1,181 matches
-
las mângâiată de răcoarea valurilor înviate.Azi, trăiesc într-un univers numai al meu. Timpul își numără nepăsător firișoarele de nisip, îndesându-le cu lăcomie în clepsidra nesfârșită. Mă întreb dacă mai există undeva un țărm... Pescăruși bezmetici îmi dau târcole despicând cerul cu fâlfâirile aripilor umede ca niște lopeți putrezite. Mă privesc adânc priponindu și pleoapele plumburii în fruntea mea albastră de văzduh nesfârșit. Apoi, se adună în stol, ca într un sfat al bâtrânilor, șoptindu-și tainic: -E fiica
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nu le chemam în joaca mea,nici nu le vorbeam, ci doar le priveam cu coada ochiului ca pe niște dușmance care vor veni într-o seară pe furiș să îmi ia ochii și copilăria. Le visam cum îmi dau târcoale, cum se iau de mână și dansează epuizant ca niște iele stârnite de o muzică cerească. Ziua le așezam la vedere și duceam o luptă copilăroasă a răbdării: le priveam pe furiș dar nu puteam renunța la ele. Le puneam
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
îl strigă Ilinca să-i ofere o bucată de plăcintă cu mere și nici cînd Vlad spuse cu destulă răutate că păsările cele mari și negre care fuseseră văzute zburînd își au cuibul în capul Bărzăunului. Ochii săi dădeau mereu tîrcoale pietrelor... Da, categoric! Fuseseră așezate așa de o mînă omenească. Erau mai întîi trei bolovani de aceeași mărime și de aceeași formă așezați unul lîngă altul ca trei sentinele, apoi două lespezi de dimensiuni mari, una în fața alteia, vrînd parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
capăt al Huțuliei, numai să fie în viață, că de-o fi mort, atunci adio, mamă!.. Și să-l vezi dumneata pe huțulică spășit, cu sfărcurile mustății pleoștite și cu coada între picioare, ca un câine hămesit și hăituit, dând târcoale gospodăriei abandonate și rugându-o pe huțulcă să-l ierte și să-l reprimească la cuibul fericirii lor. Dar pe unde mi-ai umblat, Trifănele, nu mai puțin de-un an și-o vară? Și unde-s caii? Unde-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
erau cunoscuți încă din negura vremii. Odată cu pădurile, nemilosul a spulberat din calea sa și toate sălașurile cu oameni cu tot. Destul că prin acele locuri nu se mai auzea nici țipenie de om. Numai corbii croncănind și vulturii dădeau târcoale plaiurilor de altădată pline de viață. Tu Mălină! Tu să știi că trebușoara cu Balaurul nu-i lucru de șagă! Anunță băieții să-mi mâne de la saivanul de pe Măgura doi huțuli de trei ani cu tot cu tarnițe și căpestre, iar tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
dulci pe la nas și pe la gură. Pe cât de cuminți au fost cele mari, pe atât de zburdalnică-i asta mică! Și ne face de râsul lumii, Constantine! Asta-i rea de muscă, bărbate! Și băitănașii au început a-i da târcoale mult prea devreme, că abia o isprăvit a șaptea... Cam așa se zvonește prin sat, Constantine... Să nu-ți faci griji, Savetă, că dacă-i așa, atunci o scoatem de la școală și-i adunăm turmă de sterpăciuni... Măcar să învețe cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
VENI, PRIMENIND SÂNGELE ființelor și seva plantelor. Iar am avut un vis, spuse Carol într-o dimineață. Văd că ai prins gust. Am visat Moartea... Moartea cui? îl întrebă Filip. A nimănui. Am visat-o pe Ea. Moartea. îmi dă târcoale, draga de ea. Se spune că dacă o visezi, e cu noroc. Trăiești o sută de ani. Așa noroc, nici la dușmanii mei... Se făcea că mergeam de când lumea pe un pod suspendat, îngust și lung de nu-i vedeai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
măruntaie. Când prindea de viu un pui de tigru și voia să scape de hăituiala tigroaicei, lăsa în urmă o oglindă sferică. Tigroaica se oglindea în ea micșorată și, crezând că-și vede puiul închis înăuntru, rămânea pe loc, dând târcoale oglinzii. Locuise câțiva ani în Delta Dunării, pentru a prinde meșteșugul pescuitului. Scârbiți de atâta pește și neavând cu ce să crească un porc pe lângă casă, localnicii cumpărau primăvara câteva zeci de godaci din târg, îi încărcau în bărci și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
