1,625 matches
-
adresă lui Tom: — Îmi pare rău că a trebuit să faci asta. Bietul trup al lui Jack era foarte descompus? — Nu, zise Tom. Nu prea mult. — Oh, asta e bine, spuse Emily. Asta e foarte bine. Capitolul 14 Marty Roberts transpira deja, când ajunse înapoi la Long Beach Memorial Hospital. Își putea pierde licența, din cauza celor făcute la cimitir. Unul dintre gropari putea să ia un telefon și să sune la district. Cei de acolo aveau să se întrebe de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spitalul va spune laboratorului să se oprească din lucru, imediat ce renunțați la procesul împotriva lor. Să mă anunțați ce ați decis, doamnă Weller. La revedere. Închise și se uită la termometrul din camera de autopsie. Arăta 15 grade. Dar Marty transpira. — Mă întrebam când o să apari, spuse Marilee Hunter, în laboratorul de genetică. Nu părea prea fericită. Aș vrea să știu exact ce rol ai jucat în toate astea. În ce anume? întrebă el. — Kevin McCormick a sunat azi. Există încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rezultate pentru cea mai mare parte a oamenilor. Ăsta e adevărul. Câți dependenți există în țara asta? Iisuse, avem peste un milion în închisori. Și atunci, câți sunt încă pe stradă? Douăzeci de milioane? Treizeci de milioane? Josh începuse să transpire. — Asta ar însemna între opt și zece la sută din populație, spuse el. — Cam așa. Eu aș zice că zece la sută din populația Americii este dependentă de droguri, dacă includem aici și alcoolul. Cel puțin zece la sută. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
zona cu cuștile animalelor, ca să vadă despre ce vorbea Tom Weller. — Câți șobolani au murit? întrebă el. — Nouă. Corpurile înțepenite ale celor nouă șobolani, întinși pe o parte în nouă cuști succesive, îl făcură pe Josh Winkler să înceapă să transpire. — Va trebui să-i disecăm, spuse el. Când au murit? — Majoritatea în timpul nopții, cred, zise Tom. Au fost hrăniți la șase. N-au fost observate probleme, în acel moment. Tom se uita la un clipboard. În ce grup de studiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o folosire înțeleaptă a ceea ce ne-a dat Dumnezeu? Fără voia lui, își șterse fruntea cu mâneca sacoului. Spera ca acea bucățică de film să nu fie folosită, deși era sigur că o vor face. Niște copii îl fac să transpire pe șeful INS. — Unii oameni cred că știu ceea ce vrea Dumnezeu, spuse el. Dar eu nu am pretenția asta. Nu cred că poate ști cineva asta, cu excepția lui Dumnezeu. Cred că oricine susține că ar cunoaște intențiile lui Dumnezeu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și griuri, și iar marouri și griuri. Deși culoarea ei făcea notă discordantă, mulțimea era destul de mare pentru a Înghiți dizarmonia ei și a o reintegra În cadența ei. Mulțimea nu era un conglomerat de sute de trupuri care respirau, transpirau și sufereau, ci un singur trup care respira, transpira și suferea În mijlocul ploii. Ploaie sau soare, nu avea nici o importanță. Să mergi pe jos prin Istanbul Însemna să mergi În tandem cu mulțimea. Pe când trecea pe lângă zeci de pescari cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ei făcea notă discordantă, mulțimea era destul de mare pentru a Înghiți dizarmonia ei și a o reintegra În cadența ei. Mulțimea nu era un conglomerat de sute de trupuri care respirau, transpirau și sufereau, ci un singur trup care respira, transpira și suferea În mijlocul ploii. Ploaie sau soare, nu avea nici o importanță. Să mergi pe jos prin Istanbul Însemna să mergi În tandem cu mulțimea. Pe când trecea pe lângă zeci de pescari cu chipuri aspre, ce stăteau tăcuți unul lângă altul, Înșiruiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care se Întâmpla să fie totodată și cel mai intimidant. Matt Hassinger a dat mâna cu fiecare membru al familiei, simțindu-le privirile iscoditoare cercetându-i chipul. Și-a pierdut orice urmă de Încredere În sine și a Început să