949 matches
-
moment tatăl fetei a început să-l privească cu alți ochi: mai binevoitori și mai prietenoși. Involuntar, între ei se încheiase un fel de armistițiu în timp ce, în afara trenului, vântul în rafale se întețea, anunțându-și prezența chiar și în interior. Tăticule, tânărul de care vorbești mi-a fost cândva elev. Dacă nu mă înșeală memoria, când eram stagiară în primul an la școala medie, el era în ultimul an. Și adresându-se lui Bidaru cu un zâmbet puțin ironic. Așa-i
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
mod oficial însă destul de discret. Trebuie recunoscut că au trăit împreună aproape zece ani în deplină armonie. Întâi a murit ea, la scurt timp și el, tatăl băiatului. În felul acesta Ștefan Căpiță, actualul proprietar, pe atunci tânăr căsătorit și tătic a două fetițe, s-a trezit stăpân absolut pe averea agonisită de cei doi Arcașu: senior și junior. Era el isteț în felul lui. Îi umbla mintea. Pe timpul "Răposatului" a fost când primar, când secretar de primărie, iar după evenimentele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fost după masa festivă, când toți invitații, fără excepție, ținându-se cât mai aproape unul de celălalt în jurul celor șase, precum membrii unui echipaj, în mijloc de ocean, pe o barcă în derivă, cântau conduși de vocea inconfundabilă a tânărului tătic. Participanții deveneau, rând pe rând, când ciobănași cu trei sute de oi când, țărăncuțe cu bujori în obrăjori și cu bundițe noi, țigani adevărați îndrăgostiți de pirande, când niște bieți pribegi cu cavalul în mâini ce-și deplâng soarta prin câte
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
versuri ca astea "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica, / Într-o noapte, la taifas,/ Fiind în pană de glas..." te asigur, n-o să mai auzi în veacul vecilor prin fața blocurilor sau... De ce nu și-a exprimat scumpul tău tătic bucuria față de acest premiu? Pentru că este un pic invidios pe tine; asta e. Ca fiu, cred că te doare atitudinea lui, dar trebuie înțeles, pentru că el, deși ar fi vrut, n-a fost premiat niciodată..." E de înțeles că mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
aleargă la el, urmată de Codrin. Dar cum de ești așa de treaz? Păi, am discutat niște chestii care m-au zdruncinat. Știi că ăia pleacă în Spania? Și mergem și noi? Nu, pleacă fără femei. Și tu nu pleci tăticule, nu? Eu nu plec fără voi. Maria devine gînditoare. Primește neutru alunele și pare scufundată în meditații adînci. Cît vor cîștiga pe lună? În timp și 2-3000 de euro. Sînt ași în construcții. Dar tu? Poate că vreo 1500, habar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ca turist, complet dezinteresat de obiectivele turistice. Ca și de nevastă, de altfel. După puțin timp primește un telefon de la Adriana. Tati, am o mare surpriză pentru tine... Zău? Te-au ales Președinte? Nu glumi. S-ar putea să fii tătic. Dar... Nici un "dar". Așa cum a fost, ai reușit. Ești sigură? Încă nu. Dar am semnele mele. Codrin nu era entuziasmat, dar nici rău nu-i părea. În fond, avea atîta avere și era bucuros să aibă un urmaș. În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ales Între trei ateliere: mimă și psihodramă, acuarelă, scriitură spontană. Psihodramă, nu, mersi, servise deja Într-un weekend, Într-un castel de lângă Chantilly: socioloage de vreo cincizeci de ani se tăvăleau pe salteaua de gimnastică cerând ursuleți de pluș de la tăticii lor; nu, mai bine nu. Acuarela era tentantă, dar trebuia să aibă loc În natură: să stea pe vine pe ace de pin, să suporte insectele și tot restul, ca să producă niște mâzgăleli - asta Îi trebuia lui? Animatoarea atelierului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nu știi asta niciodată. Dar poți bănui, desigur: sunt prost și neglijent cusute, de le cad nasturii imediat, și mult prea scumpe. Se poate și mai ieftin. Mămica a economisit o grămadă de bani punându‑și mâinile la treabă, iar tăticul îi distruge lucrul cu bună știință. Și asta fiindcă n‑a vrut, din principiu, să‑i intre în casă o mașină de cusut. Dacă mama își coase țoale noi, te pomenești că altor bărbați o să le dea prin cap să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care, din păcate, copiii n‑au mai prins‑o. În filmul ăsta Noua Epocă își arăta de pe atunci adevăratul chip, în persoana tânărului profesor animat de un ideal național. Profesorul spune în film că epoca veche trebuie să dispară negreșit. Tăticul e de aceeași părere, iar gemenii pregătesc cât ai clipi această epocă nouă. Este o epocă și mai nouă decât epoca nouă de la cinema. Ce vreți, sunt împotriva tradițiilor depășite. Am mai văzut și câteva filme muzicale cu Marika Rökk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