copilăria!! Unicul bun este Viața, mi-e dor de fericire, mi-e dor de viață, dar pendulez între dorința de Viață și moarte (pag. 45). Îmi șterg ochii de lacrimi să nu mă vadă mama și tata, pesimismul îmi dă târcoale și puterea de lăcrimare îmi crește... Am făcut tot ce mi s-a spus să fac:rugăciuni, acatiste, pomeni, spovedanii, împărtășanii. De ce mă caută Tristețea și nu Emil, care-mi spunea că mă iubește? Mi-a apărut icoana mamei. Întotdeauna
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
ia o înghițitură din ceaiul de pe noptieră. Lichidul maroniu îi răcori stomacul... ar trebui să meargă la bucătărie, să-și facă de mâncare... dar poate vine Alma mai repede... o va aștepta cuminte și bolnav. Febra îi dădea din nou târcoale și ar fi putut adormi imediat... mai voia să stea treaz, să se uite la televizor cu ochii întredeschiși. Se lăsa întunericul și căldura plăcută din trupul său îl cufundă molcom într-o stare în care tot ce se petrecea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu mai știu cum se numea, ca să fim repartizați cu toții în camerele noastre, chiar sub ochii lui. Dar iată că după ce se făcuse repartizarea elevilor în camere, Negulescu Petre, un coleg ceva mai mare ca vârstă, începu să-i dea târcoale cameristei, o mărunțică nostimă; iar noi, de-ai dracului, ca să-i creștem acțiunile în fața ei, îi spuneam "domnule pedagog" în sus, "domnule pedagog" în jos! El se umfla în pene, își da aere, și, la un moment dat, poate chiar
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
un sat vecin. Nu preciza care. Și că părinții lui s-ar fi tras dintr-o stirpe aleasă. Tatăl său cică ar fi fost pe jumătate polonez, pe jumătate ucrainean, iar mama, pravoslavnică. De multe ori a fost văzut dând târcoale bisericii catolice și făcându-și cruce nu cu două degete Împreunate, cum se Închina tot satul, ci cu toată palma, de aceea sătenii Îl porecliră Papistașul. De ce se oploșise la Brodina, nici Onisei nu știa. Sau, dacă știa, nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cucurigu. Clopotele băteau În surdină, lumânările se răsuceau În sfeșnic și aerul se umplea de șoapte și voci pe care le auzea doar moartea... ...La drept vorbind, spunea bătrâna, răposatul Tihon Își meritase pedeapsa, căci spre bătrânețe Începuse să dea târcoale nevestelor tinere ai căror bărbați plecaseră să-și facă stagiul militar, ba, mai mult, nu lăsa În pace nici fetele ce se pregăteau la Începutul sărbătorilor de iarnă să-și pună pirostriile. Acum, iată, făcea pe saltimbancul și Înveselea lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire În oglinjoara de la lampa cu gaz pe care o agățase de un cui bătut În peretele aflat În dreapta sa și se trase speriată Îndărăt. În oglindă apărea o față netedă fără nas, fără gură, fără ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și insuficienta meditație asupra ei, fiind totodată o mărturie a atenuării vieții religioase. Ne macină dorința de a depăși lumea noastră ca și cum am fi epuizat-o deja, fără ca de fapt să fi ajuns să o cunoaștem în întregime. Îmi dă târcoale bănuiala că lumea noastră este inepuizabilă. Există lucruri aici pentru care o viață de om nu este îndeajuns în a le trăi. Mai mult chiar, în locul în care ne aflăm sunt posibile mai multe lumi (asta o dovedește cu prisosință
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
nevoie de ele... Descurcă-te cum poți...”. O perioadă Oliver s-a descurcat cum a putut. Apoi a apărut ispita. Mai Întâi femeia-șarpe, apoi femeia-girafă, atrase de eflorescența lui sălbatică și de zumzetul de albine, au Început să-i dea târcoale. Oliver n-a zis nimic când a venit femeia-șarpe și i s-a Încolăcit, urcându-se, pe trup. Alunecând, solzii ei, destul de aspri la atingere, scoteau un clinchet plăcut, ispititor, care-l Înfierbîntă În așa măsură, Încât masterandul Își pierdu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Cafeaua o bău turnând câteva picături de Alexandrion În ea, cu gândul să se dreagă. Cât despre plăcintă, simpla ei vedere Îi făcu rău, astfel că Noimann o aruncă unui câine jigărit ce-i da, nu se știe de ce, mereu târcoale. Ieșind din birt, stomatologul Paul, strângându-și geanta de voiaj la șold, trecu În sala de așteptare, plină de tot felul de boccele, de fum gros de țigară și de fețe obosite ce-și Întredeschiseră pleoapele, cercetându-l În treacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai