și, totodată, nevoia acută de adevăr. Presupusa sa moarte nu este, de altfel, echivalentul unei morți adevărate? Nu încercase el oare, când avea doisprezece ani, să se spânzure într-o debara, împins de disperarea de a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a sfârșitului lumii. Teatru al timpului „de după catastrofă”, teatru construit din „ce a mai rămas”, adică dintr-un „morman de trupuri neînsuflețite și dintr-un maldăr de rămășițe și de obiecte”, teatrul lui Kantor este, inevitabil, și un teatru al strigoilor, care „încep să trăiască din nou”, „încep o a doua viață”, dar care au uitat totul din cea de dinainte, nemaifiind în prezent decât jalnicii posesori ai „câtorva crâmpeie de amintiri tragice și deznădăjduite”. Așa arată personajele ce ne vor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cuplului actor-manechin și rețelei complexe de relații stabilite între dublurile ce par să se multiplice la infinit. Manechinul sau figura de ceară ale lui Kantor se înscriu vizibil în moștenirea lăsată de Schulz și de Maeterlinck. Imagini degradate ale vechilor strigoi, așa cum le propune modernitatea, ele continuă totuși să păstreze ceva din forța acelei „stranietăți” care, deși tratată în registrul derizoriului, trădează o experiență a angoasei și chiar a durerii. „Creatură marcată de moarte”, veritabil „intermediar între un actor mort și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
piesă a întrepătrunderii vieții cu moartea; Paravanele sau teatrul în cimitir. Tabloul al optulea este plasat, într-adevăr, într-un cimitir, în apropierea mormântului lui Si Slimane. Nu avem de-a face, ce-i drept, cu cimitirul „tradițional”, populat de strigoi și de fantome, dar și aici morții vorbesc ori stau de vorbă cu cei vii. Asistăm și la o veritabilă scenă de evocare, chiar dacă la sfârșitul ei fantoma, eidolon-ul, nu se înalță deasupra mormântului. Mortul va grăi însă prin gura
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantasmatică”. O construcție în care teatrul confruntării cu fantoma a arătat cât de dificilă este trasarea unor granițe între realitatea exterioară și realitatea psihică sau, altfel spus, între apariția efectivă și fantoma dinăuntru. Cripta deschisă pentru a lăsa să iasă strigoii este și cripta interioară de unde ies obsesiile noastre 1. Cu mult înainte ca modernitatea să afirme triumful fantomelor lăuntrice, întâlnirea dintre apariție și viziunea interioară (acea fantomă pe care o vede „ochiul minții”, cum spune Hamlet) a fost prezentă în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fi invadat întregul spațiu. Modernitatea, a spus-o și Maeterlinck, se definește prin pierderea credinței în spectre, în posibila lor revenire efectivă. Paradoxal însă, ea a determinat și o bizară năvală a spectralului în sânul lumii vii. Suntem cu toții niște strigoi, niște morți în viață - iată lecția teatrului lui Ibsen. Se profilează astfel, încă de la începutul secolului XX, un altfel de spectral, spectralul anonim, fără chip, fantoma fără corp și fără nume care va căpăta un vag contur, o vagă consistență
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]