KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

plicul? Cum să te orientezi când, oriunde te-ai uita, nu vezi decât linia orizontului? Cred că e imposibil; că nu-ți rămâne decât să stai nemișcat și să aștepți să apară ceva. Zilele treceau tăcute și goale. Deveneau săptămâni tăcute, iar eu și Ian ne-am așezat noua noastră lume pe-o orbită minusculă. Lunea și joia dimineața mergeam la cumpărături. Mi-am luat o carte de bucate scrisă de un maestru bucătar mult lăudat și am început să pregătesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
s-o bagi înăuntru. O să se facă praf. Dacă nu e distrusă deja. I-am urmărit privirea în jos, spre prag. La picioarele mele era o cutie udă leoarcă. — O, am făcut. Așa-i. Bărbatul ridică bărbia într-o exclamație tăcută iritare, apoi se întoarse și, strângându-și în continuare haina în jurul trupului, se îndepărtă șontâcăind pe strada plouată, galbenă în lumina felinarelor, fără vreo altă vorbă. Cutia din prag era mare, precum cele pe care le iei de la Tesco atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
întins la maximum, sofaua era răsturnată cu picioarele în sus. Lucrurile erau sparte, aruncate, ciobite și zdrobite, dar erau încă acolo. Lucruri solide, fizice. Lucruri dintr-o cameră făcută din cărămizi, pe-o planetă făcută din piatră și apă. Materie tăcută și adevărată. Când mi-am adunat puterile, m-am ridicat în picioare din mijlocul dezastrului, m-am clătinat, m-am echilibrat. Cuvintele îmi veniră în minte fără să le caut: Doctorița Randle nu te poate nici ajuta, nici apăra. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cum să te ascunzi de asta. Cred că în lume încă mai există un bloc mic din tăcerea primordială. De la 3 la 5 noaptea - o ultimă sălbăticie naturală, tot mai mica Antarctică a timpului. În inima acestui timp-spațiu izolat și tăcut am închis în cele din urmă caietul cu notițe și tabele decodificatoare. Terminasem. Am frunzărit textul complet al Fragmentului becului încă o dată și am închis carnețelul. M-am plimbat prin cameră câteva minute fără să văd sau să privesc cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
au desincronizat - trebuia să mă opresc tot timpul și s-o iau de la capăt ca să reintru în tempo. Dinspre mare bătea o briză slabă și cerul era încețoșat la orizont. Clio păstrase tăcerea mare parte din drum și-a rămas tăcută când am ajuns, urcându-se pe stâncă și uitându-se în depărtare, la valuri. Știu ce am de făcut atunci când se întâmplă asta, așa cum și Clio știe ce să facă atunci când sufăr de una dintre ciudatele mele schimbări de dispoziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și laba piciorului drept întins lovind și scârțâind pe email - dar piciorul stâng intrase în gresie și-n ciment, ca și când pardoseala ar fi fost complet imaterială. Trupul lui care se zvârcolea neîncetat execută o singură smucitură puternică în jos. Rămase tăcut și nemișcat. Înghiți, scuipă, înghiți din nou. Capul i se bălăngăni. — O, Doamne, murmură. Preț de câteva secunde, rămase pur și simplu atârnat acolo, apoi - o nouă smucitură. Gura i se deschise ca să strige și tot corpul îi dispăru sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
reportofonul în mâini. Dusesem o viață detașată și atent controlată - cu toate detaliile plănuite, încercând să fiu tot timpul în siguranță, încercând să reconstitui evenimentele și oamenii din trecut - o viață de șaisprezece luni de fapte prăfuite, povești statice și tăcute săpături arheologice. Dar ziua de astăzi schimba totul. Lumea din jurul meu se transformase într-un lichid încins, viu, zvâcnind de întâmplări reale care se petreceau acum și care-și întindeau necunoscutele degete ale posibilității spre viitor. Pentru mine, schimbarea de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
întreb, am zis. Eu sunt Eric. — Eric Sanderson, știu. — Știi? M-am sprijinit în coate. — Sigur. Părea confuză. — Ce credeai? Că eram prin apropiere, în trecere? Nu mă gândisem deloc la asta. Lăsasem enigma asta neatinsă alături de celelalte - uriașă și tăcută, ca șirul de ciudate capete de piatră din Insula Paștelui - pe când alergam să-mi salvez viața. Acum începeam să înțeleg că toate întrebările rămăseseră acolo, așteptându-mă să mă întorc și să le confrunt una câte una. — Nu, am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
