1,983 matches
-
nu tragi. Iar faptul că ai refuzat să îți arăți toată măiestria la vânătoare a fost dintr-un motiv virtuos, precum bunătatea“. Descrisă de cuvintele lui Fann Sora cea Mare, acea scenă de vânătoare, desfășurată toamna, părea cu adevărat măreață. Tufișurile și buruienile erau înalte până la brâu. Au fost aprinse torțe pentru a scoate din ascunzișuri sălbăticiunile. Iepuri, leoparzi, lupi și căprioare fugeau să-și scape viața. Șaptezeci de mii de oameni călare au alcătuit un cerc. Terenul de vânătoare se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de păr: — Cu ce fel de bărbat o să te vezi, dacă nu te superi că te întreb? Asta aș vrea și eu să știu. Pășesc către ușă și ridic draperia. 10 De pe acoperiș atârnă în cascadă glicine purpurii, iar în tufișuri cântă păsărele, greieri și alte insecte. A sosit momentul mult așteptat: împăratul Hsien Feng a trimis după mine. Pentru a-mi potoli emoțiile, merg în grădina de bujori. Terasele constituie cel mai frumos decor arhitectural din palatul meu. Lângă malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
al cărei machiaj s-a întins. Am auzit atât de multe despre locul ăsta, că priveliștea îmi este deja familiară. Jehol este, într-o mai mare măsură decât Orașul Interzis, o operă a naturii. De-a lungul anilor, copacii și tufișurile au crescut înghesuite unele în altele. Iedera s-a întins pe toate zidurile și a urcat pe copacii înalți până la cer, de unde se leagănă în vițe luxuriante. Mobila din palate e făcută din esențe tari, piese minunat sculptate incrustate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
plimbării mele, aseară i-am spus lui Tung Chih de un iepure cu ochi roșii pe care aș vrea să-l duc să-l vadă. Tung Chih m-a întrebat unde se ascunde, iar eu i-am răspuns că în tufișurile aflate nu departe de terenul de instrucție. Astăzi ne-am trezit înainte de ivirea zorilor. După micul dejun am pornit în palanchine, trecând pe lângă copacii de culoarea flăcărilor. În clipa în care am văzut gărzile lui Yung Lu, Tung Chih a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu mine la mormânt. A refuzat, afirmând că este ocupată cu noua ei pasiune, colecționarea cristalurilor europene: — Uite cât de fascinanți sunt acești copaci din cristal! Mi-a arătat spre o cameră plină cu obiecte strălucitoare - copaci înalți până la umăr, tufișuri până la genunchi și clopoței din sticlă atârnau peste tot. Nenumărate casete și vase erau umplute cu flori de sticlă. Din tavan atârnau globuri din sticlă argintii, înlocuind lampioanele chinezești. Nuharoo a insistat să-mi aleg unul ca să-l agăț în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ca focare vizuale prisăcile, florile, butoaiele, cramele, pădurile, frunzele galbene, țigăncile, haiducii, cușmele, flintele, gurile de rai, picioarele de plai, răzoarele, viroagele, luna, strigătele misterioase, câinii, păsările, grajdurile, grâul ca lan, grâul ca boabe (copt sau cu lapte în el), tufișurile, pâraiele, vițeii cu botul crud, mânjii, răstoacele, și toate acestea chiar și astăzi, în ciuda necontenitei schimbări a peisajului nostru, care modifică toate aceste văioage, șipote și cavalcade, nu numai ca viziuni ale unei imaginații idilice, ci și ca psihologie a
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mă lămurească, dar, cum nici la vîrsta aceea nu-mi plăcea adevărul, eu mă îndărătniceam: - Dar de ce nu-s crapi, bunică?... - De ce, așa! răspundea enigmatic bătrîna, cu convingerea unei fatalități. Tăceam impresionat. Păsăruici mărunțele, cu cioc ascuțit, săreau sprintene prin tufiș și foșneau în stuful risipit pe jos. Șezînd nemișcați, ele nu se speriau de noi și ne priveau cu curiozitate. Îndată ce simțeau că-s spionate, zburau țîrîind. Din mal curgea țărîna printre rădăcini. În patru labe, broaște mîloase ieșeau la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
