2,542 matches
-
Inimă de Făt-Frumos/ Îngropată de străini”). În majoritatea culegerilor ulterioare se intonează o cântare a pătimirii românilor, în versuri accentuat folclorice și mesianice, peste care se varsă lacrima tremurată a unui colț de țară vitregit, bătut nemilos de vânturile istoriei. Tonalitatea elegiacă și sentimentală, ca și cea blasfematorie, încruntată, care se infiltrează pretutindeni, vădesc un dramatism organic sau chiar un suflu tragic ardent. Poetul se situează între un „dincoace” și un „dincolo” de hotarul existențial, apărându-se de amenințarea neantului printr-
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
1975), Toamna porumbeilor albi (1979), Focul din vatră (1982), Roman teatral (1984). Este o proză poematică, autoreferențială, de atmosferă, adesea afectată de idilism și sentimentalism. Formula afină cu povestirea lui Ion Creangă și a lui Mihail Sadoveanu, evidentă și în tonalitatea narativă, stimulează lirismul funciar, confesionalitatea, autobiografismul. Sentimentul valorilor vieții, concentrat în simbolul-cheie al pomului vieții, rămâne axul structurant al poeziei și prozei lui M., ca și al dramaturgiei pe care o cultivă. Piesele lui sunt, în majoritate, poeme dramatice, preluând
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
traversate de erou sunt relatate în cea mai autentică manieră polițistă, I. dovedindu-se un bun cunoscător al tehnicii suspansului. Tonul degajat, atmosfera de bonomie și bună dispoziție, într-un cuvânt registrul „ușor”, sunt brusc abandonate, autorul introducând - neinspirat - o tonalitate gravă, ce distonează profund cu nota inițială. Dintr-o „joacă” de-a detectivul, protagonistul se vede transformat în martor al unei drame soldate cu o sinucidere, fapt ce dă o altă turnură întâmplărilor. Verva, dialogurile antrenante sunt înlocuite treptat printr-
IACOBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287476_a_288805]
-
se vrea un „zeu solar”, predestinat a trece prin purgatoriul focului putregaiul unei întregi societăți. După asimilarea unor înrâuriri din spațiul poeziei moderne (Arthur Rimbaud, T.S. Eliot, Saint-John Perse), în poezia lui are loc o „tulburare a apelor”. Inalterate rămân tonalitatea elegiacă, dar și autenticitatea trăirii, directă, emergentă etic la începuturi, implicită, filtrată livresc, abia sesizabilă în epoca maturității. Poetul este acum în căutarea unor arhipelaguri spirituale noi, fiind atras de culorile stinse, de lumina difuză din ochii peștilor, de zăpezile
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
cele două selecții personale, Tabloul singuraticului (1979) și Coridorul (1989), poetul știe să-și delimiteze temele obsesive, să rămână fidel, adâncindu-le numai, unei atitudini existențialiste și unei voci care ajunge să fie, dacă nu puternică, oricum limpede și recognoscibilă. Tonalitatea poeziei devine acum esențialmente elegiacă. Un plâns subteran, discret, cu sporadice irumperi exclamative, răzbate din adâncul poemelor, care încep uneori cu versuri dătătoare de ton: „Vai, cât de singur ești încât mi-e milă de tine!”, „Mă leagăn într-un
IOANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
ulterior la Teatrul Mic din București. În 1967 i se conferă „Meritul cultural” pentru întreaga sa carieră de actor. Actor cu o excepțională prezență scenică, interpret memorabil îndeosebi al unor eroi de dramă, având un joc inteligent, nuanțat, într-o tonalitate gravă, întotdeauna personal până la manierism, I.-G. s-a revelat la maturitate și ca un poet de idei și de insațiabilă meditație, publicând două volume intitulate neutruVersuri (1969-1972). Poezia lui își are sursa primară într-o copilărie frustrată, într-o
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
