1,440 matches
-
1985): 64 de pacienți spitalizați în vârstă de 13-18 ani, depresie majoră 17%, comportament suicidar, tentativă de suicid: 15 subiecți (23,4%); Rosenstock (1985): 900 de pacienți spitalizați cu vârste între 14-19 ani, depresie: 29,5%; depresie și/sau comportament suicidar: 41%. Quemada și colab. (1985) evaluează frecvența manifestărilor depresive într-o populație de adolescenți și tineri adulți studenți care au venit la consultație într-un centru medico-psihologic universitar. Din 504 subiecți cu vârste între 17-29 de ani, 55% prezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sine mai scăzută și, mai ales, simptome de stres post-traumatic (cu atât mai importante cu cât abuzul a fost mai sever și mai prelungit), dar nu sunt mai puternic deprimați și nu au un sentiment de culpabilitate mai intens, idei suicidare sau tulburări de comportament mai accentuate decât adolescenții deprimați care n-au suferit abuzuri. IPOTEZE ȘI ABORDĂRI ORGANICE Această abordare a depresiei adultului este recentă deoarece datează de la începutul anilor șaptezeci. Ea a generat, totuși, un număr considerabil de lucrări
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Proastă dispoziție 53 51% 51 49% 104 22% CAD 6 75% 2 25% 8 2% Depresivitate 17 59% 12 41% 29 6% Non-depresiv 233 80% 58 20% 291 63% Total 322 69% 143 31% 465 100% Tensiune relațională și idei suicidare la adolescenții depresivi Remarcăm, de asemenea, o asociere semnificativă (p < 0,05) între tensiunea relațională cu părinții și prezența unor idei suicidare (Tabel 4-IV): cu cât relațiile sunt mai tensionate, cu atât procentul adolescenților cu idei suicidare frecvente sau permanente
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Non-depresiv 233 80% 58 20% 291 63% Total 322 69% 143 31% 465 100% Tensiune relațională și idei suicidare la adolescenții depresivi Remarcăm, de asemenea, o asociere semnificativă (p < 0,05) între tensiunea relațională cu părinții și prezența unor idei suicidare (Tabel 4-IV): cu cât relațiile sunt mai tensionate, cu atât procentul adolescenților cu idei suicidare frecvente sau permanente este mai mare (Fahs și Marcelli, 1998). TABEL 4-IV - Idei suicidare și relațiile adolescenților depresivi cu părinții (χ2 = 15,41, p < 0
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
relațională și idei suicidare la adolescenții depresivi Remarcăm, de asemenea, o asociere semnificativă (p < 0,05) între tensiunea relațională cu părinții și prezența unor idei suicidare (Tabel 4-IV): cu cât relațiile sunt mai tensionate, cu atât procentul adolescenților cu idei suicidare frecvente sau permanente este mai mare (Fahs și Marcelli, 1998). TABEL 4-IV - Idei suicidare și relațiile adolescenților depresivi cu părinții (χ2 = 15,41, p < 0,05) Idei suicidare Relații cu părinții Rare sau niciodată Adesea sau totdeauna Calme 88% 12
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
0,05) între tensiunea relațională cu părinții și prezența unor idei suicidare (Tabel 4-IV): cu cât relațiile sunt mai tensionate, cu atât procentul adolescenților cu idei suicidare frecvente sau permanente este mai mare (Fahs și Marcelli, 1998). TABEL 4-IV - Idei suicidare și relațiile adolescenților depresivi cu părinții (χ2 = 15,41, p < 0,05) Idei suicidare Relații cu părinții Rare sau niciodată Adesea sau totdeauna Calme 88% 12% Tensionate 70% 30% Foarte tensionate 52% 48% Pfeffer (1989) a remarcat creșterea riscului de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
cu cât relațiile sunt mai tensionate, cu atât procentul adolescenților cu idei suicidare frecvente sau permanente este mai mare (Fahs și Marcelli, 1998). TABEL 4-IV - Idei suicidare și relațiile adolescenților depresivi cu părinții (χ2 = 15,41, p < 0,05) Idei suicidare Relații cu părinții Rare sau niciodată Adesea sau totdeauna Calme 88% 12% Tensionate 70% 30% Foarte tensionate 52% 48% Pfeffer (1989) a remarcat creșterea riscului de apariție a ideilor și tentativelor de suicid odată cu amplificarea disfuncționalității familiale. Dukes și Lorch
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
și tentativelor de suicid odată cu amplificarea disfuncționalității familiale. Dukes și Lorch (1989) au semnalat această creștere la adolescenții care percep o relație conflictuală și deficitară cu părinții lor: cu cât conflictul este mai grav și comunicarea deficitară, cu atât ideile suicidare sunt mai prezente. King și colab. (1992) confirmă această ipoteză. Tensiunea relațională adolescent-părinți poate fi considerată ca fiind reflectarea unei tulburări depresive și a unor idei suicidare la adolescent. Proporțional cu gravitatea tulburării și cu permanența unor idei suicidare, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
lor: cu cât conflictul este mai grav și comunicarea deficitară, cu atât ideile suicidare sunt mai prezente. King și colab. (1992) confirmă această ipoteză. Tensiunea relațională adolescent-părinți poate fi considerată ca fiind reflectarea unei tulburări depresive și a unor idei suicidare la adolescent. Proporțional cu gravitatea tulburării și cu permanența unor idei suicidare, ea amplifică riscul trecerii la act. Astfel, aceasta poate constitui un indicator pentru prevenirea tentativelor de suicid la adolescent (vezi cap. 9). Tensiune relațională și consum de substanțe
