2,970 matches
-
prețuit și contestat, iar eu Încă o tînără femeie frumoasă de care era invidiat de cei care ne cunoșteau taina. Taină maculată de sentimentul culpabilității, de veșnice mustrări de conștiință. Din anii noștri de conviețuire, din acele vremuri „aspre și tandre“ datează creația cea mai valoroasă a lui M.O. În privința dramelor sale de inspirație biblică nu trebuie uitat, domnule, că ele conțineau aluzii periculoase, care În acea „vreme a lupilor“ te expuneau riscului fatal, chiar dacă acele texte erau sortite literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lui macre, să-i administreze o bătaie grozavă În vreme ce restul deținuților strigau În cor cu veselie „poponel, poponel, papă caca bombonel“. O tăcere sepulcrală puse stăpînire pe noi. Merceditas sughița de plîns. Fermín voi s-o consoleze cu o Îmbrățișare tandră, Însă ea se eliberă cît ai clipi. 19 — Imaginați-vă domniile voastre tabloul, conchise don Anacleto spre consternarea tuturor. Epilogul poveștii nu era de natură să Îmbunătățească expectativele. Dimineața, o furgonetă cenușie de la comisariat Îl lăsase pe don Federico lat În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
simplă pentru ea avea o grație aparte. Rămânea un om absurd, dar sinceritatea pasiunii lui îți stârnea compătimirea și înduioșarea. Nu-mi venea deloc greu să înțeleg sentimentele nevesti-sii pentru el și mă bucuram că afecțiunea ei e atât de tandră. Dacă ar fi avut cât de cât umor s-ar fi amuzat văzând cum o așeza el pe un soclu și o adora cu o idolatrie atât de sinceră. Dar chiar și dacă râdea nu putea să nu fie încântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mare finețe. Scoase repede cheia din buzunar, deschise și intră. Încăperea n-avea aerul unei locuințe părăsite. Pasiunea pentru ordine a soției fusese una dintre calitățile care-l încântaseră atât de mult. Viața lui de acasă îi dăduse o pasiune tandră pentru ordine. Când văzuse dorința ei instinctivă de a pune fiecare lucru la locul lui, asta îi încălzise inima. Dormitorul arăta exact așa cum îl lăsase ea: cele două perii erau pe măsuța de toaletă de-o parte și de alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
vastă. — Nici nu împlinisem cincisprezece ani, când m-a prins tata că am un amant. Era ofițer de rangul trei pe vasul Tropic Bird, un băiat tare chipeș. Oftă puțin. Se zice că o femeie îi păstrează totdeauna o amintire tandră primului amant, dar poate că nu totdeauna ține minte cine era. — Tata era un om înțelept. Ce-a făcut? am întrebat-o. — M-a stâlcit în bătaie și apoi m-a pus să mă mărit cu căpitanul Johnson. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Îmi lipsești atât de mult. Dar să te știu aproape de mine, să știu că respirăm același aer, vedem aceiași nori, același cer, toate astea îmi dau curaj. Ai grijă de tine și fii foarte atent. Te iubesc și te îmbrățișez tandru. A ta, Lyse 16 decembrie 1914 Dragostea mea, M-am mutat într-un loc minunat, o casă de păpuși situată în marele parc al unei frumoase reședințe. Oamenii de aici o numesc Castelul. Exagerează un pic, nu e chiar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cam ca paginile pe care Destinat le smulgea din calendarul său. Tristețe este un nume pe care îl pomenea adesea. Cred că ajunsese să țină la omul acela rece și solitar care o găzduia. Vorbea despre el cu o ironie tandră, notând fără naivități eforturile lui de a-i intra în grații, glumind fără prea mare răutate pe seama chipului său care se îmbujora uneori, bâlbâielilor lui, hainelor lui ciudate și plimbărilor în cerc în jurul căsuței, privirilor aruncate spre fereastra camerei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Lyse? La alta? Cine poate ști... Mi l-am imaginat adesea pe Destinat citind și recitind carnețelul, pătrunzând în această iubire scrisă, care probabil îi făcea rău, văzându-se numit Tristețe, văzându-se ironizat, dar cu o ironie dulce, simpatică, tandră - pe el nu-l judecase cu atâta asprime ca pe mine! Da, citind și recitind, fără încetare, cum ai întoarce întruna o clepsidră și ți-ai petrece tot timpul privind cum se scurge nisipul, fără să faci nimic altceva. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Magistrul și Discipolul și la alții!, ai grijă ce spui, că stricăm coșmelia, eu trebuie să fiu prima, să fiu cea mai mare!!!... Vă spuneam, doamna Neli, că orele de pregătire erau la ei acasă, Maestrul mă forma atent și tandru, teribil de tandru: nu dramatiza, recită simplu, să se vadă că ai aici. Și-mi arăta inima, sub sânul stâng, știam că am țâțe frumoase și-l lăsam să mă atingă acolo, la inimă, el îmi mângâia de fapt sânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și la alții!, ai grijă ce spui, că stricăm coșmelia, eu trebuie să fiu prima, să fiu cea mai mare!!!... Vă spuneam, doamna Neli, că orele de pregătire erau la ei acasă, Maestrul mă forma atent și tandru, teribil de tandru: nu dramatiza, recită simplu, să se vadă că ai aici. Și-mi arăta inima, sub sânul stâng, știam că am țâțe frumoase și-l lăsam să mă atingă acolo, la inimă, el îmi mângâia de fapt sânul, partea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
s-au dus la cinematograf, unde pe Amory l-au fascinat comentariile volubile ale unui spectator din rândul din față, cît și țipetele și râsetele nestăpânite ale sălii. — Yoho! — O, dulcele meu, ce mare și puternic ești, dar și ce tandru... Țintuiește-o! Hai, țintuiește-o! — Sărut-o, pup-o pe doamna, nu mai sta! Un grup a Început să fluiere Pe malul mării și publicul a preluat melodia, intonând-o zgomotos. A urmat un cor indescifrabil, acompaniat de mult tropăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bobocilor curioși, care aclamau, pe cât fusese pentru el cu un an Înainte. A doua zi, altă Învârtejeală. Au luat prânzul Într-un separeu al clubului, Într-un grup vesel de șase oameni, iar În timpul mesei Isabelle și Amory se priveau tandru pe deasupra puiului fript, știind că iubirea lor avea să fie eternă. Au petrecut ziua absolvirii dansând până dimineața la cinci, iar flăcăii și-o disputau pe Isabelle la dans cu un fel de abandon voios, care devenea tot mai entuziast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Emerson, uită-te la ochii lui Tolstoi! Glasul lui Burne gemea de reproș. Amory a clătinat din cap: Nu! Poți spune că au Înfățișări remarcabile sau orice vrei, dar nu Încape Îndoială că-s urâți! Neafectat, Burne și-a plimbat tandru palma peste frunțile spațioase și a adunat fotografiile ca să le pună la loc În sertar. Plimbările nocturne erau una dintre Îndeletnicirile sale favorite, iar Într-o seară a dus muncă de convingere cu Amory ca aceasta să-l Însoțească. — Urăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
femeie ce se ținea de el, o femeie frumoasă, cu părul șaten, răvășit, și ochii de un albastru de cobalt. — Du-mă acasă! i-a strigat ea. — Hello! i-a răspuns, clipind, Amory. — Îmi place de tine, l-a Înștiințat tandră femeia. — Și mie de tine. A băgat de seamă că undeva, În fundal, vocifera un bărbat și că era cineva din grupul său care parlamenta cu el. — Tipu’ cu care eram Îi un idiot, i s-a confesat femeia cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Popa făcu o ultimă încercare, folosindu-și tot șarmul de care-și aducea aminte și pe care nevastă-sa îl uitase: - Îți dau douăj’ de mii! * - Sigur, doamna Popa, imediat ce se întoarce, îi spun să vină urgent acasă. Mariana învârtea tandru firul de telefon între degetele de la picioare ale lui Mișu. - Da, doamna Popa, mă știți că-s băiat de cuvânt, ce Dumnezeu! Da ce, s-a-ntâmplat ceva? Vă doare măseaua? Bun, deci îi spun că vă doare măseaua sau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Popa, ușor amețit, plângea în brațele doamnei Popa, la fel de amețită. - Cum se duce viața asta, suspină el. Acum ești tânăr și fericit și dup-aia gata, stai și te întrebi ce s-a ales de tine. Doamna Popa îl mângâia tandru pe chelie. Și deodată, uitându-se cu duioșie la lucrușoarele lor strânse cu trudă timp de exact douăzeci și cinci de ani, îi veni așa o căldură la cap, deschise gura și revărsă peste chelia bărbatului ei o boare de ceapă, pastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ne ducem acasă. A doua zi, spun sărut mâna Vasilicăi, care nu-mi răspunde. Așa ceva nu se mai pomenise, Vasilica să nu răspundă, să nu se uite la mine. Mă întâlnesc în scenă cu Vasile, nici ăsta nu e prea tandru cu mine. Ce aveți, fraților, ce rău v-am făcut, mă oțărăsc și aflu că Vasilica este foarte nervoasă, i-a spus-o și lui Vasile când i-a spart capul cu o oală, că ea nu este curvă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Sophiei, care le aplică mereu. Ca două pistoane ale unei mașinării complicate, acționând