KorAP: Find »[drukola/base=toiag & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...35 36 37 ...54 >

1,334 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

pe șmecherul care mă luase peste picior la băltoaca lor leșinată. - Jos! Jos! - Îi tot spuneau, dar omul se codea să se plece În fața mea. Of, of! Cuvinte blestemate! Târau după ele tot ce făceam și tot ce eram. Eram toiagul Tatălui, eram trimisul lui Moru, el Însuși fiu al Psarei, așa că m-am ridicat alene, așa cum bine Îi șade unui trimis mult așteptat, și mi-am pus palmele pe creștetul șmecherului. Un cor de grohăituri se ridică dintre case. Of

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
lui Moru, el Însuși fiu al Psarei, așa că m-am ridicat alene, așa cum bine Îi șade unui trimis mult așteptat, și mi-am pus palmele pe creștetul șmecherului. Un cor de grohăituri se ridică dintre case. Of, of, el e toiagul Tatălui, el e! - Își spuneau unul altuia. Are puterea din gând! Puterea! Cel mai abitir grohăia Vindecătorul, numai că el știa să-mi strecoare printre sorbecăieli și cuvinte adevărate, la fel ca Moru. - De unde pot eu să știu că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În care Își cufundă botul În apă. Doar atunci nu te aude și te lasă să-ți umpli burta tu și ai tăi. - Așa de scurtă să fie clipa plecării? - m-am mirat. Uscățivul m-a privit lung. - Ești doar toiagul lui Moru, dar tot am să-ți spun ce am aflat. În jur e numai un fel de vânt ce nu se oprește nicicând, iar clipele potrivite sunt mai scurte decât crezi, pocni el din degete. Eu am găsit un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
oamenii să nu afle nici măcar puterea acestor cuvinte mici? În clipa aceea mi-a Încolțit În minte un gând Într-atât de Îngrozitor Încât am făcut tot ce știam ca să nu mă dau de gol. Dar uscățivul: - De acum ești toiagul lui Moru, măi Krog, așa că lasă-mă să termin. Ești trimisul. Mișcarea ta cea mare a Început. Și dacă ce e acum, nu mai e peste o clipă, cum de crezi tu că nu e doar o singură clipă potrivită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Înțepenește, apoi iar se Înmoaie. Acum nu miroase, apoi Îți mută nasul din loc și tot așa. Asta e mișcarea - e ca atunci când dansăm cu foc și nu mai auzim cântul. - Dansăm? Cântul? Uscățivul mă privi lung. - Pfuuh, ești doar toiagul cu care dăm drumul cuvintelor În lume, măi Krog. Bine că, măcar acum, ai pornit la drum. Călătorie... hm. Ce mai trimis! Și ce mai frate am și eu, of, of! Aș mai fi rămas În casa aceea răcoroasă care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
unde nu trebuie să-ți faci casă ca asta, pentru că totul miroase a proaspăt dinainte. Știi, mi-a venit mie un gând pe care Îl puteam rosti fără grijă, mai bine Îi ucizi pe cei ce vin pe urmele mele. - Toiagul, tot toiag rămâne, se bosumflă el. - Bine. Dacă nu vrei să-i ucizi, dă-mi măcar de știre ce au pus la cale. Dacă aflu din timp ce au de gând, aș putea să sădesc neîncrederea În sufletul Vindecătorilor la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
trebuie să-ți faci casă ca asta, pentru că totul miroase a proaspăt dinainte. Știi, mi-a venit mie un gând pe care Îl puteam rosti fără grijă, mai bine Îi ucizi pe cei ce vin pe urmele mele. - Toiagul, tot toiag rămâne, se bosumflă el. - Bine. Dacă nu vrei să-i ucizi, dă-mi măcar de știre ce au pus la cale. Dacă aflu din timp ce au de gând, aș putea să sădesc neîncrederea În sufletul Vindecătorilor la care o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
un plescăit grețos și se apucă de bulumacul care plutea greoi. - Krog e fricos? Întrebă el. Fugar prăpădit, mi-am spus și am strigat la el cu vorbe din cele ce păreau a purcede de la Tatăl din cer. - Krog e toiagul meu și bâta mea, Enkim, netrebnicule! Slujește-l cum se cuvine! Amărâtul luă pe loc o gură de apă. Se Înecă și Începu să se uite În sus, nevenindu-i să creadă că-l auzea pe Tatăl cum Îi vorbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
