1,393 matches
-
să-i zicem proces de remușcări, este ceea ce se numește pocăință. Pocăința nu este un lucru simplu care se rezumă la a-ți cere iertare, sau a te umili. Nu!.. înseamnă a-ți dezvăța ”eul” de înfumurare și încăpățânare și trufie, moștenite de mii de ani... înseamnă a ceda morții, o parte din tine, a trece printr-un fel de moarte... Și, acest lucru, îorgu nu-l știa. ”-Fără pocăință, nu se poate. Pocăința este o Taină!”, îi șopti un gând
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
-i zicem proces de remușcare. Dar, să știi, continuă vocea, pocăința nu este un lucru simplu, care se rezumă la a-ți cere iertare sau a te umili. Nu!.. Pocăință înseamnă a-ți dezvăța ”eul” de înfumurare, de încăpățânare și trufie, moștenite de mii de ani; înseamnă a ceda morții, o parte din tine, a trece printr-un fel de moarte. Nu se poate fără pocăință... Iar tu ce-ai făcut?!” i-a șoptit încet vocea. -înseamnă că tot ce fac
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
văzut crispat la față, mușcat de neliniști sau cel puțin Îngândurat de ceea ce avea să se Întâmple cu dânsul, dacă se Întorcea În țară. Părea că nu are senzația primejdiei. Era un viteaz de cea mai pură esență, dar fără trufie, fără să acorde vreo importanță deosebită gestului său. Ion Golea mergea la luptă ca și când ar trage o chiuitură la o petrecere. Cred că n-a iubit mai mult alte versuri decât lirica legionară, decât acelea care asemănau moartea pentru Căpitan
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mi-a sugerat că a trăi cu bolova- nul de gât, ca toți ceilalți, era considerat de la sine Înțeles, parte a naturii umane, iar a face caz de asta era nici mai mult nici mai Șaman 33 puțin decât pură trufie și ignoranță. „Taci, vierme. Și roagă-te !“ iar când i-am mai spus că de câteva zile, de când venisem acasă În vacanță, mă simțeam ușoară ca pana, pentru că tocmai aflasem de existența Shambhalei, ceea ce mă umpluse de bucurie, și l-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu îl satisfăceau. Mi-a sugerat că a trăi cu bolovanul de gât, ca toți ceilalți, era considerat de la sine înțeles, parte a naturii umane, iar a face caz de asta era nici mai mult nici mai puțin decât pură trufie și ignoranță. „Taci, vierme. Și roagă- te !“ iar când i-am mai spus că de câteva zile, de când venisem acasă în vacanță, mă simțeam ușoară ca pana, pentru că tocmai aflasem de existența Shambhalei, ceea ce mă umpluse de bucurie, și l-
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
dimineața aceea, așa s-ar fi Întîmplat. Oricum, armate de credincioși ar fi fost În stare să pornească ele pîrjolul, pînă cînd cerul ar fi desăvîrșind lucrarea, arzînd, În final, chiar și aceste oști, pentru un păcat mult mai mare: trufia lor de oameni curați, iar trufia, știut din Carte, era, de fapt, vina cea dintîi, nu era alta peste, de aici pornea tot răul. Nu tocmai: Thomas și Ann nu erau, acolo, Împreunați din trufie. Trebuia răstălmăcit mai totul, chiar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Întîmplat. Oricum, armate de credincioși ar fi fost În stare să pornească ele pîrjolul, pînă cînd cerul ar fi desăvîrșind lucrarea, arzînd, În final, chiar și aceste oști, pentru un păcat mult mai mare: trufia lor de oameni curați, iar trufia, știut din Carte, era, de fapt, vina cea dintîi, nu era alta peste, de aici pornea tot răul. Nu tocmai: Thomas și Ann nu erau, acolo, Împreunați din trufie. Trebuia răstălmăcit mai totul, chiar și prea marea pudoare a nelipsiților
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un păcat mult mai mare: trufia lor de oameni curați, iar trufia, știut din Carte, era, de fapt, vina cea dintîi, nu era alta peste, de aici pornea tot răul. Nu tocmai: Thomas și Ann nu erau, acolo, Împreunați din trufie. Trebuia răstălmăcit mai totul, chiar și prea marea pudoare a nelipsiților justițiari, cum se socoteau atîția; puteau să ajungă la crimă; mulțimile ascundeau, comprimată, multă violență; genocidul nu era niciodată isprava unui om, ci a unor grupuri mari, ajunse, conjunctural
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
