1,011 matches
-
în 1070, Welf al IV-lea a devenit duce de Bavaria, ca Welf I. Welf al V-lea a fost căsătorit cu contesa Matilda de Toscana, care a murit fără copii și i-a lăsat acestuia întinsele sale posesiuni, incluzând Toscana, Ferrara, Modena, Mantova și Reggio. Dat fiind că dinastia Welfilor a fost susținătoare a papalității în controversele legate de Lupta pentru învestitură împotriva Imperiului, aliații papei au început să fie numiți guelfi. Ducele Henric al IX-lea "cel Negru" de
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
ea a luat parte și la câteva sinoade ale Bisericii. Gisela s-a ocupat și de îngrijirea fiicelor surorii ei, Matilda, Sofia și Beatrice, care ambele vor juca roluri politice din pozițiile de contesă de Bar, respectiv de regentă de Toscana. La moartea lui Conrad din 1038, Gisela și fiul lor, Henric au condus procesiunea funerară.. Gisela a murit de dizenterie în palatul imperial de la Goslar în 1043. Ea este înmormântată în catedrala imperială din Speyer, alături de alți împărați sau membri
Gisela de Suabia () [Corola-website/Science/325293_a_326622]
-
împotriva dominației genoveze și a solicitat sprijinul Pisei În august 1282 o parte a flotei genoveze a blocat comerțul pisan din apropierea rîului Arno. Pe parcursul anului 1283 atât Genova cât și Pisa se pregăteau de război. Pisa a recrutat soldați din Toscana și a numit căpitani din rândul familiilor sale nobile. Genova a construit 120 de galere, dintre care 60 aparțineau Republicii, iar celelalte 60 erau închiriate de la diverși particulari. Pentru o asemenea flotă, erau necesari cel puțin 15.000 de vâslași
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
a ocupat Porto Pisano, poarta către mare a Pisei, și a blocat portul. Ca o consecință pe termen lung a acestei înfrângeri, Pisa a pierdut o dată pentru totdeauna rolul de putere navală majoră în Mediterana și de putere rugională în Toscana, fiind pusă în umbră și în cele din urmă cucerită (1406) de către Florența.
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
a fost un stat independent "de facto", situat în regiunea Toscana și axat în jurul orașului Pisa, care a atins apogeul dezvoltării sale la finele secolului al X-lea și pe parcursul secolului al XI-lea. Statul a evoluat pentru a deveni o putere economică, un centru comercial ai cărui negustori dominau la
Republica Pisa () [Corola-website/Science/324520_a_325849]
-
câteva așezări mai mici, longobarzii au putut cuceri Milano în 569. De asemenea, ei au capturat Pavia în 572, după un asediu care a durat trei ani de zile, după care au transformat-o în capitala lor. În anii următori, Toscana a fost și ea cucerită. Alte coloane de longobarzi, precum cele conduse de Faroald și Zotto, au pătruns în Italia centrală și chiar în sudul peninsulei, unde au întemeiat ducatele de Spoleto și de Benevento. Cu toate acestea, după asasinarea
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
constituie numele care, în Evul Mediu timpuriu, a fost conferit stăpânirilor pe care Regatul longobard le deținea în Italia de nord. cuprindea Lombardia propriu-zisă cu capitala la Pavia, ducatele de Friuli și Trento, alături de regiunea Toscanei. În sud, ea era mărginită de Statul papal ("Patrimonium Sancti Petri") instaurat după Donația pepiniană din 754, întinzându-se de la Marea Tireniană la Marea Adriatică. Teritoriile longobarde situate dincolo de Statul papal purtau denumirea de "Langobardia Minor" și constau din ducatele de
Langobardia Major () [Corola-website/Science/324603_a_325932]
-
de sud. El a reușit să unească toate cele trei principate longobarde, de Benevento, Capua și Salerno, și în plus a obținut și Spoleto și Camerino. Astfel, el conducea un larg bloc de teritorii care se întindeau la nord până la Toscana, iar în sud până la Golful Taranto. Teritoriile lui au fost divizate după moartea sa, între fiii săi, care au luptat fără încetare pentru moștenire. Fiul său Landulf al IV-lea a obținut Capua și Benevento, în vreme ce Salerno a revenit lui
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
deveni mai tarziu abate. Pe parcursul vieții sale, el a compus câteva scrieri în limba latină, printre care "Enarratio Genesis", operă de factură religioasă în 368 de versuri, și "Vită Mathildis" sau "Acta Comitissae Mathildis", principala biografie a contesei Matilda de Toscana, căreia i-a fost confesor personal. Opera a fost redactată cu puțin înainte de 1115. Cu toate că stilul lui Donizone mai degrabă lipsit de virtuți stilistice, lucrarea este reținută drept principala sursă primară pentru viața Matildei de Canossa.