niciodată. Inhibiția ciudată a bărbatului, crispările și lașitățile lui, ambigua fluiditate a sufletului feminin, capricios și uneori de neînțeles, provoacă această irezolvabilă criză. În pofida unor clipe de exaltantă amăgire, sentimentul final este acela de regret, părerile de rău luând o tonalitate de fină elegie. Intuiția psihologică a prozatorului nu e lipsită de subtilitate, iar scrisul său rotunjit face perceptibilă o gamă de nuanțe. În spiritul cultivat la „Viața românească”, I. rânduiește o serie de „documente omenești” (Colecție, „Viața românească”, 1928). Sunt
IONESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287586_a_288915]
-
Portrete istorice (1894), volum care grupează medalioane dedicate lui Al. Beldiman, C. Caracaș, I. Maiorescu, Iuliei Hasdeu, lui C.A. Rosetti, Gh. Sion și altora, accentele cad mai puțin pe acuitatea și pe substanțialitatea analizelor cât pe vivacitate și pitoresc, tonalitatea fiind de regulă encomiastică. Modelele pot fi numite: Odobescu creionând figurile poeților Văcărești, dar și Ion Ghica din evocările și descripțiile memorialistice. Înrâurirea se păstrează în studiile Din istoria fanarioților (1891), Din istoria Bassarabilor (1903), în monografia Istoria Bucureștilor (1899
IONNESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287597_a_288926]
-
utilizate în teatre și astăzi, la pastorala goetheană Dragoste cu toane, la Tannhäuser de Wagner, precum și la numeroase versuri selectate din Goethe, Schiller, Bürger, Heine, Lenau, Uhland, Hölderlin, Carducci, Petöfi, Lonfgelow, incluse în Tălmăciri (1909). Frapează adaptarea suplă la diverse tonalități, poetul situându-se printre cei mai buni traducători în românește. În interpretarea baladelor Ucenicul vrăjitor și Craiul ielelor de Goethe, Blestemul bardului de Uhland, Lenore de Bürger, echivalențele sunt admirabile. Cu D. Anghel mai traduce Poezii de Ibsen, poemul dramatic
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
poeme de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte, căderi -, în care eul poetic e mai mult o prezență discursivă decât lirică: „Ram de măslin purtam./ Șarg eram în amurgul/ de tamburină./ Mă-mpiedicam în cercuri - cercuri/ desprinse din siluete de
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
instaurează agresiv, lirica lui J. din volumele Sânge și vis, Poemul marii deșteptări (1946) și Fragment de veac (1946) nu reușește să se sustragă tematic prezentului opresiv, aspect care va vicia și calitatea poetică în sine. Versurile, exhibând adeseori o tonalitate cu pronunțată alură festivist-patriotardă, abundă în retorisme și artificii metrice: „De departe vin ecourile încăierării / Giganților cu pasiuni de eroi / Gâfâielile veacurilor / Explozia eliberării / Strigătul prevestitor al vremurilor noi” (Prefață). Stihuirea facilă, lipsită de măiestrie tehnică, are apăsate accente proletcultiste
JAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287667_a_288996]
-
în psihicul fiecăruia angoase primare, dar și drame trăite de curând. Acțiunea se petrece într-o ambianță dominată de credințe străvechi legate de câteva elemente: apa, pământul, fierul, piatra, cifra treisprezece, jertfirea ritualică a femeii. E o mitologie apăsătoare, cu tonalități sumbre, într-o lume de la care Dumnezeu pare că și-a întors fața. SCRIERI: Ucenicul Năsturaș descoperă viața, București, 1949; Viforul, București, 1950; Acasă, București, 1951; Cumpăna luminilor, București, 1952; Filonul 25, București, 1954; Izvorul roșu, I, București, 1955; Fecior
JIANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
abordând variate modalități compoziționale. Poezia lui, gravă, profundă, face deseori apel la fabulos și mitologic. Dacă în Arhipelag de noapte poetul se caută pe sine cu o vibrație sentimentală reținută, în Cuaternar (1972) personalitatea lui se manifestă original, într-o tonalitate sobră, prin „evocarea” unor stări dintr-o existență primordială. I. se dovedește un desăvârșit continuator în contemporaneitate al lui Al. Macedonski prin tehnica și rafinamentul rondelului, cele două volume de poeme compuse în această dificilă formă fixă, Rondelul tainelor (1974
IZVERNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287658_a_288987]
-
eseuri, tratând fiecare despre câte un obiect de uz curent. Dispunerea e alfabetică, de la ac, andrea, amforă, baghetă, balanță etc. până la zar, și în total apar câteva zeci de obiecte „micromonografiate” liber. E o descriere-investigație sub multiple unghiuri, într-o tonalitate colocvială, cu imaginație, sensibilitate și ingeniozitate - uneori nu fără clișee gazetărești -, civilizația umană fiind „reconstituită” plecând de la aceste obiecte așa-zis neînsemnate. În același timp, eseistul oferă o „cunoaștere de sine mediată de relația cu obiectele” (Doina Uricariu). Întreprinderea amintește
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
abandonat definitiv poezia, iar un nou volum de sonete, Desaga jucătorului de scrabble (2002), propune o lirică meditativă originală, construită în bună parte pornind de la un „pretext” ludico-lexical: experiența jucătorului de scrabble, ceea ce înseamnă joc, reflecție asupra cuvintelor etc. În tonalitate familiară, fără încruntări și fără afectare, aparent intimist și grațios artizanal, versul lui I. are de fapt o miză gravă. SCRIERI: Cuvânt despre tinerețe, București, 1953; Așa va fi la festival, București, 1953; Urmașii lui Roaită, București, 1953; Fructe în
IURES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287645_a_288974]
-
postum. Unica sursă de informație, nu doar biografică, ci și bibliografică, este un studiu al lui Emil Manu, ce include și citate din manuscrise. Producția lirică a lui L. - atâta cât poate fi reconstituită - excelează prin unitatea de stil, de tonalitate, ceea ce o integrează poeziei boeme, nonconformiste din timpul războiului și din primii ani postbelici. Versul e totdeauna liber și nerimat, adesea discursiv în chip insidios, derutant prin inadecvarea formulărilor la conținut: banalul apare în alianță cu insolitul, prozaicul cu poeticul
LITUON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287836_a_289165]
-
2001). Este laureată a Premiului internațional de poezie „Iacob Groper” (1979), a Premiului orașului Haifa (1992) și a Premiului ACMEOR (1998). L. a început prin a scrie o poezie cantabilă, de care nu era străină conlucrarea sa cu numeroși compozitori. Tonalitatea se schimbă însă treptat, și în Reversul unui zbor (1993), antologie de autor, locul dominant îl ocupă invocarea elementelor evreiești biblico-istorice și contemporane. Regele David devine astfel prototipul clasic, întrupând victimele persecuțiilor, dar și seria urmașilor glorioși. Tema atât de
LOVINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287854_a_289183]
-
agăț, să mă urc și urcam/ Într-o coastă, spre sulița vârfului muntelui/ Care împunsese coasta divină a luminii” (Coasta). Sentimentul singurătății nu-l părăsește nici în etapa următoare (de altfel, titlul volumului din 1957 e, semnificativ, Ostrovul meu), dar tonalitatea se schimbă, poemele au adesea o rezonanță imnică, solemnă, de factură rilkeană, speculând însă efectele sonore ale lexicului de la începutul secolului al XIX-lea: „Măi ticălosule, ce șild i-ai zugrăvit/ Jupânului de zice că i s-a șters de
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
poematic (Cimitirul de pe deal, La Sihla, pe Jijina). Tot astfel, în Caligraful Terțiu (1929). Celelalte culegeri conțin texte aparținătoare, mai toate, prozei poetice și publicisticii realizate la nivel de text literar. Nota comună e credința religioasă, exprimată stilistic într-o tonalitate de elocință sacrală, cu ecouri biblice, cu inflexiuni de retorică sacerdotală. În cuprinsul nuvelisticii lui G. se disting, în funcție de natura subiectelor și de sursele tematice, trei direcții principale. Una e ilustrată de povestirile edifiante, extrase din Noul Testament sau propunând legende