tău." Apoi întrebă, îngrijorat: - Oare, tăiculiță, mai stă mult cu țuica aia? Că mult numai am de trăit! -Hei, cuvioase, nu ne e dat nouă, păcătoșilor, să știm cât vom trăi și nu se cade să mâniem pe Dumnezeu cu trufia noastră. Domnul vede. - Asta-i acum, observă Stănică în liber-cugetător, crezi că Dumnezeu stă cu răbojul să ne ție socoteala vieții? Părintele făcu un gest de oroare și amenință pe Stănică cu pumnul: - "Pus-am gurii mele pază, când a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prins chiar la ieșirea din toaletă, cunoscîndu-se slăbiciunea de-a se refugia în acea zonă a Prefecturii, în care, deseori, se pogorau asupra lui ideile cele mai îndrăznețe. În acea sâmbătă, întîrziase fără folos în acel spațiu de mototolire a trufiilor umane, pentru că asupra sa nu planase nici o idee. Își recivilizase ținuta. Întredeschisese ușa, cu aerul acela absent cu care se cuvine ca un bărbat să se îndepărteze de un closet. 184 DANIEL BĂNULESCU Și, chiar de la primul pas schițat pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lumina cernută a apropiatei înserări, toți oamenii apăreau ca dulci la mișcări, lunguieți la obraz, plini de vorbe și sânge, cu gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără odihnă. Erau semne că, în toamnă, vin va fi puțin. Nevoi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
propria mea gândire crescută dintr-o combinație de aspirații, o experiență inevitabil parțială și o analiză sociologic educată. Alegerea de a publica această carte mi-a prilejuit o trăire apropiată de cea religioasă. Mărturisesc, cu un sentiment sincer de căință, trufia mea omenească de a-mi exprima certitudinile subiective în fața Dumnezeului Meu, ce îmi cere o certitudine la care noi, oamenii, nu avem acces. Singura justificare pe care mi-o acord este actul de a le cere sincer iertare pentru greșelile
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
Fără tradiție, posibilitatea unei înțelegeri de sine ne-ar fi refuzată. Mai mult decât o „alteritate a trecutului”, tradiția patronează prezentul cu răbdarea și competența unui maestru. Fără discipoli, tradiția moare. Infinita generozitate a memoriei este împietrită, astfel, în labirintul trufiei amnezice a clipei. Dialogul este genul proxim al limbii, care are menirea de a strânge distanța originară dintre text și interpret 2. Limba este mediul oricărei comprehensiuni și conferă suportul viu care oferă universalitate experienței hermeneutice. Pentru Gadamer, „întreaga experiență
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
descoperi În retorica lui compozită o figură originală, unică, un demers determinabil față de obiectul liric. Figura se constituie din rotația imprevizibilă a mai multor figuri. Scrisul este, cum ziceam, o datorie sacră, dar și un mare orgoliu, un act de trufie. Heliade crede (reluînd o veche idee) că talentul lui vine direct din cer: „Din ceruri descindată, a mea candidă liră” - iar puterea lui de a Înființa și resuscita este, practic, nelimitată: „La cîmp și la cetate, În noapte, și În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îi plac deschiderile mari, privirile sale au mereu bătaie lungă, tristețile lui sînt atît de puternice incit devin forțele unei aventuri grandioase. Umilința care apare uneori În poeme nu-i, În fapt, decît pauza (o mică pauză) a unei mari trufii creatoare. Trebuie, totuși, precizat că trufia, sentimentul vastității, deprinderea de a vedea enorm, pe scurt, nelimitatul nu capătă În demersul lui Heliade o libertate totală. Vastul, plinul, enormul, delirul creației se desfășoară sub un regim al ordinei. Nelimitatul nu duce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
au mereu bătaie lungă, tristețile lui sînt atît de puternice incit devin forțele unei aventuri grandioase. Umilința care apare uneori În poeme nu-i, În fapt, decît pauza (o mică pauză) a unei mari trufii creatoare. Trebuie, totuși, precizat că trufia, sentimentul vastității, deprinderea de a vedea enorm, pe scurt, nelimitatul nu capătă În demersul lui Heliade o libertate totală. Vastul, plinul, enormul, delirul creației se desfășoară sub un regim al ordinei. Nelimitatul nu duce la pierderea identității. Undeva, departe, există
