1,062 matches
-
în viață. ― Ne aflăm în punctul cel mai ușor de apărat, avem ceva arme și știm ce pericol ne ameniță. Așa că ai face bine să reacționezi, Hudson. Pentru că avem nevoie de tine și începe să mi se facă lehamite de tâmpeniile pe care le tot îndrugi. (El rămase cu gura căscată. Dar Ripley nu terminase.) Pune în funcțiune terminalul ordinatorului central și găsește un plan al coloanei, schemele destinate echipajelor de întreținere, orice, dar vreau să cunosc configurația locurilor. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ajung undeva, nu la țară (acolo urma să mă arunce nenorocita de repartiție), poate chiar în București, indiferent unde, doar să fiu aproape de casă: compromisul părea minim, nu deranja pe nimeni. În timpul unei ședințe, au fost primiți noi membri: jurau tâmpenii sub tricolor, cu vocea gâtuită de emoție. Atunci a apărut colega Gloria, de la Limbi Străine, plinuță și sclifosită ca o bombonieră. De fapt, stătea acolo de multă vreme, dar eu n-o văzusem, nu-i remarcasem aerul simpatic și trist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
depou le spărgeau trimestrial) și diagnosticianul hidroforului (noaptea, ascultam cu urechea lipită de zid regularitatea cu care era pompată apa-n coloane, căutând continuitățile de ritm care anunțau pana). Ceva mă atrăgea jos (sau poate așa se spune acum la tâmpenie). Eram mai mult ca sigur infirm, insensibil la frumusețile naturii și-ale marii literaturi: dacă m-ar fi pus cineva să descriu un apus de soare, aș fi fost incapabil să scot un cuvânt. Sau poate, dimpotrivă, aș fi făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Eu iau o Stella fără alcool.“, am zis. „Și-un whisky mic pentru mine. Cu multă gheață.“ Suna scrobit, oficial, ca haina omului. Ne-am instalat mai bine și-am început o conversație de formă, despre vreme, sănătate și-alte tâmpenii. Am hotărât s-o scurtez. „Cum merge cu colecția de ceasuri?“ Tânărul Lupu a rămas o fracțiune de secundă cu paharul în aer, apoi mi-a zâmbit. „V-a spus domnul Scurtu?“ „Bineînțeles.“, am mințit din nou, dezinvolt. „Ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu ca să-mi verifice ganglionii.“ „Asta crezi tu că ai văzut. În realitate, casa-i la locul ei, în picioare, bine mersi. Până și Brutus e-n sufragerie, doarme liniștit pe dulap.“ „Nu te cred.“, am protestat, „E-o imensă tâmpenie ce spui. Pe Brutus eu l-am dus cu mâna mea la «Hanul cu Tei».“ „Știi că am view-cam-uri instalate peste tot în casă?“, a zâmbit Mihnea. „Știu.“ „Și că filmează totul, în timp real?“ „Da.“ „Ia cască ochii-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ele, de două, de trei, de câte ori era nevoie. Foștii soți deveneau acum cavaleri de onoare, participau zâmbind la ceremonie, cu mâna pe patrafir și lumănare. Mârșăviile se desfășurau amplu și relaxat, într-un consimțământ general: nimeni nu părea stânjenit de tâmpenia situației. Nici noi nu stăteam degeaba. Preluam cu umor replicile cele mai aberante: „Nu e ceea ce pare!“; „Nu e ceea ce crezi!“; „Tu crezi ce vezi sau ce-ți spun eu?“ (ultimele două puneau la îndoială chiar judecata celui înșelat). Actoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dosare, la mine, la Cezar, la Icsulescu?“ „De unde știi că n-apar?“, i-am întors-o cu-aceeași monedă. „Ți-ai văzut tu dosarul?“ „Nu. Da’ nu prea se pupă treburile: două tipuri de dosare-n același loc? E maxima tâmpenie.“ „Just. Și-atunci?“ „Păi, hai să ne gândim. Și tu, și eu suntem de-acord că nimeni n-ar confunda cele două dosare. Și-am mai convenit și că e o totală prostie să le păstrezi în același loc, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să facă recompunerea.“ „Adică să obțină supa cosmică, produsul original?“ „Cam așa ceva. Și se zice «originar», nu «original». Ce dracu’, te-nvăț eu?!““ „Mă gândisem și-eu la asta. Doar că eu n-am laborator.“ „Nu depăși limitele admisibile de tâmpenie...“ „Auzi, da’ tot n-am înțeles, care-i legătura cu omul nostru?