Donizone de Canossa () [Corola-website/Science/324695_a_326024]
-
era pe atunci guvernat de Pandulf Cap de Fier; însă după moartea acestuia din urmă, împăratul a desprins din nou Spoleto, oferindu-l în anul 989 markgrafului Hugue I "cel Mare". Spoleto a fost pentru a doua oară unit cu Toscana în 1057, situație care s-a menținut până la moartea contesei Matilda de Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
din urmă, împăratul a desprins din nou Spoleto, oferindu-l în anul 989 markgrafului Hugue I "cel Mare". Spoleto a fost pentru a doua oară unit cu Toscana în 1057, situație care s-a menținut până la moartea contesei Matilda de Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV-lea a numit alți duci de Spoleto. Astfel, ducatul a rămas în posesia
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
Hugue I "cel Mare". Spoleto a fost pentru a doua oară unit cu Toscana în 1057, situație care s-a menținut până la moartea contesei Matilda de Toscana. În timpul Luptei pentru învestitură dintre papalitate și Imperiu, dat fiind că Matilda de Toscana se manifesta ca unul dintre principalii partizani ai papei, împăratul Henric al IV-lea a numit alți duci de Spoleto. Astfel, ducatul a rămas în posesia familiei Werner (Guarnieri) de Urslingen, markgrafi de Ancona. Orașul Spoleto a fost distrus de către
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
din Evul Mediu reținută pentru realizările sale pe plan militar. Matilda a mai fost numită la Gran Contessa sau Matilda de Canossa, ca urmare a marelui său castel din Canossa. Matilda a fost fiica markgrafului Bonifaciu al III-lea de Toscana, conducător al mai multor teritorii, printre care Reggio, Modena, Mantova, Brescia și Ferrara. El deținea de asemenea o mare moșie pe ambele versante ale Apeninilor, însă partea cea mai consistentă a stăpânirilor sale era localizată în Lombardia și Emilia. Mama
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
Mantova până de Paște. Beatrice i-a scris împăratului solicitându-i liberă trecere pentru a i se acorda șansa de a aduce explicații pentru gestul său; odată acesta acordat, ea a călătorit alături de tânărul ei fiu, Frederic, devenit markgraf de Toscana, și de mama ei Matilda de Suabia, care era spră a bunicii împăratului, Gisela. Tânăra Matilda a fost lăsată fie la Lucca, fie la Canossa și următorii câțiva ani ea și i-a petrecut între aceste două locații, sub custodia
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
a doua jumătate a secolului al XI-lea. Fratele tatălui ei vitreg, Frederic a devenit papă, sub numele de Ștefan al IX-lea, iar papii imediat următori, Nicolae al II-lea și Alexandru al II-lea fuseseră anterior episcopi din Toscana. Matilda a efectuat prima sa călătorie la Roma împreună cu familia ei, în anturajul papei Nicolae al II-lea, în anul 1059. Forțele părinților ei erau folosite pentru a-i proteja pe acești papi și a lupta împotriva antipapilor. Între timp
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
a asedia Roma. Totuși, unii dintre aliații săi din Italia au reușit să o înfrângă pe Matilda în bătălia de la Volta Mantovana (din apropiere de Mantua) în octombrie 1080, iar până în decembrie cetățenii din Lucca, pe atunci principalul oraș din Toscana, deja se revoltaseră, alungându-l pe episcopul Anselm. Cu acea ocazie, Matilda ar fi cedat cunoscutul Ponte della Maddalena, situat în locul în care Via Francigena se intersectează cu râul Serchio, la Borgo a Mozzano. În 1081, Matilda a suferit și
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
