980 matches
-
Anton Holban era și el în căutare de "experiențe tragice", preocupat de a nu "trișa". Problema capitală i se părea aceea a morții, în legătură cu care, în urma unor anchete personale, ajunsese la încheierea că românii sunt perfect sănătoși și fără sensul tragicului, specificul unui autohton fiind de a fi "gol ca un butoi gol". Titlurile denotă obsesia: O moarte care nu dovedește nimic, Conversații cu o moartă, Bunica se pregătește să moară. Poză sau adevăr, întîmplarea a făcut ca scriitorul să moară
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
ostile rasei sale, încercînd totuși a cunoaște cu răceală. Această poziție dă interes artistic cărții și deși, evident, eroul nu va putea ieși din cercul său vițios, opera rămâne un document foarte obiectiv al unei mentalități ireductibile. Spre a experimenta tragicul, eroul înfruntă opoziția antisemiților, se lasă bătut, exagerând evenimentul cu o vocație patetică pe care și-o recunoaște lucid, frecventează apoi și pe evrei și se simte străin în cercul sioniștilor și printre cultivatorii idișului. Locul pe care îl iubește
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pe aversul unei plachete ce a fost inițiată de aceeasi secțiune a S.N.R. Nu subscriem însă la ideea asocierii versurilor de pe revers cu imaginea bradului, având în vedere că poemul „Bradul strâmb” este o premoniție genială, acceptată aproape unanim, în legătură cu tragicul sau sfârșit, o parabolă scrisă, după cum se știe, în preajma batjocoririi și asasinării bestiale a savantului la 27 noiembrie 1940 în pădurea Strejnic-Prahova. Cât privește medalia din 1993, inițiată de Universitatea Populară București, aceasta copiază jenant aversul medaliei S.N.R. și stârnește
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
Meșterul Manole”, în Semiotica folclorului, coordonator Solomon Marcus, București, 1975, 50-71; Mihai Pop, Pavel Ruxăndoiu, Folclor literar românesc, București, 1976, 330-337; Dicț. lit. 1900, 561-563; Gheorghe Ciompec, Motivul creației în literatura română, București, 1979; Horia Bădescu, Meșterul Manole sau Imanența tragicului, București, 1986; Pavel Ruxăndoiu, Folclorul literar în contextul culturii populare românești, București, 2001, 520-529. I.H.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
v. 63-73). Exemplele mitologice și legendare la care se referă poetul sunt în măsură să ne sugereze și natura cauzei exilului ovidian. Acestea nu au absolut nicio legătură cu desfrânarea Iuliei minor. Capaneu, Phaeton, Semele, trecuți în revistă, își datorează tragicul, dar insinuează poetul mărețul lor destin temerității (temerarius Capaneus), ambiției nemăsurate (ambitiosa Semele). Ovidiu intenționează să-și compare propria situație cu acești eroi și nu cu aceea a unui "mediator de iubiri nepermise". Cum se știe, Capaneu, unul din cei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
valoarea pragmatică a limbajului în poetica romanului lovinescian, edificat la început pe tiparele genului dramatic (mai exact, ale tragediei percepută de Lovinescu, în opinia mea, ca specie asimilabilă genului "vieților romanțate") și, ulterior, pe o schemă compozițională hibridă (sugerând degradarea tragicului înspre absurd eu aș spune: spre melodramă prin destructurarea narațiunii), într-o manieră foarte modernă. În felul acesta, Lovinescu se dovedește un inovator modern, care scoate romanul din orizontul poeticilor mimetic-realiste și al epicului tradițional, deconstruit cu subtilitate. Din cele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
epicului. În ceea ce mă privește, am preferat o lectură à vol d'oiseau, cu tot cu "goluri" (profitând, e drept, de sugestiile interpretării în cauză) și, luând distanță față de text, am ajuns la concluzia că Lovinescu nu a ales deliberat varianta degradării tragicului, asemeni unui precursor al literaturii absurdului, ci s-a reîntors instinctiv la modelul peren, chiar dacă aparent desuet, al melodramei. Astfel că, pe lângă cuvântul elocvent, creator de "realități", literatura lovinesciană pare să fi preferat și cuvântul mut, convertibil oricând în imagine
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
James L. Smith, Michael R. Booth, Frank Rahill ș.a., citați în carte, care au reevaluat această formă specifică culturii moderne nu din perspectiva "simplității" construcției melodramatice, ci a complexității mecanismului receptării acesteia. În felul său, melodrama pune laolaltă comicul și tragicul, căutând un drum median, care să împace extremele. Totodată, melodrama reprezintă și o formalizare a conflictelor tipice prin cristalizarea unor măști devenite clasice, fapt care, deși face să se piardă "prospețimea" realismului de observație, permite totuși accesul la o umanitate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui, iar hermeneutul le descoperă numai atât cât trebuie ca să se înțeleagă care este prețul vieții, după cum și ce este derizoriu în ea. Cele două aspecte fac corp comun și de aceea R. privilegiază acele opere în care comicul și tragicul se întrepătrund până la a nu se mai putea disocia. În afara relației literaturii cu viața, îl interesează creativitatea, natura ei, funcționarea spiritului creator. O adevărată revelație au produs textele din Reflecții asupra spiritului creator și din Scene din romanul literaturii, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