“ „Simplu. Să ne imaginăm că tipul a avut seara o criză de prostată și i-a bufnit lirismul pe nas când s-a trezit dimineața. Asta ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi aduc aminte că nici măcar nu întrebam nimic. Aceasta se petrecea după o serie de crize puternice și dureroase ale bolii mele, iar eu întotdeauna, dacă boala progresa și crizele se repetau de câteva ori la rând, cădeam într-o tâmpenie deplină, îmi pierdeam de tot memoria, și intelectul meu, deși funcționa, parcă își întrerupea cursul logic al gândurilor. Mai mult de două sau trei idei consecvente nu puteam lega. Așa mi se pare. Însă, după ce crizele se potoleau, deveneam iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nepractic cu putință. Acum, când „gheața tăcerii“ a fost spartă, generalul e gata să spună: „Desigur, să-i dea Dumnezeu sănătate“, cu „toată sinceritatea sufletului“, pentru că prințul o merită, deși „e cam dus de-acasă“. Însă, într-adevăr, a făcut tâmpenii: au apărut, de pildă, creditori ai negustorului decedat, care, cu documente îndoielnice, de tot nimicul, iar alții, mirosind ce fel de om este prințul, au venit chiar fără documente, și ce credeți? Prințul i-a despăgubit aproape pe toți, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
chinuit de gândul că va roși chiar în clipa aceea. — Fără îndoială. Și totul s-a petrecut atât de simplu cum se întâmplă toate în realitate. Dacă de povestea asta s-ar apuca un romancier, ar îndruga o mulțime de tâmpenii și fapte neverosimile. — Ah, așa e! exclamă prințul. Și pe mine m-a uimit această idee, recent. Știu o crimă reală, pentru un ceasornic, despre care se și scrie acum în ziare. Dacă ar fi scornit-o un scriitor, cunoscătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Da, eu sunt...“. Atunci A.C. s-a întors către mine, scârbit, întrebându-mă încă o dată, parcă pentru a fi sigur, dacă eu eram C.C. Îmi spune că mi-a citit un articol care i s-a părut însă o mare tâmpenie, foarte prost și greșit, clasificarea mea în două categorii (dar a cui?) fiind complet eronată. Eu m-am rușinat, am dat-o din colț în colț și i-am răspuns că asta era părerea mea, nu trebuia să se supere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
cu bucurie inițierile neconvenționale în labirintul lumii mari și serioase, pentru că tatăl i le prezintă ca pe un joc ingenios, la care imaginația copilului răspunde cu entuziasm. Ceilalți adulți sunt, evident, scandalizați. Mama: "Ai s-o prostești de tot cu tâmpenile tale"; menajera: "O să-nnebuniți fetița, domnule" sau, tot ea: "astea-s poveștile tâmpite pe care i le spune taică-său". Poveștile conțin și ele mostre ale destructurării sensului din teatrul lui Ionesco. Dacă în Cântăreața cheală demontarea mecanismelor limbajului expune
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
genitivali și prepoziționali: (154) a. prostia asta de calculator, această prostie de calculator b. *prostia de calculatorul ăsta, *prostia de acest calculator c. deșteptul de băiat al vecinei d. *deșteptul de băiatul vecinei e. canalia asta de politician corupt f. tâmpenia aia de articol de ieri 6. Sintagmele superlative cu genitiv (N1 N2Genitiv) Sintagmele superlative cu genitiv sunt grupuri nominale de tipul fruncea hotelurilor, mândrețea hotelurilor, având structura N1 N2Gen, în care primul nominal exprimă o calificare cu valoare superlativă a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
trezeau că merg la clinica aia, la fabrica aia, la școala cutare și în loc să fie asimilați ca elită formatoare la rândul-le, erau la alte categorii sau fără apartenență politică. S.B.: Erau blocați pentru un timp. D.T.: Exact. Era o tâmpenie, pentru că macheta asta organizatorică de la București era fundamentată pe o percepție. Bobu și cu Dăscălescu, doi conțopiști și cadriști, gândeau: Atâția de un fel, alții de altul". Cei de la propagandă vedeau altfel, nu erau chiar proști. S.B.: Era diferență între
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
bostanul ăla al lui, ca o pară lunguiață, o mulțime de învățături de prin toată lumea. Cu atîta minte, reușea să țină piept la o mulțime de consăteni mai proști. Proști și încăpățînați. Un tontălău o ținea una și bună cu tîmpeniile sale și Ion era furios. Se adunaseră în mijlocul satului cu toții, în zi de duminică și, fiindcă n-aveau bani pentru băutură, se apucaseră de vorbă. Noaptea i-a acoperit, stelele s-au aprins și luna întîrzia, parcă anume, să răsară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