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ideile suicidare sunt mai prezente. King și colab. (1992) confirmă această ipoteză. Tensiunea relațională adolescent-părinți poate fi considerată ca fiind reflectarea unei tulburări depresive și a unor idei suicidare la adolescent. Proporțional cu gravitatea tulburării și cu permanența unor idei suicidare, ea amplifică riscul trecerii la act. Astfel, aceasta poate constitui un indicator pentru prevenirea tentativelor de suicid la adolescent (vezi cap. 9). Tensiune relațională și consum de substanțe la adolescenții depresivi O altă asociere semnificativă există între tensiunea relațională și
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
32% pentru cei care au relații calme. Tensiunea relațională cu părinții se dovedește a fi nu numai un indice al existenței unei tulburări depresive, proporțional cu gravitatea tulburării ci și, de asemenea, un factor de prognostic în ceea ce privește corelația cu ideile suicidare, consumul de alcool și de hașiș. Tabel 4-VI Consum de hașiș și relațiile adolescenților depresivi cu părinții EMBED Equation.3 2 = 25,45; p < 0,001 Consum de hașiș Relații cu părinții Niciodată sau rar Adesea sau totdeauna Calme
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
de dezvoltare conduc mai ușor la depresii narcisiace, lucru pe care l-am spus deja. Observăm aceste probleme în mod frecvent atunci când mediul familial apare ca fiind deficitar sau vulnerabil, atunci când, de exemplu, un părinte este grav deprimat, are impulsuri suicidare sau chiar a efectuat tentative de suicid. Atunci când un părinte s-a sinucis, există un factor traumatic real pentru adolescent cu repercusiuni majore în procesul transformărilor din adolescență: înțelegem ușor că, pentru adolescent, problema banală în legătură cu sensul vieții prinde, în
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
1996), iar indicatorii unei astfel de recurențe sunt: - precocitatea primului episod; - numărul de episoade și gravitatea lor; - evenimentele de viață negative; - tulburările distimice asociate (vezi capitolul 7). Studiile de urmărire arată un risc crescut de mortalitate prin sinucidere, de comportamente suicidare, de consum de substanțe, de evenimente de viață negative și mai ales de formare școlară sau profesională mediocră și de slabă adaptare socială. Continuitatea depresivă a depresiei pre-pubere apare mai puțin evidentă (vezi mai departe) chiar dacă a început să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adulții bipolari descriu episoade depresive din timpul adolescenței; - referirile asupra existenței unei simptomatologii depresive care precede o fază maniacală sunt prezente în mod frecvent în literatură; - debutul unei tulburări bipolare în prima adolescență constituie un factor defavorabil cu mare incidență suicidară, cu oscilații frecvente ale dispoziției cu efecte necontrolabile asupra dezvoltării afective și cu probleme pe termen lung în ceea ce privește dezvoltarea personalității. Din toate aceste studii tragem concluzia că evoluția depresiei în adolescență este legată de efectul negativ pe care îl are
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
sau comportamentale. Aceste măsuri de apărare sunt importante, deoarece în clinică ele ocupă adesea primul loc. Cea mai obișnuită poate fi dirijarea către sine a agresivității, fiind chiar tipul de procedeu defensiv despre care vorbește Anna Freud. Comportamentele periculoase, cele suicidare, ideile de suicid și chiar tentativele de suicid pot reprezenta redirecționarea imediată spre sine însuși a unei agresivități dirijate mai întâi asupra obiectelor oedipiene, și care a constituit motivul culpabilizării adolescentului. Inhibiția, neimplicarea, pasivitatea pot, de asemenea, să se constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
12-18 ani (vârsta medie: 15 ani) cu 88 de cazuri de manie la subiecți între 19-45 ani (vârsta medie: 28 ani). Pentru acești autori, mania subiectului tânăr prezintă un procent mai ridicat de tulburări mixte (incluzând dispoziție tristă și idee suicidară), trăsătură psihotică și tulburare a fluxului gândirii mai reduse, un consum de substanțe mai redus și un context familial în care se întâlnește mai multă tulburare depresivă, mai mult consum și dependență de substanțe. Carlson și colab. (2000) compară, la
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
În sfârșit, cu cât subiecții sunt mai tineri, cu atât mai puțin completă este remisia dintre episoade, aceasta prezentând și o persistență a tulburărilor asociate adesea unei comorbidități. Numeroși autori au subliniat comorbiditatea considerabilă asociată tulburărilor bipolare ale adolescenței. Riscul suicidar pare ridicat în mod deosebit (Brent și colab., 1988, 1992). Lewinsohn și colab. (1999) subliniază, de asemenea, o importantă comorbiditate cu tulburările deficitare ale atenției (ADHD), cu tulburările anxioase, cu abuzul și dependența de substanțe, și cu tulburările de personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
