6,886 matches
-
cernoziom și faeoziom. Cernoziomurile au o largă răspândire, ocupând suprafețele interfluviale, versanții slab înclinați și terasele râurilor, fiind soluri cu fertilitate ridicată, cu un conținut natural ridicat de humus și macroelemente nutritive, formate sub o vegetație tipic de stepă sau, subsidiar, sub asociații vegetale erbacee secundare. În comuna Vorona se întâlnesc pe terasele inferioare ale principalului curs de apă (Siretul cu afluenții săi). O parte din cernoziomuri sunt însă erodate - cele de pe versanții puternic înclinați. Faeoziomurile se formează sub o vegetație
Flora vasculară și vegetația pădurii Vorona din județul Botoșani by Covașă Dumitru Alin () [Corola-publishinghouse/Science/1173_a_1949]
-
mediu expozitiv: modul său narativ este de "a arăta". Puterea de a ne afecta pe care o deține se bazează pe imagini. Filmele despre holocaust nu au prea reușit să evite capcanele reprezentării. Ele folosesc tragedia fie ca fundal, în subsidiar (Alegerea Sofiei), fie o sentimentalizează prin identificări individuale (serialul TV Holocaust). Tragedia nu poate fi niciodată reprezentată adecvat, și totodată și realist, iar Spielberg nici măcar nu a încercat să o facă. Motivul pentru criticile severe la adresa filmului se bazau pe
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
rivale. La suprafață, aceste câmpuri se manifestă prin cele mai diverse 186 mijloace de luptă, de la banalele bârfe și calomnii la snoabele scări de valori locale, de la exclusivismul ge-neraționist la subtile și complicate edificii de idei, toate având însă, în subsidiar, încrengături de interese de tip simian: nevoie de dominare, de confort simbolic și uneori teribil de concret, nevoia compulsivă de succes social. Paradoxul este că, în cele din urmă, tot valorile "obiective" justifică acest carambolaj cultural care, sprijinit doar pe
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
activ" (forma creatoare) și "principiul pasiv" (substratul supus creației) s-ar putea regăsi într-o atare relație. O astfel de ipostază poate fi asumată, în termenii cunoașterii moderne, prin supoziția că nu există "cîmp informațional" care să nu presupună în subsidiar, cel puțin, existența unei substanțe-energii manifeste. 3) Ipostaza manifestării simultane a lui Dumnezeu ca interioritate și exterioritate (alteritate) este rezultatul opiniei că nu se poate marca o distincție între potențialitatea și actualitatea lui Dumnezeu. O atare dihotomizată imagine a lui
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
parte. În realitate, putem gîndi așa cum am încercat să o facem într-un alt context că: Dintotdeauna a fost Cuvîntul, Cuvîntul era Dumnezeu, iar Dumnezeu era cerul și pămîntul" [Stănciulescu, 1991:16]; sau, altfel spus: dintotdeauna Dumnezeu a avut, în subsidiarul existenței absolute, eterne, a Cuvîntului său echivalat cu existența legilor esențiale și imuabile ale creației însăși și forme ale creației manifeste, efemere, supuse apariției și dispariției. În această perspectivă, ar trebui poate să acredităm și punctul de vedere dualist, construit
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ontogeneza -› logogeneza -› culturogeneza; • în plan gnoseologic: arhetipul biblic -› succesiunea filogenetică -› matricea ontogenetică -› ecourile profane -› cadrul istoric al creației -› trama istoriei umane. Putem constata, ca o concluzie deosebit de interesantă, faptul că în această extrem de comprimată desfășurare a consecințelor creației și, în subsidiar, a păcatului biblic, se ascunde "structura profundă" a oricărui act de devenire (acțiune) umană. O dată mai mult, așadar, putem constată că Biblia reprezintă o chintesență a celor mai relevante acte de conduită umană. Două variante de interpretare opuse par a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mult mai multe de spus în marginile acelei ipoteze (cu adevărat provocatoare) formulate de Nicolae Balotă: în opere precum Icoane de lemn, Poarta neagră, Tablete din Țara de Kuty, Pravila de morală practică, "intenția polemică, spune criticul, este cu totul subsidiară sau poate nici nu există în texte dintre cele mai "teribile" ale satiriconului". Forța binomului polemică-pamflet, pe care atât de temeinic îl edifică autoarea, ar fi produs aici un spectacol critic fascinant. Timpul rămâne însă totdeauna forma supremă a judecății
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sancționate drastic. Odată cu invocarea lor, autorul construiește, implicit, o pledoarie pentru sinceritate, corectitudine, talent, inteligență, profesionalism etc., valori constitutive ale lumii morale pe care o reprezintă și prin care își autolegitimează demersul critic. Vorbim, prin urmare, de un discurs pro-domo subsidiar, lizibil doar în spatele rândurilor scrise și definitoriu pentru universul axiologic arghezian, care se pretinde, mai totdeauna, a fi reconstituit. Observăm totodată că, deseori, violența fizică este așezată într-o difuză lumină comică. În exemplul mai sus citat, acest lucru este
