1,062 matches
-
ori evenimente), prin elipse temporale (suprimarea unor durate intermediare între evenimente) ori prin fragmentarismul discursului. Categorie prin excelență narativă, timpul este desemnat prin repere multiple, chiar și în poezia epică sau în proza scurtă. - Genul dramatic este caracterizat printro dublă temporalitate: timpul ca moment obiectiv/ca durată a acțiunii scenice (un prezent al timpului dramatic, dând impresia de viață în plină desfășurare) este precizat în didascalii și reprezentat prin limbaje scenice (decoruri: seară/dimineață, vară/toamnă; „îmbătrânirea“ personajelor etc.), iar timpul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ordinea narativă și modalitățile narative (apud G. Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor care alcătuiesc trama) și timpul narării, al istorisirii. Ca element constitutiv specific discursului epic, temporalitatea generează trei modele narative principale, din combinarea cărora rezultă mai multe formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat etc.): Narațiunea ulterioară, în care evenimentele sunt relatate din perspectiva faptelor petrecute deja, orientează axa temporală spre trecut (momentul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nuvela Două loturi de I.L. Caragiale, care începe cu intriga, fixând situația inițială doar în secvența a doua) sau absența expozițiunii, suprimarea unor momente sau multiplicarea lor etc. Deconstrucția postmo dernă a schemei narative clasice anulează indicii de coerență textuală: temporalitatea lineară, raportul stabil între instanțele narative, organizarea paradigmatică a momentelor subiectului. 3.2.8. Specii ale genului epic Specia literară desemnează, în cadrul fiecărui gen (epic, liric și dramatic), o categorie de opere literare reunite pe baza unor criterii diverse. Pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
epicul și dramaticul se scaldă în lirism“. Poeții neomoderniști și postmoderniști (Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Mircea Cărtărescu etc.) exploateză maximal resursele lirismului narativ, fiindcă „narativul poate configura o experiență subiectivă (lirică), construiește lumi imaginare dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Otilia este o prezență contrastivă în raport cu mulțimea parveniților ce ilustrează tema existenței burgheziei bucureștene la început de secol XX și tema parvenirii. Dincolo de ariile tematice însă, eroina reprezintă eternul mister feminin. Un prim argument este faptul că Otilia ilustrează, simultan, temporalitatea (statutul social al femeii în lumea începutului de veac XX) și atemporalul (eternul mister feminin), realitatea psihologiei adolescentine și ficționalitatea („dublul“ feminin al autorului). Astfel, titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei, reliefează misterul feminin, enigma unei vârste și a vieții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
fi eroi ezitanți în visele noastre, care devin coșmaruri, dacă în viața de toate zilele cedăm în fața "tentațiilor monstruoase" ale banalității convenționale (păcatul adamic), refulîndu-ne totodată culpabilitatea. Cine sîntem noi oare? Mister insondabil: în visele noastre nocturne noi trăim în afara temporalității. Cel care visează nu utilizează numai simbolurile cele mai ancestrale, toate detaliile de mult timp uitate ale propriei lui vieți trecute fiind și ele prezente în visele sale. Tot ceea ce a fost refulat este demascat de privirea introspectivă. Spectator al
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
starea de veghe și activitatea ei adeseori subconștient motivată, ce altceva este atunci convenționalismul banal, dacă nu slăbirea vigilenței prin reveriile diurne și întunecare prin permanenta justificare falsă? Poate fi oare adevărat că în starea de vis nocturn ieșim din temporalitate și ne unim cu misterul într-o stare supra-conștientă aproape supranaturală și totuși naturală, deoarece este inclusă în secretul funcționării psihice intime? Simbolul treimii divine conține în el răspunsul, așa cum conține culme a întregii simbolizări mitice si răspunsul la toate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Vorba pronunțată, Cuvîntul, despre care se spune că s-a aflat încă de la început alături de "Dumnezeu", deoarece în succesiunea simbolismului, lumea temporală, "Vorba" începe să existe o dată cu și prin "Cuvîntul lui Dumnezeu". Trăsătura cea mai caracteristică a lumii existente sînt temporalitatea și dualitatea ei: apariție-dispariție, viață-moarte, compunere-descompunere, armonie-dizarmonie. Dar în toate aceste modificări temporale, "Spiritul lui Dumnezeu", Sfîntul Duh încarnat (principiu de organizare și armonizare) se reîncarnează iar și iar în toate etapele evoluției concrete și va continua să se manifeste
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