facă probleme din pricina asta. — De ce ți l-ai făcut, deci? — Mă credeam foarte tenebroasă și comică. — Tu? am spus. Niciodată. Se întoarse și-mi aruncă o privire grăitoare. Am presupus că discuția luase sfârșit. În următoarele câteva minute am rămas tăcut, dându-mi timp să-mi revin complet și privind-o pe Scout într-un fel fix, de dimineață devreme, în timp ce scotea o pungă pentru haine și apoi le punea pe toate înăuntru. După ce termină, luă geanta de piele a domnului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
de câteva secunde, totul fu întunecat, apoi se ivi o dâră de lumină care se preschimbă într-un dreptunghi lung, când o altă ușă se deschise în față. Prin ea am văzut rafturi cu cărți, parterul librăriei noaptea, nemișcat și tăcut, cu becurile acelea galben-portocalii „de avarie“ aprinse. În fața mea, silueta lui Scout deveni adevărata Scout când ea trecu pragul ușii și intră în librărie. Am urmat-o. Încărcați cu genți și cu o pisică roșcovană, am stat acolo - doi excursioniști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva ce ține de liniște, poate. — Și ce facem, acum că suntem aici? — Găsim H-urile. — Cărțile care încep cu H? — Romanele. Romanele autorilor care încep cu H. Cred că sunt acolo. Ne-am croit drum printre rafturi și stive tăcute, până când am ajuns la rafturile pe care erau depozitate romanele scriitorilor ale căror nume începeau cu litera H. — Doar rândurile astea patru de jos, zise Scout. Trebuie să le scoatem și să le punem deoparte. Am făcut-o cu repeziciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
poate mâncam ceva, apoi îl pasam pe Ian de la unul la celălalt și porneam iar la drum. Treceau bucăți de timp incolor. După-amiaza devenea seară și rămâneam în pană de glume și jocuri, călătoria devenind un marș în mare parte tăcut, meditativ, care ne chinuia picioarele. În jurul orei șase după-masa, Scout hotărî în sfârșit să ne oprim și ne pregătirăm pentru noapte. Ajunseserăm într-un depozit părăginit, unul dintre cele cu acoperiș sprijinit pe stâlpi, țuguiat, ruginit, cu două rânduri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
am spus-o. Banii mi se terminau cu repeziciune, dar apoi un bibliotecar amabil, dar cam ciudat mi-a dat de lucru câteva ore pe zi în arhivă. Și așa am descoperit calea de intrare în ne-spațiu. Am rămas tăcuți câtva timp. — E ceva ce nu înțeleg. Pricep de ce te vrea pe tine, dar nu pricep de ce Ward mă vrea pe mine? — Nu-i vorba de Ward, ci doar de el. Nu te vrea pe tine. Vrea rechinul. — Și Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
duseră cu gândul la vechea armată britanică, armata imperială, abandonată și lăsată în urmă, continuând să stea în formație. Pe măsură ce coboram, soldații-cărți deveniră tot mai bătrâni - oamenii lui Wellington, gătiți în foi de aur scorojit făcând loc regaliștilor înalți și tăcuți, cu înscrisuri înflorate și abia lizibile pe fiecare spate bătut de vremi. După un timp, cărțile dispărură cu totul, fiind înlocuite de manuscrise in-folio îngălbenite, legate cu panglici de mătase putrede. — Scout, unde mama dracului suntem? — Să nu atingi nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
încredere în tine. Am avut întotdeauna. — Nu-mi puteam asuma riscul ăla. — Dar riscurile pe care mi le-am asumat eu? Trebuia să fii sinceră cu mine. Știu că te-am rănit, dar gândește-te la ce spui. Am rămas tăcut preț de o clipă. — Nu, eu aș fi făcut-o. Eu ți-aș fi spus totul din prima clipă. — Chiar așa? întrebă ea. Ești sigur de asta? Chiar ți-ai fi pus la bătaia propria viață, dar și viața mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
minte că noi avem toate avantajele în cazul de față. Știu sigur că-l putem înfrunta în condiții de siguranță. M-am gândit la asta. — Nu-mi pasă de modul în care moare, am spus într-un târziu. Doctorul încuviință tăcut, căzând pe gânduri. Îmi întinse sulița și eu am cântărit-o în mâni, așa cum făcuse el. Părea solidă, bine echilibrată. Va trebui să-l lovești în cap, aproape de creier sau aproape de gură. — În cap, am repetat, creierul sau gura. — Bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
doar ca să fim siguri. Cum te descurci cu nodurile? — Păi, mă descurc... Am tăcut, arătând peste umărul doctorului, în largul mării. El se întoarse chiar la timp să vadă butoiul afundându-se sub apă și dispărând. — Ei, asta-i. Rămase tăcut un moment, uitându-se la oceanul gol. — Scout, oprește motorul. Eric, pârghia de colo. Aruncă ancora. — Unde s-a dus? strigă Scout de pe puntea superioară. — S-a scufundat, am spus. — Poate face asta? — După cum se vede, zise Fidorous, coborând înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