transpire. Cineva i-a luat florile din mână, altcineva i-a luat haina. Arătând ca un păun jumulit acum, că Își dăduse haina jos, s-a Îndreptat târșâindu-și picioarele spre living și s-a aruncat pe primul scaun pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doarme mătușa Cevriye. Are un coșmar pe care l-a avut de nenumărate ori de-a lungul anilor. E din nou elevă și poartă o uniformă urâtă, cenușie. Directorul o cheamă În fața clasei ca să dea un test oral. Începe să transpire abundent În timp ce se Îndreaptă Într-acolo, clătinându-se nesigură pe picioarele grele. Nici una dintre Întrebările care i se pun nu are sens. Mătușa Cevriye descoperă că, de fapt, nu a absolvit liceul. Se făcuse o greșeală undeva În dosare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
imediat poemul pe care Îl scrisese Într-un moment În care căzuse la pat cu febră mare. Era prin toamna trecută. Zăcuse În pat trei zile Întregi, fără să fie În stare să se miște, tremurând și În același timp transpirând de parcă Întregul său trup devenise un butoi prin găurile căruia apa se scurgea fără-ncetare. Armanoush stătuse tot timpul la căpătâiul lui, punându-i prosoape muiate În oțet rece pe frunte și frecându-i pieptul cu cuburi de gheață. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Mongolia de la Camel Trophy, din 1997. Ar fi frumos să se poată refugia acum În fotografia aia, să traverseze deșertul Gobi Într-un jeep 4x4, să aibă În picioare cizme grele și murdare și ochelari de soare la ochi, să transpire toate necazurile pe măsură ce mergea, până când devenea la fel de ușoară ca un nimeni, la fel de ușoară ca o frunză uscată În bătaia vântului și astfel să fie purtată spre o mănăstire budistă din Mongolia. Fii fără grijă, mică pasăre, a zâmbit rodiul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acestea nu erau pe măsura celor ale lui Porfiri. Cei doi jucători se priviră fără ezitare unul pe celălalt, ca și cum aceasta ar avea vreo influență asupra cărților pe care le jucau. Mâinile lui Porfiri tremurau, iar palmele începeau să-i transpire. Cu toate acestea nu dorea ca jocul să se termine. Cu fiecare carte pe care o întorcea simțea bătăile grele de ciocan ale inimii, amintindu-i cu insistență reînnoită că era încă în viață. Oricare ar fi rezulatul jocului, știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de coapsa lui Desert Rose. — Hei! Inventează, doamnă. Ești nebună! zise el apoi, tăindu-i-o scurt. — Ia-ți mâinile murdare de pe mine, perversule! țipă Desert Rose. Șofer! Oprește mașina imediat! Inima lui Kitty bătea nebunește. Palmele Începură să-i transpire. Ce naiba se Întâmpla? — Dumnezeule, ai mers În cerc doar că să ne jecmănești, nu-i așa? Șoferul rânji și nu zise nimic. Kitty se uită pe fereastră, prin perdeaua de ploaie. Înlemni. Chiar acolo, În cealaltă parte a pieței, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
acasă și, văzându-l, a plecat singură, fără să mai aștepte îndemnul meu, după ce s-a interesat de formă în ce stadiu se găsea crucea. Culmea e că tocmai capacitatea ei de a trece peste orice, fără probleme, fără să transpire de efort sau de grijă, m-a atras. De fapt, Emilia nu făcea o deosebire prea mare între mine și altul. Habar n-avea ce vroia, ce nu vroia, ce-i plăcea, ce nu-i plăcea, ce-i trebuia, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
uliței, singura, casele erau mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu pe față, cu acea senzație de murdărie iremediabilă pe care ți-o dau uneori zilele de vară când pielea e mereu umedă. Din pricina asta și, bineînțeles, din pricina stării de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a transformat pentru mine într-o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul în masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