noștri. Ei, sau mai bine zis, ele, v-au salvat din ghearele Umbrei. Cât despre Vindecătorul neamului meu, ei bine, se află chiar acum În fața ta. Tu cine ești de știi așa de bine limba asta a minții? - Sunt Krog, toiagul Tatălui, frate de sânge cu Moru, care Moru e fiul Psarei, nepot al Milei și scoborâtor din Tatăl. Dar tu? Femeia se foi În loc. Una dintre Însoțitoarele ei se apropie de ea și-i strecură ceva la ureche. - Dacă ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de lucruri. Uite, adulmecă el mirosul de levănțică, ai mai simțit vreodată așa ceva? - Nu. Vinas, of, of, am șoptit În minte, lucru care Îl făcu pe Enkim să hohotească. - Mai bine te-ai uita la una mai tinerică, măi Krog! Toiagul Tatălui merită ceva mai mult decât o Vindecătoare trecută. Am tăcut căci o altă femeie intră În casă și ne aduse un fel de fructe verzi, numai că erau mai mari decât țeasta unui om și cu o coajă prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În minte cu vorbele cele grele meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la fel de potolit ca și el. Îți venea să crezi că veniseră să se bucure de răcoarea apei. Stătură În loc și mă priviră, cu capetele acoperite de țestele de cerb, Împăunați cu coarnele bătrâne și noduroase, neclintiți. Eram trimisul Tatălui. Eram toiagul și bâta lui. Sulița lui și, poate, chiar el. Nu se făcea să mai fug, precum un vânător de rând. Așa că, m-am apucat să-i număr, cu glasul adânc al minții mele, astfel Încât să mă audă: - Unu, doi, trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
vremurile alea În care vei trăi tu și vei auzi de povestea călătoriei lui Krog, așa vor sta lucrurile? Of, of, știu că vrei să-mi răspunzi, dar cum să ajungă vorbele tale Înapoi la Krog, trimisul lui Moru și toiag al Tatălui? - Cine te-a Învățat să vorbești așa, de parcă ai fi Tatăl? - mă Întrebă păzitorul deodată. Pfuuh. Câteodată credeam că Tatăl a pus la cale vorbele din cauză că voia ca oamenii pe care Îi iubea să le Întindă capcane celorlalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
știi tu, mă Îndemnă Enkim. Zi-i ca atunci, În apa cea mare! Hai, Krog! Of, of, Tată! N-am să fiu țanțoș și n-o să spun tocmai acum că nu mă Încred În tine. Hai, Tată, ajută-l pe toiagul tău, dă-i putere lui Krog, bâta ta, fă-l să ducă la capăt călătoria, și dă-i și tovarăși buni de drum, până la sfârșit! - Ai să vezi, râse Enkim la Runa. Ai să vezi cât o să ne fie ușor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
forțând-o să spună doar așa cum dorea el, lucrul... Oh, nu, nu, nu - nu asta mă interesează, mi-am spus atunci. Nici vorbăria celor strânși la sfat nu mă interesa. Indiferent ce vor hotărî Minos și ai săi, eu rămâneam toiagul Tatălui, bâta și piatra lui; eu eram fratele de sânge al lui Moru, iar Moru era fiul Psarei, nepot al Milei și scoborâtor din Tatăl din Cer. Eu eram cel căruia i se topea sufletul când Își amintea de Siloa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
În minte. Krog Îi spune. E mai mare decât orice alt om care a mers pe pământ și Îl Însoțesc pâlcuri-pâlcuri de femei și de bărbați, care Îl apără și Îi ridică sate oriunde se Întâmplă să Înnopteze. El e toiagul și bâta Tatălui din Cer și e os din osul lui și a plecat În lume ca să ne pună pe toți să vorbim. Krog știe multe cuvinte dar e mut, surd și orb. Cu toate astea, orice netrebnic Îi aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Ierburile de leac le știau și ei. Blănurile noastre erau roase și rupte. Sulițe aveau și ei, iar arcul Runei... - Dă-ne un nume, Krog, zise Vindecătorul atunci. Pune-ne un nume! Să fim noi primii care primim nume de la toiagul Tatălui, de la fratele de sânge al lui Moru, de la cel ce duce vestea În lume. Am izbucnit În râs. Vindecătorul a râs și el, iar oamenii lui s-au luat după el. - Nu trebuie să fie un nume frumos. Numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
