2,342 matches
-
reședință al județului Dîmbovița și care a fost o perioadă capitala Țării Romînești precum și al unui sat din județul Timiș. De la numele municipiului s-a format, prin polarizare, toponimul Cîmpia Tîrgoviștei. Sufixul -iște, de origine slavă (< iște < icî), dezvoltat cu sufixul -ov într-un sufix compus oviște „locul unde există sau a existat o așezare, o acoperire vegetată sau faunistică“, ne conduce spre etimologie, și anume: sl. tîrgoviște, „locul unde a fost un tîrg, adică un oraș comercial“. El se încadrează
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și care a fost o perioadă capitala Țării Romînești precum și al unui sat din județul Timiș. De la numele municipiului s-a format, prin polarizare, toponimul Cîmpia Tîrgoviștei. Sufixul -iște, de origine slavă (< iște < icî), dezvoltat cu sufixul -ov într-un sufix compus oviște „locul unde există sau a existat o așezare, o acoperire vegetată sau faunistică“, ne conduce spre etimologie, și anume: sl. tîrgoviște, „locul unde a fost un tîrg, adică un oraș comercial“. El se încadrează, astfel, în seria onomasiologică
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
rușa, „trandafir, măceș“ sau rŭȘî „secară“ + -iște), Macoviște (< sl. macŭ, „mac“ + oviște), Scroviștea (< sl. sŭkroviște, „ascunzătoare, vizuină“), Staniște (< sl. staniște, „loc de popas“), Văriștea (< magh. vár, „oraș“ + iște), Ziliște (< sl. Șiliște, „locuință, așezare“), Coșuștea (< koșuta, „căprioară“ sau Koș, „cositură“ + iște). Sufixul a fost adoptat de romîni și atașat la teme (apelative) romînești, formația fiind de cele mai multe ori transparentă și pentru vorbitorul nespecializat: Ariște (< arie + iște), Arsiștea, Cărbuniști, Căprăriște, Cărpiniște, Cînipiște, Coloniște, Curechiș tea, Fasoliștea, Făuriștea (< faur, „fierar“ + iște), Gîrliște, Grîiște, Gruiște
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Munții Căpățînei), precum și Tîrna (vîrf din Munții Lotrului), Culmea Tîrnii (Munții Lotrului). Numeroase toponime identice sau foarte asemănătoare, îndeosebi hidronime, există în diferite țări slave. Hidronimul Tîrnava are la bază apelativul slav trŭnŭ, „mărăcine“, „arbust spinos“, căruia i se atașează sufixul -ava, care arată o caracteristică locală („plin de mărăcini“) a locurilor prin care curge rîul respectiv. Toponimele Tîrnova (care desemnează două sate din județele Arad, respectiv CarașSeverin, și o rezervație fosiliferă din Munții Semenicului), Tîrnavul Mare și Tîrnavul Mic (vîrfuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care desemnează două sate din județele Arad, respectiv CarașSeverin, și o rezervație fosiliferă din Munții Semenicului), Tîrnavul Mare și Tîrnavul Mic (vîrfuri din Munții Căpățînii) și Tîrnăvița (sat din județul Harghita) au aceeași etimologie, dar cu o variantă fonetică a sufixului caracteristică altor dialecte slave. Culmea Tîrnii din Munții Lotrului cuprinde, pe poziția secundă, un nume format de la baza sl. trŭnŭ, fără sufix. Etimologia a fost confirmată indirect de populația cumană care a hălăduit prin aceste părți un timp și de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din Munții Căpățînii) și Tîrnăvița (sat din județul Harghita) au aceeași etimologie, dar cu o variantă fonetică a sufixului caracteristică altor dialecte slave. Culmea Tîrnii din Munții Lotrului cuprinde, pe poziția secundă, un nume format de la baza sl. trŭnŭ, fără sufix. Etimologia a fost confirmată indirect de populația cumană care a hălăduit prin aceste părți un timp și de la care maghiarii și germanii au preluat dublurile hidronimului Kükülő, respectiv Kokel, care sunt traduceri turcice ale toponimului slav. Ne putem întreba cum
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Valea Tecuciului și Tecuciu Calenderu, considerate primul - microtoponim, al doilea - dispărut sau înglobat altei localități. Baza toponimului o constituie sl. tek(cf. tok din potok, „rîu“), „a curge“ (prezent și în Teșna Rece și Teșna Împuțită, Teșnița < sl. Tečna < tek + sufixul -na), care în limbile slave moderne a dat adjectivele substantivizate ucr. tekučuj, rus. tekučij, „curgător lichid“, de la care (cel mai probabil de la cel ucrainean, dată fiind apropierea lingvistică și geografică) și-au luat numele și rîurile omonime, iar apoi, prin