dezamăgirea ratării unui rol, nici căderea, nici înălțarea, nici vulnerabilitatea, nici atotputernicia. Pentru el, scena nu are farmecul unei iubite. Melancolia devine pentru Actor un secret pe care n-are cui să-l împărtășească, devine esență a vieții și a tragicului care-l ridică din costumul de bufon la înălțimea stelelor. Cuvântul este cel care urmărește acțiunea, care o completează, care dansează printre acțiuni și zboară între realitate și vis asemenea cuvintelor scrise cu cerneală din filmele lui Greenaway. Cuvântul intră
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scenice la cerințele textului, privit în lumina critică a celor mai noi exegeze ale operei cehoviene. De aici și valoarea deosebită a spectacolului. Numeroaselor discuții cu privire la "genul" pieselor lui Cehov Alexa Visarion le dă un răspuns limpede, îmbinând comicul cu tragicul într-un dozaj rafinat și revelator. Tânărul regizor a avut de luptat aici cu un întreg șir de prejudecăți așezate în straturi, timp de câteva decenii, peste opera lui Cehov, căutându-i semnificațiile reale, așa cum pot vorbi ale astăzi unui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
perfect legitimă artistic de valoarea întregului, axată pe o concepție integratoare limpede, riguros articulată. (Margareta Bărbuță) Alexa Visarion și-a cristalizat, în ultimul deceniu, un concept propriu de teatru. E grefat pe relevarea stărilor colective, a tensiunilor apte a exprima tragicul existenței în modalități de cea mai concentrată expresivitate, în maxime esențializări și reverberante metaforizări, sugerând, cu violență artistică, dereglări ale unor mecanisme sociale și istorice. Spectacolul cu Woyzeck, de G. Buchner, e o aplicare strălucită a acestui concept. Spectacolul este
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Visarion a creat atmosferă, noutate și expresie unei lumi cehoviene pe care o descoperim prin spectacolul său, el conduce cu siguranță și impecabil simț al măsurii acest proces de disoluție, proiectându-l în ridicol, ceea ce dă o dimensiune în plus tragicului. (Dumitru Chirilă) Robert Linz Tuzenbach Alexa Visarion este, în această montare dublul lui Cehov. Textului un proiect impecabil săvârșit parcă abia acum i-a fost hărăzită desăvârșirea. Iar desăvârșirea este o implozie orbitoare și rece. După ultima fulgerare dintre actori
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
al "deranjaților" e mai mult decît o simplă aducere-aminte. E meditația, chiar dacă amar-cinică, a scepticului în marginea condiției umane, atît de supusă, în viziunea sa, doar experiențelor extreme. Singura pată de lumină, în această rememorare filmată, e rîsul gîlgîitor al tragicului care a știut să și rîdă. Rîs contaminant. 7 februarie Istoria se nutrește și din acte fastuoase. Istoria marilor state. Pentru că statele bicisnice se feresc de strălucirea sărbătorii. Nu au cu ce s-o întrețină. Ca s-o facă, ar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ar subînțelege drama sublim-tragică a martorului anticomunist din Piața Universității, în 1990 căruia Iliescu i-a anexat infamantul "golani" atunci titlul cărții lui Alexandru Paleologu Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor ar suna doar ca o ghidușă convertire a tragicului în glumă. Tragicul comunist în glumă anticomunistă. De unde: nu oricui îi este dat/îi stă bine să forțeze umorul. Ridendo castigat mores. Sîntem sceptici, dar măcar încercăm. 13 aprilie Cu frecvență aproape invariabilă, peste continentul Statelor Unite se abate cîte-un ciclon
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
sublim-tragică a martorului anticomunist din Piața Universității, în 1990 căruia Iliescu i-a anexat infamantul "golani" atunci titlul cărții lui Alexandru Paleologu Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor ar suna doar ca o ghidușă convertire a tragicului în glumă. Tragicul comunist în glumă anticomunistă. De unde: nu oricui îi este dat/îi stă bine să forțeze umorul. Ridendo castigat mores. Sîntem sceptici, dar măcar încercăm. 13 aprilie Cu frecvență aproape invariabilă, peste continentul Statelor Unite se abate cîte-un ciclon devastator, clintind, o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Întîmplător Marius Oprea selectează drept moto al unui capitol o „mostră” din gîndirea sa: „Principala noastră problemă este lipsurile noastre”. Și alți ofițeri superiori gîndesc rudimentar (pp. 152-156, 161-208). La fel ca În comediile cu Chaplin, dincolo de comic se ascunde tragicul. Oameni nevinovați au fost condamnați pentru „sabotaj”, fiind Învinuiți de Securitate că au stricat „utilaje sovietice” la Canal, deși acestea au ajuns În România defecte, după ce au fost exploatate ani buni În construcțiile „Marelui Frate” (pp. 141, 182). Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
