3,451 matches
-
și a zis: Ce-am vorbit noi?! Cu o privire mustrătoare, încît ea a plecat ochii și și-a văzut de treabă. După aia, Alin a întrebat-o ce voia să zică. Nimic. Voiam să-ți spun să asculți de taică-tu. Nu-i adevărat. Ai vrut să mă salvezi. E bine să înveți ca să iei note bune și să devii cineva. Te-ai schimbat atît de repede. Ți-e frică de tata. Tata are dreptate, trebuie să-l asculți. S-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
țigară. Ia și te-mbracă, i-a poruncit bătrînul, cît de autoritar putea la paharele băute. Între timp o să-ți fac ceva de mîncare. Radu prefera să-și pregătească singur. De obicei găsea tot felul de lucruri în mîncarea lui taică-su. N-o prea avea cu gătitul bătrînul. Nu se complica, n-avea răbdare. Nici la felurile simple, care nu necesitau cine știe ce îndemînare. A avut dreptate: în margarina întinsă pe feliile de pîine mucegăită, pe care taică-su le așezase
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
în mîncarea lui taică-su. N-o prea avea cu gătitul bătrînul. Nu se complica, n-avea răbdare. Nici la felurile simple, care nu necesitau cine știe ce îndemînare. A avut dreptate: în margarina întinsă pe feliile de pîine mucegăită, pe care taică-su le așezase într-un mod pe care-l credea estetic pe farfurie, sub forma unei flori cam blege sau ceva de genul, a descoperit urme de scrum de țigară, iar pe alta fire de praf și de păr. Pariu
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
cînd felia mușcată de pîine tocmai se pierdea în întunericul sacului de bucătărie. Naiba știe cum de s-a întors așa rapid, cînd era beat și preocupat de vama aia. Idiotule, a răcnit el. Dobitocule. Prostăvanule. Așa te porți cu taică-tu? Arunci mîncarea de parcă s-ar găsi pe toate drumurile. Nu știi că-i scumpă și obținută cu trudă?, După ce m-am chinuit să le pregătesc... Tîmpitule. Și, cum a rămas fără vorbe, i-a tras o palmă usturătoare peste
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
prietene, bani. Sunt sigur de asta. De asta am intrat și eu În joc, ce-ți Închipui? O grămadă de bani, ceva ce vine de la Frederic, Dumnezeu să-l ierte! În felul ăsta Îl voi putea trimite la naiba pe taică-meu, În sfârșit... - Ce legătură are Împăratul, fir-ai să fii de nenorocit? strigă Dante exasperat. Toți vorbiți despre el ca și când umbra lui s-ar fi Întors și umblă pe pământ. Dar, În loc să o faceți cu reverența cuvenită celor răposați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
balta de apă liniștită de la picioare. - În vechiul puț roman, zise el, arătând către rampa Îngustă de trepte care ducea la aer liber. Aici ar trebui să fim În siguranță. - Blestematul... - Cu cine te cerți, Cecco? - Călăul acela de bătrânul... Taică-meu. E vina lui că am ajuns În halul ăsta... Blestematul! Glasul lui Cecco devenise și mai strident de frică. - Dacă mă Întorc Întreg la Siena, Îi fac vânt pe scări, mă jur. O să-mi dea până la ultimul bănuț, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fiu adevărat în care se reîntorsese la destinul ei după un binecuvântat și nemeritat succes. „Augie, ascult-o pe Bunica. Ascultă ce spune,“ era tot ce îndrăznea ea să zică atunci când bătrâna își dezvolta planul. — Când te întreabă „Unde e taică-tău?“, spune-le, „Nu știu, domnișoară.“ Indiferent de ce vârstă are, să nu cumva să uiți să îi spui „domnișoară“. Dacă vrea să afle unde era ultima dată când ați primit vești de la el, spune-I că ultima dată când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
-l gâdile și să-l țină în palmă. Nu pe fiul meu, spunea ea, îndreptându-și ochii spre oglinda din bucătărie. Se pare însă că băieții găsiseră pe cineva cu care să se adune. Joe Kinsman i-a trimis lui taică-său o fotografie cu două localnice cu părul lins, cu fuste scurte, ținându-se de mână, fără nici un comentariu dedesubt. Kinsman i-a arătat-o lui Coblin. Tații nu erau tocmai nemulțumiți; cel puțin nu au găsit cu cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