un alt sentiment vital, un alt grad de intensitate al spaimei sau al sublimării, variind de la bucuria supremă pînă la tortura infernală. Bază misterioasă a spațialității materiale a somei și a universului psihic trăit de fiecare, Esența-suflet nu participă la temporalitatea vieții psihosomatice. Numele simbolic al "modului" său de existență este "eternitatea", iar imaginea cea mai corectă a eternității nu este deloc prelungirea la infinit a timpului aparent, timpul care se scurge la nesfîrșit din trecut spre viitor. Singura imagine care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pe același teren, cel al unei epistemologii a științelor sociale. Elogiul diversității Definiția restrânsă aici restrânsă la penal și la violența cea mai dură ridică dificultăți epistemologice la fel de redutabile. Prima dificultate este că ea eternizează un text juridic marcat de temporalitate și el însuși relativ, Codul penal. A doua dificultate este că nu cunoaște modul în care se construiesc cuvintele științelor umane, acel "lexic imposibil", după formula lui Passeron (1991, p. 31). A treia dificultate este că ea cantonează experiențele de
by Éric Debarbieux [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
feedbackului și al interraportării permanente, al relegăturilor și reinițializărilor în noi forme. Entitățile nodale și sintetizatoare în sistemul info-biotic participă la derularea unei activități transformative prin medierea unei interfețe de întâlnire a utilizatorului și a „obiectului” computațional. Corespunzând spațialității și temporalității indeterminate a interfeței, corporealitățile artificiale se înscriu deopotrivă într-un pasaj al metamorfozelor și într-o sedimentare ontologică evolutivă. Pe de o parte, entitățile intercorporeale se formează și se deformează în spațiul virtual. Pe de altă parte, cyberspațiul, prin caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ontologic-epistemologic, cât și social-politic, în cadrele vulnerabile ale unei subiectivități amenințate. De la perspectiva vizualizării automate a „mașinii viziunii” (fenomenul de universalizare a vizualuluiă, fenomenologul ajunge la perspectiva virtualizării globale a „bombei informatice” (procesul de mondializare a virtualizăriiă, atât în ceea ce privește cronopolitica (temporalitatea instantă și mondială instituită de telecomunicațiiă, cât și politica biologicului (informatizarea genetică a viețiiă. 3.7. Postumanismul critic temperattc " 3.7. Postumanismul critic temperat" Discursul inspirat de interrelaționarea celor două modele filosofice (fenomenologia corpului la Merleau-Ponty și postumanismul mașinic la
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fost absolutizat, relativizat sau negat, subiectivizat sau negat, i s-au acordat multiple dimensiuni, a fost văzut diferit de istorici, biologi, matematicieni etc. Există însă coordonate generale în interpretarea sa regăsite până la identitate în zone extrem de diversificate ale spiritului uman. Temporalitatea în sine nu este suficientă pentru a defini o operă, ci este corelată cu relația dintre timpul naratorului și timpul povestirii. Spațiul în poezia epică labișiană este unul desacralizat, agonic, ostil. Spațiul și timpul poartă însemnele sacrului benefic, un fel
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
în seria temporală, stabilind un scop deja parțial conținut în început și un început deja parțial conținut în sfîrșit, arătînd înțelesul timpului și/sau atribuindu-i înțeles, narațiunea descifrează timpul și arată cum să o descifrăm. În rezumat, narațiunea iluminează temporalitatea, ca și oamenii, ca ființe temporale. ¶Adam 1984, 1985 [1999]; Aristotle 1968 [1965]; Bal 1985; Barthes 1974 [1987], 1975; Benjamin 1969 [2000]; Booth 1983 [1976]; Bremond 1973 [1981], 1980; Brooks 1984; Chafe 1980; Chambers 1984; Chatman 1978; Courtés 1976; Culler
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
ca o microficțiune de tip teatral (scrisă, regizată și interpretată de ea) în cadrul unei macroficțiuni literare, o ficțiune de gradul ÎI înscrisă într-o ficțiune de gradul I, o punere în abis puternic contaminată de "teatral": coliziunea dramatică, cadrarea scenei, temporalitatea legată, mișcarea spațială. Interpretarea românului realist/naturalist că teatru duce la lectură textului că "text al spectacolului". Fiecare scenă romanesca miniaturizează în felul său teatrul existenței în care Pariziana își trăiește propriul eu că spectacol prin construcții ludice de sine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
determina itinerarul social și exercitarea rolurilor sociale ale Parizienei. Din stufoasa materie a romanelor am ales episoadele semnificative, relative la diferitele sfere ale vietii femeii pariziene, care constituie scene tipice pentru românul secolului al XIX-lea. Balzac și Zola înglobează temporalitatea și spațialitatea în scene-tablou de proporții. Supuse unei regii stricte a tehnicilor care le constituie, aceste tablouri se fundamentează pe o punere în scenă [Dubois 2000, p.245]. Efectul spectacular al scenei într-un român este asemănător cu cel din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