multă atenție limbajului naturii, doamnă Witkowski. Anna: Hai, vino odată, sau vrei să prinzi aici rădăcini cu forme ciudate? Nu? Păi, hai. Pe aici. Mama amenință cu tata. Anna nu poate decât să râdă, dar nu cu voioșie. Spune că tăticul ar prefera să‑mi facă același lucru, numai că nu îndrăznește. Mama se liniștește cu gândul că cei doi doar ascultă discuri, fumează pe ascuns și vorbesc în taină despre artă. Cum să vorbești cu ăsta despre artă?! Pe Hans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
scoale. Vremurile se moleșesc și devin plictisitoare, la fel și noua generație. Domnul Witkowski nu știe unde au să ducă toate astea, evident către o mediocritate călduță, dacă nu către ceva mai rău. De această mediocritate se teme și fiul. Tăticul încă mai vâslește neajutorat în cerc, fiindcă din greșeală trage mereu doar într‑o parte și nu în ambele. În ultimul timp îl chinuie și sciatica și reumatismul cu vârf și îndesat, când lipsa piciorului îi dădea și‑așa destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe tata la Zwettl, unde acesta are mare chef să meargă, fiindcă vrea să‑și potolească poftele trupești. O să încerce să‑și înșele soția, ceea ce n‑o să‑i reușească, dar oricum merită să sacrifici în scopul ăsta o cămașă curată. Tăticul e mereu ca scos din cutie. Are de gând să caute femei mai tinere chiar decât mama, care e oricum mult mai tânără ca el; în acest scop, va recurge la un accent german care sună elegant și trezește interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
așa crede și asta contează, de fapt. Rainer stă jos pe mal, tremurând și alb ca varul, încasează o scatoalcă și spune, n‑am vrut decât să te sperii, am știut exact când să frânez, sunt un șofer cu experiență, tăticule. Te‑ai speriat? Și dacă n‑ar fi funcționat frânele, hă? Și încă o palmă, una‑n stânga și una‑n dreapta. Tati era să se scape în pantaloni, din fericire a reușit să se țină. Dar are o nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
voie să pătrundă moravuri mai libertine. Așa spun genitorii. Printre alte fapte rele comise în copilărie, Rainer a fost și ministrant la biserică, lucru care s‑a transformat astăzi într‑un izvor nesecat de repulsie, la care amintirea revine mereu. Tăticul a spus, acum te duci să‑l ajuți pe preot, iar el s‑a dus imediat pentru că loviturile tatălui erau mai dureroase decât dalele reci de piatră de sub genunchii juliți. Pe lângă frigul cumplit, iarna la ora șase dimineața, mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iar pe dinafară trebuie să se vadă clar că e un copil al Domnului. Totuși, chiar dacă la un asemenea copil totul este curat, Rainer se jena întotdeauna. Dar eu sunt mama ta, care te‑a adus pe lume, iar de tăticul nu trebuie să te ascunzi, și el are ce ai tu, chiar în același loc. Asta‑i provoacă lui Rainer un urlet surd, din fundul gâtului, un urlet ca de lup. Dar chiar de când are voie să se săpunească singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și o să se târască pe jos, în timp ce el tot o să poată măcar țopăi într‑un picior. Mai spune că‑l poate retrage oricând de la liceu, fiindcă el este capul familiei. Mama pune pe masă piureul și compotul și spune că tăticul va trebui să recunoască apoi în fața lumii că și‑a dat fiul la o profesională oarecare și nu la liceu, nu‑i așa, Otti?! Acuși te snopesc și pe tine în bătaie, Gretl! Eu la vârsta lui îmi făceam deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