avea grija banilor, și nici a celorlalte păcate; era ca un duce, la fel ca și cei din familia Klein. Iar Clem era la rândul lui mare cheltuitor, și mereu cerea alți bani. Dar nu voia să muncească, nici pentru taică-său și nici pentru alții. Așa că bătrânul Tambow ne trimitea la capătul lui Milwaukee Avenue, în mijlocul mulțimii, de obicei cu Sylvester șef peste noi, punea o vorbă la polițai ca să nu se ia de noi, și se întorcea înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
înapoi la jocul lui de cărți. Sylvester n-o ducea bine. Nu mai avusese bani să închirieze sala de cinema, care oricum nu-i aducea cine știe ce câștig - acum fusese transformată într-un magazin de tapet și vopsele --și trăia cu taică-său, căci îl părăsise nevasta și, după cum ne zicea chiar el, îl gonea cu pietre de câte ori încerca să intre prin curtea din spate s-o vadă. Renunțase să o mai urmărească socotind că e sonată și îi trimisese o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
corecție. Halatul de baie, broșa și toate celelalte au fost date înapoi. Fuseseră puși deoparte și îndeajuns de mulți bani din ce primisem la Coblin ca să plătim. Familia lui Jimmy l-a răscumpărat și ea. A primit o chelfăneală de la taică-său, maică-sa a plâns și apoi au uitat totul cu mult înainte ca dizgrația în care căzusem să fie cât de cât îndepărtată. La noi era totul mult mai auster. Iar Kleinii nici măcar n-au rămas supărați pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
îmi spunea „scumpule“ și îmi împletea un fular în locul celui pe care trebuise să-l dau înapoi. Când Jimmy și-a revenit din sperietură, prin care trecuse netulburat și cinic, încasând fără să clipească scatoalcele zdravene și nesistematice ale lui taică-său, care îi fuseseră servite cu brațul gol, s-a scandalizat că Deever’s realizase profit de pe urma noastră. Clem Tambow, vărul lui Jimmy, a tras o porție de râs pe seama noastră când ne-a auzit dezbătând dacă să punem foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu manualele? Se plângea că o doare capul? Îi mărturisea mamei ei că stăteam pitulat în scânteierile străzii întunecoase în acea după amiază de iarnă, pășind greoi în cojocul meu de oaie? Asta nu credeam că ar face-o. Iar taică-său, croitorul, nu părea să știe că sunt acolo, acest bărbat slab, neras, adus din spate, și mă uitam la el cât de mult aveam poftă în timp ce el punea bolduri, spăla, călca, cu o față istovită și neatent la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pariuri, expert sportiv și istoric al războaielor între bande, veșnic umblând după vreun târg de încheiat, vreun scandalagiu de scuturat, sau după vreun joc cu zece cenți de fiecare bilă băgată. În răgazul dintre aceste episoade, făcea pe șoferul pentru taică-său. Comisarul nu-și putea conduce marele Blackhawk-Stutz roșu pe care-l avea - iar Dingbat îl ducea la plajă când era prea cald să umble pe jos. În fond, bătrânul mergea pe șaptezeci și cinci de ani, și nu putea să riște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
gâtul ăla al lui dement și mutilat, ținând strâns volanul, cu ukelele-ul și costumul de baie pe locul de lângă el; era împins de la spate de o poftă aprigă de sex, și urla, fluiera, claxona după orice pipiță, spre amuzamentul lui taică-său. Uneori veneau cu noi Clem sau Jimmy, sau Sylvester, proprietarul de cinema falimentar, care acum pica la cursurile lui de inginerie la Facultatea de Mecanică și care tot spunea că o să se mute complet în New York. Pe plajă, Dingbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
ai vieții, un director cu față palidă, foarte conștient de sine și chiar de șiretenia zbanghie, încăpățânată, ce uneori îi știrbea din demnitate și din imaginea de efigie mândră și chipeșă pe care o avea. Trebuia să țină pasul cu taică-său, ale cărui idei de afaceri erau poate mai puțin imaginative, dar mai vaste, bazate pe legăturile sale cu vechii lui amici bogați. Bătrânul Comisar făcuse averea Einhorn și încă păstra cea mai mare parte din acțiuni pe numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