devoltarea diferitelor comportamente antisociale și delincvențiale. O altă caracteristică a personalității infractorului este reprezentată de dorința de satisfacție materială sau morală prin diferite acte delincvențiale, rezultatul acestora poate să fie imediat sau după o anumită perioadă de timp, diferența de temporalitate fiind dovedită de calitatea și gravitatea faptei comise (Bogdan, 1973). În mod obișnuit infractorul, mai mult sau mai puțin conștient de gravitatea faptelor sale, comite diferite acte antisociale în condiții de mare discreție, ferit de ochii celorlalți, acest fapt reprezintă
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
pentru că el nu este doar o reflecție, ci chiar un fragment al Ființei Divine, ce "acum exista în prezent doar prin Materia și Spiritul răspândite în Univers"79, imaginează tainic, prin operațiuni specifice ("deviate orologerii") și conferă obiectelor închipuite o temporalitate nouă ("durând necunoscut"), demonstrând astfel ceea ce, în "Răsăritul crailor" Ion Barbu numea "natură [lor] planetară"80. Sunt, cu alte cuvinte, întruchipări ale unor principii existențiale fundamentale, arhetipale. Timpul, care, în experiența obișnuită, semnifică simplă succesiune de evenimente, aici, în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
duratei - acest sentiment (pe care nu l-aș fi putut concepe vreodată) existând independent de orice succesiune de evenimente - această idee - acest al șaselea simt, născut din cenușă celorlalte, era primul pas evident și sigur a sufletului atemporal spre pragul temporalității Eterne 49. Nu este vorba, în aceste rânduri, de contemplarea unui anumit obiect material, care să fie frumos, ci de esență Frumuseții însăși. În "Symposium", Platon descrie acest nivel al iubirii drept "misterul ultim, cel mai înalt", drept ceea ce "există
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
o anumită "implicatură" (Grice, 1975, p. 43) semantico-ideologică care rezidă în grilele de interpretare a istoriei pe care le furnizează. Conștiința societală a trecutului, cristalizată în memoria colectivă a unei colectivități, presupune un principiu organizator, o structură de periodizare a temporalității. În lipsa unei astfel de structuri organizatorice, trecutul apare în conștiință (individuală și colectivă) ca o masă amorfă. Sistemele de periodizare a trecutului sunt cele care îi conferă conștiinței istorice eșafodajul de care are nevoie pentru a reuși să dea sens
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dată fie nu mai conțin niciun sistem de clasificare periodică a istoriei, fie abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Pare să se producă ceea ce F. Jameson (1991, p. 27) consideră a fi o "prăbușire a temporalității", ca urmare a faptului că expunerea istoriei își pierde liniaritatea narativă și serialitatea epocală. "Idolul cronologic", atacat de F. Simiard (cf. Burke, 1992, p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca paradigmă fundată
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
p. xvi) ca sursă primă a erorii interpretării istorice, a fost finalmente renegat. "Cronofonismul", ca paradigmă fundată pe ideea că timpul este cronologic și liniar (cf. Rosenau, 1992, p. xi, 67), este răsturnat și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a informației istorice, semnalează delimitarea de o filosofie evoluționistă a istoriei, care prezenta contemporaneitatea ca încununarea inexorabilă a destinului istoric al "ființei naționale românești". Ca atare, concentrația de naționalism prezentă în discursul istoric suferă o diluare considerabilă. Prăbușirea cronologică a temporalității românești, pe care am semnalat-o ca producându-se prin restructurarea tematică a materialului istoric, invită la o succintă reflexie epistemologică asupra periodizării ca procedeu analitic. Întrebarea la care dorim să răspundem este dacă, în privința periodizării timpului istoric, poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
abandonează relatarea cronologică a evenimentelor în favoarea unei structurări tematice a materiei. Liniaritatea cronologică este frântă, iar materialul istoric este reorganizat după alte criterii decât cele ce se închină acelui "idol cronologic" contestat de F. Simiard. Are loc o prăbușire a temporalității, așa cum e înțeleasă ea în mod convențional, ca o succesiune de evenimente ordonate cronologic. Odată cu renegarea periodizării clasice, simțul istoric românesc pășește în condiția postmodernă. Drept consecință, istoria - devenită deșirată din punct de vedere cronologic - își pierde din funcțiile de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]