minte la fel de repede cum i‑au intrat. Cică ar fi și niște poze cu organele ei genitale, luate de aproape, dar ceea ce nu se vede nu există. Tata mănâncă aproape singur tot compotul, deși copiii sunt încă în creștere, iar tăticul a crescut deja și a fost și mutilat între timp. Mămica n‑apucă să ia nici o înghițitură, fiindcă oricum ea e cea care l‑a preparat. Afară s‑au adunat niște nori idioți și stă să plouă. Dintr‑o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o străduță liniștită cu vile. Aici sunt întru totul de acord cu Sophie, spune Hans. # Noaptea, vaietele mamei pătrund din ce în ce mai des până la urechile sensibile și foarte fine ale fiului adolescent și ale fiicei adolescente. De asemenea, copiii aud adesea că tăticul vrea s‑o împuște pe mama pentru păcatele ei conjugale. Rainer nu vede însă decât că viața mamei s‑a scurs fără rost, dar de păcătuit ea n‑a păcătuit niciodată, cu cine s‑o fi făcut la halul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu dorința vagă de a‑și comanda - după un tipar în ceară făcut la plesneală - o copie a cheii de la cutia în care ține tata pistolul. Încă nu știe de ce face asta, probabil că o face ca să ascundă pistolul pentru ca tăticul să n‑o poată împușca pe mămica, așa cum a anunțat‑o deja de mai multe ori, însă fără consecințe demne de menționat. Dar nu se știe, nu se știe... Cert este că: unde nu‑i pistol, nu‑i nici împușcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
are și o a doua parte - fiindcă prima a fost așa de bună - iar aceasta se numește după‑amiază. Are loc după masa de prânz, în timpul căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că urmează să‑i distrugă - lui, tăticului - viața. Acum părinții, puși la țol festiv, tata, ca de obicei, ca scos din cutie (își cumpără în fiecare săptămână o cravată nouă, iar cămășile, scrobite din belșug și călcate la marea artă, se transformă în niște cumplite arme tăioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se va comite o infracțiune, iar apoi, să sperăm încă una și acesta este doar începutul șirului de infracțiuni. Aparatul de fotografiat, care costă o grămadă de bani, e pus la loc în cutiuța lui, exact așa cum fusese înainte, pentru ca tăticul să nu‑și dea seama că în timpul liber aparatul a lucrat la negru. Gemenii ies unul lângă altul în lumina spațiului public, în care un arțar - reprezentant al multor alți arțari - tocmai își agită răutăcios frunzele și unde mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dispară, ci o să se desfășoare în toată măreția de care e capabil la un liceu seral. Iar în timpul liber va pune destul de des mâna pe racheta de tenis. Când faci sport, simți că trăiești într‑un mod foarte intens, ceea ce tăticul necunoscut nu mai poate să simtă, fiindcă nu mai este în viață. Poate că dacă ar mai fi apucat, tăticul l‑ar fi trimis imediat și fără probleme la liceu. Mai târziu, Hans va deveni un boss al afacerilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pune destul de des mâna pe racheta de tenis. Când faci sport, simți că trăiești într‑un mod foarte intens, ceea ce tăticul necunoscut nu mai poate să simtă, fiindcă nu mai este în viață. Poate că dacă ar mai fi apucat, tăticul l‑ar fi trimis imediat și fără probleme la liceu. Mai târziu, Hans va deveni un boss al afacerilor în imperiul creat de tatăl Sophiei, din moment ce s‑a însurat cu fiica acestuia. Își va răscumpăra din plin laurii primiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dorești unitatea și, astfel, forța, tu vrei să fărâmițezi această clasă în molecule separate, fiecare pentru sine. Mama a devenit agresivă ca o viespe, în curând o să împroaște cu griș și o să se refere pentru a cincizecea mia oară la tăticul ucis care știa mai bine ce să facă. Se vede în prezent cu ce s‑a ales din asta. Iar mai înainte a avut nespus de mult de suferit, ceea ce pe Hans oricum nu‑l interesează, el vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fost și ea cândva profesoară!). În afară de asta, își mai ascunde și rochia urâtă de dinainte de război, pe care a împodobit‑o cu o fundă de catifea și cu un trandafir de mătase de aceeași culoare, unul mai nepotrivit ca altul. Tăticul e o prezență elegantă, iar cravata lui țipă‑n gura mare: iată‑mă! E imposibil s‑o treci cu vederea. Pe un invalid îl mai poți trece cu vederea, intenționat, dar o cravată ca asta în nici un caz. Anna îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]