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mei?"), interogația are, la Arghezi, o funcție complementară pe de o parte relevă tensiunea emoțională și dinamismul participării la dialog, iar pe de altă parte, grație conținutului virtual (acuzație, reproș, resentimente etc.) pe care îl transmite, accentuează, printr-o tehnică subsidiară, simulând atitudinea dubitativă, latura persuasivă a discursului. La fel, exclamația retorică, departe de a fi expresia unui patetism necenzurat, este, în textul polemic arghezian, amprenta unei agresivități gratuite ca izbucnire scurtă și necenzurată a pamfletarului: "Cu ce ușurință vă hrăniți
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mesajul, ci plasticizându-l, îi întărește sensul denotativ. Desigur că decodarea corectă depinde, esențialmente, de orizontul cognitiv al cititorului și de disponibilitatea sa de a traduce imaginea în argument. Pentru Arghezi, teoretizarea în sensul de critică (de)valorizantă dublează, în subsidiar, practica poetică și, prin urmare, dobândește valențele unui discurs prodomo: uneori explicit, în care formulările exprimă o atitudine defensivă directă (bunăoară, în Dintr-un foișor), alteori, prin enunțuri axiomatice, afirmînd categoric propriile convingeri, ca o modalitate imperativă de a-și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
conjunctural, poate fi un bun pretext pentru a-și afirma categoric convingerile și a-și trasa cu bună știință liniile directoare ale atipicului program literar. În ars poetica argheziană există o categorie aparte de texte a căror dimensiune polemică este subsidiară. Fără a fi absent, gestul polemic secondează, inerent, intenția de a evalua periodic un parcurs literar cu asperități. E vorba de cele tip confesiune-bilanț, concepute pe o schemă asertiv-defensivă proprie retro-introspecției. Primul text de această factură este Ars poetica. Scrisori
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
perspectiva unei umilințe"234. De aceea râsul inspiră teamă; el funcționează ca o sancțiune publică aplicată unei persoane (sau mai multor) din viața reală, care devine personaj comic, țintuit la stâlpul infamiei și expus deriziunii publice. Iată esență sensul etic, subsidiar, recognoscibil în comedia tuturor timpurilor. Înaintând în căutarea corespondențelor, observăm că atât polemicul, cât și comicul se întemeiază în baza unor stucturi contrastive privind obiectul. În cazul comicului, "persoana I-a care emite spiritul nu râde neapărat, ea fiind pusă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
demonstrativ. Vedem cum discursul citant exploatează segmentele vulnerabile ale discursului advers, boicotându-l cu propriile arme, iar prozopopeea se insinuează ca o ipostază autodescalificantă a vocii incriminate: "Pe mine nu mă păcăliți. Eu sunt N. Iorga!"292. Aserțiunea traduce, în subsidiar, culpa trufiei adversarului și, implicit, tentația permanentă, intolerabilă pentru Arghezi, de a dirija ideologic destinul literaturii. Apoi, dincolo de formulări colocvial-retorice, prin care autorul menține viu contactul cu cititorul, ca, de pildă: "Iată-i", "Ei bine", " Câtă mai vorbărie, tată", fie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu motor. Trebuie să acordăm prioritate mijloacelor de transport benefice din punct de vedere ecologic și să facem dintr-o combinație a acestor mijloace, centrul eforturilor noastre de planificare. Mijloacele de transport motorizat individual urban trebuie să aibă o funcție subsidiară de facilitare a accesului la serviciile locale și de menținere a funcțiilor economice ale orașului. Noi, orașele, înțelegem că riscurile semnificative generate de încălzirea globală a mediului înconjurător natural și construit, pentru generațiile viitoare, necesită un răspuns satisfăcător privind stabilizarea
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
susceptibil ca Mannheim să fi fost "sedus" de posibilitatea radicalizării principiilor societății democratice occidentale. Singura apropiere constă în prezervarea rolului utopiei ca element esențial al gândirii umane, care să împiedice ca omul "să devină nimic altceva decât un lucru". În subsidiar, prin atingerea idealului extatic, Mannheim pare să înțeleagă dispariția ideologiei. Dincolo de eventualele inconsistențe care apar la nivelul ideilor susținute în scrierile sale și care ar putea fi invocate sub aspect critic, rămâne constatarea că, deși a încercat "neutralizarea" conceptului de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ca încercările de aplicare a proiecțiilor lor să eșueze în chip lamentabil și, mai grav, să devină condamnabile din punct de vedere moral-politic. Pe de altă parte, gânditorii și teoreticienii politici care au subliniat failibilitatea cunoașterii umane au susținut, în subsidiar, și critica "raționalismului în politică". Un exemplu expresiv în acest sens este gânditorul britanic Michael Oakeshott, pentru care teoriile raționaliste cu privire la politică sunt produse ale unei inginerii sociale ce presupune aplicarea unor algoritmi de natură tehnică asupra realității sociale. Chiar dacă
