1,237 matches
-
dori să-l amintesc pe Cervantes, care își citea primele capitole ale celebrului său roman pușcăriașilor. El a scris Don Quijote în închisoare. Partea a doua a scris-o după ce a fost eliberat și, e ușor de observat, e mult mai stufoasă. Așadar o primă parte controlată cu auzul și o a doua în care acest control dispare, scrisul ducându-se în baroc. "Nu trebuie să-l limităm pe Creangă la autorii pentru copii, la marii povestitori ai lumii Andersen, Frații Grimm
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
un vocabular "adecvat "creează impresia că sunt "școliți", dar în majoritatea cazurilor cuvintele "mici" au un efect mare. * Folosim cuvinte variate ca să exprimăm diferite nuanțe în scris. Iată motivul pentru care un vocabular bogat este folositor. * Evităm frazele lungi, complicate, stufoase. Numai astfel obținem maximum de claritate în comunicare. * Nu utilizăm cuvinte care introduc insinuări nepoliticoase, care exprimă gânduri neplăcute sau sunt lipsite de tact. Ele, adeseori, afectează scopul propus și uneori îi pot umili pe cei cu care comunicăm. * Folosim
Strategii de comunicare eficientă by Mircea Agabrian () [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
a consacrat el a dedicat un capitol scriitorului șirian intitulat sugestiv Ioan Slavici sau nașterea romancierului. Cadrul teoretic e asigurat de sociologia literaturii și filosofia mentalităților, pentru a numi doar două din domeniile la care face apel criticul ardelean. Deși stufoase, analizele prezentate sunt superioare tezei teoretice care urmărea încadrarea "cronotipurilor romanului" nostru în circulația lui de-a lungul timpului, de la începuturile genului până azi. Considerându-l pe Slavici "marele nedreptățit" al literaturii noastre așa cum considera și Mircea Zaciu, criticul vede
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și exemplificând-o în sfera civilizației, Ralea susține c Civilizația întreag, știința și religiile, tehnica și arta, morala și viața social, nimic din toate acestea nu e de gsit de-a gata, ci plsmuit cu inteligența uman. Argumentele demonstrației, destul de stufoase în prima parte a eseului consacrat excursului în domeniul istoriei doctrinelor etice, apar mai coerente și exprimate cu puncte de vedere originale și personale în partea secund a capitolului despre moral. Prezentând analitic teoriile lui Nietzsche, Levy-Bruhl, Wund și Durkheim
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
una peste alta Clădit-am deci în jurul lui înaltă. 37. Odaie de culcat, cu ziduri groase Și larg acoperiș, iar uși i-am pus Cu bine potrivite-aripi frumoase. Tăiai deci pomul, potrivit de sus, Iar trunchiul gol de crengile-i stufoase Deplin îl netezii, căci mi-am adus Și-o cumpănă să-l tai după măsură Și barda cea cu largă cioplitură. 38. Și-așa făcînd picior din rătezatul Și largul trunchi, frumos îl străbătui Cu sfredelul și-am pus pe
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la Lucrare de control la istorie (1989) - reținem urmărirea, dezinformarea, spălarea creierelor „oamenilor muncii”, pentru a vedea doar partea bună a societății românești antedecembriste. Iar pentru ca această cizelare să nu dea greș, existau „secretari cu propaganda”, într-o încrengătură foarte stufoasă, la care se adăugau alte forme diversificate de implementare a docrinei respective. în 2011, Dan Plăeșu ne surprinde plăcut, prin editarea celui de-al treilea roman, „de sertar”, Vinovatele meandre. Romanul ne oferă câteva nuclee epice, printre care relevante rămân
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
la orice om? În lumea satelor mai ales, Biserica este axată pe ideea ca fiecare om să mai citească dintr-o carte foarte importantă, o carte care ar trebui să fie un îndreptar de via ță pentru oricine. Dar felul stufos, greoi, neactualizat la timpurile actuale, în care este scrisă această carte, o face prea puțin atractivă pentru oameni. Apoi, mai există pasaje cel puțin discutabile, asp ecte care nu au logică și nu pot fi acceptate de omul de azi