alternativ. De parcă tot ce vroiai era să nu te murdărești pe mâini și de‑aia lăsai totul în sarcina picioarelor, îi spune mai târziu Rainer, cuprinzând‑o tandru în brațe. Se îndepărtează totuși rapid, lovit în rotulă, înăbușindu‑și un strigăt înciudat. Ea nu vrea să fie îmbrățișată. Rainer, care se consideră unicul prieten al Sophiei (de aceea a și luat‑o în brațe), scotocește prin hainele victimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n‑are decât să știe. Următoarea treaptă ar fi porțiunile de pământ însorit din adâncul unei păduri, ploaia care începe să cadă încet, pe neauzite, mirosul de rășină, Sophie într‑o pelerină veche de ploaie, cu răsuflarea tăiată, mângâindu‑l tandru pe cap. Odată și odată trebuie să dea și intelectualul atenția cuvenită bunăstării trupului. O mâncare ca la țară servită pe o față de masă în carouri și multe discuții serioase și profunde la care, într‑un sens abstract, va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care se îndreaptă hotărâtă spre closet, sperând să nu fie „ocupat”. Rainer declară că s‑ar putea să se sinucidă. Asta o să atragă sigur atenția Sophiei. Altfel va aluneca printre ochiurile plasei disparând fără urmă. Lumea e de o indiferență tandră, spune Camus. Când ți se ia speranța, prezentul e pe deplin în mâinile tale, tu însuți ești realitatea, iar ceilalți sunt figuranți. Asta sunt ei oricum. Nu spui niciodată o frază pe care să n‑o fi spus și altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care nu dai doi bani, dar de un sigur lucru sunt sigur, și anume că sunt un adevărat pervers sexual. Ceea ce-și dorea el cu adevărat era să Îndeplinească dorințele femeilor care-l doreau, să le iubească pătimaș și tandru În același timp. Asta era singura lui rațiune de a trăi. Nu conta cum arătau femeile respective, cu cât mai multe, cu atât mai bine. Ce inspirație puteau să-i ofere acest gen de relații? Posibilitatea de a lua naștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-mă în picioare să o sărut, am simțit cum mâna ei coboară grăbită în căutarea membrului meu și am tresărit când ea a tras de pielea sensibilă. Gestul fu prea violent pentru a mai fi politicos, pentru a mai fi tandru, așa că am răspuns mai întâi împingându-i fața pe pat, trăgând de fesele ei reci spre mine și modelându-i trupul într-o poziție care mă satisfăcea. Ea țipă în momentul în care am plonjat în corpul ei, iar coapsele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
raționament inductiv, pe linia cronogenetică dintre virtualitate și realitate: „Să dăm la o parte /suflete / vălurile nopții / coborâte pe funii / de aur/ în matca aerului / adormit...” (Icoana drumului) Și astfel, forma conjunctivală devine timp „rostitor” (C. Noica). Surprind, îndrăzneț și tandru, formele unor imperative - spasm sideral: „sărută-mi gândul...” - Kiss my thought... - Embrasse-moi la pensée... (Din viața gândului), deopotrivă, acea dorință de îmbrățișare divină: „înnoiește-mi aura, sfințitoare Crăime...” (Trăiesc în cântec). O surpriză plăcută, și-un gerunziu învolt, încrustare unduindă
MISTUIRE CELESTĂ, ÎN VIZIUNEA LIVIEI CIUPERCĂ de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 956 din 13 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364322_a_365651]
-
am ajuns la pat. A sughițat și-a țipat cu ochii-nfipți în grinzi, De parcă operam pe viu oameni suferinzi. Și-adoptându-mi piesa ei fără preludiu Am pătimit, ca și colegul ei Claudiu. Dar mi-a mulțumit la final cu tonul tandru, Spunând c-am depășit chiar și pe Alexandru. S-a îndepărtat fără furou spre aragaz, Și am surâs s-aud că azi am fost cel mai breaz Năuc din fire, dar fericit am întrebat Ce s-a întâmplat, ce-a
ORARUL DIMINEŢII de STELIAN PLATON în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364417_a_365746]
-
iubirea-ți nestinsă în veci Și poduri de suflet zidești ne’ncetat Alese miresme presari pe poteci Pe care ți-e pasul mereu frământat. Tu mângâi cu dragoste totul în jur Iertarea o porți smerită pe umeri Ți-e sufletul tandru și-atata de pur Încât dăruind tu n-arăți când suferi. Femeie ești astăzi când zorii mijesc Și mâine vei fi tot aceeași, femeie Tot ce ai dăruiești și-i atât de firesc Să fii-ntotdeauna a dragostei cheie! Rodica
FLORILEGIU PENTRU ÎNCEPUT DE PRIMĂVARĂ de GEORGE ROCA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364443_a_365772]