surprinde „o dinamică globală a valorilor”. Particularitățile fundamentale ale literaturii române sunt definite prin investigarea modului în care creatorii concep spațiul și timpul, sacrul, natura, alteritatea, coincidența contrariilor, voința de a trăi, capacitatea de a cunoaște, dorul, solarul și nocturnul, tragicul. La scriitori din diferite perioade sunt analizate modalitatea de construire a epicului, tipologia personajelor, raporturile dintre tradiție și inovație, tehnica artistică și cunoaștere, dintre folclor și scrisul cult, dintre particular și universal, dintre balcanism, românism și europenism. Liniile sugerate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286265_a_287594]
-
Emanoil Bucuța, Crescătorul de șoimi, București, 1928, 118-130; Călinescu, Ulysse, 38-41; E. Lovinescu, Memorii, I, București, 1930, 76-86; Al. Busuioceanu, Pârvan gânditorul, București, 1933; În memoria lui Vasile Pârvan, București, 1934; Zarifopol, Eseuri, 176-182; Iorga, Oameni, III, 236-237; Vasile Băncilă, Tragicul lui Pârvan și tragicul modern, Brăila, 1937; Arghezi, Scrieri, XXVII, 321-323; Călinescu, Ist. lit. (1941), 862-864, Ist. lit. (1982), 949-951; Ion Zamfirescu, Spiritualități românești, București, 1941, 167-179; Ion Zamfirescu, Destinul personalității, București, 1942, 143-151; Al. Dima, Gândirea românească în estetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
șoimi, București, 1928, 118-130; Călinescu, Ulysse, 38-41; E. Lovinescu, Memorii, I, București, 1930, 76-86; Al. Busuioceanu, Pârvan gânditorul, București, 1933; În memoria lui Vasile Pârvan, București, 1934; Zarifopol, Eseuri, 176-182; Iorga, Oameni, III, 236-237; Vasile Băncilă, Tragicul lui Pârvan și tragicul modern, Brăila, 1937; Arghezi, Scrieri, XXVII, 321-323; Călinescu, Ist. lit. (1941), 862-864, Ist. lit. (1982), 949-951; Ion Zamfirescu, Spiritualități românești, București, 1941, 167-179; Ion Zamfirescu, Destinul personalității, București, 1942, 143-151; Al. Dima, Gândirea românească în estetică, Sibiu, 1943, 54-62; Lucian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
unor tipuri de personaje (regii În tragedie, oamenii simpli În comedie), a unor acțiuni (modificând destinul În tragedie, fără efecte existențiale majore În comedie) sau a unor regimuri ale limbajului și familii de figuri literare (elevat vs comun, figuri ale tragicului vs figuri ale umorului). Din această perspectivă, Între mit și celelalte forme narative (legende, cântece epice, basme, fabule sau povestiri cu animale etc.) ar exista mai multe deosebiri (M. Eliade, 1968, p. 1134; J. Fontenrose, 1971, p. 55; G.S. Kirk
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
supralicitare și ironie. La rândul său, Valentin Silvestru interpretează drept elemente de caragialeologie cinci motive ale operei, deopotrivă "chei spectacologice": scrisoarea, presa, semidoctismul, personajul care nu apare.26 Într-un articol pătrunzător, Alexandru George reafirmă 27 importanța coexistenței comicului cu tragicul în opera scriitorului român: "una din marile realizări ale prozatorului și dramaturgului Caragiale este varietatea și profunzimea acestei lumi, greu de întâlnit la alți autori comici, îngemănarea, împletirea și suprapunerea situațiilor celor mai bufe cu tragediile cele mai zguduitoare. Aceasta
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
25. Într-adevăr, în stare pură, comicul nu poate fi separat decât printr-o minuțioasă analiză, întreprinsă din necesități strict didactice, întrucât existența sa literară este foarte instabilă datorită unei evoluții în dublu sens: căderea comicului în tragic și convertirea tragicului în comic. Absurdul, fatalitatea existenței, nonsensul, rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
într-o stare de criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o ,,formulă estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul Probleme de teatru, Fr.Dürrenmatt observa această depreciere a umanului și această pervertire a tragicului în comic:,,Tragedia implică eroarea, aprecierea justă, necesitatea, responsabilitatea. Dar într-o lume haotică, nu mai există vinovați și responsabili. Nimeni nu poate face nimic și nimeni nu a dorit ceea ce se întâmplă. Într-adevăr totul se desfășoară fără intervenția
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]