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
mînă un ciomag. Mă apropiai de el: avea țeasta mai mare decît orice gloabă sau animal [o tufă de]** păr(ul) încîlcit, păroasă fruntea și ceva mai lată de două palme; urechi păroase și mari cît cele de elefant; sprîncene stufoase, fața turtită, ochi de cucuvea, nas de pisică, gură crăpată ca de lup, dinți de porc mistreț, cafenii și ascuțiți, barbă neagră, mustață răsucită, bărbia lipită de coșul pieptului, spinare lungă, strîmbă și cocoșată. Se sprijinea în bîtă, îmbrăcat în
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cu care lucra de obicei, ci fețele simandicoase ale celor mai înalți dregători ai țării, unchii săi. Nașul Dinu, marele stolnic Constantin Cantacuzino, moțăi din cap la salutul răspicat al finului său, marele spătar Mihai zâmbi abia, abia prin barba stufoasă, iar unchiul Iordache nu-i acordă nici o atenție; vorbeau șoptit cu sfințiile lor patriarhii Ierusalimului și al Constantinopolului. — Divanul mic se va ține aici, îi așteptăm pe sfinția sa Theodosie mitropolitul și pe ieromonahul Ștefan cu testamentul mamei, îl informă printre dinți
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că bate vântul sau grindina, că ninge sau e îngheț, își face garda cu o resemnare admirabilă, fără să se miște, până la sosirea succesorului său. După Vaslui, celelalte versante ale dealurilor sunt împodobite, în ciuda sezonului arzător, cu o iarbă fină, stufoasă, proaspătă ca în mai; intram în regiunea pășunilor grase. Acest fapt se cunoaște după marele număr și soiul cel frumos al cailor și boilor ce acoperă coastele dealurilor. De aici își ia vitele fabrica de conserve alimentare de la Galați, întreprindere
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
-Nu mă duc deloc, deschide dacă nu vrei să-ți dărâm poarta și zidul. -Du-te dracului Satana naibii, că nu mă sperii tu pe mine. La poartă era un om îndesat lat în umeri, de înălțime mijlocie, brunet cu sprâncene stufoase, cu țăcălie de capră, îmbrăcat în negru. Prin fesul negru se ghiceau două proeminențe care îi crescuse din craniu distanțate, mai sus de urechile enorme. În partea dorsală la nivelul coccisului, avea coada ascunsă în pantaloni. Machedon îi deschise întrebându
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
din oraș să urc cu el la cota 1400 și am început să-i pocnesc. Erau îndîrjiți, clănțăneau la mine, dar eu eram și mai îndîrjit, trosc, buf, în dreapta și în stânga, până s-au împrăștiat sărind gardurile și arătîndu-mi cozile stufoase... M-am întors și am adormit satisfăcut... A doua zi,dimineața am văzut, mirat, cum zăpada din curte era plină de sânge și floace și Borișca, îngrijitoarea vilei, mi-a spus că azi noapte au venit lupii în curte și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
geam, de la demisol, și m-a luat frica... M-a apucat și pe mine o clipă când am auzit-o, te pomenești, mi-am spus, că ăia pe care i-am gonit eu cu alpenștocul erau lupi... clănțănitul lor... cozile stufoase... Ducă-se dracului, bine că au mâncat cățeaua, am scăpat de ea... Am povestit la masă, rânjind de satisfacție, întîmplarea din timpul nopții. Bineînțeles că nu m-a crezut nimeni, dar, le-am spus, unde e cățeaua, ei!? Unde e
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
desculț (numai el și Saïd lucrau cu picioarele goale), privindu-i cum intră unul câte unul, cu ochii lui atât de spălăciți, încât, în contrast cu fața-i bătrână și oacheșă, păreau fără culoare, iar gura i se crispase, tristă, sub mustața stufoasă și pleoștită. Ei tăceau, umiliți că intră ca după o înfrângere și furioși pe propria lor tăcere, pe care le venea din ce în ce mai greu s-o rupă, pe măsură ce se prelungea. Treceau pragul fără să-l privească pe Ballester, știind că execută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iepure de casă ar avea ceva de șarpe, oare ? Nasul acvilin, s-ar părea că nasul e ușor acvilin. Ca al marilor oameni din vechime ? Fruntea înaltă și lată, ca a lor ! Sprâncenele însă, semnul pasiunilor ? Nu mai erau puternice, stufoase. Mai curând