la cale vreo afacere. William era moștenitorul și avea de asemenea să fie cel care controla acțiunile fiului lui, Arthur, care era în anul doi la Universitatea din Illinois, și ale lui Dingbat. Uneori lui Einhorn nu-I convenea că taică-său avea obiceiul să acorde împrumuturi personale, unele din ele considerabile, pe carnetul de cecuri pe care-l purta agățat în interiorul buzunarului costumului lui de Mark Twain. Cel mai adesea Comisarul se lăuda că ar fi unul din pionierii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu totul americană, rezultatul inteligenței și puterii manifestate pe un teren deschis, o lume a posibilităților. Însă, deși am un mare respect pentru Comisar, trebuie să recunosc că Einhorn, când încă era tânăr și prosper, avea puterea copleșitoare a lui taică-său plus încă ceva, o autoritate de om de stat, o subtilitate în gândire, o viziune ca a lui Parsee, o intrigă adânc săpată, disprețul pentru tradiție al Papei Alexandru al VI-lea. Într-o dimineață, în timp ce-I citeam despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
considera în aceeași categorie cu Einhorn. Dar Einhorn nu era chiar îngropat în fața plăcerilor lui. Se încurca ba cu o femeie, ba cu alta, avea mai ales nevoie de fete ca Lollie Fewter. Explicația lui era că îl moștenește pe taică-său. Comisarul, într-o manieră cumsecade, somnoroasă, calină și fascinantă, mângâia și admira orice femeie și nu-și ținea deloc mâinile acasă. Îmi imaginez că femeile nu se supărau când le omagia astfel, pentru că el aprecia exact trăsătura pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spunea cu venerație „Scumpo“, „Isabel, iubito“ sau „Janice, dragă“ cu vocea aia a lui răgușită, subțire și neagră. Însă Einhorn nu avea deloc astfel de sentimente, oricare vor fi fost sentimentele lui în alte situații. Glumea cu nerușinare, ca și taică-său, dar glumele lui nu sunau la fel; nu înseamnă că n-ar fi fost amuzante ci că se propulsa prin intermediul lor către un singur scop - seducția. Obiectul glumelor era handicapul lui; râdea de sine într-un anume mod, spunând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
punea în față dosarele și informațiile - și nu se grăbea deloc, simpatic, cu un calm suav în spatele ochelarilor cu ramă de baga, răspunzând la fiecare întrebare în amănunt, ba chiar întârziindu-ne să plecăm ca să îi mai zică ceva lui taică-său despre fațada proprietății sau despre eventualele îmbunătățiri. „Stai să vezi pe hartă unde e stația de autobuz. Ia adu harta, Augie.“ Mă punea să i-o aduc și îl reținea pe Comisar până acesta nu mai avea răbdare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
terță persoană cu voie bună - sursum corda. Ei, cum stai cu latina, băiete? Einhorn se bucura ca un diavol de ideea lui; când ce voia el coincidea și cu o faptă bună, se simțea foarte emoționat. L-a strigat pe taică-său și I-a spus „Tată, dă-I lui Augie zece dolari. Pleacă pentru mine într-o excursie“ - arătându-mi astfel că exista un obstacol de trecut. Comisarul mi-a dat cu bucurie, fiind un tip larg la mână, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Lollie Fewter, care nu mai lucra acolo din septembrie și care acum muncea în centru. Einhorn suferea din cauza faptului că nu mai era în casă, deși oricum nu ar fi avut cum să se întâlnească cu ea cât timp era taică-său bolnav și el era mult prea ocupat ca să o mai tăvălească așa cum făcuse în timpul verii aceleia tihnite. Acum erau tot timpul oameni în birou și în apartament. Dar acum și-o dorea cu și mai multă fervoare și continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
oaspeți, iar acel klatch guvernat de tonul lui grav și zeflemitor a luat sfârșit. Acum Dingbat era mai tot timpul cu el, și n-avea nevoie să fie rugat de Einhorn să lase sala de biliard ca să aibă grijă de taică-său, căci era foarte afectat; fusese ultimul care să accepte diagnosticul doctorului și continuase mereu să zică: „Așa vorbesc toți cioclii ăștia când cade un bătrân la pat. Păi Comisarul e un om de fier, n-are nici pe dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Ai grijă unde pui biletul ăsta - o să am mâine nevoie de el. Unde sunt cheile? Ia scutură-i pantalonii. Pune-i hainele pe pat și caută-i în buzunare. Deci ăsta era târgul încheiat cu Fineberg? Al naibii coțcar bătrân, taică-meu ăsta, un adevărat fenomen. Hai să punem acum lucrurile în ordine - ăsta e lucrul cel mai important. Fă curat pe masă ca să le putem sorta. O mare parte din haine le putem vinde, deși le-aș păstra pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]