El chiar a ajutat în acțiunea de reconstruire a catedralei pe care o distrusese anterior. În 1053, dat fiind că prima sa soție, Doda, murise, Godefroy s-a recăsătorit cu Beatrice de Bar, văduva lui Bonifaciu al III-lea de Toscana și mama Matildei de Toscana, moștenitoarea lui Bonifaciu. Henric a arestat-o pe Beatrice și pe fiul ei cel mare, Frederic și i-a întemnițat în Germania, iar Frederic s-a stins după câteva zile. Împăratul a apreciat că respectiva
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
acțiunea de reconstruire a catedralei pe care o distrusese anterior. În 1053, dat fiind că prima sa soție, Doda, murise, Godefroy s-a recăsătorit cu Beatrice de Bar, văduva lui Bonifaciu al III-lea de Toscana și mama Matildei de Toscana, moștenitoarea lui Bonifaciu. Henric a arestat-o pe Beatrice și pe fiul ei cel mare, Frederic și i-a întemnițat în Germania, iar Frederic s-a stins după câteva zile. Împăratul a apreciat că respectiva căsătorie s-ar fi încheiat
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
i-a întemnițat în Germania, iar Frederic s-a stins după câteva zile. Împăratul a apreciat că respectiva căsătorie s-ar fi încheiat fără consimțământul său și, ca urmare, ar fi fost invalidă. Cu toate acestea, Godefroy a preluat guvernarea Toscanei în baza drepturilor Beatricei și Matildei. Balduin al V-lea de Flandra s-a răsculat din nou împotriva Imperiului, atacând Trier și Nijmegen. În replică, Henric a devastat Flandra și a prădat Lille și Tournai în 1054. În cadrul acestui război
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
1059, prin tratatele de la Andernach, Balduin a primit marca d'Ename în regiunea Brabantului, probabil în schimbul renunțării sale la marca de Valenciennes, care fusese confiscată de Henric al III-lea încă din 1045. În 1057, Godefroy a fost exilat în Toscana, unde s-a reîntâlnit cu Beatrice și a guvernat alături de ea. El a mai primit ca feudă ducatul de Spoleto în 1057 din partea papei Ștefan al IX-lea, care îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
IV-lea. Alberic a fost recunoscut imediat de către regele Berengar I de Italia, cu care luptase alături în 899 sau 900 pentru respingerea unei invazii a maghiarilor. Alberic s-a aliat cu vecinul său, markgraful Adalbert al II-lea de Toscana, împotriva papei Sergiu al III-lea. Cu această ocazie, cei doi aliați au blocat drumul către Roma, pentru a preveni încoronarea imperială a lui Berengar din 906 sau 907. Alianța sa cu familia Crescentii din Tusculum s-a dovedit a
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
pe sarazini în bătălia de la Garigliano din iunie 915. El și-a condus trupele din Spoleto și Camerino, împreună cu Teofilact de Tusculum, raliindu-le celor ale papei Ioan al X-lea: contingentul din Latium și cele ale lui Adalbert de Toscana. Armata astfel constituită, s-a alăturat celei pregătite în sudul Italiei de către "strategos"-ul bizantin Nicolae Picingli din Bari, compusă din forțele bizantine (Ioan I și Docibilis al II-lea din Ducatul de Gaeta, Grigore al IV-lea și Ioan
Alberic I de Spoleto () [Corola-website/Science/324736_a_326065]
-
Marca (sau markgrafatul sau marchizatul) de Toscana sau Tuscia a fost un teritoriu de frontieră (marcă) din Italia centrală medievală, care se mărginea cu Statul papal la sud și la răsărit, cu Marea Ligurică la apus și cu formațiunile desprinse din Regatul Italiei medievale la nord. Statul
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]
-
a Ducatului de Tuscia al longobarzilor. includea o serie de formațiuni statale mai mici, axate de o parte și de alte a văii râului Arno, concentrate în jurul comitatului de Lucca, care uneori figura sub titulatura de ducat. Primul markgraf de Toscana a fost Adalbert I, căruia i s-a conferit acest titlu în 846. Anterior lui, tatăl și bunicul său, Bonifaciu I și Bonifaciu al II-lea, controlaseră cea mai mare parte a formațiunilor din regiune și deținuseră la rândul lor
Marca de Toscana () [Corola-website/Science/324747_a_326076]