șterse. Fruntea transpira, acum și nasul. Părul rămas doar la tâmple și moale. Fața palidă, ochii parcă miopi, clipind. Semne, cumva, ale timidității ? Se agita pe loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Încerc să-mi dau seama unde am ajuns, cât e ceasul. Brațele somnului sunt încă lungi și multe, adun puteri, întrevăd o geană de țărm, recad, revin, recuperez tânărul acela nu prea tânăr, clovnul candid, cu fruntea înaltă și sprâncele stufoase și privirea de copil, deslușesc prin ochiul zgâriat cu unghia în gheața geamului o gară ninsă și pitică, cearceaful fără sfârșit al câmpiei, ritmul vântului care o asediază. Trenul se urnește, își dezmorțește articulațiile, bătrânește, fără grabă. Ar trebui să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
genunchi. Caracteristice, cum credea Aristot, celor „curajoși, cinstiți și în largul lor“ ? Părul mare și zburlit ar fi fost însă „semnul fricosului“ ? Se mișca fără grabă, deși părea nerăbdător. Ochi umezi, senini, de copil curios. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin. Lavater ar fi urmărit cu insistență mersul lui A.P. : din clasa mijlocie, instruit, cum se vedea ? proaspăt profesor de retorică și latină ? jude sau slujbaș în ascensiune ? vraci sau vreun
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bogat și lung șuvoi, și cât durează, are timp istețul moșneag să se tot scuture de râs. E-he, e-he, știa el de mult ce ascund acești fragili, incapabili să suporte demn și până la capăt încercările ! Frunte puternică, sprâncene stufoase, cum se cer eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Avea dreptate cinicul pastor, sever cu cei ce acceptă riscul doar pentru a fi mai repede învinși și scoși din luptă, pe care îi ironiza, și nu-l iartă, se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca și cum ar tipări cu cerneală simpatică denunțul, accesibil oricui, din care țâșnește, instantaneu, condamnarea sa, salutul de adio. Drăgălașa Ortansa va rezolva cândva, prin șușoteli colective, secretul încredințat cu-atâtea meșteșugite ocoluri și reticențe de plăpândul bufon. Frunte puternică, sprâncene stufoase, dar nu și nasul acvilin ! ...He-he, hehehe, se scutură de râs bătrâna coană mare, venind dinspre bucătărie. Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ei îngustat, de asin. Trubadurul întârzie însă la întâlnire. A adormit, uituc, gol și istovit, obosit de răutățile zilei. Se sucește de pe o parte pe alta, se întinde pe burtă, iar pe stânga, pe dreapta. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin ! Nu întruchipează, a dovedit-o, războinicul glorios, neliniștitul trubadur sau înțeleptul vizionar sau vreun romantic maladiv al amorului, nici măcar fiul nebun de neconsolare. Un căutător, însă, onest, prin tranșeele cotidianului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Bologa, cu inima strânsă, se uita drept în ochii lui mari, negri, fierbinți... Și văzu deodată că omul de sub ștreang se întoarce spre pretorul înmărmurit și-l auzi foarte deslușit, zicînd: ― Vreau să mor mai repede... Generalul încruntă din sprîncenele-i stufoase și îmbinate, spunând pretorului: ― Vezi ce dorește. Dar condamnatul ridicase acuma ochii peste capetele oamenilor și parcă nici nu mai auzi întrebarea pretorului care, așteptând zadarnic un răstimp, izbucni speriat: ― Gata?... Atunci... da... atunci... Și, uitîndu-se jignit spre general, păși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ei ori de câte ori venea vorba despre viitorul său ginere. Nici nu a fost Iosif Bologa bărbatul care să înflorească visele romantice ale unei fete de șaptesprezece ani. În figura lui aspră, colțuroasă, cu ochi scufundați în orbite și adumbriți de sprâncene stufoase, cu mustăți castanii, bogate și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată. O licărire galbenă răsări în dosul unui geam, dispăru și se ivi iar în antreu, apropiindu-se de ușa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
roșu sta mut și nemișcat. {EminescuOpIV 153} Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]