târziu. Oare de ce Mathilda nu ținea cont de sfaturile lui? Unde putea fi acum?! De ce voia cu tot dinadinsul să-l aducă pe Noimann Într-o stare de anxietate vecină cu nebunia? Vertijul Începuse. Abstracțiunile Îi dădeau din nou târcoale. Gândul Îl ducea mereu la Oliver. Oare de ce-l obseda masterandul și toată această lume a lui pe care, la drept vorbind, n-o cunoscuse decât din povestirile altora? Doctorul Își pipăi Încă o dată sticluța din buzunar, după care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept. Cu inelele lor din sfârcuri și tatuajele și păduchii lor lați. Mirosind a fum de iarbă și a lichidul care se scurge din Betty Suflătoarea. Fluturând pistolul, Cora îl îndrumă spre ușa biroului. Cu toți bărbații ăia dându-i târcoale, pândind-o, Cora îl forțează pe detectiv să meargă cu spatele pe coridor, târând fetița și băiatul prin fața biroului directoarei, prin fața cabinetului sanitar. Până în holul de la intrare. Apoi până în parcare. Acolo detectivii așteaptă până-și deschide mașina. Cu băiatul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
fericită, gândindu-mă la oamenii minunați pe care i-am cunoscut, care au fost și sunt Sponsorii mei pozitivi. Fără acei noi prieteni pozitivi, sunt convinsă că nu m-aș fi ținut pe poziție, pentru că tiparele vechii gândiri îmi dau târcoale în fiecare dimineață când mă trezesc. Dar eu nu le mai alimentez cu energie negativă și ele mor în fiecare zi, puțin câte puțin. Când mi se înt=mplă ceva mai puțin plăcut, pot să aleg între a fi o
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
meu. Nu mai pot să pronunț cuvinte negative sau critice și chiar dacă mai am momente când nu mă simt chiar în formă maximă, nu mă plâng și nici nu mă mai las doborâtă de frică sau incertitudine. Îmi mai dau târcoale vechile mele credințe, care încearcă să mă doboare, dar eu nu le mai alimentez cu energie și atunci ele se sting ușor-ușor și se pierd în vidul tăcut. Poate mie mi se întâmplă așa, poate ție ți se întâmplă altfel
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
și singura luptă pe care eu am dus-o a fost lupta cu mine însămi și mă bucur că am câștigat-o. Totul mi se datorează mie și-mi mulțumesc, mai sunt momente, când vechile credințe și negativul îmi dau târcoale și-mi strigă pe la urechi: Hei!... dar cu noi cum rămâne? De ce încerci să ne elimini complet? Noi suntem stăpânii tăi și trebuie să te supui? Noi te-am comandat atâta timp și nu ne poți omorî. Cam așa vin
LINIȘTEA DIN INTERIOR by Doina Comanici () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1631_a_3047]
-
ca-într-o piatră lăcrimată: lunca, fânul, Malul apelor și clipa jinduită când stăpânul Vreo nuia zvârlind pe gârlă te asmute: "Ad-o, Miss". Tânără, ca altădată, coapsa ta în coardă vine: Laba scormone mormântul vreunei cârtițe de soi; După coada retezată dai târcoale, roate pline; Bați prundișul, spinteci unda, intri toată în noroi! Și ce lucruri minunate!... Sălcii, slujnice netoate, Au pitit prin scorburi multe pâini de iască și lipii. Tu te-agăți, întins, pe trunchi, scotocești în sân la toate, Mlădioasă: șoldul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
și am închis bine ușa în urma lui. 11. Au trecut, după aceea, zile și săptămâni, stăteam cu Zenobia în beznă, mențineam dragostea pe lume, de afară se auzea viscolul, n-am să-l descriu, apoi lupii începură să ne dea târcoale, scheunau jalnic, era, poate, îngrozitor de frig, peste groapa cu apă se așternuse o pânză de gheață, trebuia să o spargem când ne încerca setea; rodeam, câteodată, ierburi, era o stare de dincolo de gânduri, cotropitoarea, disperata dragoste a lumii se ghemuise
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
amănunte despre cutia aceea de carton roșu căreia, datorită obiceiului meu de a da nume obiectelor, îi spuneam Intimitate, dar mă tem să nu îngreunez o înțelegere și așa destul de vagă.) În dimineața următoare, un Ritm dușmănos mi-a dat târcoale : vibra, ciripea, zbârnâia, izbea în geam, trosnea în varul pereților, îl simțeam pretutindeni, real și perfid. Ca să mă apăr, am început să-mi pendulez capul spre dreapta și spre stânga, era o amenințare, el s-a restrâns, s-a comprimat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]