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan cu o filie născută din propriu-i creștet. Corpul ei este „aerian” și puterea de a seduce enormă. La originea căderii se află, așadar, nu numai invidia, trufia, dar și păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În spațiu șerpuiesc; Focul se-ntinde, curăță păcatul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la alții. Marea este Întîi un instrument al justiției divine, apoi un imperiu de Încîntare, un loc misterios, un farmec nenumit, un vast spațiu de elemente sublime: „Tu, singură, o, mare, puternică, adîncă, Teribilele flote le-neci sau le zdrobești, Trufia omenească tu crud o umilești, Ca cerul, pentru lume tu ești streină-o, mare, Ai altă destinată, imperiu de-ncîntare! Frumoasă, rîzătoare, plăcută-n timpul lin, Sublimă, impozantă, cînd timpii aspri vin, În zi, În noapte, seara, În alba dimineață, Un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retoricii romantice: antiteza, iubirea de eufonii, descripțiile grandioase, pînza epică vastă, o desfacere și o restrîngere ritmică a unghiului liric... Poemul (publicat În Convorbiri literare, 1872) Începe cu povestirea unui vis (Visul lui Albert) Într-un limbaj care epuizează nuanțele trufiei și ale grandorii: falnic, gigantic, imnător, un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, trufaș, semeț, ușor... Cele opt părți ale poemului au o desfășurare epică prin alternanță. După visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu insistență asupra
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu insistență asupra simbolismului genealogiei („Toporski veteranul ce poartă barbă albă”, „Zeiusko neîmpăcatul”, „Biela cel nalt”, Gorow și Zablatovski...). Strălucirea personalității este completată de strălucirea armurii. Alecsandri exagerează aceste semne exterioare ale trufiei pentru a pune, prin contrast, În valoare eroismul simplu al taberei românești. Eminescu nu procedează altfel În același fel În Scrisoarea a III-a. Urmează al doilea termen al ecuației (Țara În picioare), apoi poemul se Întoarce din nou la
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
albi și rumeni, pepturi, sînuri cu mici țîță sînt a sale vînătoare...” Mai este Însă ceva. Dar despre acest misterios lucru nu vrea să vorbească. Sau vorbește, comunicînd că nu vrea să vorbească (cunoscută figură retorică): ...și Întru a sa trufie Mai are Încă un lucru, care-l tac, că lumea-l știe.” Un dialog (Afrodita și Amoriul) reia tema fatalității erosului. Afrodita se plînge fiului său, Amor, de tînărul Ikanok care, plin de mîndrie („cu firea pe sus”), nu se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule, mergi și-i vestește Că iubitul ei sosăște, Spune-i să se descernească Și să nu mă mai bocească. Du ochilor drept vestire A plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică di pi picioare Orice feli de-nvălitoare Și spune cu Îndrăzneală C-oi să fac mare năvală.” Este prima oară, după știința mea, cînd un poet erotic Îndrăznește să vorbească de astfel de lucruri și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spun? Pe când tu știi ce vrei și vezi limpede. Cu ei nici nu prea stau de vorbă. Ție ți se pare normal să te porți așa, dar din punctul lor de vedere, te-ai gândit? Ei iau purtarea ta drept trufie. Exact, tot așa cum timiditatea tatălui meu, demnitatea lui, pasul lui liniștit, felul lui de a fi respectuos și tăcut au fost luate drept trufie. Cum poate să fie înfumurat un biet cismar? Dacă eu nu fac rău nimănui, de ce s-
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
porți așa, dar din punctul lor de vedere, te-ai gândit? Ei iau purtarea ta drept trufie. Exact, tot așa cum timiditatea tatălui meu, demnitatea lui, pasul lui liniștit, felul lui de a fi respectuos și tăcut au fost luate drept trufie. Cum poate să fie înfumurat un biet cismar? Dacă eu nu fac rău nimănui, de ce s-mi fie răstălmăcit felul de a mă purta? Tommaso, o știi mai bine decât mine, chiar nepăsarea și absența înseamnă ceva rău. Lăsa capul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]