s-a întâmplat între noi. Scout se desprinse de la pieptul meu și ridică privirea spre mine. — Am spus că n-a fost. — Tu spui tot felul de lucruri. Își cuibări din nou capul la pieptul meu și am stat așa, tăcuți, câteva minute. — Ți-amintești ieri când ne-am trezit; ai spus ceva foarte stânjenitor cum că știi în adâncul sufletului că este ceva, ceva corect în ceea ce s-a întâmplat între noi? — Mda, am recunoscut. — Și m-ai întrebat dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu brațul. — Îmi pare rău. Scout îmi zâmbi firav. — Să nu-ți pară. A fost planul meu, ți-amintești? Tu ești cel care a fost implicat involuntar. — O, mda, am zis, încercând și eu să zâmbesc. Am rămas toți trei tăcuți. — Bine, atunci. Scout își dădu părul pe spate și își încrucișă picioarele sub ea. — Trebuie să gândim logic. În ce situație ne aflăm? Am pierdut motorul. Barca se scufundă. Mai avem laptopul și mai avem sulița. Cum a spus doctorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
bine cât timp au căzut din cer și ultimele rămășițe. Marea se liniști într-un târziu într-o legănare chinuită, dar ceața rămase deasupra ei, un întreg al doilea ocean de năvoade și pânze de păianjen, stăruitor și unduitor și tăcut. Mi-am lipit fruntea de scânduri, tremurând înfrigurat, înăbușindu-mi suspinele. M-am împins ușor în mâini și-am încercat să mă uit în jur, căutându-l pe Ian și bărcuța lui, căutând orice, dar nu reușeam să văd decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

fie și puțin ridicol. N-am suferit din cauza ei. Am suferit cînd n-o știam, cînd n-o văzusem la față. Din cauza lui Iordan, da, am suferit. Îi uram verva, calambururile, butadele, cheful de poante. Veselia. Îl voiam măcar puțin tăcut, măcar puțin melancolic. Dacă nu tragic, dacă nu singur... Cele două Daisy purtau, fiecare, cîte o zgardă. Nu aveam și eu una? O zgardă zdravănă, dar invizibilă. A ei, un fel de colier de sclavă a fost în modă pînă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
lumii Rusalin. N-are conștiința vremelniciei. Asta vine mai spre seară. Nu dimineața, devreme. Aici dă peste tine Arta, Russ, am exclamat. Capul e separat de trup printr-o linie groasă, dar nu-i conștient că-i decapitat. Tace, privește tăcut înăuntru. Bravează o supraviețuire iluzorie? DavinciAna, cum e intitulat portretul replică la Gioconda, nu i-a ieșit. Sînt eu, cu fruntea mai înaltă decît o am și-n pupile c-o neliniște pînditoare. Buzele întredeschise nu rimează cu privirea disprețuitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

mină. Din acel coridor dăm în altul și în altul... Furnicoiul merge în fața mea, clănțănind din zalele lui cheliceroase; tot acum observ că poartă cizme de argint cu niște catarame zornăitoare, ce zdrăngăne sub pasul lui de gâscă. Îl urmez tăcut și inima mi se zbate în piept să se spargă. Nu am decât un singur gând, dar drumul spre ieșirea din labirintul furnicesc pare să ia o veșnicie. La un moment dat, cavalerul meu dispare și mă trezesc dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mulți, de ce îi cunosc atât de bine, le recunosc gesturile, atitudinea, firea, dar nu și numele? Pe niciunul nu-l pot lega de vreun moment din viața mea. Oare există ei dincolo de acest spațiu sau tu i-ai plăsmuit aici tăcute ființe ale memoriei tale pierdute? Mărturii Lista vindecărilor săvârșite de Joao și ,,entitățile" sale în cei 48 de ani ai săi de activitate spirituală este imposibil de lungă. Enumerăm aici doar un șir disparat de evenimente de dată recentă sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

hipersensibili și se născu, să-i spunem inspirație? Nu, poate revelație! Nici vorbă! Atunci, forma ce se contura în invizibil, tridimensional ca un joc pe computer, nu putea fi decât rezultatul obsesiilor Alimentarei. Inspirație, revelație, mesaj, în toată splendoarea ei tăcută, stabilă la orice încercare de a fi negată, alungată din fața orizontului imaginar, aștepta forma virtuală a vehiculului care avea să asigure transportul bătrânei spre îndepărtatele granițe între care sălășluia, de peste 31 de ani, alesul inimii ei, Mitică Petrache. Și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]