protestat. Fără nici un folos. Nici n-a vrut să audă. „Nu mă interesează. Avem oaspeți importanți. Nu-mi pot permite să scot din program tocmai un număr de senzație. Mai ales că, știi, nu vei avea plasă”. „Cum adică?” am transpirat brusc. „Așa cum îți spun. Dacă nu prinzi trapezul, te-ai ras. Nu mai e nevoie să te vindeci”. Și mi-a întors spatele. Am simțit că mi-a trecut temperatura, că nu mai aveam amețeli. Mă stăpânea numai frica. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
scape cine știe ce amănunt important pentru poziția și autoritatea ei. Ca să fie sigură, prefera să se extenueze. Alerga toată ziua de la bucătărie la poartă, de la poartă la arhivă, de la arhivă la infirmerie și la laborator. Călca apăsat, încântată de ea însăși, transpirând abundent și săltându-și sânii umflați sub halat, dar păstrându-și aerul semeț, la care contribuiau probabil și formele ei pline. Aștepta să fie salutată de cei cu care se întâlnea și nimic n-o făcea mai fericită decât sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
așa se întâmplă mereu, regretăm ceea ce abia am așteptat să treacă - toată lumea se uita la cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din nou, fierți parcă, împreună cu halatele lor. Uneori, vântul aducea dinspre bălării un sunet ciudat. Era zgomotul ierburilor uscate, transformate aproape în scrum de secetă. Într-una din acele zile groaznice am reușit, în sfârșit, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mereu, regretăm ceea ce abia am așteptat să treacă - toată lumea se uita la cer, dorind o ploaie care să purifice puțin atmosfera, dar nici gând să se apropie vreun nor. Bătrânii abia se mai mișcau pe coridoare, nedormiți, transpirând, bând apă, transpirând din nou, fierți parcă, împreună cu halatele lor. Uneori, vântul aducea dinspre bălării un sunet ciudat. Era zgomotul ierburilor uscate, transformate aproape în scrum de secetă. Într-una din acele zile groaznice am reușit, în sfârșit, să mă găsesc față în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. — Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu îndrăzneam să-l privesc decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să-i fac plăcere, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos ismenele, rămânând cu halatul pe el, și s-a vârât între picioarele Laurei. Parcă era un vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai, ține-o tu de picioare, că se zbate ca o iapă. Lasă-mă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala cu oglinzi, dar nu cumva era mai potrivită pentru mine oglinda aceea de apă noroioasă? Din pricina căldurii care îmi frigea ceafa începusem să transpir și-mi cădeau picuri de transpirație de pe frunte care făceau să tremure apa și să mi se șteargă pentru câteva clipe figura. Ca într-un vis. După care iarăși mă vedeam. Uitasem să mă rad și poate că asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ascuțite, În timp ce tobele Își reluau ritmul, crescând În intensitate. Madame Olcott se aplecase la spatele fraților Fox și le șoptea cuvinte de Încurajare. Cei trei se lăsaseră În fotolii, cu mâinile Încleștate pe brațele lor, cu ochii Închiși, Începând să transpire și agitându-și toți mușchii feței. Madame Olcott se Întorcea acum spre adunarea demnitarilor. „Acum acești bravi frățiori ai mei vor aduce În mijlocul nostru trei persoane care știau.“ Făcu o pauză, apoi anunță: „Edward Kelley, Heinrich Khunrath și...“ Altă pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
prim-planuri grozave, dar nu se pierd din ochi. Se re-dedică, Înțelegi. Pot Îndura durerea pentru cealaltă, e ca o ofrandă, suferă pentru că se iubesc. Am o imagine grozavă cu dîrele de pe fundurile și spatele lor, le poți vedea cum transpiră, nu răni, nu sînge, nimic de genul ăsta. Domnișoarele de onoare sînt profesioniste, dacă se rupe pielea, sîngele care curge ostoiește durerea și durerea e tot șpilul. Și exact cînd par gata să leșine, fetele le coboară și le așează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]