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ales oiconimele, au fost transferate din hidronimele omonime). Singurul nedeductibil neapărat de la un toponim (a se vedea totuși numele boierilor Craiovești) este Timișești (atestat și sub forma Temeșești), format de la un antroponim (apărut probabil prin conversiune de la un toponim) cu sufixul -ești, care formează nume de grup. Numele rîului, lung de 350 de kilometri, (dintre care 244 pe teritoriul Romîniei), este atestat în Antichi tate sub formele Tibiscum, Timisis, Tibisia, Tibis, Timisis. S-a dedus o bază traco-dacică *tibh-, înrudită cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Tamis (preluat din romînă). S-a propus și un etimon slav Tŭmiș (< sl. tŭma „întuneric“), greu de acceptat, date fiind atestările anterioare venirii slavilor. Așa cum au presupus N. Drăganu și, după el, alții, unele dintre nume (în afară de Timișești, la care sufixul ne obligă la această soluție) ar putea fi și antroponime (derivate din hipocoristicul Tim, extras din nume mai ample ca Timotei, Timoftei etc.). În documentele maghiare sunt înregistrate persoane cu numele Temes, Tima, Tyma și un sat Timafalva, adică „satul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Turdiș, Turdișa sau din srb. Tvrdoș este în acest caz superfluă. Cîteva etimologii sunt inacceptabile din motive lingvistice sau istorice: tătăr. tor, „sare“, numele Tur al unui conducător hun (neatestat însă), magh. túr, „a scurma, a săpa“, sl. tur, „zimbru“, sufixul maghiar -d, care s-ar fi adăugat uneia dintre aceste rădăcini (nu s-a păstrat însă în nici un toponim sub forma -da). O apropiere de tribul pelasg al Turdetanilor din Hispania sau al Turdulilor din Lusitania este, evident, hazardată din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
prezent în tvŭrdina, „întăritură“), însă apoi a renunțat la aceste ipoteze și a avansat ideea că baza ar putea fi mai degrabă un nume de persoană. Antroponimele Turda, Turde, de la care s-a format toponimul Turda sunt formații romînești cu sufixul (sau infixul) -d - de la tema hipocoristică Tur-, prezentă în numele de familie Turul, Tura și în toponimul Tureni. I. Pătruț crede că toponimele Tur, Turia sunt formate, de asemenea, de la antroponimul Tur, nu de la sl. turjé, „al bourului“, care ar fi
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Orșova > Rîșava, Ilovița, Jidoștița, Topolnița, Vodița, Barlova, Zlagna, Bolvașnița, Petroșnița, Butoșnița, Goleț, Ilova, Sadova etc.). Acest lucru face mai puțin probabilă o rădăcină romînească pentru Vîrciorova, cum s-a presupus, adică apelativul vîrf > * vîrfcior, la care s-ar fi adăugat sufixul slav -ova (asemenea formații hibride nu prea există). Nu are mari șanse nici apropierea de apelativul romînesc „fabulos“ vîrciolog (> vîrciorog), chiar dacă fonetic nu prezintă dificultăți mari. În schimb, un sl. vrčarǐ, „olar“ (derivat de la sl. vrč, „oală“) ai cărui urmași
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
la *Vîrcerova, apoi la Vîrciorova (prin diftongarea cunoscută e > eo > io). Potrivit corespondențelor slavo-romîne și legilor fonetice ale romînei, unui r silabic (interconsonantic) slav îi corespunde în romînă îr, a neaccentuat devine ă, după consoana palatală č devine e, iar sufixul slav -evo ajunge în romînă de obicei -ova (vezi Kralevo > Craiova). Dialectul slav în care a luat naștere și a evoluat, pînă la trecerea în romînă, toponimul este cel sud-estic, așadar de tip sîrbesc (ca în Dubova, Belareca, localități apropiate
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ruptura (înlocuit cu Vîrvoru de Jos). Interesant este, pentru comparație, entopicul vîrvomare, înregistrat de Porucic cu sensul de „umflarea apei după ploi sau după topirea zăpezii“. I. Pătruț, preluat de DTRO, indică drept etimon numele de persoană *Vîrvor derivat cu sufixul or (ca Boldor, Condor, Bohor, Bogor, Bojor, Bodor, Bator, Bolbor, Bondor etc.) din tema Vîr-, extrasă probabil din antroponime ca Varvara și prezentă în numele Vîrva, Vîrvescu, Vîrdel, Vîrlan, Vîrvaș (din nou cu accentul oxiton, însă). Trimiterea din DTRO la apelativul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
topic Vîrvolea (provenit probabil dintr-un antroponim) din Valea Tîrnavelor și numele de persoană Vîrvorea atestat în localitatea Jina din județul Sibiu. Accentuarea antroponimelor terminate în -or poate fi diferită (după cum precizează I. Pătruț), ca și a altor derivate cu sufixe productive (de exemplu, cu -uț: Porúț și Porúț; cu -is: Ópriș și Opriș etc.) Se pare că intuiția (sau tradiția) populară privind eroul eponim s-a dovedit, de data aceasta, credibilă. Vrancea Este numele unor munți din Carpații de Curbură