încăpățînați. Timpul a trecut și într-o noapte neagră, fără stele, cu nori pîntecoși care atingeau pămîntul, Topuz mergea pe drumeagul pustiu care duce la Ghireni. De pe un raft al memoriei apare povestea tontălăului. Un berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Dar cele două puncte luminoase? O părere, imaginația îi joacă feste. A ajuns la cruce. Este la douăzeci de metri de drum. Să merg pînă acolo? Dar ce, te temi? parcă aude cum rîde prostănacul. Eu să mă tem?! Ce tîmpenie! Inima îi bătea cu putere și prin aer, prin acel loc, parcă ceva nefiresc există. Simte că nu-i chiar curat locul acela și ceva... ceva... Parcă ar fi auzit fata plîngînd sau rugîndu-i pe criminali să n-o omoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
înnebunit lupul", rîde el mînzește, aluzie făcînd la o reclamă idioată pe care o văzuse din întîmplare. O sudoare rece este simțită în lungul coloanei vertebrale. Se sperie de-a binelea cînd vede că haita se pregătește de vînătoare. Ce tîmpenie! Să mor ca un prost. În ce condiții! Deodată primul lup, probabil șeful haitei, șarjează spre el, în timp ce ceilalți stau încremeniți. Se oprește la vreo zece metri și-l privește în ochi. Doamne, ce asemănare! Ochii, fruntea, chiar botul, seamănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nici nu visam s-o ating, și cînd colo... Cînd colo ce? îl întreabă vagabondul străzii, un vlăjgan fără căpătîi și bătăuș notoriu. Alfaro se temea ca de naiba de hojmalăul ăsta și din acest motiv a început să vorbească tîmpenii: Ei, Macias, dacă ai ști ce aventură am avut! Nu, zău, Tirbușon, ce aventură a trăit băiatul? Cu mîna dreaptă hojmalăul l-a prins pe Alfaro de ceafă și-l strînge ca într-o menghină. Fața acestuia s-a congestionat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dreptate și pentru o lume mai bună, o mașină de război transsexuală opunându-se liber oricăror tendințe con trarevoluționare. I-am văzut fotografia. E un băiețel foarte drăguț. Habar n-are, deocamdată, câtă libertate a dat peste el! Meșteșuguri de tâmpenie Nu se vorbește destul despre poluarea sonoră la care ne condamnă nu statul sau politica globală, ci se menii noștri. În comparație cu alte seminții, românii au tendința să vorbească tare. Fie răstit (la nervi), fie surescitat (la veselie), fie pur și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
-o pe a lui, căci nici el nu-i chiar „ușă de biserică“... Să fiu pragmatic. Această crimă Împotriva firii, jugănirea, e și scumpă - banii contribuabilului! -, o jumătate de milion plătită doar ca arvună pentru injecția letală, dar și o tâmpenie. Căci nu veți reuși să aveți În jur doar câini „cuminți“, câtă vreme orașul este ținta altora, „necumințiți“, căci vin din altă primărie. Pe bou, un animal jugănit, Îl trageți de coadă, dar nu Îndrăzniți să vă apropiați de taurul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
întinde o mână de ajutor? Cam asta-i situația în care se află limba română actuală. Bolile i se cronicizează, mereu apar afecțiuni noi și... nu interesează pe nimeni! Dintr-un papagalicesc și comod spirit de imitație, se adoptă imediat tâmpenii auzite la radio și tv, fără a mai fi trecute printr-un elementar filtru al rațiunii proprii. Noi vorbim, nu gândim! Cea mai nouă prostie monumentală a pus-o recent în undă transmisiile sportive: mingea nu mai este șutată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ăsta-i văr-miu, bre, catadicsește Andrei În sfârșit să mă prezinte. Văr-meu Aurel. Zici că-l băgăm și pe el pă felie? Este desigur o bună recomandare să fiu vărul părințelului, nu al lui Laur, da’ uite ce tâmpenie, că n-am apucat să-i spun că femeii ăleia m-am prezentat drept frate-său. — Și ăsta-i văr-tu, murmură ca pentru sine moșneagul ăsta bățos. Toți trei sunteți veri... — Suntem În familie, bre, așa-i cel mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
el ca aicea? — Corect, spun, și Andrei mă aprobă cu o mutră gravă și dă din mâini În toate părțile ca să-și Întărească spusele. — Păi io nu i-am spus prostului atuncea că ce face el e cea mai mare tâmpenie? Omu’ ăsta te ține ca pe copilu’ lui, te-a adunat de pe drumuri și tu-i faci chestii d-astea? Da’ acuma a plecat, lăsați-l dracului. Ori de ce-l căutați, dom’ major? A mai făcut ceva, vreo furăciune, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]