că doar un adolescent bolnav poate atenta la viața sa, și că acest gest nu poate exprima libertatea unui subiect, ceea ce semnifică a contrario că negăm subiectului calitatea de a fi proprietarul propriului său corp... Medicina pare să conceptualizeze actul suicidar ca și cum subiectul n-ar fi proprietarul corpului său (actul suicidar nu poate fi explicat decât prin patologia subiectului și nu depinde niciodată nici de sănătatea și nici de libertatea sa), într-o societate care nu încetează de a repeta fiecăruia
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
și că acest gest nu poate exprima libertatea unui subiect, ceea ce semnifică a contrario că negăm subiectului calitatea de a fi proprietarul propriului său corp... Medicina pare să conceptualizeze actul suicidar ca și cum subiectul n-ar fi proprietarul corpului său (actul suicidar nu poate fi explicat decât prin patologia subiectului și nu depinde niciodată nici de sănătatea și nici de libertatea sa), într-o societate care nu încetează de a repeta fiecăruia că este unicul proprietar al corpului său. Sofism pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
mentală la 94% dintre cazuri, dintre care 51% depresie, 26% alcoolism și 21% tulburare de adaptare. O sinucidere din trei prezenta o patologie a personalității. Acest gen de studiu demonstrează foarte bine gravitatea contextului psihopatologic care însoțește, în general, actul suicidar fatal și, în special, frecvența stării depresive, contrastând cu faptul că o proporție importantă dintre acești tineri pare să nu fi beneficiat de nici o supraveghere psihologică înaintea sinuciderii lor (Brent și colab., 1998). De asemenea, Apter (1995) compară retrospectiv datele
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
adaptare socială aparentă (în momentul bilanțului medico-psihologic), dar în același timp printr-o „mai mare prevalență a tulburărilor psihiatrice grave, în special depresie majoră în momentul gestului lor sinucigaș”. Autorul trage concluzia că există o mare heterogenitate psihopatologică subiacentă comportamentului suicidar, heterogenitate în mod foarte strâns legată de contextul psihosocial și de capacitatea de comunicare a individului. Aceste rezultate par să arate, de asemenea, că populația „sinucigașilor” nu coincide exact cu cea a „celor care au avut o tentativă de suicid
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
tentativă de suicid, 25% în medie au recidivat (vezi capitolul 10). Diferența dintre morbiditatea tentativelor de suicid și mortalitatea prin sinucidere în funcție de sex este o informație epidemiologică bine cunoscută (în medie, pentru categoria de vârstă 15-24 ani avem o morbiditate suicidară de 500/100000 la fete și de 200/100 000 la băieți, în timp ce în 75% dintre cazurile de mortalitate unul este băiat). Pornind de la două studii epidemiologice, unul asupra unei populații clinice (adolescenți spitalizați pentru tentative de suicid) și altul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
același mod, Goldston și colab. (1996 și 1998) au stabilit pentru studiul lor să limiteze tentativele de suicid la actele auto-aplicate care pun în mod real viața în pericol, cu intenția de a muri. Ei exclud cazurile în care conduita suicidară a fost întreruptă înaintea executării ei complete, pe care preferă să le claseze în categoria ideilor suicidare. Autorii exclud, de asemenea, comportamentele auto-agresive fără intenția de a muri, precizând că unele dintre acestea au drept scop să sperie persoanele din jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
suicid la actele auto-aplicate care pun în mod real viața în pericol, cu intenția de a muri. Ei exclud cazurile în care conduita suicidară a fost întreruptă înaintea executării ei complete, pe care preferă să le claseze în categoria ideilor suicidare. Autorii exclud, de asemenea, comportamentele auto-agresive fără intenția de a muri, precizând că unele dintre acestea au drept scop să sperie persoanele din jurul adolescentului. Aceste limitări ni se par foarte discutabile. Criteriul „dorință de a muri” nu pare așa de
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
În timpul interviului, acești adolescenți au mărturisit că acceptă cu mai multă plăcere să fie consultați pentru idei sinucigașe decât pentru alte probleme emoționale. Rezultă totuși din acest studiu faptul că acceptarea unui ajutor psihologic este invers proporțională cu prezența ideilor suicidare: cu cât ideile suicidare sunt mai pregnante, cu atât mai puțin sunt adolescenții pregătiți să accepte ajutor. Acest ajutor este adesea asimilat unui discurs al părinților sau în legătură cu valorile parentale și este, deci, respins. Dar acest refuz al oricărui ajutor
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]