știu de glumă? Am zburdat până acasă și n-a aflat nimeni niciodată unde dispăruse elasticul de la chiloții bunicii mele vitrege. A doua zi târguiam de la Titel zgârciuri În valoare de doisprezece lei. Să mă Întorc de unde am plecat: din tufișurile de zmeură, dracii de copii mă pișcau cu invizibile. Cu toată demnitatea mea, am cules de pe jos câțiva bolovani de pământ și i-am azvârlit către zmeuriș. Ăia de acolo cântau și parcă vedeam cum băteau pumnii a sâc: „Repetentu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să căutăm Înăuntru? Vrei să prinzi carași zburători sau ce?”. Blondul, fricos și prostănac, nu zise nimic și se luă după ceilalți. Îi era frică de orice: lupi, lipitori, albine, viespi, Întuneric, cucuvele, șerpi, gândaci, dihori, ape adânci, ape repezi, tufișuri dese, singurătate, morți, biserică, profesori, fete, câini, cimitire și orice ar mai fi putut Înspăimânta un băiat de vârsta lui. Văru-său, dimpotrivă, nu se temea de nimic. De el nu se Împiedicau viespile În zborul lor, pe el nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de gând să-i Împiedic să facă treaba aia rușinoasă. Altfel nu mai puteam să mă Însor cu ea, așa cum aveam În minte pe atunci. Ne-am tupilat ca șerpii și ca gușterii, ne-am târât prin iarbă și pe sub tufișuri, ne-am zgâriat coastele, burțile, genunchii și coatele. Și până la urmă am dat de ei, da’ era prea târziu. De unde stăteam eu pitit, din ea nu se vedea decât o bucă și un picior Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îngrijorat mai mult de biciclete și de plasă, iar Blondul era gata să se pună pe bâzâit și să se milogească pentru iertare. Lică se ridică și, ca și cum cei doi uriași n-ar fi fost acolo, se duse către un tufiș, se propti cu spatele la ei și Începu să se ușureze. Își fluiera un cântec ca pentru el. Scoase un zgomot nerușinat și râse de unul singur: „Pișatu’ fără bășină e ca nunta fără lăutari!”. Vocea Îi creștea, ca și veselia: „... ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca să ajungem la mărunțișul acoperit de pulberea groasă. Ne murdăream ca niște porci, umpleam de murdărie până și fundele Înnodate la gât. Nu știam Încă să citim, dar cunoșteam valoarea monedelor după mărime. Când mortul se Îndepărta, ne ascundeam În tufișurile din spatele bisericii și ne lăudam unul altuia prada. Nu cred că-ți vine greu să-ți Închipui că n-am ieșit niciodată campion. De mic eram cam lasă-mă să te las, Îmi furau câinii mămăliga din traistă ca unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fie mistuiți. În așteptarea Întâlnirii cu nemaivăzut de fioroasa căpățână ce avea să-i Înghită ca pe niște musculițe, grozăviile de care se loveau În goana lor li se părură blânde și aproape nevolnice. Ierburile Întruchipau orătănii, frunzele copacilor și tufișurilor foșneau șoapte și vorbe. „Cu mujdei vă gătesc!” strigă Daie Gulu, țigan alb, mâncător de copii și nemuritor, Întinzând mâna către ei și căznindu-se să-i apuce. Toporan, mutul sângeros, vâjâi cu securea deasupra chicilor făcute măciucă. Sfânta de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
glas de profesor sau de popă, că nu e neapărat nevoie să dai milităria jos din pod ca să te asculte nevasta, ci se poate și cu vorba bună. Hohotele celor doi pușcăriași se pierdeau până departe, printre crucile, buruienile și tufișurile cimitirului aflat sub paza lui Nae Cuțitaru. De multă vreme, de mulți ani, acele hohote Încetaseră să se audă. Paznicul rămăsese de tot singur: copiii și-i dăduse la Înfiat - pe bani puțini - În străinătățuri, Maria și Ion muriseră, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
desăvârșire. Nu se mai zăreau - Înăbușiți de acel dezmăț de tulpini, frunze și flori - nici măcar fioroșii țepi ai sârmei ce făceau gardul și mai Înalt și cu neputință de trecut. Bătrânul armăsar Canafas pândise o zi Întreagă - ascuns În niște tufișuri de la marginea pădurii din apropiere - poarta mare de fier și băgase de seamă cu ce prilejuri era deschisă de către cei doi militari Înarmați. Canafas arăta Înspăimântător și jalnic, așa cum era și firesc după atâta vreme de hălăduit În sălbăticia pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
celălalt pipăi piedica armei, Însă nu apucă să armeze sau să scoată vreo vorbă și se mulțumi să vadă clătinându-se coada ca un ciomag și să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Pe vremuri, în ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră împreună, discutând despre trecut și prezent, în timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se întoarse spre moviliță, făcând o plecăciune lângă Hideyoshi. Nu-i mai curgeau lacrimile. Acolo, în vârful dealului, ierburile și copacii toamnei târzii arătau că moartea e un principiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