călătorie? l-am Întrebat pe Aban deodată. Tu când ai primit-o? - Când am fost la Marea cea mare, În căutare de pășuni. Era pe la Începutul verii. Atunci mi-au spus niște pescari că a pornit la drum unul Krog, toiagul Tatălui din Cer. Abia plecasem la drum pe vremea aceea, cred. Sau te pomenești că Încă nu plecasem? - Nu ți-or fi spus vreo poveste de-a neamului lor? - O poveste cu unul Krog? Hm! Aban crede că mergi degeaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
mă Întrebă, de unde vii? Ce să-i spun? Că plecasem de atât de multă vreme, Încât acasă dădea să Înceapă Încă o vară de când nu mai eram acolo? Că mersesem atât de multe zile, că văzusem neamuri nenumărate, că eram toiagul Tatălui din Cer? Obosisem de vorbele astea. - Vin de pe niște meleaguri unde nu e așa de cald ca aici. Meleagurile mele sunt acoperite de păduri. La mine acasă sunt munți Înalți și răcoroși, acoperiți de zăpadă. Pământul meu e tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu bine, i-am spus. - Logon rugat la tine să nu ai milă la Logon. Habar n-ai cum și dacă o să se termine cândva călătoria lui Krog, o dădu el pe glumă, dar ochii Îi erau posomorâți. Tu ești toiagul lui Tatăl, iar Logon o să fie toiagul lui Krog, ne luă el pe amândoi peste picior, ca să aibă de ce să zâmbească. - Ia, spune, l-am luat eu. Și ce a fost după ce Scept a făcut legământ de sânge cu cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
la tine să nu ai milă la Logon. Habar n-ai cum și dacă o să se termine cândva călătoria lui Krog, o dădu el pe glumă, dar ochii Îi erau posomorâți. Tu ești toiagul lui Tatăl, iar Logon o să fie toiagul lui Krog, ne luă el pe amândoi peste picior, ca să aibă de ce să zâmbească. - Ia, spune, l-am luat eu. Și ce a fost după ce Scept a făcut legământ de sânge cu cei ce mi-au luat urma? - Oamenii răi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
spune: cine-i Învață drumul? Șoapta Îi tremura. Îl vedeam cum se tot foia, gata-gata să mă atingă. Dar, nu făcu altceva decât să Înghită În sec. Apoi, luându-și inima În dinți, spuse dintr-o răsuflare: - Ești Krog, ești toiag pentru Tatăl din Cer! Nu ești om de rând. N-o să ai nici tihnă și nici măcar femeie frumoasă așa că, spune acum, mă Îmboldi el, spune când omori la Enkim ăsta cu două fețe? Vorbise printre dinți, privindu-mă drept În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
fi pierdut urma. Iar lupta asta de sânge pe care am lăsat-o În spatele meu nu s-ar mai fi Întâmplat. Netrebnic de baltă ce e! L-am cărat cu mine, iar el... - De ce credeai că a venit cu tine, toiag al Tatălui? De ce? Ca să-ți stea În picioare și să spulbere În cele patru vânturi cele rămase de la Tatăl. - Da. Blestematul. Da. I-am Întins lui Logon mâna cu degetele rășchirate. El zâmbi, Îmi răspunse cu același gest și, deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Animalele erau atât de sperioase Însă Încât o luară la fugă de Îndată ce ne văzură de la marea Înălțime a ochilor lor. - De ce nu mai vorbești cu mine, Krog? veni Enkim În noaptea aceea lângă mine. De când a venit Logon cu noi, toiagul lui Moru nu mai e frate de sânge cu Enkim. Runa stătea mai În spate și mă iscodea cu ochii ei vii, fulgerători parcă. Unu picotea În brațele ei, dar trebuie să recunosc că până și el mă privea cam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pământ. - Haideți Înapoi de unde ați venit! Hai cu noi! ne Îndemnă unul. La miazăzi nu vă așteaptă decât Umbra, măi. Era una din clipele alea În care știam eu să mă sumețesc. Să le arăt celorlalți că sunt ucigașul mut, toiag al Tatălui și frate de sânge al lui Moru. - Mergeți unde vreți, am Început. Eu sunt Krog, scoborâtor din Tatăl, și caut puntea de pământ ce duce spre Apus, peste Marea cea mare, oriunde ar fi ea. Se făcu liniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]