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
pitorescul de mediu și crâmpeie de folclor țigănesc. Marcante însușiri literare (frazare alertă, formulări sugestive, plastice, combinații neașteptate, fericite, de neologisme și neaoșisme, citate seducătoare, referiri percutante de natură teologică, biblică, istorică, inserții de amintiri și anecdote, descrieri de natură, tonalitate sacerdotală) dezvăluie publicistica și memorialistica scriitorului. Acestea caracterizează și stilul jurnalului lăsat de G., publicat postum (1973-1980), deosebit de interesant și valoros din punct de vedere documentar. Elementele esențiale ale literaturii [lui Gala Galaction] sunt deci: epicul popular, romantic, și basmul
GALACTION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
toate gesturile, / îți voi cânta minunate plângeri; / e tot ce-am izbutit să fac pentru tine” (Cronica auriculară). Aceeași atmosferă domină și ciclul Copilul floare, scris în perioada 1944-1970 și publicat în volumul postum Versuri (1996). Nimicul capătă aici o tonalitate blagiană, dar fără vreo urmă de împăcare. Poetul este un biograf al singurătății ca stare de a fi, ca modalitate de a privi spre metamorfozele din jur: „Așa gândeam privind oglinda dublă, / ciudat cristal de stranii anabase, / când, răsucind-o
GEORGESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]
-
din lirica eminesciană, versul lui G., definit în unicul volum antum, Poezii, apărut în 1894, revine frecvent la stări caracteristice: melancolie, resemnare, oboseală, speranță în liniștea de dincolo de viață. Pulsația emotivă este însă transpusă într-un registru poetic minor, cu tonalități de romanță, duioase, fluide, muzicale, ceea ce face ca unele stihuri să fie puse și pe note. Poetul era, în fond, ca și prietenii săi I. Păun-Pincio și D. Anghel, un sentimental meditativ, atras când și când de detașarea ironică a
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
bântuit de nostalgia amintirilor erotice, retrăite monocord și obsesiv, într-un cadru și o atmosferă impregnate, pe alocuri, de accente eminesciene. Treptat, sub influența cenaclului macedonskian și a celui de la „Vieața nouă”, poetul se apropie de simbolism, care va da tonalitatea dominantă a volumelor Insula uitării (1924), Raze și umbre (1933), Solitare (1935). El cultivă acum poezia parcurilor desfrunzite, a decorului autumnal, fiorul exotic, aspirația spre orizonturi necuprinse. Simbolismul său, apropiat de cel minulescian, înregistrează totuși o notă mai discretă, mai
GHERGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
Tendința de a urma modelul stănescian, al poeziei abstracte, conceptuale, conduce la construcții artificioase, lipsite de originalitate. Nu întâmplător, laitmotivele sunt cuvinte-metaforă, precum numele, semnele, urmele, sângele, timpul, piatra, sufletul, focul ș.a., relativ uzitate de mai toți poeții șaptezeciști. Cealaltă tonalitate exersată este una vitalistă, senină, în poeme „concrete”, simple, care cântă, în modul cel mai spontan, misterul lumii și al vieții. Un exemplu paradigmatic ar fi Din senin, care deschide volumul Pragul de sus (1979), aici fericirea existențială asociindu-se
GHERGHEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287245_a_288574]
-
unei „cunoașteri” orfice care poartă ecoul, urma, ruina, nostalgia Întregii cunoașteri. Dar vraja Își cere și dez-vrăjirea. Paradoxul este că cele 11 Elegii stănesciene au rămas pe malul acestei călătorii spre Cythera. Stilul hibrid al autorului ambiționează să includă și tonalitatea textului-mamă, cel puțin să o evoce. Dar, „să citești poezie și să-ți fie frică!”, frică de Menade, de dislocarea discursului, de delir, și totuși să te duci mai departe, căutând firul Ariadnei. Există Însă pericolul (al măștilor suprapuse) ca
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]