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ocupat de etimologia acestui toponim, i-a atribuit o origine dacică, trimițînd la un apelativ cu sensul de „munte“, comparabil cu sanscr. vrana, fără a mai adăuga alte detalii de natură lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd acest lucru cu „pădurile negre ca pana corbului“ sau cu un intermediar antroponimic (cum ne indică sufixul -cea), analogic structural cu Vîlcea (< vŭlk, „lup“), Ivancea, Mihalcea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd acest lucru cu „pădurile negre ca pana corbului“ sau cu un intermediar antroponimic (cum ne indică sufixul -cea), analogic structural cu Vîlcea (< vŭlk, „lup“), Ivancea, Mihalcea etc. Pericle Papahagi sugerează că antroponimul ar fi putut proveni de la romînii sud-dunăreni, unde este întîlnit frecvent, sub forma vrană și sub diferite variante și derivate. Evident că toponimul este uzual
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Vrînceanu, Vrăncilă, Vrancu, Vrîncuț, Vrîncilă etc. N. Iorga și Simion Mehedinți au crezut că poate intra în ecuația etimologică apelativul slav și romînesc vrană, „gaură de butoi“, care ar descrie fidel forma concavă a uriașei depresiuni. Din nou se opune sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv al lui vran, „corb“, cu sufixul -ici). De menționat că există cîteva toponime formate de la baza vran: Vrani (sat din Caraș-Severin), Vraniu (pîrîu, afluent de stînga al pîrîului Ciclova), Dealul Vraniului (din Cîmpia Banatului). Ținînd seama că pe teritoriul romînesc există numeroase toponime formate de la sau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dai seama că în orice limbă, pe lângă cuvintele moștenite din limba-mamă (latina, în cazul limbii române), mai există și altele, care sunt fie create în limba respectivă prin mijloace interne de formare a cuvintelor (derivare cu prefixe sau/și cu sufixe, compunere din cuvinte deja existente etc.), fie dobândite prin mijloace externe, adică prin împrumut. Creațiile interne, prima sursă de îmbogățire a vocabularului unei limbi, sunt foarte numeroase datorită faptului că limba funcționează ca un organism viu, ca o structură care
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
îmbogățire a vocabularului voi mai aminti și în secțiunea a doua a cărții, în capitolul „Româna ― creatoare de cuvinte“. Mă mulțumesc să precizez aici că principalele procedee de formare a cuvintelor reprezintă, în română, un sistem moștenit din latină; cu sufixe ca -ar < lat. -arius (aurar < lat. aurarius) sau cu prefixe ca des < lat. dis(a desface < lat. disfacere) se formează multe derivate românești. Acest sistem s-a îmbogățit cu sufixe și prefixe împrumutate, odată cu cuvintele, din limbile cu care româna
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
cuvintelor reprezintă, în română, un sistem moștenit din latină; cu sufixe ca -ar < lat. -arius (aurar < lat. aurarius) sau cu prefixe ca des < lat. dis(a desface < lat. disfacere) se formează multe derivate românești. Acest sistem s-a îmbogățit cu sufixe și prefixe împrumutate, odată cu cuvintele, din limbile cu care româna a intrat în contact; de exemplu, sufixele -iță (din bivoliță, perniță etc.) și -că (din tătarcă etc.) sunt de origine slavă. Sufixele și prefixele împrumutate, în diverse etape din istoria
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
aurarius) sau cu prefixe ca des < lat. dis(a desface < lat. disfacere) se formează multe derivate românești. Acest sistem s-a îmbogățit cu sufixe și prefixe împrumutate, odată cu cuvintele, din limbile cu care româna a intrat în contact; de exemplu, sufixele -iță (din bivoliță, perniță etc.) și -că (din tătarcă etc.) sunt de origine slavă. Sufixele și prefixele împrumutate, în diverse etape din istoria limbii române, sunt foarte numeroase. Există și alte mijloace interne de îmbogățire a lexicului unei limbi. Unele
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
derivate românești. Acest sistem s-a îmbogățit cu sufixe și prefixe împrumutate, odată cu cuvintele, din limbile cu care româna a intrat în contact; de exemplu, sufixele -iță (din bivoliță, perniță etc.) și -că (din tătarcă etc.) sunt de origine slavă. Sufixele și prefixele împrumutate, în diverse etape din istoria limbii române, sunt foarte numeroase. Există și alte mijloace interne de îmbogățire a lexicului unei limbi. Unele substantive comune sunt, la origine, nume proprii de persoană sau de loc. Și dacă istoria
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
1935). Româna l-a împrumutat din franceză și engleză. Tanti și mătușă au același etimon îndepărtat: lat. amita „mătușă“. În română, cuvântul mătușă este moștenire directă, fără opriri în diverse alte „gări“, a latinescului amita, la care s-a adăugat sufixul -ușă de origine traco-dacă (sufix care se identifică și în auș „bătrân, moș, bunic“, provenit din lat. avus „bunic“). În cazul lui tanti, lat. amita a trecut prin franceză, unde a cunoscut o formă veche ante, care s-a modificat
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]