printre soldați și chiar printre oameni de rând. La scurt timp după ce Katsuyori se mutase în castelul din noua capitală, bobocii albi și roșii ai perilor din grădină înfloriseră. Katsuyori și unchiul său, Takeda Shoyoken - nepăsători față de cântecele păsărilor din tufișuri - se plimbau prin livadă. N-a venit nici măcar la sărbătorile de Anul Nou. A spus că e bolnav. Nu ți-a trimis nici o veste, Unchiule? întrebă Katsuyori. Vorbea despre vărul său, Anayama Baisetsu, care era guvernatorul Castelului Ejiri. Amplasat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până la începutul celei de-a Treia, zidurile de piatră ale Castelului Takato fură scăldate în sângele armatelor atacatoare și apărătoare. După ce răzbiră prin primele palisade, care se înălțau la cincizeci de metri de șanț, trupele atacante umplură șanțul cu pietre, tufișuri, copaci și pământ. Apoi, îl traversară foarte repede, până la baza zidurilor de piatră. — Haideți! strigau oamenii de pe meterezele de lut și zidurile de pământ podite, în timp ce aruncau lănci, lemne și pietre și turnau ulei încins peste cei de jos. Soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mori la frontieră. În întuneric, doi oameni înotau ca niște pești ciudați prin lacul mâlos, ca să se cațere pe stăvilar. Atinseră un șir de clopoței și pocnitori, care fuseseră prinse pe o funie întinsă pe marginea apei și legată de tufișurile și bambușii pitici, astfel încât să arate întocmai ca rugii unor arbuști de trandafiri sălbatici. Focuri de tabără ardeau vii la fiecare post de gardă din lungul stăvilarului. Străjerii veniră în fugă și prinseră un om, în timp ce al doilea reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ajun, dar ținuta lui, pe drumul spre Castelul Kiyosu, fu mai maiestoasă decât a oricui din cetate, deși chipul îi sclipea de sudoare. Aprigii oameni care, nu mai demult de seara trecută, își strânseseră coifurile, se târâseră prin iarbă și tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum împodobiți cu kimonouri festive și tichii de curte. Arcurile stăteau deoparte, lăncile și halebardele erau învelite în huse, iar samuraii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un singur batalion. Planul său pentru atacul din Shizugatake, a doua zi dimineață, consta în a acționa împreună cu avangarda de la Iiurazaka și Shimizudani, spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
știu unde ne vom opri...Bătrânul nu-și schimbă pasul niciodată. Așa și acum, merge domol, cu privirea zburătăcită la tot ce-i iese în cale. Îl urmez în același mod. Ajunși pe malul apei, el o cotește spre niște tufișuri aruncându-mi peste umăr: Așteaptă puțin, să caut pârdalnicele celea de scule de pescuit. Le-am ascuns aici mai zilele trecute. Îl văd cum moșmondește o vreme și scoate la iveală două undițe și ciorpacul. Din câte îmi aduc aminte
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ai amintit de problema cu băutura. John Joe a dat strâns din umeri și a zâmbit din nou, uitându-se tot pe sub sprâncene. Era genul de om care, la trecerea unei mașini pe șosea, s-ar fi ascuns într-un tufiș. Era un om de munte. Un om al pământului. Era ca un vierme de mlaștină. —Ăăăă, poate vrei să ne povestești mai pe larg, a sugerat Clarence cam agitat. într-un târziu, a vorbit și Josephine. Auzind-o, părea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
iar se desprinseră. Întunericul amuțit, înghețat, solid, nici o vibrație, nici o zvâcnire, un cavou. Graba injecta alcooluri vertiginoase, accelerând respirația și mișcările. Frig și arșiță, deopotrivă. Femeia se lăsă pe spate, ținea brațul strâns bratul barbatului și îi ghidă degetele prin tufișul țepos, pe floarea în flăcări. Sepalele se desfăcuseră, să-l primească. „Cum o cheamă? Cum o cheamă“, murmură întunericul. „Cum o cheamă? Poarta ta, a ta... Gura neagră.“ Poarta. Floarea canibală... „Cum o cheamă? Cum o cheamă pe a ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]