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
mizeria ideologiei"424. Identificând ideologia, la modul fundamental, cu marxismul, teoreticieni ai democrației precum Giovanni Sartori contrapun prezenței acesteia în politică "mentalitatea pragmatică", iar prezenței sale în sfera cunoașterii "adevărul" sau "știința". O asemenea poziționare față de problematica ideologiei deține în subsidiar nu numai un reducționism nejustificat (pe urmele căruia conceptul riscă să nu poată semnifica nimic altceva decât marxismul de factură comunistă 425), ci și o concentrare de "dogmatism semantic" specifică, de altfel, repertoriului respingerii facile a ideologiei. Un fapt cu
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nou că, dacă ideologia oferă un răspuns situat în acest prezent, utopia plasează soluțiile sociale într-un viitor posibil. În loc de concluzie: ideologia, un nou început Reinventarea conceptului de ideologie, obiectiv asumat la punctul de start al acestei cărți, conține în subsidiar încercarea de a conferi acestui termen o semnificație pozitivă. Modalitatea în care, pe parcursul demersului argumentativ, am înțeles conceptul de ideologie nu aspiră la atingerea acelor criterii pe care pozitivismul le-a impus cu titlul de "canon epistemic" (chiar și în
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
E.F. (1998); Brigham E.F. (1986), ș.a 203 rezultat corespunde structurii financiare optime și implicit nivelului maxim al valorii de piață a Întreprinderii. De asemenea, regimul impozitului pe companii influențează modul În care profitul este alocat Între compania mamă și subsidiarele acesteia, precum și forma În care venitul produs de capital este repatriat (ca dividend, dobândă)153. În literatura de specialitate se admite, de asemenea, că impozitul pe profit este neutru dacă randamentul optim al investiției, durata de utilizare a echipamentelor și
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
și agențiile sale, F.M.I., Banca Mondială, Documentele adoptate de acestea conturează cadrul general de desfășurare a diverselor activități (indiferent dacă acestea au sau nu caracter economic) și norme cu caracter obligatoriu pentru țările membre, care tratează În principal sau În subsidiar aspecte de natură economică și/sau juridică ale activităților desfășurate de firme pe piețe străine sau chiar pe piața mondială. 118. Convențiile și tratatele multilaterale Încheiate Între țările de origine și țările gazdă și/sau terțe țări. Aceste convenții pot
INVESTIŢII INTERNAŢIONALE by ANATOLIE CARAGANCIU () [Corola-publishinghouse/Science/1243_a_2690]
-
din intersectarea conversiunii și a combinării cu particularizatorii lexicogramaticali. Exemple de toponime apărute prin condensarea lexico semantică onimizantă: Larga, Scurta, Adînca, Strîmba, Roșia, Săratu, Borborosu, Vechea, Mănosu, Leordoasa, Romîneasca. Structura în care funcționează aceste toponime este simplă, monomembră, dar în subsidiar este presupusă ori chiar a funcționat o perioadă ca formație compusă din care făcea parte și termenul aflat acum în funcție toponimică. Acesta îndeplinea în formația respectivă rolul de particularizator, preluînd ulterior funcția denotativă îndeplinită de fostul „cap“ sau „centru
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65 4. Verosimilul intern / 70 4.1. Verosimilul acțiunii / 70 4.1.1. Refuzul miraculosului / 70 4.1.2. Adevărat sau verosimil / 72 4.1
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică: celelalte au nevoie de alte arte subsidiare. Comportamentele, de morală, sentimentele, de retorică, dicția, de gramatică, iar celelalte două părți își au fiecare arta lor, asupra cărora nu este nevoie ca poetul să fie instruit, pentru că el poate să fie înlocuit acolo de alții, ceea ce face Aristotel
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care o pot alipi acolo retorica, morala și poetica." Acestea ar fi fost fără îndoială chestiunile tratate în cel de-al patrulea Discurs anunțat de Corneille, dar pe care nu a avut vreodată timp să-l scrie. 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica Nu pentru că ar disprețui arta oratorică, la care se pricepe foarte bine terminându-și studiile de drept, chiar dacă nu a pledat niciodată el însuși dar Corneille consideră că regulile retoricii, atât la nivelul părților de vorbire, cât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tulburi ca formă de protest, de apărare împotriva anormalității care amenința prin aneantizare și anihilare totală a umanului, cât și în momentele de acalmie, ca revers al monotoniei, umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și neverosimilitatea ostentativă, dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]